Inelul Doamnei
arcadă de piatră deasupra Cheilor Sohodolului
Un traseu scurt, marcat cu punct albastru, care urcă din Runcu pe Platoul Carstic Tufoaia și se oprește la o fereastră naturală.
Inelul Doamnei se află în nordul județului Gorj, pe teritoriul comunei Runcu, suspendat spectaculos deasupra Cheilor Sohodolului. Această arcadă de piatră aproape circulară, un adevărat pod natural sculptat de apă și timp în calcarele Munților Vâlcan, este așezată chiar pe marginea abruptului stâncos. O poți zări de jos, din drumul ce străbate cheile, însă adevărata ei măreție și deschiderea spre hău le simți doar când ajungi sus, la capătul potecii marcate.
Despre cum s-a format arcada există mai multe explicații, iar pe niciuna nu am găsit-o confirmată într-o sursă de specialitate, speologică sau geologică. Mugurel Petrescu, în articolul „Inelul de piatră, un fenomen de excepție în peisajul turistic gorjean", publicat în Gorjeanul, propune ca Inelul să fi făcut parte dintr-un vechi traseu subteran al râului Sohodol, iar galeria care îl lega de Peștera Pîrlazului să se fi prăbușit. Ipoteza se sprijină pe observații de teren și pe alinierea formațiunilor, fără un studiu științific. Primăria Comunei Runcu descrie în schimb Inelul ca fiind modelat de vânt și de transformările reliefului, fără să pomenească vreo prăbușire.
Toamna aceasta ne-am decis să pornim și spre nordul Olteniei cu o listă clară de dorințe, având în plan trei obiective mari: spectaculoasa arcadă de la Inelul Doamnei, plimbarea prin Cheile Sohodolului, un loc încărcat de istorie unde încă răsună legenda haiducului Andrii Popa și poveștile din Valea Seacă, precum și tura spre Piatra Mare a Cloșanilor, care a reprezentat de altfel ținta principală a excursiei noastre. Fiindcă fiecare dintre aceste locuri merită o atenție deosebită, le-am dedicat articole separate. Aici găsești descrierea detaliată și impresiile noastre de pe traseul spre Inelul Doamnei, urmând ca în articolele viitoare să explorăm împreună și celelalte comori ale zonei.
Inelul Doamnei și alte arcade sau poduri naturale din România
Inelul Doamnei face parte dintr-o rețea fascinantă de poduri, arcade și ferestre carstice sculptate în calcarele Carpaților. Privit de aproape, îți aduce aminte de alte formațiuni impresionante pe care le-am explorat în drumețiile noastre:
Podul lui Dumnezeu (Ponoarele, Mehedinți): Înrudit ca geneză carstică, însă la o scară net superioară, este cel mai mare pod natural practicabil din țară (al doilea ca mărime din Europa), rezultat din prăbușirea tavanului unei peșteri.
Ochiul Balaurului (Munții Trascău): O fereastră carstică spectaculoasă suspendată deasupra Cheilor Întregălzii, ce oferă o priveliște similară spre adâncul văii.
Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (Retezatul Mic): O arcadă stâncoasă impunătoare ascunsă pe tărâmul calcaros al Scocului Urzicarului, oferind un cadru sălbatic și izolat.
Poarta de Piatră (Munții Cozia): O altă fostă structură subterană rămasă suspendată pe versanții Coziei, dovadă a forței erozive a apei asupra reliefului (despre tura pe care am făcut-o aici urmează să povestesc într-un articol viitor).
Fereastra Zmeilor (Munții Făgăraș): Situată la peste 2.000 m altitudine, este poate cea mai cunoscută arcadă de stâncă din Carpații Meridionali, sculptată însă de îngheț și dezgheț în șisturi cristaline.
Spre deosebire de traseele din Făgăraș, Cozia sau Retezatul Mic, unde efortul fizic este considerabil, Inelul Doamnei oferă avantajul unei drumeții scurte și accesibile aproape tot timpul anului, fiind ideal pentru o ieșire rapidă în natură.
Punct Albastru
Descrierea traseului: pas cu pas
Traseul urcă din Runcu spre marginea Cheilor Sohodolului, traversează un platou calcaros și coboară câțiva pași spre arcadă, întorcându-se pe aceeași potecă. Nu are porțiuni tehnice, iar singurul loc care cere puțin mai multă atenție este panta abruptă de la început, din dreptul podului, deși, dacă vrei, o poți ocoli destul de ușor pe lângă primărie, exact așa cum am făcut și noi.
1. Plecarea din Runcu ora 13:42 · Primăria Runcu · Parcare
Traseul oficial pornește de la podul care trece peste râul Sohodol, la circa 300 m de Primăria Runcu. Acolo se află indicatorul și primul marcaj cu punct albastru. În zona podului nu există loc de parcare, așa că am lăsat mașina în parcarea din fața primăriei.
2. Varianta fără urcuș abrupt circa 300 m · Potecă nemarcată · Pe lângă primărie
Dacă pornești de la pod, ai de urcat o porțiune destul de abruptă, care devine greoaie mai ales pe teren umed. Când am studiat traseul acasă, am văzut o variantă mai blândă, care pleacă de lângă primărie, prin spatele clădirii. Poteca nu e marcată, dar urcă lin, iar după aproximativ 300 m ajunge deasupra podului și se unește cu traseul marcat. Noi am mers pe ea.
3. Primul punct de belvedere spre Cheile Sohodolului circa 500 m de la bifurcație · ora 13:52
După aproximativ 500 m, poteca ne scoate la un punct din care se vede prima dată intrarea în Cheile Sohodolului. În octombrie, cu pădurea în culori aproape ireale, priveliștea merită oprirea.
4. Bifurcația cu poteca care nu există ora 14:10 · Poteca se îngustează
La început poteca e destul de lată, dar cu cât urci, cu atât se îngustează și pe alocuri se împrăștie în mai multe cărări, fiecare drumeț alegând-o pe cea care i se pare mai comodă. Când mi-am generat track-ul GPX acasă, pe calculator, am observat o variantă mai scurtă, pe marginea abruptului dinspre chei. Am presupus că e mai spectaculoasă decât ocolul prin dreapta, prin spatele culmii.
La fața locului, în punctul unde ar fi trebuit să se despartă cele două variante, poteca scurtă nu exista. Vegetația crescută și tufele dese arătau clar că de mult timp nu mai călcase nimeni pe acolo. Încă o dată am constatat că socoteala de acasă rareori se potrivește cu cea din teren. Nu e prima dată când sunt nevoit să abandonez un track desenat pe ecranul calculatorului și să mă încred în poteca bătătorită și în marcajul oficial, cea mai sigură decizie.
5. Platoul Carstic Tufoaia ora 14:36 · Teren calcaros · Vale seacă
Poteca urcă treptat, ocolind o zonă de ogoare și pante împădurite, apoi iese pe Platoul Carstic Tufoaia. Peisajul devine cel specific zonelor calcaroase, cu lapiezuri, vegetație ierboasă și deschideri largi spre Vârful Tufoaia. Porțiunea e lejeră și urmează în mare parte o vale seacă. Înainte de coborârea finală, platoul oferă perspective largi asupra versanților și a defileului.
În depărtare se vede Inelul Doamnei, profilat chiar la marginea abruptului spre Cheile Sohodolului. De aici mai avem circa 10 minute până la el.
6. Sosirea la Inelul Doamnei ora 14:43 · Circa 1 oră de la start
După aproximativ o oră de la plecare, poteca coboară ușor spre versantul care adăpostește formațiunea. La început Inelul nu se vede, pentru că se află exact sub punctul de belvedere. După câțiva pași în jos, arcada se dezvăluie direct pe creastă și deschide o fereastră naturală spre adâncul Cheilor Sohodolului.
7. Inelul Doamnei Obiectivul traseului · Arcadă de piatră pe creastă
Arcada stă pe marginea abruptului, iar prin ea se vede golul cheilor. Dincolo de ea relieful se prăbușește brusc într-o râpă adâncă, deci trecerea prin interiorul Inelului sau continuarea dincolo de el este imposibilă și periculoasă. Ne-am oprit la distanță sigură, am făcut fotografii și am filmat clipul de mai jos.
8. Întoarcerea Același drum · Punct panoramic · ora 15:07
Ne întoarcem pe aceeași rută. La coborâre ne-am abătut câteva zeci de metri de la potecă, spre un alt punct de belvedere deasupra cheilor, de unde priveliștea asupra defileului te lasă fără cuvinte.
În apropiere: Cheile Sohodolului și Nările
La nivelul râului, șoseaua străbate un sector de chei săpate în calcar. Acolo se află Nările, un tunel natural format din două galerii de circa 70 m fiecare, prin care trece râul Sohodol. De la baza lor se distinge sus, pe versant, poziția Inelului Doamnei. Cheile se întind pe peste 300 de hectare și sunt arie protejată și sit Natura 2000.
