Se afișează postările cu eticheta Munții Retezat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Munții Retezat. Afișați toate postările

Varful Retezat - tura de iarna


Turele de iarnă depind atât de mult de conditiile meteo încât ești ca la loz în plic. Pleci de acasă cu gânduri mărețe și planuri bine făurite, dar ajuns la poalele muntelui există posibilitatea ca din diferite motive să renunti, fie din cauza stratului de zăpadă depus, fie a riscului de avalanșă sau de ce nu, a unui presentiment care îți tot spune lasă pe altă dată. De data asta, astrele au fost aliniate, fie cu Ecuatorul, fie cu poteca noastră, nu contează cu cine sau cu ce, important e că au fost. Meteo arăta vreme însorită și rece iar muntele a fost îngăduitor cu noi, permițându-ne să-i călcăm pe crestele încărunțite. Toate conditiile erau îndeplinite pentru ascensiune. Am stat de vorbă cu trei prieteni cerându-le informații despre ruta aleasă de ei. Doi au reușit să ajungă pe vârf, altul nu. Inițial eram decis urcăm spre Retezat pe la fosta stâna Muncelu - Colții Prelucelor. Asta  ar fi fost cea mai lungă dar și cea mai sigură, dpdv al riscului unei expuneri la avalanșa. A doua variantă ar fi fost să urc pe BR spre Ștevia și apoi în Șaua Lolaia - Varful Retezat, asta mi se părea a fi cea mai riscantă variantă. Până la urmă am ales a treia variantă, cu urcare de la Ștevia direct pe vârful Preluce și apoi spre vârf prin Șaua Preluce.

Tură de iarnă:  Râușor - Vârful Retezat

Râușor - Refugiul Condor - zona Ștevia
marcaj: BR
Ștevia - Varful Preluce 2265m - șaua Preluce - Vârful Retezat 2482m
marcaj: nemarcat 
Vârful Retezat - șaua Preluce - sub vârful Preluce - șaua Muncelu 1587 m - fosta stână Muncelu - Stâna Vălăreasca - Râușor
marcaj: TR
  • Coordonate intrare în traseu: Râușor 45°24'59.9"N 22°50'18.9"E
  • Durata: 9h19'
  • Distanta parcursa: 13.5 km
  • Diferențe de nivel: 1316m
  • Dificultate: dificil
  • Starea marcajelor: în mare parte nemarcat, marcaj întâlnit doar prin pădure.
  • Tipul Traseului: Circuit
  • Surse de apa: fără surse de apa
  • Obiective: Vârful Retezat - Varful Preluce
  • Track GPS: Râușor - Varful Retezat
  • Data: 20.03.2022
Chiar dacă suntem bine trecuți de jumătatea lui martie e mai frig ca de bobotează. Meteo arăta vreme însorită, dar temperatura era mult sub zero grade, să nu mai vorbesc de temperatura resimțită. Când am plecat de acasă, dimineața la ora 5:20 erau -8 grade, cam tot atât arăta și în Râușor, dar temperatura resimțită era cu mult sub -10 grade. Chiar a remarcat Cornel:  "- Ești sigur că îți merge bine termometrul de la mașină? Drumul din Râușor continuă până la stâna nouă Vălăreasca (impracticabil auto), de unde poți ajunge pe vârful Retezat prin Valea Vălăreasca - Șaua Muncelu - Colții Prelucelor - Șaua Preluce, este traseul marcat cu TR, varianta ce am ales-o pentru coborâre. Trecem pe lângă pârtia de schi și intrăm pe traseul marcat cu BR pe care îl vom urmări până la ieșire din pădure. 
Parcare Râușor în apropierea pârtiei de schi.
La inceput urmărim marcajul BR ce urca spre Ștevia până la ieșire din pădure, traseul de vara spre vârful Retezat. Refugiul Condor este situat la o distanta de aproximativ 50 m de poteca,  aproape la ieșirea din pădure, dar de data asta nu ne-am mai abătut spre el pentru a nu mai pierde timp. Ulterior mi-a părut rău că nu ne-am dus la refugiu, as fi vrut să-i văd starea. Ultima mea vizită aici a fost în 20 septembrie 2020 când am descris starea și conditiile  Refugiului Condor. La ieșire în golul alpin zăpada nu ne permite sa vedem marcajele traseului, dar studiind track-ul făcut de mine a doua zi, am observat ca am păstrat cu mici abateri aceeași direcție. La câteva sute de metri de la ieșire din pădure vedem urmele unei avalanșe ce dă cu moralul nostru de pământ, de două ori. Exact de asta nu aveam nevoie să vedem înaintea ascensiunii.
Urmele făcute de cei ce au urcat înaintea noastră, păstrează culmea, părăsind marcajul ce era undeva în dreapta prin vale.
După cum vedeți și în aceasta imagine, suntem abătuți de pe poteca de vară care urmărește vâlcelul din stânga.
Ajunși la bifurcația spre lacul Ștevia, constatăm că spre vârful Preluce pe unde au urcat săptămâna trecută prietenii noștri Sergiu și Diana, nu se mai vedeau urme deloc fiind acoperite de zăpada așternută recent. Măcar am avut noroc că am urcat pe urme până aici.
Spre Șaua Lolaia se vedeau urme în zăpadă, semn că a mai urcat cineva pe acolo zilele astea, după ninsorile de la începutul săptămânii. Stând în acest loc și privind spre urmele ce urcau spre Șaua Lolaia și apoi spre vârful Preluce unde nu se vedeau urme deloc, este destul de dificil să nu te lași ispitit de urmele care cu siguranță te-ar fi ajutat în urcare. Până la urmă am luat decizia să continuăm spre vârful Preluce în mod special pentru a evita ultima urcare pe Retezat dinspre Lolaia.
Continuăm încă vreo 100m spre Lacul Ștevia, ocolind o zonă unde se adunase zăpadă mare și ne-am afundat până peste genunchi. Privind spre piciorul pe care vom urca și pe care au urcat în urmă cu o săptămână prietenii noștri, îmi dau seama ce diferență poate fi de la o săptămână la alta. Speram să găsim urmele lăsate de ei.
In stânga vedem conturul Lacului Ștevia ce se distinge destul de greu sub stratul gros de zăpadă.
Vârful Preluce 2265m și piciorul pe care am ales să urcăm. Urmele vechi erau complet acoperite de zăpada viscolită.
Zăpada pe muchie era spulberată și nu punea probleme de înaintare, dar în unele locuri unde era risc de cădere și erai nevoit să te abați chiar și un metru de pe muchie, zăpada trecea cu ușurință de genunchi. Pe partea cealaltă, spre Șaua Lolaia urcau 2 persoane pe care am inceput sa le urmăresc cu interes. Ajutați de urmele făcute urcau ceva mai repede ca noi.
Ultima portiune spre vf. Preluce a fost ceva mai înclinată, inima îți sărea din piept de la efort, liniștea era asurzitoare. Toți urcam fără să scoatem un cuvânt, concentrați la fiecare pas făcut, ascultând și privind în jur zăpada cautând vreo fisură ce ar fi prevestit vreo posibila avalanșă. Filmând acești ultimi pași spre vârf mi-au venit în minte versurile melodiei "Iarna pe val", măcar că nu sunt un mare fan Cabron. 
Eu și iarna sunt pe val, ie-a, ie-a
N-aștept sezonul estival, ie-a, ie-a


Pe vârful Preluce ne felicităm pentru reușită cu o fotografie de grup, pregătindu-ne moral pentru ascensiunea pe vârful Retezat.
De pe Varful Preluce panoramele erau fenomenale, se puteau vedea vârfurile: Judele 2398m, Bârlea 2348m, Șesele 2278m,  Zănoaga 2262m,  Platoul Radeș - Zlata, vf. Radeș 2259m și Zlata 2142m toate din Masivul Retezat, apoi platoul Borăscu, vârful Gugu din Masivul Godeanu și vârful Țarcu din Munții Țarcu. Stand și contemplând imaginea din fața ochilor mi-am adus aminte că în urma cu câțiva ani, era o inscripție înfiptă în vârful unui par pe vârful Ugerului din Munții Trascău pe care scria: "VIZUALIS ORGAZMUS" Nu cred că are cineva nevoie de traducere.
Coborârea în Șaua Preluce o facem destul de rapid fără nici un risc evitând  cu vreo 5 m dreapta cornișele de pe marginea prăpastii spre Lacul Ștevia.
Din Șaua Preluce luăm decizia să continuăm spre Retezat direct pe creastă și să nu ocolim prin dreapta. Cele doua persoane ce urcau spre Retezat dinspre Lolaia ii vedem ca se întorc înapoi. Mai târziu când am ajuns jos în Râușor, am aflat ca au abandonat datorita faptului ca era prea multa gheata pe traseu.
 
Pe muchie zăpada era destul de înghețată și nu te afundai, înaintam cu precauție fiind foarte atenți la cornișele formate, dar în același timp trebuia să fiu atent și la gropile dintre stânci. La fel ca și la urcarea pe vârful Preluce, când erai nevoit să ocolești o zona cu cornișă, te afundai în zăpadă peste genunchi. Am fost inspirat să urcăm pe aici, cred că varianta de ocolire ne-ar fi dat mai multă bătaie de cap cu zăpada asta mare. Am avut și un pic de noroc, am fost ajunși de Adrian din Reșița care a făcut urme scutindu-ne de un efort suplimentar.
Privind spre Șaua Retezat cu vârfurile Bucura 1 și Bucura 2 în prim plan.
In sfârșit ajungem pe vârful Retezat 2482m unde ni se taie răsuflarea și la propriu dar mai ales la figurat, panorama din jurul nostru te lasă fără cuvinte, toate vârfurile importante din Retezat se vedeau cu atâta claritate de parcă le puteai atinge, iar satisfacția mea este și mai mare pentru că m-am cățărat pe toate aceste vârfuri. Facem planuri de viitor, pentru vara asta sper sa mai ajungem pe Vârful Mare, Judele din Retezat și pe Gugu din Godeanu.
vârful Retezat 2482m.
Nu e cutremur, este bucuria unei ascensiuni reușite manifestată în stilul nostru, fotogenic gălăgios.
Coboram pe același traseu pe care am urcat, profitând de urmele făcute de noi.
Reveniți în Șaua Preluce ne decidem sa nu mai coboram de pe vârful Preluce pe unde am urcat, evitând coborârea abrupta.  Continuam pe traseul marcat cu TR pe sub vârful Preluce spre Colții Prelucelor 
foto spre vârful Retezat.
Suntem sub vârful Preluce, ne scuturam de emoțiile coborârii, de aici ne așteaptă o coborâre lunga și obositoare prin zăpada mare spre Râușor.
Foto spre Munții Godeanu
Foto spre Munții Țarcu
Traseul spre Șaua Muncelul 1587m este aproximativ același cu cel de vara, cu mici abateri.
Ajunși în zona Colții Prelucelor speram să avem mai putina zăpadă ținând cont de faptul că am coborât la o altitudinea de 1800m.
Coborârea pe aici a durat ceva mai mult decât am crezut din cauza zăpezii.
Înainte de a ajunge la Șaua Muncelu cotim dreapta coborând direct spre stână scurtând traseul cu vreo 100 m. Din șaua până la fosta stână Muncelu mai sunt aproximativ 400m.
La fosta stână Muncelu ne bucurăm de zăpada bătătorită și putem să creștem ritmul, mai ales că din acest punct vom coborî fără diferențe mari de nivel pe o poteca destul de largă.
Stâna Vălăreasca. De aici până în Râușor mai avem doar 1.5km pe care ii vom parcurge pe drum.

Track GPS: Vârful Retezat - tura de iarna


Acces: DN68 - Râușor

Trimite si prietenilor:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.


Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.


Distribuie:

Munții Retezat: Poiana Pelegii - Vârful Custura - Vârful Papusa - Vârful Peleaga (circuit)

Azi vom pleca într-o drumeție în Munții Retezat în care vom atinge 3 dintre principalele vârfuri ale Retezatului: vârful Custura 2457m , vârful Păpușa 2504m și vârful Peleaga 2508m. De data asta am ales să urcăm din Poiana Pelegii spre Plaiul Mic apoi să ne atingem obiectivele încheind circuitul nostru cu coborâre pe la lacul Bucura înapoi în Poiana Pelegii. Ambiția noastră de a urca, în vara asta, pe toate cele 13 vârfuri de peste 2500 metri din România se apropie de final. Atingând și vârfurile Păpușa și Peleaga vom mai avea de urcat doar pe Parângul Mare și pe Vânătarea lui Buteanu pentru a avea lista completă. Traseul este unul de dificultate ridicată datorită lungimii și a diferențelor mari de nivel cumulate, dar cu o pregătire fizică bună traseul poate fi făcut de oricine. Adevărata provocare a acestui traseu, este drumul de acces în Poiana Pelegii, care se știe că este unul destul de rău. Cu ceva timp în urmă, accesul a fost imposibil timp de aproape doi ani, datorită unor viituri ce au blocat drumul. Drumul de acces de la barajul Gura Apelor urcă pe malul răului Lăpușnicului Mare până aproape de confluența pârâurilor Bucura și Peleaga care îl formează. Are o lungime de 18,7 km și este recomandat mașinilor cu gardă înaltă. Dar împreună cu noi a urcat fără probleme și mașini cu garda normală ceea ce dovedește că încet și cu atenție, și cu multă răbdare poți urca și fără un SUV. Nu are rost să dau detalii despre starea drumului, pentru că se poate schimba de la o săptămână la alta, mai ales când au fost ploi abundente. De aceea este indicat înainte să pornești la drum să suni, fie la Parcul Național Retezat nr. telefon 0733888586 sau 0254779969,  email: office@retezat.ro sau la Salvamont Hunedoara șef formație Retezat: Știrb Viorel, telefon: 0734339748 email: viorel@salvamonthd.ro pentru a cere informații proaspete despre starea drumului spre Poiana Pelegii.


Traseu: vf. Custura, vf. Păpușa și vf. Peleaga

Poiana Pelegii - Tăurile Păpușii - Șaua Plaiul Mic
marcaj: BA (în paralel cu CR)

Șaua Plaiul Mic - vârful Păpușa Custurii 2209m - vârful Custura 2457m
marcaj: BR
Vârful Custura - Șaua Custurii - vârful Păpușa Mica - vârful Păpușa 2504m
marcaj: CG
Vârful Păpușa 2504m - Șaua Pelegii - vârful Peleaga 2508m
marcaj: BR(în paralel cu CG)
vârful Peleaga 2508m - Lacul Bucura
marcaj: CG
Lacul Bucura - Poiana Pelegii
marcaj: BA (în paralel cu CR)

trimite și prietenilor:

Parcarea din Poiana Pelegii destul de neîncăpătoare la orele dimineții, mai ales la sfârșit de săptămână.
ora 8:20 plecam din parcarea Poiana Pelegii
Indicatorul din parcare ne trimite în doua direcții. Spre Poiana Pelegii pe BA sau pe CR și spre Șaua Plaiul Mic. Nu te lăsa păcălit de timpii de pe indicatoare că nu e chiar așa, și mă refer în mod special la cel cu 3h jumate - 4 ore până la Cabana Pietrele. Poate alergătorii montani se încadrează, eu cu siguranță nu aș reușii să scot acest timp. În tura asta voi menționa pe fotografii orele la care am ajuns la diferite obiective, pentru a putea să îți faci propriile calcule.
ora 8:20
Din Poiana Pelegii spre Plaiul Mic urcăm la început prin pădure. Poteca șerpuiește făcând urcușul mai blând. După aproximativ 1 km ieșim din pădure și ajungem la Tăurile Păpușii. Sunt două, nu prea mari dar foarte frumoase, dacă prinzi o vreme însorită vei putea vedea cerul oglindit pe suprafața lor.
Tăurile Păpușii ora 9:10
Tăurile Păpușii
Șaua Plaiul Mic 1879m desparte Masivul Piule Iorgovanu(Retezatul Mic) de Munții Retezat. Aici avem o bifurcație de trasee: 
  • Traseul marcat cu BA: Ohaba de sub Piatra - Lacul Bucura - Câmpul lui Neag.
    Traseul vine din Ohaba de sub Piatra - Nucșoara - Cârnic (acces auto din Ohaba în Cârnic) - Cabana Pietrele - (Scurtătura din "Curba Soacrei” spre Gențiana: marcaj TA) Cabana Gențiana - Curmătura Bucurei - Lacul Bucura - Poiana Pelegii - Șaua Plaiul Mic - Cabana Buta - Gura Butei - Câmpul lui Neag. Marcaje lipsa de la Gura Butei la Câmpul lui Neag.  Un traseu de dificultate mare, lung de peste 47 km cu diferențe de nivel cumulate de peste 2500m.
  • Traseul marcat cu CR: Câmpul lui Neag - Lacul Bucura.
    Traseul vine din Câmpul lui Neag - Gura Butei- Cabana Buta - Șaua Plaiul Mic - Poiana Pelegii - Lacul Bucura. Marcaje lipsa din Câmpul lui Neag la Gura Butei. (Practic este același traseu cu cel menționat mai sus, de aceea am și menționat la descrierea traseului de azi, ca aceste porțiuni de traseu au marcaj paralel BA și CR.)
  • Traseul marcat cu BR: Vulcan - Șaua Paltina. Este traseul de creasta sudica al Retezatului ce pleacă din Vulcan (Paroșeni) traversează Muntele Tulișa - Vârful Custura - Șaua Plaiul Mic - Masivul Piule Iorgovanu (Retezatul Mic) - Piatra Iorgovanului - Șaua Paltina (Masivul Godeanu)
Noi vom coti la stânga pe traseul marcat cu BR spre vârful Custura 2457m. Poteca merge la început printre jnepeni apoi intra în golul alpin undeva sub vârful Păpușa Custurii. Știai ca în Masivul Retezat sunt trei vârfuri cu numele de Păpușa? Vârful Păpușa 2504m, cel mai înalt dintre ele, urmat de fratele mai mic a acestuia ce este situat în imediata apropiere, vârful Păpușa Mică 2376 și vârful Păpușa Custurii ce îl găsim intre Șaua Plaiul Mic și vârful Custura, care este cel mai puțin cunoscut dintre ele și  are la rândul lui o altitudine de 2209m.

Șaua Plaiul Mic ora 9:14
Creasta sudică a Retezatului ne întâmpină cu panorame deosebite. Foto spre vârful Peleaga, Păpușa și Păpușa Mică. Traseul BR trece pe lângă vârful Păpușa Custurii, dar eu zic că merită să te abați un pic de la traseu, pentru a ajunge pe vârf, mai ales că de acolo vei avea priveliști spre Valea Jiului de Vest.
Vârful Custura 2457m ora 11:01
Vârful Custura cu altitudinea de 2457m este al cincilea vârf ca înălțime din Masivul Retezat, după Peleaga, Păpușa, Retezat, și Vârful Mare. 
Pe vârful Custura poți ajunge din 3 direcții: 
  • Cabana Buta sau Poiana Pelegii prin Șaua Plaiul Mic, marcaj CR - BR, pe unde am urcat noi azi. 
  •  Stâna de Râu prin Fereastra Custurii, marcaj: TA și CG.
  •  Șaua Tulișa -  Curmătură Făgețel, pe creasta sudica a Retezatului marcaj: CG în paralel cu BR. Pe aceasta varianta de traseu încă nu am urcat. De reținut ... încă 😜.
Echipa pe vârful Custura 2457m
Vârful Custura este unul din cele mai importante puncte de belvedere a Retezatului, de unde poți vedea aproape tot masivul. Este aproape imposibil să ajungi aici și să nu privești plin de admirație și respect în jurul tău, mai ales dacă ai vreme bună și vizibilitate perfectă. Retezatul este magic, iar aici este locul perfect pentru ai vedea grandoarea. Timpul se scurge pe nesimțite, iar pauza se prelungește fără voia ta.
Foto spre vârfurile Peleaga(stânga), Păpușa (centru) și Vârful Mare(dreapta)
Foto spre Munții Tulișa, în prim plan se vede Vârful Valea Măriii 2383m
Foto spre Șaua Plaiul Mic, de unde am urcat azi, în plan secund se vede Masivul Piule-Iorgovanu (Retezatul Mic).
 Pentru a continua spre Vârful Păpușă ne întoarcem aproximativ 100 m pe unde am venit apoi cotim spre dreapta pe marcajul CG. Foto spre Tăurile Custurii, în plan apropiat Tăul Custurii Mare. Culorile reflectate de la soare sunt mirifice.
ora 11:39
Aproximativ 1.3km am făcut de pe Custura până aici, unde am găsit două locuri amenajate pentru cort. "Hotel" de 5* cu vedere pe măsură spre Peleaga și Păpușa.
în Fereastra Custurii avem bifurcație cu traseul marcat cu TA ce vine de la Stâna de Râu. Veți vedea că de pe vf. Custura până în Fereastră am făcut aproape o oră, dacă ar fi să calculați timpii de pe fotografii. Am făcut 20 minute, diferența de timp este pauza prelungită de pe vf. Custura. 
Fereastra Custurii ora 11:58
Foto din Fereastra Custurii spre Stâna de Râu
400m sunt intre Fereastra Custurii și Șaua Custurii
Șaua Custurii ora 12:06
vârful Peleaga și lacul Peleaga (Tăul Ghimpele) văzute din Fereastra Custurii.
Din Șaua Custurii spre Vârful Păpușa, poteca continuă pe sub vf. Păpușa Mică
sub Păpușa Mica ora 12:29
Porțiunea asta de traseu am traversat-o cu grija deoarece exista risc de alunecare, de asemenea trebuie să fi atent pentru că, cad pietre.
poteca ce merge pe curbă de nivel spre Vârful Păpușa 2504m
Suntem în Șaua Spintecătura Păpușii: Foto spre vârful Păpușa Mică.
Șaua Spintecăturii ora 12:58
Urcarea spre Păpușa este destul de susținută, încât sa fi nevoit sa te oprești sa te odihnești. Un motiv întemeiat pentru a ne distra cu câteva fotografii. In prim plan se vede Păpușa Mica iar în spate unde am pus bocancul este vârful Custura de unde venim noi.
Vf. Custura 2457m văzut de sub Păpușa.
Lacul Peleaga sau Tăul Ghimpelui
Pe harta topografică Vârful Păpușa apare cu altitudinea de 2503,5 m, iar vârful Peleaga are 2507.9m .
 

Accesul pe acest vârf se poate face din trei direcții:  dinspre vârful Custura, de unde venim acum, dinspre Porțile Închise, sau din șaua Pelegii pe unde vom continua noi.
vârful Păpușa ora 13:50
vârful Păpușa 2504m
Pe vârful Păpușă ne intersectam cu traseul de creasta principal al Munților Retezat, marcat cu BR, ce vine de la Hobița - Șaua Gorova - Șaua Vârfu Mare -  Porțile Închise - Vf. Păpușa - Vf. Peleaga - Vf. Retezat - Șaua Lolaia - Râușor. Din Hobița până pe vârful Păpușa avem de parcurs peste 27 km cu diferențe de nivel cumulate de 2300m si îți ia cel puțin 12h -14h, conform normelor de clasificare a traseelor. 
 echipa întreagă pe vârful Păpușa
Coboram spre Șaua Pelegii, pe dreapta putem vedea Tăurile din Valea Rea.
Vârful Peleaga in stânga imaginii iar in dreapta se înalță maiestuos spre nori vârful Retezat.
Ajunși în Șaua Pelegii găsim o alta bifurcație de trasee. 
  • din dreapta, (cum coboram de pe Păpușa) de către Valea Rea urcă traseul marcat cu TG ce vine de la Cabana Pietrele. Traseul se intersectează la rândul lui în Valea Rea cu traseul CR ce vine de la lacul Galeș prin Șaua Zănoagelor. 
  • din stânga, urcă în Șaua Pelegii traseul marcat cu PA ce vine de la Barajul Gura Apelor prin  Poiana Pelegii pe la Tăul Ghimpele (Lacul Peleaga)

Șaua Pelegii ora 14:40
In fața noastră stă cel mai "încrezut" vârf din Retezat, vârful Peleaga cu colții săi ascuțiți de parcă ar vrea să muște din norii ce cu obrăznicie îl acoperă.
Urcarea destul de susținută din șaua spre Peleaga ne pune la încercare mușchii. In spatele grupului putem vedea Tăurile din Valea Rea și Vârful Mare 2463m.
Tăul Ghimpelui sau lacul Peleaga, Vârful Păpușa și Păpușa Mică
Ajunși sus găsim indicatorul ce ne îndruma spre Tăurile din Valea Rea și spre Lacul Galeșul. Aici trebuie sa fac o mențiune. Pe indicator aveți marcajul BR , dar pentru a ajunge la tăuri sau la lacul Galeșul trebuie să părăsiți acest marcaj jos în Șaua Pelegii si să continuați pe marcaj CR. Din acest punct ieșim la rândul nostru de pe marcajul de creastă și intrăm pe marcajul CG pentru a ajunge pe vârful Peleaga ce se află la câteva minute distantă.
ora 15:31
vârful Peleaga cu cei 2508m ai săi este cel mai căpos din tot Retezatul, mai sus de atât nu se poate în acest masiv.
ora 15:34
... apoi ne-am așezat toți în fata camerei foto să rânjim cu toată dantura: Costel, Traian, Codrina și Elena pe rândul de sus, Rodica, Erika, Toni, Doina și Sorin pe rândul de jos. 
Căldarea Berbecilor unde urmează sa coboram, Lacul Bucura,Vârfurile Bucura I și Bucura II în dreapta, iar în centru imaginii putem vedea Judele, Sântămăria și Slăveiu.
Coborârea de pe Peleaga în Căldarea Berbecilor nu este grea, doar trebuie să fi atent și agil pe lespezile mari.
Ajunși la Bucura, avem Refugiul Salvamont în imediata apropiere a lacului, poteca noastră trece chiar prin fata lui. Aici veți găsi membri salvamont pe timp de vara în permanenta. La 50m în dreapta Salvamontului este un izvor cu apa potabila. Tot aici vom schimba marcajul, traseul marcat cu CG se termina aici, noi vom continua pe marcaj BA sau CR ce merg în paralel spre Poiana Pelegii.
ora 17:10
Lacul Bucura se afla în căldarea Bucura la o altitudine de 2040m și are o suprafață de 8.9ha, fiind cel mai mare lac glaciar din România. Uite ca dovada, nu-l poate cuprinde cu mâinile😜
De la Lacul Bucura pleacă multe trasee, tocmai de aceea este un important loc de campare. Situat în centrul Retezatului de aici ai acces și poți ajunge rapid pe toate vârfurile importante din Munții Retezat.
  • Circuitul Lacurilor: marcaj PR - un traseu ușor cu diferențe de nivel de pana în 350m cu o lungime de aproape 5km. Traseul poate fi făcut în 2h, dar frumusețea lacurilor și a piscurilor ce le vei vedea în jur cu siguranță te vor face sa nu te grăbești. Pe acest traseu veți avea posibilitatea sa vedeți 6 lacuri: Bucura, Tăul Porții, Florica, Viorica, Ana și Lia. Când cobori de la Tăul Porții ai posibilitatea sa vezi și Tăul Agățat dacă te abați câteva minute spre  Șaua Judele pe TR
  • Vârful Peleaga: marcaj CG - este traseul de acces spre cel mai înalt vârf din Munții Retezat. Traseul are o lungime de 2 km și o diferență de nivel de 468m.  Este traseul pe care am coborât noi azi de pe Peleaga.
  • Vârful Retezat: marcaj BG - un traseu mediu ca dificultate cu diferențe de nivel de 700m (calculat pe dus-întors), traseul continua pe culmea Lolaia pana la Cabana Pietrele.
  • Vârful Judele: marcaj TR - de fapt acest traseu pornește din Gura Zlata - Lacul Zănoaga - Șaua Judele - Lacul Bucura.
  • Cabana Gențiana - Cabana Pietrele: marcaj BA traseul vine din Ohaba de sub Piatra - Cârnic - Cabana pietrele - Cabana Gențiana - Curmătura Bucurei - Lacul Bucura - Poiana Pelegii -  Șaua Plaiul Mic - Cabana Buta - Câmpul lui Neag. Acest traseu este și traseul pe care vom cobori și noi.
  • Câmpul lui Neag: marcaj CR - traseu în paralel cu BA atâta că ăsta pleacă din Câmpul lui Neag pe același itinerar până la lacul Bucura. 
     
ora 17:27
Coborârea spre Poiana Pelegii durează aproximativ o oră și se face pe o potecă foarte bine conturată, fiind foarte frecventată de turiști. In Poiana Pelegii găsim un alt Refugiu Salvamont.
ora 18:25
Traversam pârâul Peleaga pe puntea amenajata. De fiecare data când am ajuns aici puntea este alta. Imi aduc aminte ca ultima data era mult mai lata, sau nu țin eu minte bine? La mică distanță în aval se află confluența cu pârâul Bucura formând împreună Lăpușnicu Mare.
ora 18:29
In parcarea Poiana Pelegii închidem circuitul nostru după 10h. Am avut o vreme foarte bună de drumeție și nu ne-am grăbit, am avut o mulțime de pauze profitând la maxim de frumusețea acestui traseu.
ora 18:31

  Track GPS: Poiana Pelegii - Vf. Custura - Vf. Păpușa - Vf. Peleaga (circuit)

Acces: Barajul Gura Apelor - Poiana Pelegii

trimite și prietenilor:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie:

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (16) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (72) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (5) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Mai poți vedea și:

Ne găsești si pe:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *