pe vise nu se pune praful

Se afișează postările cu eticheta Vârful Mytikas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vârful Mytikas. Afișați toate postările

Grecia - Muntele Olimp: Vârful Mytikas.

Zeus adică șefu' ăla mare, împreună cu frații săi Poseidon și Hades, și tot neamul lor de zei, semizei, cu copiii lor împreună și toți servitorii acestora, își duc veacul pe Muntele Olimp, Panteonul grecesc, acolo unde se întâlnește cerul cu pământul. Ascultă muzica divină a lirei lui Apollo și se hrănesc cu ambrozie și nectar, străjuiți de o poartă mare de nori, apărați fiind de Ares. Cu alte cuvinte, freacă menta toată ziua, lăudându-se cu virtuțiile lor dar și cu viciile pământenilor, iar când se plictisesc, coboară în lumea noastră, a muritorilor de rând, pentru a face balamuc. După ce m-am sfătuit cu Atena, am plecat de pe plajă, unde băusem cu simt de responsabilitate din specialitatea casei "Mythos" împreună cu Poseidon, Dionysos și cu Hephaistos, spre muntele mult lăudat. Profitând de faptul că Ares era arvunit de Putin, am negociat cu Hermes intrarea în împărăție, acesta având o singură doleanță, să nu mă duc la femei. I-am zis să stea liniștit că, dacă ar avea o soție ca a mea, nici lui nu i-ar mai păsa de Afrodita sau de celelalte zăpăcite Artemis, Demetra, sau Hera. Sper că nu am uitat pe nimeni.

Cea mai faină zi când mergi la mare, este ziua în care urci pe munte, mai ales pentru unul ca mine, căruia statul pe șezlong este un adevărat calvar. Asta e și motivul pentru care încerc pe cât posibil să îmi organizez concediul în așa fel încât să am posibilitatea să mă cațăr undeva. In acest an am stabilit trei vârfuri importante din zona Balcanilor. Vârful Korab 2764m, cel mai înalt vârf din Albania și Macedonia, Vârful Mytikas 2918m, acoperișul Greciei și vârful Vihren 2914m,unde am vrut neapărat să ne reîntoarcem pentru a parcurge și renumita creastă Koncheto dintre vârfurile Kutelo 2 și Banski Suhodol. 

Pe Vârful Mytikas este destul de greu de ajuns intr-o singura zi, nu este suficient să te pui bine cu toți zeii enumerați mai sus, ai nevoie de antrenament, curaj și un pic de nebunie. Am văzut turiști care au ajuns pe Skala si au spus ca pentru ei este suficient. Traseul în sine este unul foarte dificil, datorită diferenței mari de nivel, dar și a pasajelor tehnice ce trebuie cățărate și descățărate, indiferent pe unde urci, fie pe Louki Mytika (Louki tradus mot a mot înseamnă jgheab) sau pe Kakoskala (zona dintre vârful Mytikas și vârful Skala), sunt porțiuni foarte abrupte și expuse, unde nu au ce căuta cei ce au rău de inăltime. Eu am vrut neapărat sa facem traseul într-o singura zi, și am reușit. Dar pentru asta ai nevoie de o condiție fizică foarte bună. Tu, dacă vrei să îmi urmezi exemplu ar trebui să fi convins că ai pregătirea necesară pentru asta. De aceea îți recomand să faci tura în mai multe zile cu dormit la refugiile de pe munte: Spilios Agapitos, Kristos Kakalos sau Giosos Apostolidis.
Muntele Olimp sau Olympos Oros este unul din cei mai mari munți din Europa d.p.d.v topometric(diferența relativa dintre malul marii și vârf), și a fost declarat rezervație biologica pentru varietatea plantelor endemice, dar și pentru fauna și formațiunile geologice deosebite.

Traseul turistic Vârful Mytikas

Lytochoro - Priónia
acces auto

Priónia - Refugiul A (Spilios Agapitos) - bifurcație*
marcaj: E4

bifurcație spre Zonaria* - Zonaria
marcaj TR 
(triunghi rosu pe fond alb)
Zonaria - Louki Mytika - Vârful Mytikas 2918m
marcaj: PA
(punct albastru pe fond galben) 

vârful Mytikas - Kakoskala - Vârful Skala 2886m
marcaj: PR
(punct rosu pe fond galben)

Vârful Skala - bifurcație** - Refugiul A (Spilios Agapitos) - Prionia
marcaj: E4
* bifurcație spre Zonaria, aici am început circuitul
** bifurcație spre Zonaria, aici am încheiat circuitul

  • Data: 04.08.2022
  • Coordonate intrare în traseu: 40°05'03.1"N 22°24'24.8"E
  • Durata: 11h 46'
  • Distanta parcursa: 19.5 km
  • Diferențe de nivel: 2113m
  • Dificultate: foarte dificil
  • Starea marcajelor: buna
  • Tipul Traseului dus-întors (prima parte) - circuit (a doua parte)
  • Surse de apa: Spilios Agapitos (Zolotas) Refuge
  • Obiective: Louki Mytika, vârful Mytikas, vârful Skala
  • Track GPS: Prionia - Mytikas

  • Distribuie pe:


    Știam că tura durează vreo 12 ore așa că am pornit foarte devreme din Campingul Orpheus unde am fost campați. In Prionia poți ajunge și pe jos dacă pleci din Litochoro 350m pe traseul marcat cu romb galben E4 prin canionul (cheile)Enipeas (Gorge of Enipeas). Traseul îl poți face în 5 sau 6h, depinde de ce pregătire ai, cu o lungime de peste 9km și diferențe de nivel pozitive cumulate de 1200m și negative de 480m. Noi am ales varianta auto, asa cum am mai spus, voiam sa atingem vârful și să coboram în aceeași zi. Ajungem la ora 6:30 în Prionia unde am parcat mașina. Locul de parcare este gratuit, și nu există limită de timp. Ideea este să găsești loc. Cel mai probabil dacă ajungi aici la sfârșitul săptămânii ai șanse mari să nu găsești loc de parcare, dar chiar și atunci, poți lăsa mașina pe marginea drumului care este suficient de lat.
    ora 6:31
    Imediat după barieră, vizavi de restaurantul ce se deschide după ora 8, găsești o fântână unde poți alimenta cu apă potabilă. Nu are rost să te încarci cu multa apă, traseul trece pe la Refugiul A Spilios Agapitos, unde găsești apă, fie de la izvor, fie să cumperi de la refugiu.
    ora 6:33 altitudine 1100m
    In capătul parcării găsim o hartă, care îți semnalizează poziția, și îți arată traseul.
    Tot acolo începe și traseul spre Mytikas, la început este pavat cu piatră naturală, apoi vom urma o potecă foarte bine amenajată și marcată, încât nu ai șanse să te abați de la ea sau să te rătăcești. Au fost montate balustrade și s-au construit trepte, ceea ce face să se piardă din sălbăticia locului. Poteca urcă prin pădure, la adăpost de razele soarelui, și dea lungul lui au fost amenajate băncuțe și foișoare. Chiar discutam cu Erika despre farmecul unei poteci, în care să nu se vadă intervenția omului, când mi-am adus aminte de treptele metalice de pe Vârful Toaca din Munții Ceahlău, și mi-a crescut tensiunea instant. O tâmpenie mai mare nu am văzut în viata mea.
    ora 6:34
    După 2 km ajungem la primul loc de popas. Cândva aici a fost o sursă de apă, printr-o țeavă, dar în acest moment este nefuncțională.
    ora 7:15 altitudine 1370m
    Si în acest loc de popas găsim o hartă similară celei de la intrarea în traseu. Altitudine1370m.
    La 5 minute de locul de popas ajungem la prima bifurcație, noi vom continua înainte spre Refugiul A. Spilios Agapitos. Spre stânga prin Valea Mavrologos apoi prin Valea Meltzani te duci spre Refugiul Livadaki (3,5 - 4h, 860↗, 150↘ ). Chiar înainte de Valea Meltzani poteca se bifurcă, pe curba de nivel prin Valea Karaghiani te poți întoarce în Prionia, sau dacă cotești dreapta poți urca spre vârful Kalogeros 2701m (4 - 5h, ↗1300)
    Poteca ne surprinde uneori cu câte un loc de belvedere spre vârfurile din vecinătate.
    După încă 2,2 km ajungem în zona Magalias unde avem o alta bifurcație, de data asta înspre dreapta spre Gomarostalos de unde poți cobora în Prionia sau poți urca spre vârful Kalagia2 2625m și apoi spre Refugiul C. Christos Kakalos 2648m. (3h, 4km, 1000↗, 90↘) De asemenea este și un traseu de legătură spre Refugiul Petrostrouga care e la aproximativ 3h  (6km, 620 ↗, 400 ↘) 
    ora 8:07 altitudine 1700m
    Indicatorul din imagine ne indica direcția spre Refugiul A., în  dreapta este o poteca ce duce la heliport (5minute).
    ora 8:42 altitudine 1950m
    Poteca continuă în serpentine largi ușurând urcușul, bucurându-ne de florile întâlnite.




    Cu vreo 20 metri înainte de refugiu găsim un izvor amenajat de unde ne umplem recipientele. Curios este că la coborâre apa era oprită. Probabil e o politica celor de la refugiu să te "convingă" să cumperi de la ei. Nu știu, îmi dau și eu cu presupusul. 😁
    Refugiul A Spilios Agapitos găsim o harta cu 60 km de trasee, 9 vârfuri și 5 refugii. Cunoscut local cu numele de Zolotas, refugiul este situat la altitudinea de 2060m, și are o capacitate de 110 locuri. Este foarte bine dotat, cu un restaurant ce are preturi aliniate cu cele de la tavernele de pe plaja, cu toalete și camere curate. Camerele nu sunt încălzite, asta pentru că pe timpul iernii refugiul este închis, dar pentru a te încălzi folosești păturile din dotarea refugiului. Există chiar și un dus cu apa rece, pentru cei care au gogonelele tari. Acces la internet este prin rețeaua Wi-Fi. Refugiul este deschis din luna mai până la sfârșitul lui octombrie. rezervări se pot face la tel: (+30) 23520 81800, aici aveți și un link pentru contact.
    ora 9:00 altitudine 2060m

    Zece trasee cu diferite grade de dificultate sunt prezentate pe panoul de pe peretele refugiului, din care patru cu plecare de la acest refugiu.
    1. Gorge of Enipeas: From Prionia to Litochoro (→11.7km ↗829m↘1565m)
    2. Prionia to refuge Sp. Agapitos (→6km ↗994m ↘31m)
    3. Gomarostalos: Prionia to Plateau of Muses (→7.4km ↗1667m ↘118m)
    4. Gortsia to Plateau of Muses (from Petrostrouga)(→11.3km ↗1609m ↘ 114m)
    5. Refuge Sp. Agapitos to Plateau of Muses (from Kofko)(→ 2.5km ↗ 620m ↘ 44m)
    6. Refuge Sp. Agapitos to Refuge Petrostrouga (→8.1km ↗344m ↘482m )
    7. Refuges Ch. Kakalos and Refuges Apostolidis to summits of Toumba 2801m and summits Profitis Ilias 2788m(→2km ↗300m ↘ 2m)
    8. Refuge Sp. Agapitos to summits of Skala 2882m - summits Skolio 2905m - summits Agios Antonios(→5.7km ↗ 854m ↘ 223m)
    9. Plateau of Muses to summits Mytikas 2918m (Pantheon) from Louki Mytika(→2km ↗293m ↘35m )
    10. Refuge Sp. Agapitosto summits Skala 2882m - to summits Mytika 2918m from Kakoskala (→3.3 km ↗939m ↘53m)
    ora 9:00 altitudine 2060m

    Am lăsat și noi un sticker pe panoul dedicat, nu prea mai era loc, așa că l-am înghesuit și noi cum am putut.
    După o pauză de 20 minute continuăm spre Mytikas, la 400m găsim o nouă bifurcație. Un traseu continuă spre dreapta prin Kofto spre Refugiul C. Christos Kakalos 2648m (2h, 2,2 km, ↗550m ↘60m) și apoi spre marele Oropedio Mouson (Platoul Muzelor) și este marcat cu TG pe fond alb. Noi continuam înainte pe E4.
    ora 9:27 altitudine 2150m
    Continuăm pe poteca ce devine din ce în ce mai abruptă, spre Culmea Chondromesorachi. In imaginea de mai jos se vede Refugiul A de unde am plecat.
    Ajunși pe piciorul Chondromesorachi găsim o bancă din piatra de care profităm câteva minute pentru a ne odihni. Continuăm pe culme, poteca devine mai abruptă și plină cu grohotiș mărunt. 
    ora 9:45 altitudine 2200m

    Am ajuns la nivelul norilor, care nu dau semne să se risipească lăsând impresia că mitul este adevărat, și că poarta de nori spre Olimp chiar există. Aici am întâlnit un polonez ce cobora de pe Skala și zicea că nu a mai continuat spre Mytikas că nu vrea să riște fără vizibilitate. Dacă aștepta încă vreo 2 ore prindea vreme bună, timp ar fi avut suficient.
    După încă 1 km găsim bifurcația spre Zonaria. In cazul în care continui înainte pe culmea Chondromesorachi vei ajunge pe vârful Skala. Aici părăsim marcajul E4 și vom continua pe marcaj TR pe fond galben ce duce spre Platoul Muzelor(Oropedio Mouson).
    ora 10:37 altitudine 2480m
    Vom continua circa 1.5km pe o brână, într-o urcare nu foarte abruptă, pe sub vârfurile Skala și Mytikas. Poteca este destul de lată și nu traversează porțiuni expuse, însă trebuie circulat cu atenție deoarece înclinația pantei este destul de mare.
    Când te bucurai că s-au risipit norii reveneau la loc, învăluindu-ne în mister. Era ca o scenetă teatrală în care așteptam în orice moment să apară un semizeu cântând la harfa, pe un nor plutitor.
    Am ajuns și la Louki Mytika, adică Jgheabul sau Culoarul Mytika. De aici începe "distracția". Pe Zonaria am depășit 2 tineri din Grecia ce mergeau spre Refugiul Giosos Apostolidis, și erau foarte mirați că urcăm din Prionia pe vârf și apoi ne întoarcem.
    ora 11:27  altitudine 2670m
    Louki Mytica este un jgheab (horn) foarte periculos, în primul rând, datorită faptului că este foarte abrupt de zici că e culoarul lui Hades spre infernul pe care îl cârmuiește. Ca să fac o comparație, este mult mai abrupt decât Strunga Dracului din Făgăraș. Are o lungime de 280m și o diferență de nivel de 248m, nu sunt cabluri, lanțuri sau alte sisteme de care să te prinzi în caz de alunecare. Practic ești de unul singur, într-o cățărare libera spre lăcașul zeilor. O altă problemă a acestui horn, sunt pietrele. Sunt foarte multe, mai mici sau mai mari, care în momentul în care le atingi cad, și pui în primejdie pe cei de sub tine, asa cum ești și tu expus la rândul tău. De aceea este foarte important să urmărești cu strictețe marcajele, pentru a reduce riscul căderilor de pietre. Chiar dacă este foarte abrupt sunt suficiente prize unde poți să pui mâna pentru a te asigura. Asa că dacă nu ai rău de înălțime și ai suficient sânge în instalație, poți urca fără probleme. Recomand să ai cască de alpinist, astfel reduci riscul de a ajunge o victimă și să îmbunătățești statistica acestui culoar. De asemenea, pentru siguranță poți aduce și o coardă, deoarece pe toată lungimea hornului sunt pitoane bătute în stâncă.   
    Fie că te uiți în sus sau în jos inclinația îți dă fiori, și te face să îți ascuți toate simțurile la maxim.
     Totul în jurul tău te face să te simți atât de mic.
    Zei, semizei și titani din stâncă străjuiesc intrarea în împărăție.
    In spatele nostru au început sa urce alți turiști, și chiar dacă ei au căști, tot trebuie să fim atenți să nu doborâm pietre.
     

    La fiecare pas făcut îți cauți cu atenție priză pentru mână, deoarece sunt foarte multe pietre care se mișcă și riști să vina pe tine.
    Mai avem un pic și terminam de urcat Louki Mytika, am ajuns din urma doi olandezi, iar doi din Australia au urcat înaintea lor legați în coarda, ceea ce ne-a încetinit, deoarece trebuie să fi atent să nu cadă pietre.
    După o ascensiune dificilă reușim să ne atingem obiectivul principal, Vârful Mytikas 2918m. Am avut nevoie de o ora și 24 minute să urcăm, dar nici nu realizezi cum trece timpul, când ești concentrat 100% pe cățărare. Ajuns sus uiți de tot efortul depus, satisfacția și euforia te cuprinde și abia atunci începi să te bucuri cu adevărat de reușită. Nu contează că nu vedem nimic în jurul nostru, important e că am reușit sa atingem și acoperișul Greciei în siguranță. Până la urmă, importantă este ascensiunea iar priveliștile sunt doar un bonus. Zeii au fost împărțiți, jumătate dintre ei ne-au ajutat să urcăm iar cealaltă jumătate sunt suparăți ca le-am călcat pragul.
    ora 12:51 altitudine 2918m
    TikTok
    @jurnaldedrumetii.ro #jurnaldedrumetii #pevisenusepunepraful #trekking #hiking #drumetii#călătorii #mytikas #5pasidebine #misiuneatiktok ♬ Paris - 斌杨Remix
    Pe vârf nu am stat mult, circa 20 minute, oricum începuse să se aglomereze. 2 Australieni, 5 neozeelandezi, 2 spanioli, 2 greci și noi doi din România ne-am felicitat reciproc pe vârf. In cutia de pe vârf găsești un jurnal unde iți poți lăsa și tu impresiile. Urmează coborârea care se anunța la fel de "interesantă", să nu spun periculoasa. Toți care erau pe vârf își etalau cunoștințele și dădeau sfaturi care pe unde sa coboare.
    Părerile erau împărțite, fiecare zicea altceva, că au auzit ca e mai ușor să cobori pe Louki Mytika, alții ziceau că e mai ușor pe Kakoskala (porțiunea de traseu dintre vârful Mytikas și vârful Skala), dar niciunul din ei nu au mai parcurs acest traseu și vorbeau din auzite. Noi am ales să coboram spre Skala pentru că asa ne-am propus de la bun început, să facem un circuit. Traseul este marcat cu punct rosu pe fond galben. Știam că e dificil indiferent pe unde coboram. Nici acum nu sunt în măsură să dau sfaturi, pe unde e mai ușor să cobori din moment ce nu am coborât pe ambele variante. Singurul lucru pe care îl pot zice e că pe Kakoskala, e mai șlefuită stânca, semn că pe acolo s-a circulat mai mult ceea ce înseamnă că riscul de alunecare e mai mare, dar nu este chiar asa de abrupt ca pe Louki Mytika. Dacă ar fi să revin pe vârful Mytikas, as urca și as cobori la fel, adică urcare pe Louki Mytika și coborâre pe Kakoskala.
    ora 13:37
    Kakoskala are o lungime de aproape 500m, și este de forma Custurii Sărații din Munții Făgăraș. Porțiunea de coborâre de pe Mytikas am făcut-o în 37 minute, am coborât încet și cu atenție, deoarece stânca era foarte alunecoasă. Cu siguranță nu iți dorești să te prindă ploaia pe acest vârf, indiferent pe unde vrei să cobori de pe el. 
    ora 14:14 Vârful Skolio 2905m văzut de pe Kakoskala
    Urcarea spre  Skala nu este chiar atât de dificilă, la un moment dat am dat și de o săritoare amenajată cu cablu.

     Coborârea de pe Mytikas spre Skala este ceva mai abrupta (nu la fel de abrupta ca pe Louki Mytika), dar cu atenție poți să cobori. Porțiunea de urcare spre Skala este ceva mai ușor de parcurs, și nu pune probleme foarte mari. Chiar și cu riscul de a mă repeta, vârful Mytikas nu este pentru acrofobi.  
    Interesant este că vârful Skala pe harta de la Refugiu apare cu altitudinea de 2875m, dar pe alte hărți, am găsit altitudinea de 2882m.
    vârful Skala 2882m ora 14:44
    Odată ce am pus bocancul pe Skala norii au început sa se risipească. Priveliștile sunt colosale, și începem să ne bucurăm de acest munte, mai ales că am trecut de toate porțiunile expuse și de acum încolo vom avea de făcut doar coborârea în Prionia. Până la urmă zeii s-au indurat și ne lasă să vedem grandioasa împărăție, locul unde se îmbină cerul cu pământul. 
    Un clip video postat pe TikTok
    @jurnaldedrumetii.ro #Skala #mytikas #jurnaldedrumetii #pevisenusepunepraful #trekking #hiking #drumetii #călătorii ♬ Never Had a Chance - Katherine Li
    Vârful Mytikas 2918m

    Coborârea de pe Skala spre refugiu nu este dificilă, singura problema ar fi pietrișul mărunt de pe potecă, ce te face să îți încordezi mușchii să nu aluneci.

    vârfurile Agios Antonios și Stavraities

    Nu ai cum să nu îți întorci privirea și să te întrebi "de acolo am coborât acum? Pe unde?" Ti se pare atât de dificil dacă te uiți de aici, încât nu îți poți da seama pe unde ai posibilitatea să urci.
    In curând ajungem în punctul unde închidem circuitul nostru, la bifurcația spre Zonaria. Din acest loc vom cobori pe același traseu.
    bifurcație Zonaria ora 15:30
    Băncile din piatra construite pe traseu sunt binevenite, genunchii încep să se simtă obosiți.
    ora 16:00
    Din acest punct cotim stânga spre Refugiu, ne oprim și mai aruncam o privire spre vârfurile Kalogeros 2701m  și Pagos 2677m
    La Refugiul A (Spilios Agapitos) era animație mare, curtea era plină de turiști. Aici ne întâlnim cu doi turiști din Arad, România, cu care am schimbat câteva impresii.
    Refugiul A (Spilios Agapitos) ora 16:17
    Ne așteaptă o coborâre de aproape 1000m diferențe de nivel, lungă și parcă interminabilă, mai ales acum când suntem deja obosiți. Am ajuns jos în Prionia la ora 18:20 de unde ne-am grăbit să ajungem pe plajă pentru o meritată baie.
    20 de pietre pentru Mytikas
    Distribuie pe:



    Track GPS: Prionia - Refuge Agapitos - Zonaria - Louki- Mytikas - Skala- Refuge A - Prionia


    Acces de la Litochoro până la Priónia, Πριόνια - Καταφύγιο

    Ultimele postări

    S-ar putea să-ți placă și:
    Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
    Nu uita!
    - Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
    - Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
    - Nu fă gălăgie pe munte.
    - Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
    - Nu pleca singur pe traseu.
    - Nu consuma alcool pe traseu.
    - Nu pleca fără echipament adecvat.
    - Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
    - Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
    - Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
    Distribuie:

    Recomandat:

    Ultimele postari:

    Musai sa vezi :))

    Search

    Google Translate

    Postări populare

    POSTĂRI POPULARE

    Mai poți vedea și:

    ULTIMELE POSTĂRi

    Mai poti vedea:

    Arhivă

    Etichete

    Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (74) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Măgura Uroiului (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (2) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

    Mai poți vedea:

    Au trecut pe aici:

    Recomandarea noastra:

    Contact

    Nume *

    E-mail *

    Mesaj *

    Ne găsești si pe: