Legendele montane se nasc cu noi.

Legendele montane se nasc cu noi:  @jurnaldedrumetii.ro

Există ture montane și există legende montane. Noi suntem a doua categorie. Fiecare traseu se lasă cu febră musculară și perle pline de înțelepciune. Dacă ai fost vreodată pe munte cu un grup pestriț ca al nostru, știi că nu doar vârfurile îți taie răsuflarea – ci și replicile care se nasc pe munte între o stâncă și o gură de aer, pe marginea unei prăpăstii. Așa s-a scris și istoria grupului nostru – Pușcați într-o aripă. Cu râs, panică, autoironie, bocanci uzați și prăfuiți. Orice grup de drumeți are poveștile lui. Ale noastre însă... merită nu doar un blog, (jurnaldedrumetii.ro) ci și ecranizare într-un serial Netflix. Dacă ar exista vreodată o categorie "comedie montană cu accent transilvănean și vocabular colorat", noi am lua Oscarul. Punct!

Totul a început, ca orice aventură serioasă, cu o replică aruncată la poalele Retezatului, de unde realitatea capătă altă perspectivă... Adevărata origine a numelui grupului nostru glorios vine de la Doina, care, într-o tentativă blândă de recrutare montană, a lansat cea mai nebunatică formă de încurajare auzită vreodată:

„Hai liniștită, că toți sunt pușcați într-o aripă.”

A fost fraza care a liniștit-o pe Larisa... probabil pentru că a realizat că nu poate ieși mai șifonată decât restul. Dar adevărul e că Doina nu glumea deloc. La propriu, fiecare dintre noi avea ceva „pușcat” la momentul respectiv:

Miki își legase genunchiul, că-l „scârțâia la coborâre”.
Cornel mergea pe jumătate înclinat spre dreapta – „probleme cu spatele”.
Pe Ciri îl ținea un deget de la picior, dar l-a bandajat cu leucoplast și voință.
Erika mesteca pe o parte din gură, pentru că „măseaua de minte o am… dar isi face de cap”.
Eu aveam o contractură la spate, dar mergeam drept ca o prăjină de frică să nu mă blochez definitiv.

De aici și până la denumirea grupului nostru „Pușcați într-o aripă” n-a fost decât un pas…  Poate tocmai de-aia numele ni s-a potrivit atât de bine: pentru că nu ne-am oprit. Ne doare? Da, ne doare. dar ne doare oricum, indiferent dacă stăm acasă sau urcăm pe munte.

Indemnurile lui Cornel ne încurajează atât de bine, încât uneori nu mai știm dacă trebuie să urcăm, să coborâm, să ne întoarcem acasă sau continuăm. Cu calmul omului care a trecut prin multe și cu un zâmbet vag ironic, el lansează tactica de luptă montană supremă:

„La atac prin retragere.”

Nimeni nu știe exact ce înseamnă. Dar ne place cum sună. Cert e că de fiecare dată când o auzim, râdem, și... stăm pe loc incremeniți, așteptand următoare comandă.

Pe de altă parte, Miagi San(Traian) e maestrul nostru zen. Încearcă să aducă liniște în haosul unei coborâri abrupte, unde adrenalina e mai mare decât permite legea. Cu voce joasă și o sinceritate care nu lasă loc de îndoială, rostește:

„Nu-ți fie frică, că io tăt tremur.”

Un fel de „suntem toți în aceeași barcă spartă”, spus cu empatie. Fata căreia i-a fost adresată replica nu știm dacă s-a liniștit, dar toți ceilalți am izbucnit în râs. Pe munte, solidaritatea se exprimă și prin co-tremurat.

Attila, alt membru de bază al echipei, e cunoscut pentru calmul lui... atâta timp cât poteca există. Dar când poteca se termină și intrăm în „ nemarcată marcă proprie”, zâmbetul i se topește ușor ca bruma-n soare.

Coborârea de pe Oslea a fost pentru el o lecție dură de botanică aplicată: jnepeni până peste cap, crengi peste față. La un moment dat, printre pufăieli și foșnete de crengi, Attila s-a oprit brusc și a rostit, cu voce joasă dar hotărâtă:

„No… asta nu-mi mai place.”

Era clar. Fobia lui față de nemarcate și-a făcut loc la suprafață mai ceva ca un șarpe printre ciulini. Se strecura cu greutate printre jnepeni de parcă mergea la cules de ciuperci bolunde. De atunci, când apare o zonă de „navigație liberă” pe hartă, îl anunțăm din timp. Și, desigur, îi spunem cu glas blând: „Nu-ți fă griji, nu e nemarcată, e… creativă.”

Iar când vine vorba de Ciri, el e omul cu răspunsul pregătit chiar și când întrebarea vine de la necunoscuți. În Buila – Vânturarița, un montaniard străin de grup l-a întrebat politicos:

„Ați văzut capre pe aici?”

Răspunsul lui a fost prompt, sincer și absolut devastator:

„În afară de ale noastre, nu!”

Replica i-a adus instant o bâtă ușoară peste spate de la Daniela și o criză de râs generală.

Disperarea lui Ghiță a atins cote alpine într-o zi când, în timp ce ne adunam pentru tura de a doua zi, cineva — nu dăm nume, dar o știm toți drept Budeanca  — a lansat afirmația:

„Toți bărbații care au mașină albă... îs fătălăi.”

Ghiță, posesor mândru de Tiguan alb, a înghețat pe loc. N-a zis nimic, dar privirea lui cerea despăgubiri morale. Se uita la noi, la mașină, la norii de pe cer... După câteva secunde bune de tăcere dramatică, a șoptit tragic:

„Și io care credeam că-i curată.”

Pe vârful Oslea, peisajul te lasă fără cuvinte… sau cel puțin așa ar trebui. Nu și în cazul Marianei, care, ajunsă sus cu sufletul la gură, dar cu chef de conversație, se uită în zare, spre Muntii Retezat, și mă întreabă curioasă:

„Ce vârfuri se văd alea din față?”

Încep, conștiincios, să-i enumăr: Piatra Iorgovanului, Piule,  Custura, Peleaga, Păpușa ... și abia termin lista că Mariana mă oprește, foarte serioasă:

„Să-mi aduci aminte când mergeți pe acolo, eu să nu mai vin, că le-am văzut de aici.”

Așa s-a născut o nouă formă de drumetie: tura preventivă. Nici nu ai nevoie să mai mergi până acolo, dacă deja le-ai văzut cu ochiul liber de pe alt vârf. Mariana, te salutăm! Eficiența ta ne inspiră. Dar noi tot mergem, să facem poze și să-ți arătăm ce-ai ratat!

„De-ar vedea mama pe unde umblu...” – a spus Miki cu ochii mari și fața palidă ca varul, pe Strunga Dracului.

A fost momentul în care ne-am dat seama că nu doar bocancii, ci și psihicul trebuie să fie impermeabil.

Pe coborârea dintre Vârful Zascol și Vârful Biliana, Enikő a lovit direct în rafală cu o replică devenită deja motto-ul de criză în grup:

„Să-mi trag 15 palme, cine dracu m-o adus aici?”

Nu una, nu două. Cinșpe. Cu accent ardelenesc și disperare pură. Nu e clar nici azi dacă erau pentru ea, sau pentru noi, ăștia cu ideea „hai că nu e greu”.

Dar nimic nu putea pregăti grupul pentru momentul de glorie al lui Virgil. Cu o față serioasă, într-un decor de neuitat, ușurat că a trecut cu bine de Strunga Dracului:

„Unde-i Toni, că vreau să-i zic ceva?”

Nu eram chiar lângă ei, dar replica lui a venit ca o descărcare plina de ușurare:

„Fi-ți-ar Strunga a Dracului!”

Recunosc că și eu am contribuit la folclorul grupului, poate mai puțin poetic, dar cu un efect de mobilizare mai eficient decât cafeaua instant: nemuritoarea mea vorbă de luptă:

„Hai, că-ntunecă!”

O spun de obicei cu calm, dar ferm, în momentele în care e clar că, dacă mai stăm, frecăm menta, ne gândim la nemurirea sufletului, admirăm trifoiul galbejit sau pozăm norii, ne prinde noaptea pe creastă. Nu zic că toți mă ascultă, dar de fiecare dată se grăbesc... de parcă întunericul e zmeul ce așteaptă după colț.

Acum, dacă citești rândurile astea și te gândești: „Aș merge și eu cu ei...”, îți spun doar atât: ai grijă ce-ți dorești. Pentru că în tura noastră n-ai nevoie doar de echipament tehnic, de conditie fizica de invidiat, ci și de simțul umorului bine ancorat. A, și nu uita regula de aur: când zic „Hai, că-ntunecă!”, nu întrebi, nu comentezi, nu cauți frontala, fugi, cu zâmbetul pe buze și cu gândul că, indiferent de traseu, cele mai frumoase povești se nasc între o glumă bună și o pantă de-ți dai cu genunchii în gură. 

Nu uita! Turele organizate de jurnaldedrumetii.ro sunt 100% gratuite! Și nu, nu pentru că n-am avea ce face cu timpul liber, ci pentru că ne place să credem că râsul, aerul curat și febra musculară se oferă, nu se vând.

Suntem un grup unit, care nu se sperie de traseele nemarcate. Ne plac potecile care nu apar pe hartă, locurile pe care Google Maps le evită, uliul se uită disperat că nu are unde întoarce și pădurile unde semnalul la telefon dispare dar conexiunea dintre oameni crește. Așa că:

„Nu da banii pe prostii,
hai cu noi prin bălării!”

Asta e deviza noastră și nu e doar un slogan, e o invitație. La prietenie, aventură, replici memorabile, cârcei, si febră musculară. La dulciuri împărțite pe vârfuri, glume spuse pe marginea prăpăstiilor și pauze de masă luate in fugă.

Nu suntem ghizi. Nu suntem agenție. Nu oferim asigurări și nici diplomă la final de tură. Oferim povești. Și râsete. Și o grămadă de momente în care te întrebi sincer:

„De ce n-am venit cu ei mai devreme?”

Dacă citești asta și zâmbești... înseamnă că ești de-al nostru. Ia-ți bocancii, lasă like-ul și hai cu noi. Nu-i musai să știi traseul, de asta mă ocup eu.

---

Distribuie pe:

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Reguli de respectat în natură

- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.

- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.

- Nu fă gălăgie pe munte.

- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.

- Nu pleca singur pe traseu.

- Nu consuma alcool pe traseu.

- Nu pleca fără echipament adecvat.

- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.

- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.

- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Citeşte mai mult >

Varful Fengari (Samothraki) – ghid complet - traseu, legende.

Vârful Fengari oferă una dintre cele mai spectaculoase experiențe de drumeție din întreaga Grecie, cu priveliști uimitoare și incomparabile care îți taie respirația. Sălbăticia locului este copleșitoare. Aici, muntele pare să stăpânească marea, oferind un contrast remarcabil între creasta stâncoasă și albastrul nesfârșit al Mării Egee.

Dacă ar fi să fac o comparație, deși Vârful Mytikas (Muntele Olimp) deține titlul de cel mai înalt punct al Greciei, Fengari îl egalează în frumusețe și oferă un sentiment de izolare mult mai profund. Dacă pe Olimp ești înconjurat de legendele zeilor, dar și de o aglomerație care uneori știrbește din magia muntelui, aici, pe Fengari, ești doar tu cu muntele și marea.

Tocmai această liniște deplină face ca Fengari să câștige în fața Mytikasului în ochii mei. Pe Olimp poți sta uneori la coadă pentru a atinge borna, însă aici simți cu adevărat energia fără nicio distragere. Este un peisaj care mi s-a părut, pe alocuri, mult mai spectaculos și mai sălbatic, oferindu-ți acel privilegiu rar de a avea întregul orizont doar pentru tine.

Insula Samothraki, situată în nord-estul Mării Egee, este cunoscută istoric sub numele de 'Tracia Înaltă' (din grecescul 'Samos' și 'Tracia'). Cu o suprafață de doar 178 km², acest mic paradis sălbatic găzduiește masivul Saos, care țâșnește spectaculos din apele turcoaz până la peste 1600 metri altitudine.

Pentru a înțelege mai bine provocarea acestui traseu, imaginea de mai jos, generată cu ajutorul Google Earth, ilustrează perfect ascensiunea. Se poate observa cum ruta pleacă aproape de nivelul mării, din Therma, și urcă abrupt și susținut prin relieful accidentat al muntelui Saos, culminând cu punctul maxim la 1611 metri. Această vizualizare subliniază diferența de nivel impresionantă și caracterul abrupt si stancos  al muntelui .

Vizualizarea a traseului de la Therma până pe Vârful Fengari (Google Earth).

---

Legenda insulei Samothraki, tronul zeului Poseidon și artefactele insulei.

Samothraki nu este doar o insulă, ci un munte impunător care țâșnește din adâncurile Mării Egee, si zgârie cerul prin vârful Fengari. Legenda spune că acest pisc a fost ales de însuși Poseidon zeul mărilor, drept tron de observație în timpul Războiului Troian. Conform Iliadei lui Homer, de aici, zeul privea desfășurarea luptelor sub zidurile Troiei. Dar caracterul mistic al insulei merge mult mai adânc, aici se află Sanctuarul Marilor Zei, un sit arheologic de o importanță colosală, unde se desfășurau misterele inițiatice ale lumii antice, un cult pre-elen care atrăgea pelerini din întreaga lume antică, inclusiv pe Filip al II-lea al Macedoniei și pe Olimpia, părinții lui Alexandru cel Mare. În acest loc sacru a fost descoperită în 1863 celebra statuie Nike din Samothraki (Victoria înaripată), capodopera elenistică expusă astăzi la Muzeul Luvru din Paris.

Organizarea pe cont propriu, libertate vs costuri mai mari.

În ultimii ani, am observat o tendință tot mai prezentă în mediul online, evenimente de grup în Samothraki cu prețuri care sfidează realitatea costurilor de la fața locului. Deși respect munca ghizilor, se cer adesea sume prea mari pentru servicii pe care orice drumeț cu puțină inițiativă le poate gestiona singur. Consider că adevăratul farmec al acestei insule stă tocmai în explorarea ei sălbatică, fără programe la minut și costuri suplimentare.
Vreau să îți arăt cum poți ajunge pe Vârful Fengari și cum poți descoperi vathrele fără să plătești comisioane inutile. Marele avantaj al organizării pe cont propriu este libertatea. Nu depinzi de un program impus, poți prelungi o baie într-o vathră cât dorești sau poți alege să urci pe vârf exact în ziua cu prognoza meteo ideală, nu când este programat grupul. Iată pașii esențiali pe care i-am urmat eu:

Transportul: Drumul din România până în portul Alexandroupoli este unul clasic (aproximativ 8 sau 12 ore, poate mai mult, depinde de unde pleci). Costul principal este combustibilul, taxa de pod și vinieta pe Bulgaria. Pentru navigație poți folosi Google Maps sau Waze. Noi am împărțit drumul în două, făcând un popas la Peștera Devetashka, chiar dacă a însemnat o abatere de la drum.

Taxa pod de la Giurgiu spre Ruse: Nu se poate plăti online la dus, prețul fiind de 15 lei. În schimb, când te întorci, poți plăti online aici: https://virtpos.customs.bg/vpos/.

Carburantul: De obicei este mai ieftin în Bulgaria decât în România, aducând economii semnificative. Benzinăriile mari precum Shell, OMV, EKO (Ekona) sau Rompetrol sunt des întâlnite și de încredere, la fel și cele naționale bulgare ca Lukoil sau Petrol.

Vinieta pe Bulgaria: O poți achiziționa de pe bgtoll.bg. Recomandăm achiziția online din timp pentru a evita amenzile automate (camerele te taxează imediat dacă nu figurezi în sistem). Noi am cumpărat vinieta pentru două weekend-uri cu 20 leva, ieșind mai ieftin decât varianta pe o lună care costa 30 leva.

Ferry-boat-ul: Singura companie care operează către Kamariotissa (Insula Samothraki) este Zante Ferries. Rezervarea online din timp este recomandată pentru a garanta locul mașinii. Noi am plătit 196 euro (2 persoane + autoturism peste 4.5m, dus-întors). Mașinile mai mici beneficiază de reduceri. Colegii care nu au cumpărat bilete din timp au fost nevoiți să aștepte feribotul de a doua zi.

Cazarea: Opțiunile sunt variate, de la campinguri pentru cei care caută o astfel de experiență, până la studiouri cochete în Therma, Kamariotissa sau Chora. Rezervând prin platforme sau contactând pensiunile, elimini adaosurile comerciale ale agențiilor.
Noi am avut baza în Camping Varades, un loc modest, dar curat, cu gazde primitoare și prețuri foarte bune. Singurele aspecte mai puțin plăcute au fost toaletele de tip turcesc și plaja din dreptul campingului, care este plină de bolovani. Totuși, acest lucru nu a fost un impediment major, deoarece ne-am deplasat zilnic cu mașina spre vathre, plaje sălbatice și celelalte obiective de pe insulă.

Revenind la subiectul nostru principal, ascensiunea pe Vârful Fengari, vreau să lămurim un aspect care circulă intens pe rețelele de socializare și în descrierile multor evenimente organizate. Am văzut traseul descris ca fiind unul extrem de dificil, aproape inaccesibil fără asistență specializată. Mai mult, unele grupuri menționau că vor pune la dispoziția turiștilor hamuri de via ferrata și că se vor folosi cordeline pentru siguranță. Să fim sinceri: aceste mențiuni par să aibă mai degrabă scopul de a justifica tarifele mari sau de a induce o teamă nejustificată celor care nu cunosc muntele. Realitatea de la fața locului este cu totul alta. Noi am parcurs întreg traseul fără niciun fel de echipament tehnic suplimentar. Nu am avut nevoie de hamuri, carabiniere sau corzi. Vârful Fengari este, într-adevăr, un munte solicitant din punct de vedere fizic (diferența de nivel este considerabilă), iar terenul este arid și stâncos, însă rămâne un traseu de drumeție clasică, nu unul de alpinism sau via ferrata.

Totuși, atenție: asta nu înseamnă că traseul este unul ușor sau lipsit de pericole, mai ales pe ultima parte, unde terenul devine foarte tehnic și instabil. Însă, pentru un drumeț care a parcurs deja trasee precum Creasta Koncheto, Custura Sărății, Porțile Închise sau creasta din Piatra Craiului, Fengari va fi o ascensiune care poate fi parcursă fără probleme. Așadar, nu vă lăsați intimidați de descrierile pompoase, cu o condiție fizică bună și atenția sporită pe care o acordăm oricărui munte înalt, vârful poate fi cucerit la pas.

---

Traseu Therma - Vârful Fengari

• Data drumetiei: 24 iunie 2024
• Coordonate (GPS): 40°29'51.4"N 25°36'12.6"E
• Timp total: 9h 32'
• Distanta: 17,48 km km
• Urcare/Coborare: +1586m / -1586m
• Dificultate: Dificil - necesită o condiție fizică bună și atenție pe zonele cu lespezi
• Stare marcaje: rare
• Apa pe traseu: exista un izvor dar nu il recomand (minim 2 sau3L/persoană)
• Track GPS: Varful Fengari (Samothraki)

Distribuie pe:

---

La ora 5:30, înainte ca soarele să își facă apariția, eram deja parcați regulamentar în parcarea mai mult decât încăpătoare din Therma. Un mare avantaj al acestui punct de start este izvorul amenajat aflat chiar acolo, este locul ideal unde vă puteți umple bidoanele cu apă proaspătă .

Am pornit la drum pe traseul pietruit care șerpuiește spre antenele ce deservesc insula pentru comunicații și televiziune. Este o urcare care te trezește instant, dar recompensa nu s-a lăsat așteptată. În imaginea de mai jos ne puteți vedea deja pe munte, la ora 5:53, surprinzând momentul magic în care soarele începe să iasă din mare, pictând cerul în nuanțe de foc.

Ora 5:53 - Primul salut al soarelui pe pantele muntelui Saos.

---

La ora 5:58 lăsam deja antenele în urmă, iar după aproximativ 2 kilometri parcurși de la start, am părăsit drumul pietruit. Acesta este momentul în care începe urcușul adevărat. Poteca părăsește confortul drumului de acces și atacă muntele direct, cu o pantă mult mai abruptă. De aici încolo, fiecare metru câștigat în altitudine se simte, iar muntele Saos începe să își arate adevărata față, solicitându-ți rezistența la fiecare pas.

Părăsirea drumului și începutul urcușului susținut spre înălțimile muntelui Saos.

---

După doar câteva sute de metri de la începerea urcușului serios, poteca ne-a purtat în răcoarea binevenită a pădurii. Este o trecere bruscă spre un peisaj aproape ireal pentru o insulă grecească: o pădure bătrână, cu trunchiuri noduroase de stejari și pini ce par să păzească muntele de secole. 
Un detaliu important pentru orientare sunt marcajele europene E6, pe care le-am găsit bătute in cuie direct în scoarța copacilor. Prezența acestor plăcuțe îți confirmă că ești pe calea cea bună, traseul spre Fengari fiind parte din această magistrală europeană care străbate continentul.

Pădurea mistică de pe Saos și marcajele traseului european E6.

---

La ora 8:13, după ce parcursesem deja 5,6 kilometri, am ajuns în dreptul singurului izvor de pe această porțiune a traseului. Deși prezența apei pe munte este de obicei o veste bună, aici trebuie să fiți extrem de precauți. Noi am avut la noi suficientă apă și nu am fost nevoiți să alimentăm, lucru pe care vi-l recomandăm și vouă. După cum se poate observa și în imagine, izvorul băltește la nivelul solului, fiind o sursă principală de adăpare pentru animalele sălbatice și semi-sălbatice de pe insulă. Samothraki este celebră pentru numărul impresionant de capre care trăiesc în libertate, un fenomen care a dus chiar la probleme ecologice din cauza suprapășunatului. Având în vedere că aceste animale sunt peste tot, riscul de contaminare a apei de suprafață este foarte mare. Totuși, acest fenomen are și o parte delicioasă: capra la proțap rămâne principala atracție gastronomică a insulei, un preparat pe care trebuie să-l încercați la finalul drumeției. Dacă totuși sunteți în situația critică de a rămâne fără apă, este imperativ să folosiți un filtru bacterian portabil. Deși aceste filtre elimină 99,99% din bacterii, ele nu filtrează și virusurile. Într-o zonă atât de intens circulată de animale, riscul viral rămâne prezent, deci filtrarea este doar o soluție de ultimă instanță.

Izvorul de la cota 1050 m - folosiți un filtru bacterian în caz de necesitate.

---

Imediat după ce am trecut de izvor, am întâlnit un alt punct de interes pe poteca spre Fengari, o peșteră de mici dimensiuni, formată prin eroziunea naturală a stâncilor de tip vulcanic specifice Muntelui Saos.

Această formațiune nu este doar un simplu adăpost natural, ci un reper geografic important, marcând tranziția finală către golul alpin stâncos. Din acest punct, vegetația înaltă dispare. Este un loc ideal pentru un scurt popas la umbră, fiind totodată un excelent adăpost de urgență în cazul schimbărilor bruște de vreme.

Adăpostul natural ce marchează intrarea în zona golului alpin.

---

Este ora 9:47, iar peisajul s-a transformat definitiv, am lăsat în urmă ultimele pâlcuri de vegetație și poteca șerpuiește printre bolovani și lespezi masive. Soarele deja se simte cum arde la fiecare pas, stâncile reflectând căldura și crescând intensitatea efortului. Marcajul punct roșu, pictat direct pe bolovani, este singura noastră călăuză prin acest labirint de piatră unde poteca se distinge destul de greu. În acest punct, atenția la hidratare este critică. O greșeală comună este să aștepți până când îți este sete pentru a bea apă. Pe un astfel de teren, hidratarea trebuie făcută constant, prin înghițituri mici și dese, pentru a menține echilibrul electrolitic al corpului înainte ca senzația de sete, care este deja un semn de deshidratare, să apară.

Ora 9:47 - Lupta cu soarele și stânca sub vârful Fengari.

---

La ora 10:10, efortul ne-a fost răsplătit, am ajuns sus în creastă. Din acest punct, perspectiva se schimbă radical, iar marea se desfășoară în toată splendoarea ei de jur împrejur. Traseul nostru continuă spre stânga, urmând linia crestei pentru a atinge obiectivul final: vârful. Tot aici, se află și bifurcația cu traseul care urcă dinspre Chora (Samothraki). Deși nu cunosc starea actuală a acelei poteci, pe hartă ea apare la fel de bine definită ca cea pe care am urcat noi din Therma. Este un punct de reper esențial, mai ales la întoarcere, pentru a nu greși direcția de coborâre dacă planul vostru este să reveniți la punctul de plecare inițial.

Urmează însă porțiunea cea mai dificilă și tehnică a întregii ascensiuni. După cum puteți vedea și în imaginea de mai jos, creasta are un aspect dramatic, cu versanți abrupți care par să se afunde direct în apele albastre ale Egeei. Este o zonă unde trebuie să fii extrem de atent la fiecare pas, deoarece terenul devine mai expus.

Ora 10:10 - Creasta spectaculoasă a muntelui Saos, poarta către vârful Fengari.

---

Au trecut doar câteva minute de când am atins creasta, dar intensitatea momentului s-a dublat. Ne aflăm acum pe spinarea muntelui Saos. Este o porțiunea cea mai expusă, cu abisuri ce pot tăia răsuflarea oricui are rău de înălțime. Totuși, după cum puteți observa și în imaginea de mai jos, poteca este suficient de lată pentru a fi parcursă în siguranță, necesitând doar un plus de atenție și un strop de curaj.

Dacă acasă ți se face rău când te urci pe un scaun sau dacă te trec transpirațiile udând florile pe balcon din cauza înălțimii, și totuși tu te încăpățânezi să îți învingi temerile aici, ai toată lauda. Am mai spus-o și mă repet: "Aici găsim doar oameni curajoși, cei panicoși sunt acasă în fotoliu".

Adrenalină pe creastă, poteca expusă unde muntele întâlnește abisul.

---

Am ajuns și la Vârful 1, așa l-am intitulat pe track-ul GPS, deoarece nu am găsit pe nicio hartă o denumire oficială. Mulți drumeți confundă probabil acest punct cu Vârful Fengari, însă este o eroare. Până pe vârf mai sunt aproximativ 300 de metri. Din acest punct, poteca ocolește crestele periculoase, fiind mult mai sigură și mai ușor de parcurs.

De aici mai aveti 300m pana pe varful Fengari.

---

Privind spre orizont, creasta se desfășoară într-o sălbăticie absolută, cu stânci colțuroase care par, la prima vedere, o barieră de netrecut. În depărtare, se profilează impunător adevăratul Vârf Fengari, ținta finală a efortului nostru de astăzi. Deși relieful pare intimidant și dificil de traversat, este în mare parte o iluzie a perspectivei, de aproape, stânca oferă prize bune și o potecă ce te provoacă, dar te și răsplătește cu fiecare metru câștigat către punctul cel mai înalt al insulei.

Creasta salbatica si varful Fengari - insula Samothraki

---

Poteca pare să ocolească cu sfidare porțiunile expuse ale crestei. Ne strecurăm printre lespezi uriașe de piatră, adevărate monumente naturale care par să fi fost aruncate aici de o mână de gigant.

Legenda spune că de aici, însuși Poseidon urmărea desfășurarea Războiului Troian. Mi-l imaginez stând cu mâinile în șold, cu o privire critică peste linia orizontului, bombănind nemulțumit de cum se mișcau oștile pe câmpul de luptă. Probabil că, văzând ditamai calul de lemn lăsat la porțile cetății, zeul mării și-a dat ochii peste cap și a mormăit supărat: „Ce dracu' vor să facă muritorii ăștia?”.

Mergând astăzi printre aceste stânci, este greu să nu zâmbești la gândul că și Poseidon avea momentul lui de teamă pe creastă. Cred că făcea pe el de frică, nefiind deloc obișnuit cu înălțimile amețitoare, ci mai degrabă cu adâncurile liniștite ale Mării Egee.

Lespezi uriase spre varful Fengari Muntele Saos

---

Am depășit toate porțiunile dificile și tehnice ale traseului. Tensiunea ascensiunii începe să fie înlocuită de o satisfacție imensă, pe măsură ce privirea ne fuge tot mai des spre linia orizontului. Din acest punct, mai avem doar 5 minute de mers lejer pe creastă și vom atinge, în sfârșit, borna de pe vârf. Este acel moment magic în care picioarele par să meargă singure.

Ultimele 5 minute și ajungem pe vârf

---

În sfârșit, am ajuns pe vârful mult râvnit! Este ora 10:47. Având în vedere că am pornit la ora 05:35, înseamnă că am făcut fix 5 ore și 12 minute pe urcare. Cei 1586 m de diferență de nivel urcați dintr-o bucată s-au simțit din plin, dar satisfacția de a sta lângă bornă șterge orice urmă de oboseală.

Suntem la 1611 metri altitudine, deasupra întregii mări Egee. Sentimentul de a domina insula de aici, de pe vârf, este greu de descris în cuvinte. Tot efortul depus prin soare, pe pantele abrupte și printre lespezile lui Poseidon, a meritat cu vârf și îndesat. De aici, de pe 'Tronul Zeului', panorama de 360 de grade asupra Egeei îți dă sentimentul că stăpânești întreg orizontul.

Borna de pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

După ce ne-am bucurat de priveliști, nu puteam rata momentul unei fotografii de grup, felicitându-ne unii pe alții pentru reușită. Eram toți acolo, cu tricourile ude de transpirație și zâmbete largi. Făceam planuri de bătaie pentru berea rece care ne aștepta jos și pentru momentul glorios în care picioarele noastre aveau să atingă din nou marea. Asta este rețeta perfectă pentru o amintire de neuitat!

Echipa Jurnal de drumeții pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

Întoarcerea o facem pe același traseu, binenteles, cu respectarea strictă a potecii, deoarece muntele nu devine mai puțin periculos la coborâre. Din contră, acum oboseala își spune cuvântul, iar genunchii încep să protesteze la fiecare pas. În imaginea de mai jos, se poate observa cum poteca a coborât ușor la părăsirea crestei, lăsând la vedere abisul amețitor care se cască sub Vârful Fengari.

Abisurile de pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

---

N-ai cum să nu îți aduci aminte de Custura Sărății din Făgăraș sau de lespezile nemiloase din Retezat când ai de coborât pe astfel de bolovani imenși. Este momentul în care îmi răsună în minte celebrul citat pe care l-am găsit și pe Vârful Korab, cel mai înalt punct al Macedoniei și al Albaniei: "Getting to the top is optional. Getting down is mandatory" (Urcarea este opțională, coborârea este obligatorie).

Într-adevăr, pe Fengari, coborârea printre acești giganți de piatră îți reamintește că victoria de pe vârf este doar jumătatea drumului, adevărata reușită este să ajungi cu bine înapoi la baza muntelui.

Lespezile mari de pe Vârful Fengari - Insula Samothraki

---

---

Uneori, poteca ne poartă printr-un veritabil labirint de stânci, ce seamănă cu niște canioane naturale sculptate direct în creasta muntelui. Este fascinant să realizezi că aceste formațiuni nu sunt rezultatul eroziunii clasice a apei, ci s-au născut din forțele brutale ale naturii, erupții vulcanice violente și mișcări tectonice care au ridicat muntele din adâncuri. Să mergi printre acești pereți de piatră dură, crăpați și modelați de presiunile imense ale pământului, îți oferă o senzație interesantă, de parcă ai străbate o lume încremenită în momentul facerii ei.

Labirintul de stânci spre Vârful Fengari - Insula Samothraki

---

---

După ce am coborât în siguranță de pe „bolovanii lui Poseidon” și am lăsat în urmă creasta aridă, am reintrat sub cupola protectoare a pădurii de stejari seculari. Îmi place să cred că acești arbori bătrâni, cu trunchiurile lor contorsionate, au fost puși aici chiar de Poseidon pentru a-i păzi tronul de pe vârf. În plină amiază, când soarele grecesc devine necruțător, aceiași gardieni tăcuți ne oferă acum umbra lor binefecătoare, transformând ultima parte a coborârii într-o plimbare mult mai domoală și răcoroasă.

Stejarii seculari ai muntelui Saos - Insula Samothraki

---

Este ora 14:44 și am ajuns înapoi la drumul pietruit care ne duce spre „antene”. Putem observa vegetația destul de înaltă de pe marginea drumului, în special tufele dese de Pteridium aquilinum. Este o specie de ferigă de câmp, foarte asemănătoare cu ferigile pe care le întâlnim în pădurile noastre din România, însă mult mai bine adaptată la climatul mediteranean și la secetă. De aici, mai avem circa 30 de minute (poate 40)până la parcare.

Drumul pietruit spre Antenele din Therma

---

După o zi intensă de 9 ore și 32 de minute petrecute pe munte, tragem concluzia ca Fengari nu este doar un vârf, ci o experiență spectaculoasă care îți testează limitele și îți răsplătește efortul cu panorame ce par desprinse din altă lume. Samothraki rămâne, în opinia mea, una dintre ultimele insule cu adevărat sălbatice ale Greciei.

În imaginea de mai jos se vede parcarea, punctul final al aventurii noastre. Sunt foarte mulțumit de locul ales unde mi-am lăsat mașina, aflată chiar la umbră sub coroana generoasă a copacilor. Un detaliu care pare nesemnificativ la plecare, dar care devine un lux adevărat când te întorci după aproape 10 ore de arșiță.

Parcarea din Therma

Samothraki nu este pentru oricine, iar Vârful Fengari este dovada vie. Este un munte care cere respect și oferă în schimb o libertate pe care o găsești rar în destinațiile turistice clasice. Dacă ești în căutarea sălbăticiei autentice și vrei să simți că ai cucerit ceva cu adevărat, pune-ți bocancii în picioare și pornește spre tronul lui Poseidon. Nu vei regreta nicio secundă (poate doar puțin la coborâre, dar trece!).

Citeşte mai mult >

Varful Akramitis - Insula Rodos: traseu, acces și panorame ireale spre Insule.

Akramitis este locul perfect pentru o experiență montană autentică, departe de aglomerație. Cu o altitudine de 825 metri, este cel mai înalt punct din sud-vestul insulei, însă cifrele pălesc în fața realității de pe vârf. Am plecat cu speranța unui traseu frumos, dar ajunși sus în vârf am constatat că am uitat la mașină cuvintele necesare pentru a descrie cu adevărat emoția transmisă de priveliștile ce ne înconjurau. Panoramele sunt de-a dreptul ireale, coasta sudică se desfășoară sub ochii tăi, iar insulele Chalki, Alimia, Makri, Agios Theodoros și Tragousa par să plutească într-un albastru infinit. În zilele senine, orizontul se extinde până la țărmul Turciei. Traseul, ce pornește din satul Monolithos, durează aproximativ două ore și te poartă prin zone stâncoase și păduri de pini, oferind acea liniște pe care o cauți într-o drumeție veritabilă

Informatii tehnice despre traseui spre Varful Akramitis - Insula Rodos

Marcaj: nemarcat

• 📅 Data drumetiei: 30 iunie 2023
• 📍 Punct plecare (GPS): [Link Google Maps]
• ⏱️ Timp total: 3h
• 📏 Distanta: 7.7 km
• 📈 Urcare/Coborare: +600 m / -600m
• ⚠️ Dificultate: mediu
• 🚩 Stare marcaje: nemarcat
• 💧 Apa pe traseu: nu
• 🗺️ Track GPS: Varful Akramitis - Insula Rodos

---

Drumul din Rodos Town până la baza muntelui Akramitis este, în sine, o călătorie spectaculoasă prin inima insulei. Am pornit la drum cu "bondarul argintiu"(masina inchiriata de noi), lăsând în urmă agitația capitalei pentru a ne îndrepta spre coasta de vest, trecând prin sate pitorești și zone unde vegetația devine din ce în ce mai densă. Condusul pe serpentinele Rodosului necesită atenție, dar priveliștile care se deschid la fiecare curbă fac ca drumul de aproximativ o oră și jumătate să treacă pe nesimțite.
Odată ajunși în zona localității Monolithos, am început să căutăm intrarea în traseu. Spre deosebire de alte obiective mai comerciale, aici nu vei găsi o parcare amenajată cu asfalt și marcaje. Am tras pe marginea drumului, într-un loc unde carosabilul permitea staționarea fără a încurca traficul, asigurându-ne că bondarul este în siguranță înainte de a ne lua rucsacii în spate. Este acel gen de început care îți confirmă că urmează o drumeție autentică, departe de traseele turistice clasice.

Locul unde am lăsat "bondarul argintiu" în plin soare, înainte de a începe urcarea pe Akramitis.

Chiar la începutul potecii, am întâlnit un panou informativ amplu, care ne-a reamintit că Muntele Akramitis nu este doar o destinație de drumeție, ci o arie protejată de o importanță ecologică majoră. Textul de pe panou, intitulat „Natura în Akramitis”, subliniază includerea zonei în rețeaua europeană Natura 2000.
Conform informațiilor afișate, acest ecosistem adăpostește specii de plante endemice și rare, printre care se numără celebrul bujor de Rodos (Paeonia rhodia), dar și numeroase specii de orhidee sălbatice. De asemenea, zona este un refugiu vital pentru păsările de pradă și pentru mamifere mici, muntele fiind acoperit de păduri de pin (Pinus brutia) și de chiparos (Cupressus sempervirens). Este un indicator care te îndeamnă să pășești cu grijă și respect, conștient fiind că traversezi o adevărată grădină botanică naturală a Mediteranei.

Panoul informativ care prezintă bogăția naturală și importanța protejării biodiversității pe Akramitis.

După ce am depășit panoul informativ, poteca ne-a purtat într-o urcare constantă printr-o pădure de pini (Pinus brutia). Acești arbori mediteraneeni sunt remarcabili pentru rezistența lor, reușind să își înfigă rădăcinile adânc în solul arid al muntelui, oferind din când în când petice de umbră. Privind modul în care se agață cu încăpățânare de versanții calcaroși ai Akramitisului, nu am putut să nu fac o analogie cu celebrul Pin Negru de Banat (Pinus nigra ssp. banatica), pe care l-am întâlnit de atâtea ori în drumețiile noastre deasupra Băilor Herculane.
Asemănarea este frapantă în ceea ce privește habitatul: ambele specii par să prefere aceleași condiții vitrege, dezvoltându-se direct pe stânca golașă unde alte plante nu ar supraviețui. Diferența principală constă în adaptarea la climă. În timp ce Pinul Negru de Banat este un supraviețuitor al gerurilor din Carpați, Pinul de Calabria din Rodos este un maestru al rezistenței la seceta extremă. Ambele specii dau însă același aspect sălbatic crestelor, oferind acel miros inconfundabil de rășină încinsă care te face să te simți pe munte, indiferent de meridian.
Poteca în sine este destul de accidentată, fiind presărată cu pietre de diverse mărimi, însă panta nu este foarte abruptă, ceea ce face ca efortul fizic să fie unul moderat. Totuși, adevăratul inamic al zilei s-a dovedit a fi căldura. Soarele Rodosului te doboară încă de la primele ore, iar absența vântului în interiorul pădurii transformă fiecare pas într-o luptă cu arșița. Umiditatea și temperaturile ridicate fac ca hidratarea constantă să fie obligatorie, amintindu-ne de ce drumețiile de vară pe insulă necesită multă apă în rucsac.

Poteca șerpuind printre pini, un peisaj ce amintește de sălbăticia de deasupra Herculanelor.

Pe măsură ce înaintăm, poteca ne scoate în cale un indicator care confirmă că suntem pe drumul cel bun, însă aici aș vrea să fac o distincție importantă pentru a evita orice confuzie. Pe săgeata din lemn sunt trecute două nume: Summit (Vârful) și St. John (Capela Sfântul Ioan).
Deși indicatorul arată aceeași direcție pentru ambele, trebuie să știți că ele reprezintă două puncte de interes total diferite pe munte. St. John este o mică capelă albă, un loc de popas plin de liniște situat mai jos pe versant, în timp ce Summit este punctul cel mai înalt al masivului Akramitis. Practic, poteca te va conduce mai întâi spre zona capelei, urmând ca apoi să continui ascensiunea spre vârf. Este important să nu le confundați, deoarece fiecare oferă o perspectivă unică asupra insulei, așa cum vom vedea în imaginile ce urmează.

Același drum, două experiențe diferite: indicatorul către spiritualitatea capelei și măreția vârfului.

După porțiunea dominată de pini, peisajul suferă o transformare bruscă, lăsând în urmă orice urmă de umbră salvatoare. Ieșim din zona împădurită și pătrundem într-un domeniu al stâncii golașe și al vegetației pitice, specifice zonelor aride de mare altitudine de pe insulă. Această zonă aridă ne dezvăluie adevărata față sălbatică a muntelui Akramitis. Poteca șerpuiește acum printre tufișuri xerofite și bolovani șlefuiți de vânturi, oferindu-ne în schimb primele deschideri panoramice largi către linia țărmului. Este porțiunea unde simți cu adevărat că te apropii de creastă, dar și momentul în care rezervele de apă și protecția solară devin cei mai buni prieteni ai drumețului. Deși terenul pare neprietenos, frumusețea brută a acestui decor mineral are un farmec aparte, pregătindu-ne vizual pentru spectacolul ce ne așteaptă la vârf.

Lăsăm în urmă umbra pădurii pentru a înfrunta arșița și frumusețea crudă a versanților golași.

Ajungem în sfârșit la Capela Sfântul Ioan (St. John). Ne-a luat puțin mai mult de o oră până aici, este deja 11:15, iar soarele dogorește necruțător. Capela este o construcție mică, tipic grecească, de un alb atât de pur. Interiorul este simplu și auster, așa cum îi șade bine unui lăcaș de munte: câteva icoane vechi, urme de lumânări arse și acea liniște deplină care te îndeamnă să te așezi și să taci preț de câteva minute.
Lângă capelă am descoperit ceva ce mi-a atras imediat atenția: un sistem ingenios de colectare a apei de ploaie. Într-un loc unde izvoarele sunt inexistente, oamenii muntelui au construit o suprafață de captare care adună fiecare picătură de ploaie și o trimite într-un bazin săpat adânc în pământ. Era vital pentru crescătorii de capre care își purtau turmele pe aici. Totuși, am observat un lucru trist: deși în bazinul subteran încă se mai vedea apă, troaca lungă de piatră unde ar fi trebuit să bea animalele era nefolosită de multă vreme.
Deși peste tot am găsit urme vechi (căcăreze) care ne spuneau că muntele a fost cândva păstorit, acum Akramitis părea încremenit și abandonat. Singura dovadă a trecerii animalelor pe aici a fost hoitul unei capre pe care l-am găsit chiar pe marginea potecii.

Un loc de rugăciune și un sistem de colectare a apei de ploaie lăsat pradă timpului.

---

Chiar înainte de vârf descoperim o altă clădire, un turn militar abandonat. Această construcție robustă, ridicată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, servea drept post de observație strategic (watchtower). Din acest punct, soldații puteau supraveghea cu ușurință întreaga linie a orizontului, de la Castelul Monolithos până departe în largul mării, spre insulele Chalki și Alimia.
Deși timpul și vânturile puternice de pe Akramitis și-au pus amprenta asupra zidurilor sale, structura încă stă în picioare, oferind o mărturie despre importanța militară pe care a avut-o Rodosul în trecut.

Post de observație militar din cel de-al Doilea Război Mondial, vegheind și astăzi orizontul de pe Akramitis.

Ajungem în final pe vârf, punctul în care tot efortul și lupta cu arșița sunt răsplătite din plin. De aici, de la 825 de metri altitudine, ne bucurăm de o panoramă care îți taie respirația: insulele Arhipelagului Dodecanez par pur și simplu presărate cu mâna în albastrul infinit al Mării Egee. Este un tablou mediteraneean perfect, unde cerul se contopește cu apa la orizont.
Privind spre interiorul insulei, se profilează semeț Vârful Attaviros, cel mai înalt punct din Rodos, pe care l-am cucerit cu doar două zile în urmă. Este o satisfacție deosebită să privești de pe un vârf spre altul și să realizezi ce distanțe ai parcurs. Dacă sunteți curioși cum a fost experiența pe cel mai înalt munte al insulei, puteți citi aici articolul dedicat ascensiunii pe Attaviros. Akramitis ne-a oferit astăzi o perspectivă diferită, mai sălbatică și mai aproape de mare, încheind astfel o zi memorabilă pe cărările Rodosului.

Spectacolul înălțimilor: în plan depărtat se vede Vârful Attaviros, „acoperișul” insulei Rodos.

Este ora 11:55 și am atins în sfârșit punctul maxim al ascensiunii noastre. Sărbătorim atingerea acestui spectaculos punct de belvedere cu un selfie și un scurt videoclip, încercând să surprindem măcar o parte din măreția locului. Deși Erika nu este neapărat de acord cu mine, eu continui să afirm cu tărie: „cea mai faină zi când mergi la mare este ziua în care urci pe munte”. Există ceva magic în a vedea albastrul Egeei de la peste 800 de metri altitudine, simțind briza muntelui în timp ce admiri linia coastelor. Akramitis ne-a oferit exact acea doză de aventură care transformă o vacanță obișnuită la mare într-una memorabilă. Chiar dacă soarele ne-a testat limitele, panorama de aici de sus ne-a convins că fiecare pas pe poteca accidentată a meritat din plin.

Ora 11:55 - Victorie pe Vârful Akramitis! O zi de munte perfectă în mijlocul vacanței la mare.

---

Sfaturi de drumeție pentru Akramitis

Dacă plănuiești să parcurgi acest traseu, mai ales în timpul verii, pregătirea echipamentului este la fel de importantă ca ascensiunea în sine. Apa este elementul critic: ia cu tine cel puțin 2 litri de apă de persoană. Arșița este necruțătoare, așa că pălăria de soare și o cremă cu factor de protecție ridicat sunt obligatorii pentru a evita insolația pe porțiunile golașe. Deși panta nu este extrem de abruptă, terenul este presărat cu stâncărie și pietriș instabil, deci recomandăm încălțăminte cu talpă aderentă (pantofi de trail sau bocanci ușori de vară). Nu uita: muntele este superb, dar sub soarele Greciei, prudența și hidratarea fac diferența dintre o zi reușită și una epuizantă!

---

Panorama de pe Akramitis: O experiență vizuală

Dacă muntele Attavyros impresionează prin înălțime, Akramitis te cucerește definitiv cu cele mai frumoase panorame spre mare și insulele învecinate. Te invităm să urmărești clipul de mai jos pentru a descoperi spectacolul stâncilor de deasupra Monolithosului și albastrul marii de se asterne la picioare. Dacă îți place ceea ce vezi, nu uita să te abonezi la canalul de YouTube Jurnal de Drumeții pentru a rămâne conectat la aventurile noastre!

---

Am adunat toate experiențele noastre de pe insulă într-o singură pagină dedicată Insulei Rodos.

Vezi colecția completă de drumeții pe Insula Rodos

Citește și: 35 de motive pentru a vizita insula Rodos

Citeşte mai mult >

Valea Fluturilor Rodos (Petaloudes) – ghid complet: cum ajungi, preț bilet, traseu și informații utile

Dacă vrei să descoperi o oază de răcoare și vegetație luxuriantă în inima insulei Rodos, Valea Fluturilor (Petaloudes) este o destinație fascinantă ce nu trebuie ratată. Această rezervație naturală unică oferă un traseu relaxant prin păduri de foioase, traversat de numeroase cascade și podețe de lemn, unde natura își desfășoară spectacolul cu o eleganță aproape teatrală. Cunoscută în toată Grecia și dincolo de ea, valea reprezintă un sanctuar ecologic unde, în lunile de vară, mii de fluturi din specia Panaxia Quadripunctaria se adună într-un dans discret al supraviețuirii. În acest articol, te invităm să explorezi alături de noi acest colț de rai, oferindu-ți toate detaliile necesare pentru o vizită reușită: de la cel mai bun moment pentru a observa fluturii și costul biletului, până la modul în care poți parcurge traseul de la baza văii până la istorica Mănăstire Kalopetra.

Organizarea vizitei: Acces, preț bilet și parcare.

Accesul către Valea Fluturilor este facil, indiferent de punctul de plecare de pe insulă. Rezervația este situată la aproximativ 25 km sud-vest de orașul Rodos, în imediata apropiere a satului Epano Kalamonas. Dacă alegi transportul public, există curse regulate de autobuz din Rodos Town sau din zona aeroportului, drumul durând aproximativ 40 de minute.

Noi am ales libertatea de mișcare și am venit cu „bondarul argintiu”, mașina pe care am închiriat-o pentru această vacanță. Detalii utile despre experiența închirierii mașinii în Rodos am scris pe larg în articolul în care am povestit cum am urcat pe cel mai înalt vârf al insulei, Attavyros. Dacă vii cu mașina proprie sau închiriată, trebuie doar să urmărești indicatoarele spre Petaloudes; drumul este complet asfaltat, iar la intrare te așteaptă o parcare generoasă, gratuită și bine semnalizată.

Intrarea în rezervație se face pe bază de bilet, iar tariful variază în funcție de perioadă. Noi am plătit 5 euro (în general, prețul este între 5 și 7 euro în plin sezon, copiii având adesea gratuitate). Programul de vizitare este zilnic, de regulă între orele 08:00 și 18:00. Sfatul meu este să ajungi la primele ore ale dimineții; astfel, vei evita aglomerația și te vei bucura de răcoarea pădurii înainte ca temperaturile să crească excesiv.

Traseul prin rezervație și spectacolul fluturilor.

Rezervația este străbătută de un traseu bine amenajat, cu o lungime reală de aproximativ 2 km. Deși pe track-ul meu GPS apar vreo 9 km, asta se datorează faptului că ne-am urcat în mașină la plecare și am uitat să opresc înregistrarea; nu este prima dată când pățesc asta, iar cei care îmi urmăresc track-urile pe platformele de profil știu deja acest lucru. Traseul propriu-zis este format din podețe de lemn, scări și poteci ce șerpuiesc pe lângă pârâul Pelekanos. Umiditatea ridicată și cascadele mici fac plimbarea extrem de plăcută, oferind un refugiu răcoros față de arșița insulei.

Punctul culminant al traseului, aflat în partea superioară, este Mănăstirea Panagia Kalopetra, aceasta oferă o panoramă superbă asupra întregii zone și reprezintă locul ideal pentru un moment de liniște înainte de a face cale întoarsă.

Fenomenul fluturilor este vizibil din iunie până în septembrie. Ziua, insectele stau nemișcate pe trunchiurile copacilor și pe stânci, camuflate perfect. Acești fluturi sunt atrași de pădurea de arbori Liquidambar orientalis (arbore de ambră oriental), care emană o rășină cu aromă dulce, aproape hipnotică, creând habitatul perfect pentru conservarea energiei lor în timpul caniculei.

Este important ca vizitatorii să păstreze liniștea deplină; orice zgomot puternic sau mișcare bruscă îi forțează să zboare, consumându-le rezervele critice de energie necesare pentru supraviețuire și reproducere. Vei observa cu uimire că scoarța copacilor pare pur și simplu îmbrăcată, fiind acoperită de o pelerină densă de aripi negre cu dungi portocalii, un spectacol vizual unic în lume.

Informații tehnice: Valea Fluturilor (Petaloudes)

• Data: 29.06.2023
• Coordonate intrare (jos): 36.3336, 28.0645
• Durata: 2h 30' (cu pauze de fotografiat)
• Distanța parcursă: ~4 km (dus-întors, fără "abaterea" cu mașina de pe track)
• Diferență de nivel: ~440 m
• Dificultate: Ușor (necesită totuși un pic de condiție fizică)
• Starea marcajelor: Nemarcat, dar foarte bine amenajat cu podețe și scări
• Tipul traseului: Dus-întors (de la poarta de jos până la mănăstire)
• Surse de apă: La intrarea de jos și la punctul de acces de la mijloc
• Obiective: Rezervația naturală Valea Fluturilor, Mănăstirea Kalopetra

Distribuie pe:

Este bine de știut că parcarea din punctul cel mai de jos al văii este gratuită și extrem de încăpătoare, fiind varianta cea mai comodă dacă ajungi devreme. Un aspect important de reținut este faptul că majoritatea locurilor de parcare sunt în plin soare, deci pregătește-te pentru ceva căldură în mașină la întoarcere. Totuși, rezervația dispune de încă două puncte de acces pe traseu (la mijloc și sus, lângă mănăstire), unde există de asemenea locuri de parcare, deși nu la fel de numeroase ca aici. Indiferent unde alegi să lași mașina, accesul către potecile amenajate este rapid și bine semnalizat.

Punctul de plecare: parcarea generoasă de la intrarea inferioară a rezervației.

---

Pe măsură ce înaintezi, frumusețea traseului te cucerește definitiv. Poteca șerpuiește pe sub cupola densă al copacilor care oferă o umbră generoasă, transformând plimbarea într-o experiență răcoroasă chiar și în miezul zilei. Amenajarea este exemplară și extrem de sigură: balustradele solide, scările bine întreținute și indicatoarele clare fac acest traseu accesibil oricui. Este însă esențial să respecți marcajele și să rămâi pe potecă; indicatoarele care solicită liniște și atenție nu sunt acolo doar de formă, ci pentru a proteja ecosistemul fragil al văii.

Siguranță și confort: poteca amenajată ne poartă prin inima verde a rezervației.

---

Vedetele incontestabile ale rezervației sunt fluturii din specia Euplagia quadripunctaria (subspecia rhodosensis), cunoscuți și sub numele de fluturii-tigru. Deși la prima vedere par a fi fluturi obișnuiți, aceștia sunt de fapt molii diurne cu un colorit fascinant: aripi anterioare negre cu dungi galben-crem și aripi posterioare de un roșu aprins, vizibile doar în zbor. Ei migrează aici în număr uriaș, atrași de rășina arborilor de ambră și de microclimatul umed.

Ca o notă personală, această specie nu mi-a fost total străină; am mai întâlnit-o și în România, pe un traseu extrem de frumos prin Munții Tulișa. Îmi amintesc că am întâlnit acolo foarte multe specii de fluturi, dar aici în Rodos, ceea ce te lasă fără cuvinte este densitatea lor incredibilă. Este fascinant să îi vezi cum tapetează pur și simplu stâncile și trunchiurile copacilor, stând într-o nemișcare totală pentru a-și conserva energia vitală necesară supraviețuirii pe durata verii fierbinți.

Mii de exemplare de Euplagia quadripunctaria acoperind pereții de piatră și scoarța copacilor.

---

Elementul care dă viață întregii văi este pârâul Pelekanos. Cursul său de apă creează o succesiune de cascade mici și ochiuri de apă cristalină care mențin umiditatea ridicată, esențială pentru supraviețuirea fluturilor și pentru vegetația luxuriantă de aici. Sunetul apei care cade peste stânci completează perfect atmosfera de liniște a rezervației. Aceste cascade nu sunt doar spectaculoase din punct de vedere vizual, ci acționează ca un sistem natural de răcire, făcând temperatura din interiorul văii mult mai suportabilă decât în restul insulei.

Pârâul Pelekanos și una dintre cascadele care oferă răcoare și viață acestui sanctuar natural.

---

Pe parcursul plimbării prin rezervație, vei găsi locuri special amenajate unde te poți opri pentru a te odihni și a-ți reîncărca bateriile. Există terase primitoare unde poți lua masa, te poți răcori cu o băutură rece sau te poți bucura de o înghețată, totul într-un cadru natural deosebit. Aceste puncte de popas sunt strategic amplasate (de regulă în apropierea zonelor de acces), oferind un moment de respiro binemeritat înainte de a continua explorarea sau de a începe urcarea mai susținută către mănăstire.

Oaze de relaxare: terasele unde te poți răcori și savura o gustare în inima pădurii.

---

Punctul final și cel mai înalt al drumeției noastre este Mănăstirea Panagia Kalopetra. Construită în anul 1784 de către Alexandru Ipsilanti, domnitor al Țării Românești și al Moldovei (aflat în exil la acea vreme), mănăstirea este un loc plin de istorie și spiritualitate. Din curtea sa, oboseala urcării este imediat răsplătită de o panoramă superbă asupra întregii văi și a mării care se zărește în depărtare. Este locul perfect pentru a trage aer în piept, a te bucura de liniște și a reflecta asupra frumuseții naturale pe care tocmai ai parcurs-o, înainte de a începe coborârea.

Mănăstirea Panagia Kalopetra, ctitorită de Alexandru Ipsilanti, veghează deasupra văii.

---

Sfaturi practice și reguli de conduită

Pentru o experiență reușită și responsabilă pe traseele din Valea Fluturilor, este esențial să ții cont de câteva recomandări pe care noi le-am considerat extrem de utile la fața locului:

Echipament adecvat: Deși nu este un traseu tehnic de munte, îți recomand să porți încălțăminte comodă (pantofi sport cu aderență bună sau sandale de drumeție). Treptele și podețele de lemn tind să devină foarte alunecoase din cauza umidității constante din vale și a spray-ului fin de la cascade.
Respect deplin pentru ecosistem: Acesta nu este doar un loc turistic, ci un laborator viu, monitorizat permanent de biologi.
Este interzis să atingi fluturii, să părăsești potecile marcate sau să agiți vegetația. Orice stres provocat insectelor le scurtează durata de viață, deoarece acestea nu se hrănesc în această perioadă, trăind exclusiv din rezervele acumulate.
Liniștea este obligatorie: Vei observa indicatoare care cer păstrarea liniștii. Zgomotele puternice sau fluieratul determină mii de fluturi să își ia zborul simultan; deși vizual pare spectaculos pentru o fotografie, pentru ei este un consum de energie adesea fatal.
Hidratare și resurse: Deși traseul este umbrit și răcoros, urcarea spre Mănăstirea Kalopetra te va face să transpiri. Ia cu tine o sticlă cu apă, deoarece punctele de alimentare sunt doar la intrările în rezervație (jos și la mijloc).
>Fotografia responsabilă: Dacă ești pasionat de fotografie, folosește un obiectiv cu zoom pentru a surprinde detaliile fluturilor fără a fi nevoie să te apropii prea mult de trunchiurile copacilor. Evită utilizarea blițului direct.

Respectând aceste reguli simple, te asiguri că și generațiile următoare de drumeți se vor putea bucura de acest fenomen natural incredibil din Rodos.

Dacă experiența din Valea Fluturilor ți-a deschis apetitul pentru explorarea insulei, Rodos mai are multe comori ascunse care așteaptă să fie descoperite. Nu te opri aici!

Pentru cei care caută un pic de adrenalină și peisaje sălbatice, recomand cu drag o vizită în Canionul Jacob (sau Agios Georgios), un loc mult mai puțin comercial, dar de o frumusețe brută incredibilă. Iar dacă ești un drumeț care nu se teme de o urcare susținută, nu rata vârful Attavyros; este cel mai înalt punct al insulei și locul unde poți atinge norii la propriu.

Încă nu te-ai decis ce să mai pui pe listă? Am adunat pentru tine nu mai puțin de 35 de motive pentru care merită să vizitezi insula Rodos. Este un ghid extins care te va ajuta să îți planifici vacanța până la ultimul detaliu, de la plaje ascunse la cetăți medievale și trasee de trekking spectaculoase.

💬 Gândul tău contează: Dacă acest ghid ți-a fost util, m-ar ajuta enorm un scurt comentariu. Pe tine nu te costă nimic, însă pentru mine este dovada că munca depusă nu este în zadar. Mai mult, impresiile sau completările tale pot ajuta alți cititori să descopere mai ușor acest loc. Dacă ai ceva de adăugat sau o întrebare, lasă un semn mai jos.
Mulțumesc și drumuri bune!

Distribuie pe:

Acces: Rodos Town - Butterfly Valley

---

Am adunat toate experiențele noastre de pe insulă într-o singură pagină dedicată Insulei Rodos.

Vezi colecția completă de drumeții pe Insula Rodos

Citește și: 35 de motive pentru a vizita insula Rodos

Citeşte mai mult >