De fiecare data când am trecut pe aici, revenind de pe alte trasee turistice, indiferent din ce direcție vii, fie dinspre Deva, Sebeș sau Hațeg, am văzut acest deal ce îl asemuiam unei cușme de pe vremea dacilor. Pur și simplu când îl vedeam, mă gâdila pe retină prin frumusețea lui, și chiar dacă nu are o altitudine impresionanta, ideea de a ma cățăra pe el nu imi dădea pace. Musai no'. Profitând de excursia din Munții Aninei, am stabilit ca la întoarcere sa ne oprim special pentru a parcurge și acest traseu.
Măgura Uroiului este o rezervație de tip geologic, localizată în apropierea satului Uroi, aparținând teritorial de comuna Rapoltu Mare. Aria protejata se întinde pe o suprafață de aproximativ 10 hectare și are forma unui con vulcanic, care s-a format acum milioane de ani. Șantierul arheologic Măgura Uroiului cuprinde dealul Măgura Uroiului și terasele înconjurătoare de la poalele lui. Cercetarea arheologică se desfășoară pe terasele din dreapta Măgurii Uroiului, unde a fost identificată o așezare pre- și protoistorică. Măgura Uroiului este de-asemenea și o fostă carieră de andezit din vremea dacilor și romanilor ce continuă încă să ofere surprize oamenilor de știință. La poalele ei au avut loc noi descoperiri arheologice. O așezare preistorică și câteva construcții romane au fost descoperite la marginea satului, în timpul lucrărilor de introducere a rețelei de canalizare. Zidul construcției antice este realizat din piatră extrasă din cariera antică de la Măgura Uroiului. Măgura Uroiului este și un loc iubit de parapantiști aceștia construind aici un punct de decolare și chiar au organizat mai multe concursuri internaționale. Tot aici la baza măgurii a fost o groapa de gunoi, în locul numit „groapa lui Nălaţi” deschisa prin anii 70. Îmi aduc aminte ca în urmă cu multi ani am vrut sa intram la un ștrand din zona , și am renunțat din cauza mirosului puternic e venea de la groapa de gunoi. Acum aceasta problema s-a rezolvat, groapa fiind astupata și sigilata, conform directivelor UE.
Traseu Măgura Uroiului
Satul Uroi - Măgura Uroiuluimarcaj: nemarcat
- Data: 10 Aprilie 2023
- Coordonate intrare în traseu: 45°51'27.6"N 23°02'20.1"E
- Durata: 1h
- Distanta parcursa: 3.76 km
- Diferențe de nivel: 186m
- Dificultate: ușor
- Starea marcajelor: nemarcat
- Tipul Traseului: dus-întors
- Surse de apa: fără sursa de apa
- Obiective: Măgura Uroiului
- Track GPS: Măgura Uroiului
Distribuie pe:
Imediat cum am trecut de satul Uroi, intram pe drumul pietruit spre Măgura Uroiului. Drumul ocolește Măgura Uroiului prin spate, urcând ușor pe curbă de nivel, făcând ascensiunea mult mai ușoară. Practic poți urca și cu mașina, dar noi am preferat sa mergem pe jos. Traseul este ușor și poate fi parcurs chiar și de către copii.Atunci când vezi o turma de oi, inevitabil te gândești la căinii ce o însoțesc, dar de data asta nu am avut probleme.
Ajunși sus ne bucurăm de priveliștile din jur ce sunt cu adevărat impresionante.
Ajunși sus ne bucurăm de priveliștile din jur ce sunt cu adevărat impresionante.
Foto spre comuna Rapoltu Mare.
lunca Mureșului
Fosta groapă de gunoi
Orașul SimeriaSatul Uroi
Pe harta topografica găsim denumirea de Măgura Uroi cu altitudinea de 389.6m
Punctul de decolare a parapantiștilor și câteva reguli pentru decolare.
Un loc de popas.
lunca Mureșului
Fosta groapă de gunoi
Orașul SimeriaSatul Uroi
Pe harta topografica găsim denumirea de Măgura Uroi cu altitudinea de 389.6m
Punctul de decolare a parapantiștilor și câteva reguli pentru decolare.
Un loc de popas.
Track GPS: Măgura Uroiului, Munții Metaliferi.
Acces: Simeria - Uroi puntul de intrare pe traseu
Ultimele postări
Distribuie pe:
S-ar putea să-ți placă și:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.