Prima tură după Crăciun o intitulăm întotdeauna "Operațiunea Jos Sarmaua", dacă anul trecut am fost pe Măgura Cisnădiei în Cindrel anul acesta am ales Varful Cucurbata Mare(Bihor) din Munții Bihor, care este unul din vârfurile mele preferate, iar creasta dintre Piatra Grăitoare și Varful Bihor pur și simplu o ador. Inițial tura era pregătită să urcăm din Vârtop - Varful Piatra Grăitoare - Biharia - Varful Bihor, marcaj BR și să coborâm în Arieșeni pe Valea Galbena marcaj BA, dar planurile ne-au fost date peste cap când am ajuns sus în Vârtop. La coborâre din mașină am avut un soc, atât de tare bătea vântul, și am fi fost nevoiți sa parcurgem toată creasta cu vântul în fata, în plus, noi am ajuns destul de târziu în Vârtop după un drum de 3 ore cu mașina. Ideea e ca s-au adunat toți factorii pentru o reconfigurare de traseu, asa ca ne-am întors în Arieșeni pentru a scurta tura.
Traseu vârful Cucurbata Mare 1849m (Bihor)
Arieșeni - valea Galbena (La gater) - Varful Bihor 1849m (retur pe același traseu)
In jur de ora 11 ajungem în zona La Gater, locul unde ar fi trebuit inițial sa coboram.
Gheața de pe drum ne obliga sa ne montam "colțarii"
După aproximativ 3,6 km părăsim drumul cotim la dreapta pe poteca marcata cu BA
trecem printr-o pădure de brad împodobită cu un strat nou de zăpadă
Golul alpin ne întâmpină cu un vânt puternic și zăpada viscolita, măcar suntem norocoși ,stratul de zăpadă nu este mare și nu ne pune probleme mari la înaintare.
Ajunși în creasta vântul sufla tot mai tare
Varful Bihor 1849m ( Cucurbata Mare)
La multi ani Doina!
Fac câteva fotografii și dau tonul la coborâre forțat de vântul rece.
Coborârea o facem tot pe marcajul BA pe unde am urcat
Când am ajuns pe drumul forestier au trecut pe lângă noi cel puțin 25 de ATV-uri și mașini de teren, poluând aerul cu gazele de la eșapament dar și cu zgomotul lor.
Acces auto: varful Cucurbata Mare(Bihor)
Track GPS: varful Cucurbata Mare(Bihor)
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Peștera Cetățile Rădesei 260 m de piatră umedă, lanțuri și lumină prin tavan
O peșteră activă, traversabilă pe toată lungimea ei, cu hornuri care sparg tavanul spre cer și un pârâu care te însoțește la fiecare pas — una din cele mai spectaculoase aventuri din Apuseni.
Peștera Cetățile Rădesei a fost a treia zi dintr-un weekend de trei zile petrecut în zona Padiș, poate cea mai intensă din punct de vedere speologic. Dacă ai timp, combină toate cele trei trasee pentru o experiență completă a platoului carstic:
Ziua 3 — 8 iunie 2020: Peștera Cetățile Rădesei ← ești aici
Peștera Cetățile Rădesei este una din rarele peșteri active din România care poate fi traversată pe toată lungimea ei — intri pe un capăt și ieși pe celălalt, cu pârâul Rădeasa la picioare pe tot parcursul. Este situată în partea nordică a platoului carstic Padiș, în Munții Bihorului, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, amonte de zona de formare a Cheilor Someșului Cald. Pârâul Rădeasa, care a sculptat această cavitate în calcarul jurasic, este în continuare activ — peștera se sapă în continuare, încet dar sigur, an după an.
Peștera a fost descrisă pentru prima dată de exploratorul Czaran Gyula, iar mai târziu vizitată și documentată de Emil Racoviță și R. Jeannel în 1921 — care au remarcat importanța complexului carstic de la izvoarele Someșului Cald. Ceea ce face această peșteră cu adevărat unică în România sunt hornurile din tavan — cinci avene-ferestre prin care tavanul s-a prăbușit și care lasă lumina naturală să pătrundă în interior. Specialiștii consideră că prăbușirea tavanului va continua, transformând în viitor peștera în chei deschise, similar Cheilor Someșului Cald.
Portalul Peșterii Cetățile Rădesei — un bolt ogival de peste 15 m înălțime și 7 m lățime, tăiat în calcarul Munților Bihor de Pârâul Rădeasa
📌 Platoul Padiș și Munții Bihor — cadrul geografic
Peștera Cetățile Rădesei se află în Munții Bihorului, în partea nordică a platoului carstic Padiș, pe teritoriul administrativ al comunei Pietroasa, județul Bihor. Platoul Padiș este considerat „inima" Parcului Natural Apuseni — o zonă carstică de excepție, cu fenomene subterane și de suprafață care nu se regăsesc nicăieri altundeva în România în aceeași densitate. Altitudinea medie a zonei este de aproximativ 1.200 m.
Peștera aparține ciclului II de formare a peșterilor din Apuseni, alături de Cetățile Ponorului, rețeaua subterană a Barsei și peșterile din Cheile Someșului Cald. La ieșirea din peșteră, pârâul Rădeasa își unește forțele cu Pârâul Feredeu, dând naștere Someșului Cald — unul din afluenții importanți ai bazinului Crișului Negru.
Traseu: Cabana Vărășoaia → Peștera Cetățile Rădesei → Retur pe deasupra peșterii (circuit)
Marcaj: Punct Roșu (PR)
📏
Distanță
3 km
⏱️
Durată
2h 17'
📈
Denivelări
152 m
🧗
Dificultate
Ușor/Mediu
🔦
Frontală
Obligatorie
🥾
Cizme/bocanci
Recomandate
🧗 DificultateUșor / Mediu ★★☆☆☆ — atenție sporită în peșteră
🔄 Tip traseuCircuit (intrare prin peșteră, retur pe deasupra)
📍 Punct de startCabana Vărășoaia
🧭 MarcajPunct Roșu (PR)
📋 Starea marcajelorBună
💧 Surse de apăPârâul din peșteră — nerecomandată pentru băut fără filtrare
🎯 ObiectivePeștera Cetățile Rădesei (260 m, 5 hornuri-fereastră)
⚠️ Atenție specialăPiatră umedă, extrem de alunecoasă · Nu se parcurge pe ploaie sau furtună (risc de viitură)
🔦 Echipament obligatoriuFrontală sau lanternă — peștera nu este electrificată
În urmă cu 2 ani, la vizita anterioară, traseul de întoarcere era complet distrus de o furtună care doborâse aproape în totalitate pădurea de pe versant. Acum, la revenirea din 2020, traseul Cetățile Rădesei este curățat și practicabil. Vezi aici pozele din Cetățile Rădesei de acum 2 ani →
⚠️ Traseul Cheile Someșului Cald rămâne închis în această perioadă, din cauza copacilor căzuți care nu au fost încă curățați.
Descrierea traseului — pas cu pas
Circuitul Cetățile Rădesei este unul dintre puținele trasee din Apuseni care combină o drumeție prin pădure cu traversarea completă a unei peșteri active. Intrarea prin peșteră și revenirea pe deasupra ei pe marcajul PR formează un circuit scurt ca distanță, dar bogat în intensitate. Pășești prin apă, te ții de lanțuri, treci sub hornuri de lumină și ieși la suprafață cu altă perspectivă asupra muntelui sub care ai trecut.
1. Cabana Vărășoaia → Bifurcație Marcaj PR · ~1 km
Traseul pornește din Poiana Vărășoaia, de la Cabana Vărășoaia. De la Poiana Glăvoi, distanța până la cabană este de 7,5 km, parcurgibili cu orice tip de mașină în aproximativ 20 de minute sau pe jos în circa 2 ore. De la cabană, se urmează marcajul Punct Roșu (PR) pe poteca ce intră în pădure. După aproximativ 1 km, ajungi la o bifurcație importantă: în dreapta — spre Cetățile Rădesei pe marcaj PR; în stânga — spre Stâna de Vale pe marcaj Bandă Roșie. Cotim la dreapta.
Poteca spre Cetățile Rădesei — dimineața devreme, lumina filtrată prin fagii de pe versant face din fiecare pas un privilegiuBifurcația — în dreapta continuăm pe PR spre Cetățile Rădesei, în stânga traseul BR spre Stâna de Vale. Traseul Cheile Someșului Cald rămâne închis.Traseul Cetățile Rădesei este curățat de arborii căzuți în urma furtunii din 2018 — putem înainta fără obstacole
2. Bifurcație → Intrarea în peșteră COVID · Circuit închis
Imediat după bifurcație, poteca coboară spre vale. Ne conformăm stării de alertă și păstrăm distanța regulamentară impusă de restricțiile COVID. La un moment dat, poteca se bifurcă din nou: aceasta este intrarea în circuitul Cetățile Rădesei. Poteca spre peșteră continuă în dreapta — pe poteca din stânga vom reveni la întoarcere, trecând pe deasupra peșterii.
Păstrăm distanța — iunie 2020, în plin sezon de restricții COVID. Muntele nu știa nimic despre pandemie, dar noi știam.Intrarea în circuitul Cetățile Rădesei — poteca spre peșteră continuă în dreapta; pe poteca din stânga vom reveni la final, trecând pe deasupra peșterii
3. Flora de pe traseu Detalii botanice
Înainte de a coborî spre portal, versantul oferă câteva surprize botanice. Pe pajiștile din apropierea potecii înfloresc margarete — Leucanthemum vulgare, floarea albă cu disc galben, sau complet galbene, comună în fânețele montane ale Apusenilor. Este una din florile cel mai ușor de identificat și, dacă vii în iunie, o vei întâlni la tot pasul.
Margarete (Leucanthemum vulgare) pe versantul de sub potecă — în iunie, pajiștile din Padiș sunt acoperite de ele. Flori pe care e mai bine să le fotografiezi decât să le rupi.
4. Coborârea pe lanțuri spre portal ⚠️ Piatră umedă — risc de alunecare
De la bifurcație, poteca coboară abrupt spre albia pârâului Rădeasa. Coborârea se face cu ajutorul lanțurilor fixate în stâncă — nu ca element decorativ, ci ca instrument esențial. Piatra de calcar este permanent umedă și extrem de alunecoasă, chiar și pe vreme bună. Fără lanțuri, coborârea ar fi periculoasă. Cu ele, trebuie totuși atenție la fiecare pas.
Coborâre pe lanțuri — piatra este permanent umedă și extrem de alunecoasă. Lanțurile nu sunt opționale.Intrarea în peșteră — portalul ogival este flancat de doi stâlpi de stâncă pe care vizitatorii i-au botezat „cei doi balauri". Ei nu mușcă, dar piatra pe care stau e alunecoasă.
5. Traversarea Peșterii Cetățile Rădesei 260 m · Fără electricitate · Frontală obligatorie
Traversarea peșterii este cel mai intens segment al întregului circuit. Galeria are o formă de tunel lung de 260 m, cu săli de mari dimensiuni pe alocuri — lățimea variază, dar în unele puncte spațiul se deschide spectaculos. Pârâul Rădeasa curge prin interior, iar nivelul apei poate ajunge și la genunchi în funcție de precipitații. Copacii căzuți sau cărați de apă îngreunează și mai mult traversarea în unele sectoare.
Peștera nu este electrificată — frontala este absolut necesară. Fără o sursă de lumină, trecerea prin sectoarele total întunecate este imposibilă. Zgomotul apei, amplificat de pereții de calcar, completează senzația de imensitate a spațiului subteran.
Primii metri din interior — ochii se adaptează la întuneric, picioarele la calcar ud. Zgomotul apei umple tot spațiul.Galeria se lărgește — în unele sectoare spațiul interior este impresionant, cu tavan înalt și pereți de calcar ce se îndepărtează pe ambele laturi
Sector complet întunecat — frontala devine singurul ghid. Fără ea, nu treci.Pârâul Rădeasa — curentul de apă te însoțește constant, la picioare sau pe lângă tine. În funcție de ploi recente, nivelul poate varia semnificativ.
Calcarul umed lucește în lumina frontalei — frumos, dar înșelător. Fiecare pas se gândește de două ori.Copaci cărați de viiturile anterioare îngreunează trecerea în unele sectoare — natura își marchează trecerea prin peșteră la fel de bine ca orice furtună de suprafață
Unul din pasajele dificile din peșteră — salt pe blocuri de calcar ud, cu pârâul la un metru sub tine. Se trece, dar cu răbdare și bocanci cu talpă bună.
Sector cu lanțuri — în locurile înguste sau unde panta crește brusc, lanțurile fixate în perete devin esențiale pentru echilibruAlt pasaj cu lanțuri — mai vertical de data aceasta. Lanțurile sunt bine fixate, dar necesită forță în brațe și atenție la talpa bocancilor.
Galerie cu tavan parțial deschis — lumina naturală pătrunde timid prin spărturi. Acesta este efectul hornurilor-fereastră care fac peștera unică în România.
💡 Hornurile de lumină — ce fac peștera unică
Peștera Cetățile Rădesei are în tavanul ei cinci avene-ferestre — locuri unde bolta s-a prăbușit, lăsând să cadă coloane de lumină naturală în întunericul galeriei. Este un spectacol greu de descris: pătrunzi prin întuneric complet și dintr-odată o rază de soare taie aerul deasupra ta. Specialiștii avertizează că prăbușirea tavanului va continua — în viitor, peștera se va transforma treptat în chei deschise, similar Cheilor Someșului Cald de la ieșire.
Un horn de lumină — tavanul prăbușit lasă lumina să coboare direct în galerie. Unul din cele cinci avene-ferestre care fac peștera unică în România.Lumina de la ieșire — după 260 m prin întuneric și apă, această lumină este una din cele mai frumoase priveliști ale drumului. Pârâul Rădeasa iese și el odată cu tine.
6. Retur pe deasupra peșterii Marcaj PR · Flora de retur
La ieșirea din peșteră, în acest punct ne întoarcem pe marcajul Punct Roșu, pe traseul de ocolire pe deasupra peșterii. Este sectorul cel mai liniștit al circuitului — o potecă pe versant, prin pădure, care îți dă răgaz să procesezi ce tocmai ai trăit în subteran. Pe drum, un alt cadou botanic: bulbucii de munte (Trollius europaeus) înfloresc pe marginea potecii — flori galbene rotunde, specifice pajiștilor umede din etajul montan superior.
Bulbuci de munte (Trollius europaeus) pe traseul de retur — flori galbene rotunde, specifice pajiștilor umede din etajul montan. Pe Padiș, în iunie, le găsești la tot pasul.Traseul de retur pe deasupra peșterii — potecă liniștită, prin pădure de fag, cu un murmur de apă care vine de jos, din galeria prin care tocmai ai trecut
7. Revenire în Poiana Vărășoaia Final circuit
Circuitul se închide în Poiana Vărășoaia, locul de unde am pornit. 3 km și 2 ore și un sfert — distanța e mică, dar peștera are densitate de emoție mai mare decât multe trasee de 20 km. Înainte de a pleca, oprește-te un moment în poiană. Dacă ai adus ceva de mâncare, acesta e locul.
Revenim în Poiana Vărășoaia — locul de plecare și de sosire al circuitului. Același peisaj, altă perspectivă după ce ai trecut prin munte pe sub el.Vedere din Poiana Vărășoaia spre versanții Munților Bihor — final de zi, echipament ud, zâmbete largi. Padiș-ul nu dezamăgește niciodată.
Sfaturi practice & Avertismente
🔦 Frontală — obligatorie: Peștera nu este electrificată. Fără sursă de lumină proprie, traversarea este imposibilă. Luați frontale, nu lanterne — aveți nevoie de mâini libere pentru lanțuri.
🌧️ Nu intrați pe ploaie sau după ploi abundente: Pârâul Rădeasa poate face viituri rapid. Dacă vremea este instabilă sau a plouat în zona Padiș în ultimele ore, renunțați la traversare. Riscul este real.
🥾 Bocanci cu talpă bună: Calcarul umed este extrem de alunecos. Papuci sport sau bocanci cu talpă uzată sunt periculoși pe acest traseu. Cizme de cauciuc sunt o alternativă bună pentru cei care vor să intre în apă fără griji.
💪 Condiție fizică minimă: Traseul scurt nu înseamnă ușor. Coborârile și urcările pe lanțuri necesită forță în brațe și picoare. Nu este recomandat copiilor mici sau persoanelor cu probleme de mobilitate.
👥 Nu intrați singuri: Peștera nu are ghid și nu este supravegheată. Intrați minimum în grup de 2 persoane, cu cel puțin o frontală de rezervă.
🎒 Haine de schimb în rucsac: Vei ieși cel puțin cu bocancii uzi, posibil cu pantaloni uzi. Un schimb în mașină este binevenit.
📶 Semnal telefon: Absent pe traseu și în peșteră. Anunțați un contact că mergeți pe traseu înainte de plecare.
🅿️ Parcare: Poiana Vărășoaia — drumul de la șoseaua Padiș spre cabană (7,5 km de la Poiana Glăvoi) este parcurgibil cu orice mașină în circa 20 de minute.
Date tehnice
Lungime traseu
3 km (circuit)
Durată
2 ore 17 minute
Denivelări
152 m
Dificultate
Ușor/Mediu — atenție sporită în peșteră
Tip traseu
Circuit (intrare prin peșteră, retur pe deasupra)
Marcaj
Punct Roșu (PR)
Starea marcajelor
Bună
Punct de start / final
Cabana Vărășoaia — Poiana Vărășoaia
Lungime peșteră
260 m (galerie activă, traversabilă integral)
Portal intrare
>15 m înălțime, 7 m lățime
Hornuri-fereastră în tavan
5 avene de lumină naturală
Iluminare peșteră
Niciuna — frontală obligatorie
Pârâul din peșteră
Rădeasa (la intrare) → Someșul Cald (la ieșire, cu Pârâul Feredeu)
Distanța dintre Poiana Glăvoi și Cabana Vărășoaia este de 7,5 km, parcurgibilă cu orice tip de mașină în aproximativ 20 de minute, sau pe jos în circa 2 ore. De la cabană, se urmează marcajul PR pe jos până la intrarea în traseu — aproximativ 15–30 de minute.
Track GPS — Circuit Cetățile Rădesei
Concluzie
Cetățile Rădesei este tipul de loc pe care nu îl uiți după prima vizită. Nu pentru că e cel mai lung, sau cel mai greu, sau cel mai spectaculos traseu din Apuseni — ci pentru că te pune față în față cu muntele dinăuntru. Intri prin calcar, mergi cu un pârâu la picioare, privești lumina care cade prin tavan ca printr-o rană în munte și ieși pe cealaltă parte cu sentimentul că ai văzut ceva ce nu a fost construit pentru tine, ci găsit.
A treia zi din weekend-ul de Padiș — și poate cea mai bine amintită. Padiș-ul este generos: orice traseu ai alege, ceva rămâne. #pevisenusepunepraful #haisitumeritaefortul #jurnaldedrumetii
Un traseu circular cu surprize: pornit pe ploaie, reconfigurat la clătite și ceai, terminat pe vârf la apus, trecând prin Zona Padiș, Izbucul Ponor și Poiana Ponor.
De Rusalii am ales să mergem cu cortul în Poiana Glăvoi, locul care devine „kilometrul zero” al acestei minivacanțe. Prognoza meteo nu era deloc favorabilă, anunțând reprize serioase de precipitații, dar am decis că este mult mai bine să înfrunți ploaia pe munte decât să privești norii din confortul unui fotoliu de acasă. Punct. Spiritul de aventură a învins, așa că vineri după-masă am pornit spre Padiș împreună cu prietenii noștri, echipați pentru orice scenariu.
Pentru această ieșire, ne-am propus un plan ambițios, menit să ne poarte prin cele mai reprezentative locuri din Parcul Natural Apuseni. Aveam în plan trei drumeții distincte, fiecare cu farmecul ei: Circuitul Galbenei, un traseu tehnic și spectaculos prin sălbăticia cheilor, Peștera Cetățile Rădesei, un monument al naturii cu o arhitectură subterană impresionantă, și Vârful Bisericuța. Acesta din urmă este punctul de belvedere care oferă una dintre cele mai frumoase panorame asupra întregului platou carstic, fiind și traseul despre care vom discuta în detaliu în acest articol.
Ture stabilite pentru cele 3 zile de Rusalii:
Sâmbătă, 26 mai — Vârful Bisericuța Moțului (te afli aici)
Duminică, 27 mai — Circuitul Galbenei (cu plecare din Glăvoi)
Luni, 28 mai — Cetățile Rădesei (cu plecare de la Cabana Varasoaia)
Traseul propus inițial era mai ambițios: Poiana Glăvoi, Poiana Ponor, Lumea Pierdută și de acolo, pe nemarcate, urcuș pe Vârful Bisericuța Moțului, cu întoarcere tot în Glăvoi. Planul a sunat bine la cafea, dimineața, lângă cort. Natura a avut alte idei. Am ajuns până în Poiana Ponor prin rafale de ploaie și fulgere. De comun acord, ne-am întors la terasele din Glăvoi unde ne-am delectat cu clătite și ceai.
Pe la ora 15 s-a oprit și ploaia, brusc, tipic ploilor de vară la munte, ca și cum cineva ar fi închis un robinet. Am pornit la drum cu traseul reconfigurat pe loc: Glăvoi, Padiș, Vârful Bisericuța Moțului, Padiș, Poiana Ponor, Izbucul Ponor, Poiana Glăvoi. Un circuit ceva mai scurt, dar care includea toate obiectivele importante și se putea termina înainte de lăsarea întunericului.
Vârful Bisericuța Moțului este unul dintre acele vârfuri care nu impresionează prin altitudine, ci prin perspectivă. De acolo, platoul Padiș se deschide în toate direcțiile, cu Cetățile Ponorului recognoscibile spre vest și cu silueta Munților Bihor în fundal. O panoramă completă a celui mai frumos platou carstic din România.
Descrierea traseului: pas cu pas
Poiana Ponor este unul dintre cele mai fascinante locuri de pe platoul Padiș, chiar dacă la prima vedere pare o poiană oarecare, largă și liniștită. Sub suprafața ei, karsticul este activ: pârâul care o traversează dispare în sorburi, înghițit de munte, urmând un drum subteran spre Cetățile Ponorului. Poiana este mărginită de pădure de fag pe trei laturi și se deschide spre Padiș spre nord, oferind vederi largi spre platou. Toamna, cu fagii în galben și roșu, devine spectaculoasă.
1. Poiana Glăvoi km 0 - tabăra de bază
Pornind din Poiana Glăvoi spre Padiș, traseul trece prin răcoarea pădurilor de fagi, unde lumina se filtrează printre trunchiurile argintii, iar poteca este adesea acoperită de un covor moale de frunze uscate. Pe măsură ce câștigi altitudine, foioasele încep să lase loc poienelor tot mai dese, până când pădurea se retrage definitiv, lăsând loc unui peisaj dominat de pajiștile alpine și subalpine. Odată ajuns în aceste spații deschise, perspectivele se lărgesc spectaculos, oferind o panoramă vastă asupra reliefului carstic. Iarba aspră a platoului este întreruptă doar de lapiezuri, doline adânci și grupuri izolate de molizi care par să străjuiască drumul. Această tranziție de la intimitatea pădurii la imensitatea pajistilor marchează intrarea în „inima” carstului, unde fiecare pas dezvăluie fragilitatea și forța naturii din Apuseni.
Din Poiana Glăvoi prin răcoarea pădurilor de fagiSpre Padiș perspectivele se lărgesc spectaculos
Luna mai aduce pe platoul Padiș o explozie de culoare pe care niciun ecran nu o poate reproduce fidel. Poienile se umplu cu flori de câmp în toate nuanțele: gălbenuș, albăstrele, margarete și gențiane, fiecare competând pentru atenția ochiului obosit de peisajul urban. Este unul dintre motivele pentru care Rusaliile, oricât de nesigure meteo, rămân perioada preferată pentru o escapadă la Padiș.
Flori de mai pe platoul PadișFlorile de mai în Apuseni
2. Padiș Spre Vârful Bisericuța Moțului
După ploaia de dimineață și pauza forțată la terasele din Glăvoi, pornim în după-amiaza lui 26 mai pe poteca spre Padiș. Aerul după furtună are acea prospețime specifică, cu miros de iarbă udă și pământ reavăn, care face primul pas pe potecă mai plăcut decât orice altă dimineață senină. Poiana Glăvoi, punct de campare binecunoscut și de reper al Padiș-ului, rămâne în urmă pe măsură ce poteca intră în pădurea de brad.
După ploaie apărem și noi ca ciupercile. Pornim din Poiana Glăvoi spre Padiș.
3. Zona Padiș și urcarea spre vârf Aproape de vârf!
Am ajuns în Padiș în lumina caldă a după-amiezii, într-un moment în care soarele începea să coboare lin spre vest, proiectând umbre lungi și dramatice pe întregul platou carstic. În zona cabanelor, acolo unde forfota turiștilor se mai domolește, am decis să părăsim poteca marcată și să pornim vitejește, „pe de-a dreptul”, spre obiectivul nostru.
Urcușul spre vârf se desfășoară direct și dezinvolt; panta este susținută, dar fără acele porțiuni lungi și epuizante care să îți taie suflul, permițându-ne să ne bucurăm de drum. În prima parte a ascensiunii, vizibilitatea este maximă, poteca fiind brăzdată de urmele vechi ale animalelor care au bătătorit pământul înaintea noastră. Pe măsură ce ne apropiem de creastă, peisajul se schimbă, traseul devenind mai sălbatic și parțial împădurit în ultima sa etapă. Deși Vârful Bisericuța Moțului nu este marcat de o cruce impunătoare sau de o bornă spectaculoasă, simpla prezență la acea altitudine este suficientă. Odată ajunși sus, am realizat că perspectiva panoramică asupra întregului amfiteatru de calcar recompensează cu vârf și îndesat fiecare metru de urcuș.
Padiș: Munții Bihor, Parcul Natural Apuseni, foto de pe vârf
4. Vârful Bisericuța Moțului Încă o bornă atinsă
Vârful Bisericuța Moțului oferă una dintre cele mai spectaculoase și complete panorame de pe întreg platoul Padiș, fiind un punct de observație privilegiat asupra „lumii de piatră” a Apusenilor. Privită de jos, din vale, silueta sa particulară cu o formă ușor cocoșată a dat naștere numelui atât de sugestiv: profilul stâncii seamănă izbitor cu turla rotunjită a unei bisericuțe de lemn moțești, acele lăcașuri de cult tipice zonei, care par să vegheze de secole peste munți.
Odată ajuns sus, efortul urcușului este răsplătit de un refugiu simbolic. Pe vârf găsim un foișor de lemn, un loc binemeritat de odihnă, dotat cu băncuțe și un acoperiș de tablă care oferă adăpost în caz de intemperii. Deasupra acestuia tronează o cruce metalică înaltă de aproximativ 2 metri, un punct de reper esențial și ușor de identificat chiar și de jos, din zona cabanelor din Padiș.
De la înălțimea acestui punct de belvedere, privești platoul carstic în toată complexitatea sa fascinantă: poienile întinse și netede, tăiate brusc de „limbi” de pădure de conifere, și adânciturile misterioase ale dolinelor. Într-o seară limpede de mai, când atmosfera este spălată de ploaia unei furtuni de dimineață, lumina devine clară și tăioasă, oferind peisajului o calitate fotografică greu de reprodus în cuvinte.
Vârful Bisericuța Moțului — încă o bornă atinsă.
5. Abatere la Izbucul Ponor Un obiectiv de bifat
Continuăm la stânga spre Izbucul Ponor pentru a bifa și acest obiectiv. Izbucul Ponor este un izvor de tip vărsare carstic spectaculos: apa iese cu putere din munte formând un adevărat torent, ca și cum muntele ar respira. Această apă provine, de fapt, din sorburile din Poiana Ponor, aflate la câțiva kilometri distanță. Apa absorbită de pâlniile carstice din poiană parcurge subteran un labirint de galerii prin calcarul Munților Bihor, coboară prin sistemul de peșteri al Cetățile Ponorului și iese la lumină tocmai la Izbucul Ponor sub formă de torent. Este un circuit subteran al apei, invizibil la suprafață, dar gigantic ca volum și complexitate, unul dintre cele mai fascinante fenomene carstice din Apuseni.
Locul de unde apa iese cu putere din munte, formând un adevărat torent. Continuă câțiva km până la sorburile din Poiana Ponor, unde reintră în munte spre Cetățile Ponorului: Izbucul Ponor.Izbucul Ponor
Sfaturi practice
🌦️ Vremea la Padiș: Platoul carstic este renumit pentru schimbările bruște de vreme. Furtunile de vară pot apărea în câteva minute chiar pe cer senin. Pornește întotdeauna cu echipament de ploaie în rucsac.
⛺ Camparea în Glăvoi: Poiana Glăvoi este locul tradițional de campare pentru Padiș, cu acces la apă și toalete de bază. Este aglomerată în weekend-urile din mai și august, mai ales de Rusalii și Sfântă Marie.
🥾 Echipament: Bocanci cu talpă bună sunt esențiali, mai ales după ploaie, când pajiștile de pe platou devin alunecoase. Bețele de trekking ajută la coborârea dinspre vârf.
🚗 Acces: Varianta prin Sudrigiu, Pietroasa și Boga este mai lungă față de Huedin, dar drumul este mai bun. Ultimii 2 km spre Cetățile Ponorului sunt neasfaltați, dar practicabili cu orice mașină la viteză redusă.
💧 Apă: Izbucul Ponor oferă apă rece și limpede. Pe platoul propriu-zis sursele sunt rare, pornește cu cel puțin 1,5 litri de persoană.
🌸 Sezon recomandat: Mai este luna florilor pe platoul Padiș. Combini verdeața proaspătă, florile de câmp și zăpada posibilă pe creste cu trasee încă goale față de vârf de sezon.
📶 Semnal telefon: Absent sau foarte slab pe cea mai mare parte a traseului.
Cu toate că varianta cea mai scurtă și mai rapidă pe Google Maps ne-o dădea prin Huedin, Răchițele și Doda Pilii, nu recomand. Am ales varianta: Aiud - Câmpeni - Sudrigiu - Pietroasa - Boga - Poiana Glăvoi. Drumul prin Boga este foarte bun. În ultimii 2 km spre Glăvoi - Cetățile Ponorului drumul este neasfaltat, dar se poate parcurge, încet și cu atenție.
Acces: Poiana Glăvoi
Concluzie
A fost ziua în care planul s-a stricat de dimineață și s-a salvat după-amiaza. Clătitele cu bere din Glăvoi pe ploaie au fost la fel de memorabile ca panorama de pe Bisericuța Moțului la apus. Izbucul Ponor ne-a reamintit cât de viu este Padiș-ul dedesubt, cu apa lui subterană care apare și dispare prin calcar ca un personaj de basm. Florile de mai din Poiana Ponor nu aveau nevoie de soare ca să fie frumoase.
Padiș-ul nu dezamăgește niciodată, chiar și când te dezamăgește. Și asta este poate cel mai bun lucru pe care îl poți spune despre un loc.
Punct Roșu (PR)
