pe vise nu se pune praful

Vârful Gugu 2291 m


Vârful Gugu se află în Munții Godeanu, în proximitatea Masivului Retezat, la o altitudine de 2291 metri, la 25 km de Poiana Mărului din Caransebeș. Mulți turiști vin anual să viziteze zona, una dintre cea mai ciudată din România. Se spune că la anumite ore din zi, muntele dispare și, în plus, se întâmplă fenomene neobișnuite. Legendele spun că pe acest munte ar fi avut reședința Zamolxe și din acest motiv, muntele era un loc sfânt. Tot aici se spune că Decebal ar fi ascuns o parte din comoara sa, fiind convins că spiritul Marelui Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Locuitorilor de la baza muntelui li se spune gugulani și sunt recunoscuți pentru longevitatea lor. Aceștia pun totul pe seama faptului că zona este încărcată energetic. Mulți dintre turiști afirmă că au văzut vârful dispărând și totodată explozii de lumini țâșnind chiar din munte. La sfârșitul anilor 90, un grup de cercetători au venit în zonă unde au fost martorii dispariției vârfului muntelui, în cer, după care a avut loc o explozie de lumini. După aceea mult timp cercetătorii nu au mai putut dormi. Tot pentru a cerceta zona, un grup de cercetători s-a deplasat și pentru a constata cauzele dispariției unui avion. S-au confruntat cu stări nemotivate de frică, senzații de sufocare, impresia că sunt priviți, eplozii de lumini în vârful muntelui. În plus nimeni nu a putut explica de ce nu a reținut nimic pelicula de film, în câteva ore de înregistrare. Vârful Gugu este amintit și de Victor Kernbach în lucrarea sa Enigmele miturilor astrale, care spune că această zonă este centrul unuia dintre punctele esențiale cu energie ale planetei. De asemenea despre Vârful Gugu, a scris și Jules Verne în romanul său intitulat Castelul din Carpați, plasând acțiunea romanului în această zonă, fără ca vreodată să fi vizitat acest loc. Se spune că Jules Verne ar fi fost iluminat de o forță celestă. În apropiere de București, lângă Cernica, există o baltă care se spune că este blestemată, fiind recunoscută și temută, inclusiv de localnici. Deși la prima vedere pare un banal ochi de apă, cu un diametru de doar cinci metri, se spune că acest petec de apă este înconjurat și păzit de forțe din alte lumi și manifestări extrem de ciudate. Localnicii spun că această baltă este un loc al puterii transmis din generație în generație în rândul vrăjitoarelor și că orice blestem și vrajă spuse pe malul acestei ape se împlinesc. Oamenii spun că nu de puține ori au văzut în preajma bălții o serie de fenomene ciudate, precum furtuni iscate din senin. Animalele refuză să se apropie de această baltă sau să bea din ea, oricât de însetate ar fi. Balta cu o adâncime de circa un metru, nu seacă, nu se mărește sau micșorează niciodată, indiferent dacă e secetă sau plouă abundent. Șinca Veche este un sat așezat în Țara Făgărașului care are o biserică din piatră. Cercetătorii spun că ea a fost construită pe locul unui vechi loc sacru, cu o vechime de peste 7000 de ani. Aparițiile inexplicabile de sfere de lumină, cruci și alte semne stranii, fac acest loc unul dintre cele mai misterioase. Zona devine și mai misterioasă în apropierea sărbătorilor religioase, când numeroși oameni au auzit coruri cântând cântece de o frumusețe rară., venite dintr-o altă lume. În anul 1996, un reporter TVR a intrat în biserică cu gândul de a filma. Spre stupoarea întregii echipe de filmat, aparatura s-a oprit brusc, nerăspunzând la comenzi. Crezând că aparatura s-a defectat, au părăsit locul. Când au ajuns la București, au vizionat ceea ce reușiseră să înregistreze. Au avut surpriza să constate existența unor sfere luminoase, strălucitoare, care roiau în interiorul bisericii. Satul Poeni se află la poalele Munților Poiana Ruscăi și ascunde niște întâmplări macabre și bizare. Acest loc a fost scena unor atacuri ale lupilor îndreptate asupra mai multor săteni. O femeie ar fi fost omorâtă și devorată de către un lup, ipoteză care a fost infirmată de către zoologi. Lupii nu atacă oamenii decât dacă sunt turbați, mai mult lupii nu devin mâncători de oameni, cum sunt leii și tigrii. Misterul se adâncește și mai mult, mai ales că în acea zonă nu mai există lupi de o sută de ani. Bătrânii satului cred că au de-a face cu o creatură necurată sau un strigoi. Cei care au reușit să scape, povestesc că fiara era venită din altă lume, cu blana zburlită și nu lăsa urme pe zăpadă sau pe pământ. Parcă zbura. Oamenii spun că fiara dispărea dacă îți făceai semnul crucii. sursa:muntelegugu.ro

Traseu :

Lacul Gura Apelor 1100m  - Refugiul Gugu1686 - Șaua Branu1960m - vârful Gugu
(nemarcat)
  • coordonate intrare in traseu:45°18'26.1"N 22°43'15.9"E
  • parcare cu 100 m înainte de podul cu tuburi ( loc de parcare pentru 3-4 mașini)
  • Durata: 7h:35'
  •  Distanta parcursa: 14 km 
  • Diferențe de nivel: 1191 m (1230m cumulat)
  • Dificultate: mediu/dificil
  • Obiective: Baraj Gura Apelor  - Refugiul Gugu - vârful Gugu - lacul Gugu
  • Participanți: Dan, Ina, Erika și Toni  
  • Youtube
  • Track GPS
De la baraj spre punctul de intrare în traseu. Se poate ajunge cu orice tip de mașină, încet și cu atenție.

Lacul Gura Apelor
Lacul Gura Apelor
Lacul Gura Apelor
De la parcare pana la podul cu tuburi sunt circa 100m, acolo părăsim drumul de pe marginea lacului și o luam la stânga, în amonte, pe malul drept a Lapusnicului Mic. După circa 1,4 km intram în pădure spre refugiul Gugu. poteca nu este marcata, dar se poate urmări cu ușurință.
Lapusnicu Mic
Lapusnicu Mic
Lapusnicu Mic
Lapusnicu Mic
refugiul Gugu 1686m
refugiul Gugu 1686m
refugiul Gugu 1686m
refugiul Gugu 1686m
refugiul Gugu 1686m
Aici găsiți câteva imagini din refugiu.
Atentie, in jurul refugiului sunt foarte putine locuri de campare, si terenul este foarte denivelat.
Spre șaua Branu 1960m
vârful Gugu 2291m
lacul Gugu
lacul Gugu
lacul Gugu
vârful Tarcu - văzut de pe vârful Gugu
vârful Tarcu - văzut de pe vârful Gugu
vârful Gugu 2291m


Distribuie:

Vârful Peleaga 2509m - Munții Retezat

Vârful Peleaga este vârful cel mai înalt din Munții Retezat, Carpații Meridionali, având o altitudine de 2509 metri, fiind al șaptelea vârf muntos din România.

Traseu: 
Poiana Pelegii - Lacul Bucura
 marcaj:
 Lacul Bucura - Vârful Peleaga 2509m
 marcaj:
 Vârful Peleaga - Saua Custura Bucurei
 marcaj:
 Șaua Custura Bucurei - Lacul Bucura
 marcaj: nemarcat
 Lacul Bucura - Poiana Pelegii
 marcaj:
  •  coordonate intrare în traseu (parcare) 1600m altitudine:  45.338384, 22.893866
  • Durata: 7h:30' (pauze foto)
  • Distanta parcursa: 11 km
  • Diferențe de nivel: 900m
  • Dificultate: mediu
  • starea marcajelor: foarte bună
  • Obiective: Poiana Pelegii, Vârful Peleaga 2509m
  • Participanți: Ina, Dan, Erika și Toni
  • Track GPS  
- Taxa de intrare în Parcul Național Retezat este de 10 lei/persoana valabil 7 zile, păstrați biletul la voi sa nu plătiți de 2 ori 😁 și 15 lei pentru autoturism.
- Refugiile din Munții Retezat : în perioada estivală refugiile Buta, Poiana Pelegii, Bucura și Zănoaga asigură permanența echipelor de salvamont și pot fi ocupate de către turiști doar în condiții excepționale (furtuni majore, incidente neprevăzute etc.). Vă recomandăm să veniți pregătiți cu cortul dacă doriți să înnoptați în aceste zone.
- Locuri de Campare din Parcul Național Retezat unde camparea este permisă sunt în: Râușor, Pietrele, Stâna de Râu, Stănuleți, Dracșanu, Poiana Pelegii, Bucura, Zănoaga, Buta.
- Focul deschis este interzis pe teritoriul parcului.

Barajul Gura Apelor
Atenție! Pentru parcurgerea celor 18 km de la bariera la parcarea de la Poiana Pelegii aveți nevoie de o mașină cu garda înaltă. Sunați la Salvamont și cereți informații despre starea drumului, drumul ar putea fi închis.
Barajul Gura Apelor

Barajul Gura Apelor

Poiana Pelegii

Poiana Pelegii

Poiana Pelegii

Lacul Bucura - cel mai mare lac glaciar din Romania situat la altitudinea de 2.040 m are o suprafata de 8,90 ha, având lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m, iar perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de circa 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează spre Lacul Lia.

Lacul Bucura

Lacul Bucura

Lacul Bucura


Lacul Bucura

Lacul Bucura

Lacul Bucura

Lacul Bucura





















Lacul Bucura

Lacul Bucura

Lacul Bucura

Vârful Peleaga 2509m


Vârful Peleaga 2509m

Vârful Peleaga 2509m


Vârful Peleaga 2509m

Vârful Peleaga 2509m

Vârful Peleaga 2509m

























Lacul Bucura - 


Lacul Ana


Lacul Ana

Lacul Ana

Lacul Ana



Distribuie:

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (74) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Măgura Uroiului (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (2) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Recomandarea noastra:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *

Ne găsești si pe: