Legendele montane se nasc cu noi.

Legendele montane se nasc cu noi:  @jurnaldedrumetii.ro

Există ture montane și există legende montane. Noi suntem a doua categorie. Fiecare traseu se lasă cu febră musculară și perle pline de înțelepciune. Dacă ai fost vreodată pe munte cu un grup pestriț ca al nostru, știi că nu doar vârfurile îți taie răsuflarea – ci și replicile care se nasc pe munte între o stâncă și o gură de aer, pe marginea unei prăpăstii. Așa s-a scris și istoria grupului nostru – Pușcați într-o aripă. Cu râs, panică, autoironie, bocanci uzați și prăfuiți. Orice grup de drumeți are poveștile lui. Ale noastre însă... merită nu doar un blog, (jurnaldedrumetii.ro) ci și ecranizare într-un serial Netflix. Dacă ar exista vreodată o categorie "comedie montană cu accent transilvănean și vocabular colorat", noi am lua Oscarul. Punct!

Totul a început, ca orice aventură serioasă, cu o replică aruncată la poalele Retezatului, de unde realitatea capătă altă perspectivă... Adevărata origine a numelui grupului nostru glorios vine de la Doina, care, într-o tentativă blândă de recrutare montană, a lansat cea mai nebunatică formă de încurajare auzită vreodată:

„Hai liniștită, că toți sunt pușcați într-o aripă.”

A fost fraza care a liniștit-o pe Larisa... probabil pentru că a realizat că nu poate ieși mai șifonată decât restul. Dar adevărul e că Doina nu glumea deloc. La propriu, fiecare dintre noi avea ceva „pușcat” la momentul respectiv:

Miki își legase genunchiul, că-l „scârțâia la coborâre”.
Cornel mergea pe jumătate înclinat spre dreapta – „probleme cu spatele”.
Pe Ciri îl ținea un deget de la picior, dar l-a bandajat cu leucoplast și voință.
Erika mesteca pe o parte din gură, pentru că „măseaua de minte o am… dar isi face de cap”.
Eu aveam o contractură la spate, dar mergeam drept ca o prăjină de frică să nu mă blochez definitiv.

De aici și până la denumirea grupului nostru „Pușcați într-o aripă” n-a fost decât un pas…  Poate tocmai de-aia numele ni s-a potrivit atât de bine: pentru că nu ne-am oprit. Ne doare? Da, ne doare. dar ne doare oricum, indiferent dacă stăm acasă sau urcăm pe munte.

Indemnurile lui Cornel ne încurajează atât de bine, încât uneori nu mai știm dacă trebuie să urcăm, să coborâm, să ne întoarcem acasă sau continuăm. Cu calmul omului care a trecut prin multe și cu un zâmbet vag ironic, el lansează tactica de luptă montană supremă:

„La atac prin retragere.”

Nimeni nu știe exact ce înseamnă. Dar ne place cum sună. Cert e că de fiecare dată când o auzim, râdem, și... stăm pe loc incremeniți, așteptand următoare comandă.

Pe de altă parte, Miagi San(Traian) e maestrul nostru zen. Încearcă să aducă liniște în haosul unei coborâri abrupte, unde adrenalina e mai mare decât permite legea. Cu voce joasă și o sinceritate care nu lasă loc de îndoială, rostește:

„Nu-ți fie frică, că io tăt tremur.”

Un fel de „suntem toți în aceeași barcă spartă”, spus cu empatie. Fata căreia i-a fost adresată replica nu știm dacă s-a liniștit, dar toți ceilalți am izbucnit în râs. Pe munte, solidaritatea se exprimă și prin co-tremurat.

Attila, alt membru de bază al echipei, e cunoscut pentru calmul lui... atâta timp cât poteca există. Dar când poteca se termină și intrăm în „ nemarcată marcă proprie”, zâmbetul i se topește ușor ca bruma-n soare.

Coborârea de pe Oslea a fost pentru el o lecție dură de botanică aplicată: jnepeni până peste cap, crengi peste față. La un moment dat, printre pufăieli și foșnete de crengi, Attila s-a oprit brusc și a rostit, cu voce joasă dar hotărâtă:

„No… asta nu-mi mai place.”

Era clar. Fobia lui față de nemarcate și-a făcut loc la suprafață mai ceva ca un șarpe printre ciulini. Se strecura cu greutate printre jnepeni de parcă mergea la cules de ciuperci bolunde. De atunci, când apare o zonă de „navigație liberă” pe hartă, îl anunțăm din timp. Și, desigur, îi spunem cu glas blând: „Nu-ți fă griji, nu e nemarcată, e… creativă.”

Iar când vine vorba de Ciri, el e omul cu răspunsul pregătit chiar și când întrebarea vine de la necunoscuți. În Buila – Vânturarița, un montaniard străin de grup l-a întrebat politicos:

„Ați văzut capre pe aici?”

Răspunsul lui a fost prompt, sincer și absolut devastator:

„În afară de ale noastre, nu!”

Replica i-a adus instant o bâtă ușoară peste spate de la Daniela și o criză de râs generală.

Disperarea lui Ghiță a atins cote alpine într-o zi când, în timp ce ne adunam pentru tura de a doua zi, cineva — nu dăm nume, dar o știm toți drept Budeanca  — a lansat afirmația:

„Toți bărbații care au mașină albă... îs fătălăi.”

Ghiță, posesor mândru de Tiguan alb, a înghețat pe loc. N-a zis nimic, dar privirea lui cerea despăgubiri morale. Se uita la noi, la mașină, la norii de pe cer... După câteva secunde bune de tăcere dramatică, a șoptit tragic:

„Și io care credeam că-i curată.”

Pe vârful Oslea, peisajul te lasă fără cuvinte… sau cel puțin așa ar trebui. Nu și în cazul Marianei, care, ajunsă sus cu sufletul la gură, dar cu chef de conversație, se uită în zare, spre Muntii Retezat, și mă întreabă curioasă:

„Ce vârfuri se văd alea din față?”

Încep, conștiincios, să-i enumăr: Piatra Iorgovanului, Piule,  Custura, Peleaga, Păpușa ... și abia termin lista că Mariana mă oprește, foarte serioasă:

„Să-mi aduci aminte când mergeți pe acolo, eu să nu mai vin, că le-am văzut de aici.”

Așa s-a născut o nouă formă de drumetie: tura preventivă. Nici nu ai nevoie să mai mergi până acolo, dacă deja le-ai văzut cu ochiul liber de pe alt vârf. Mariana, te salutăm! Eficiența ta ne inspiră. Dar noi tot mergem, să facem poze și să-ți arătăm ce-ai ratat!

„De-ar vedea mama pe unde umblu...” – a spus Miki cu ochii mari și fața palidă ca varul, pe Strunga Dracului.

A fost momentul în care ne-am dat seama că nu doar bocancii, ci și psihicul trebuie să fie impermeabil.

Pe coborârea dintre Vârful Zascol și Vârful Biliana, Enikő a lovit direct în rafală cu o replică devenită deja motto-ul de criză în grup:

„Să-mi trag 15 palme, cine dracu m-o adus aici?”

Nu una, nu două. Cinșpe. Cu accent ardelenesc și disperare pură. Nu e clar nici azi dacă erau pentru ea, sau pentru noi, ăștia cu ideea „hai că nu e greu”.

Dar nimic nu putea pregăti grupul pentru momentul de glorie al lui Virgil. Cu o față serioasă, într-un decor de neuitat, ușurat că a trecut cu bine de Strunga Dracului:

„Unde-i Toni, că vreau să-i zic ceva?”

Nu eram chiar lângă ei, dar replica lui a venit ca o descărcare plina de ușurare:

„Fi-ți-ar Strunga a Dracului!”

Recunosc că și eu am contribuit la folclorul grupului, poate mai puțin poetic, dar cu un efect de mobilizare mai eficient decât cafeaua instant: nemuritoarea mea vorbă de luptă:

„Hai, că-ntunecă!”

O spun de obicei cu calm, dar ferm, în momentele în care e clar că, dacă mai stăm, frecăm menta, ne gândim la nemurirea sufletului, admirăm trifoiul galbejit sau pozăm norii, ne prinde noaptea pe creastă. Nu zic că toți mă ascultă, dar de fiecare dată se grăbesc... de parcă întunericul e zmeul ce așteaptă după colț.

Acum, dacă citești rândurile astea și te gândești: „Aș merge și eu cu ei...”, îți spun doar atât: ai grijă ce-ți dorești. Pentru că în tura noastră n-ai nevoie doar de echipament tehnic, de conditie fizica de invidiat, ci și de simțul umorului bine ancorat. A, și nu uita regula de aur: când zic „Hai, că-ntunecă!”, nu întrebi, nu comentezi, nu cauți frontala, fugi, cu zâmbetul pe buze și cu gândul că, indiferent de traseu, cele mai frumoase povești se nasc între o glumă bună și o pantă de-ți dai cu genunchii în gură. 

Nu uita! Turele organizate de jurnaldedrumetii.ro sunt 100% gratuite! Și nu, nu pentru că n-am avea ce face cu timpul liber, ci pentru că ne place să credem că râsul, aerul curat și febra musculară se oferă, nu se vând.

Suntem un grup unit, care nu se sperie de traseele nemarcate. Ne plac potecile care nu apar pe hartă, locurile pe care Google Maps le evită, uliul se uită disperat că nu are unde întoarce și pădurile unde semnalul la telefon dispare dar conexiunea dintre oameni crește. Așa că:

„Nu da banii pe prostii,
hai cu noi prin bălării!”

Asta e deviza noastră și nu e doar un slogan, e o invitație. La prietenie, aventură, replici memorabile, cârcei, si febră musculară. La dulciuri împărțite pe vârfuri, glume spuse pe marginea prăpăstiilor și pauze de masă luate in fugă.

Nu suntem ghizi. Nu suntem agenție. Nu oferim asigurări și nici diplomă la final de tură. Oferim povești. Și râsete. Și o grămadă de momente în care te întrebi sincer:

„De ce n-am venit cu ei mai devreme?”

Dacă citești asta și zâmbești... înseamnă că ești de-al nostru. Ia-ți bocancii, lasă like-ul și hai cu noi. Nu-i musai să știi traseul, de asta mă ocup eu.

---

Distribuie pe:

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Reguli de respectat în natură

- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.

- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.

- Nu fă gălăgie pe munte.

- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.

- Nu pleca singur pe traseu.

- Nu consuma alcool pe traseu.

- Nu pleca fără echipament adecvat.

- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.

- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.

- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Citeşte mai mult >

Varful Fengari (Samothraki) – ghid complet - traseu, legende.

Vârful Fengari oferă una dintre cele mai spectaculoase experiențe de drumeție din întreaga Grecie, cu priveliști uimitoare și incomparabile care îți taie respirația. Sălbăticia locului este copleșitoare. Aici, muntele pare să stăpânească marea, oferind un contrast remarcabil între creasta stâncoasă și albastrul nesfârșit al Mării Egee.

Dacă ar fi să fac o comparație, deși Vârful Mytikas (Muntele Olimp) deține titlul de cel mai înalt punct al Greciei, Fengari îl egalează în frumusețe și oferă un sentiment de izolare mult mai profund. Dacă pe Olimp ești înconjurat de legendele zeilor, dar și de o aglomerație care uneori știrbește din magia muntelui, aici, pe Fengari, ești doar tu cu muntele și marea.

Tocmai această liniște deplină face ca Fengari să câștige în fața Mytikasului în ochii mei. Pe Olimp poți sta uneori la coadă pentru a atinge borna, însă aici simți cu adevărat energia fără nicio distragere. Este un peisaj care mi s-a părut, pe alocuri, mult mai spectaculos și mai sălbatic, oferindu-ți acel privilegiu rar de a avea întregul orizont doar pentru tine.

Insula Samothraki, situată în nord-estul Mării Egee, este cunoscută istoric sub numele de 'Tracia Înaltă' (din grecescul 'Samos' și 'Tracia'). Cu o suprafață de doar 178 km², acest mic paradis sălbatic găzduiește masivul Saos, care țâșnește spectaculos din apele turcoaz până la peste 1600 metri altitudine.

Pentru a înțelege mai bine provocarea acestui traseu, imaginea de mai jos, generată cu ajutorul Google Earth, ilustrează perfect ascensiunea. Se poate observa cum ruta pleacă aproape de nivelul mării, din Therma, și urcă abrupt și susținut prin relieful accidentat al muntelui Saos, culminând cu punctul maxim la 1611 metri. Această vizualizare subliniază diferența de nivel impresionantă și caracterul abrupt si stancos  al muntelui .

Vizualizarea a traseului de la Therma până pe Vârful Fengari (Google Earth).

---

Legenda insulei Samothraki, tronul zeului Poseidon și artefactele insulei.

Samothraki nu este doar o insulă, ci un munte impunător care țâșnește din adâncurile Mării Egee, si zgârie cerul prin vârful Fengari. Legenda spune că acest pisc a fost ales de însuși Poseidon zeul mărilor, drept tron de observație în timpul Războiului Troian. Conform Iliadei lui Homer, de aici, zeul privea desfășurarea luptelor sub zidurile Troiei. Dar caracterul mistic al insulei merge mult mai adânc, aici se află Sanctuarul Marilor Zei, un sit arheologic de o importanță colosală, unde se desfășurau misterele inițiatice ale lumii antice, un cult pre-elen care atrăgea pelerini din întreaga lume antică, inclusiv pe Filip al II-lea al Macedoniei și pe Olimpia, părinții lui Alexandru cel Mare. În acest loc sacru a fost descoperită în 1863 celebra statuie Nike din Samothraki (Victoria înaripată), capodopera elenistică expusă astăzi la Muzeul Luvru din Paris.

Organizarea pe cont propriu, libertate vs costuri mai mari.

În ultimii ani, am observat o tendință tot mai prezentă în mediul online, evenimente de grup în Samothraki cu prețuri care sfidează realitatea costurilor de la fața locului. Deși respect munca ghizilor, se cer adesea sume prea mari pentru servicii pe care orice drumeț cu puțină inițiativă le poate gestiona singur. Consider că adevăratul farmec al acestei insule stă tocmai în explorarea ei sălbatică, fără programe la minut și costuri suplimentare.
Vreau să îți arăt cum poți ajunge pe Vârful Fengari și cum poți descoperi vathrele fără să plătești comisioane inutile. Marele avantaj al organizării pe cont propriu este libertatea. Nu depinzi de un program impus, poți prelungi o baie într-o vathră cât dorești sau poți alege să urci pe vârf exact în ziua cu prognoza meteo ideală, nu când este programat grupul. Iată pașii esențiali pe care i-am urmat eu:

Transportul: Drumul din România până în portul Alexandroupoli este unul clasic (aproximativ 8 sau 12 ore, poate mai mult, depinde de unde pleci). Costul principal este combustibilul, taxa de pod și vinieta pe Bulgaria. Pentru navigație poți folosi Google Maps sau Waze. Noi am împărțit drumul în două, făcând un popas la Peștera Devetashka, chiar dacă a însemnat o abatere de la drum.

Taxa pod de la Giurgiu spre Ruse: Nu se poate plăti online la dus, prețul fiind de 15 lei. În schimb, când te întorci, poți plăti online aici: https://virtpos.customs.bg/vpos/.

Carburantul: De obicei este mai ieftin în Bulgaria decât în România, aducând economii semnificative. Benzinăriile mari precum Shell, OMV, EKO (Ekona) sau Rompetrol sunt des întâlnite și de încredere, la fel și cele naționale bulgare ca Lukoil sau Petrol.

Vinieta pe Bulgaria: O poți achiziționa de pe bgtoll.bg. Recomandăm achiziția online din timp pentru a evita amenzile automate (camerele te taxează imediat dacă nu figurezi în sistem). Noi am cumpărat vinieta pentru două weekend-uri cu 20 leva, ieșind mai ieftin decât varianta pe o lună care costa 30 leva.

Ferry-boat-ul: Singura companie care operează către Kamariotissa (Insula Samothraki) este Zante Ferries. Rezervarea online din timp este recomandată pentru a garanta locul mașinii. Noi am plătit 196 euro (2 persoane + autoturism peste 4.5m, dus-întors). Mașinile mai mici beneficiază de reduceri. Colegii care nu au cumpărat bilete din timp au fost nevoiți să aștepte feribotul de a doua zi.

Cazarea: Opțiunile sunt variate, de la campinguri pentru cei care caută o astfel de experiență, până la studiouri cochete în Therma, Kamariotissa sau Chora. Rezervând prin platforme sau contactând pensiunile, elimini adaosurile comerciale ale agențiilor.
Noi am avut baza în Camping Varades, un loc modest, dar curat, cu gazde primitoare și prețuri foarte bune. Singurele aspecte mai puțin plăcute au fost toaletele de tip turcesc și plaja din dreptul campingului, care este plină de bolovani. Totuși, acest lucru nu a fost un impediment major, deoarece ne-am deplasat zilnic cu mașina spre vathre, plaje sălbatice și celelalte obiective de pe insulă.

Revenind la subiectul nostru principal, ascensiunea pe Vârful Fengari, vreau să lămurim un aspect care circulă intens pe rețelele de socializare și în descrierile multor evenimente organizate. Am văzut traseul descris ca fiind unul extrem de dificil, aproape inaccesibil fără asistență specializată. Mai mult, unele grupuri menționau că vor pune la dispoziția turiștilor hamuri de via ferrata și că se vor folosi cordeline pentru siguranță. Să fim sinceri: aceste mențiuni par să aibă mai degrabă scopul de a justifica tarifele mari sau de a induce o teamă nejustificată celor care nu cunosc muntele. Realitatea de la fața locului este cu totul alta. Noi am parcurs întreg traseul fără niciun fel de echipament tehnic suplimentar. Nu am avut nevoie de hamuri, carabiniere sau corzi. Vârful Fengari este, într-adevăr, un munte solicitant din punct de vedere fizic (diferența de nivel este considerabilă), iar terenul este arid și stâncos, însă rămâne un traseu de drumeție clasică, nu unul de alpinism sau via ferrata.

Totuși, atenție: asta nu înseamnă că traseul este unul ușor sau lipsit de pericole, mai ales pe ultima parte, unde terenul devine foarte tehnic și instabil. Însă, pentru un drumeț care a parcurs deja trasee precum Creasta Koncheto, Custura Sărății, Porțile Închise sau creasta din Piatra Craiului, Fengari va fi o ascensiune care poate fi parcursă fără probleme. Așadar, nu vă lăsați intimidați de descrierile pompoase, cu o condiție fizică bună și atenția sporită pe care o acordăm oricărui munte înalt, vârful poate fi cucerit la pas.

---

Traseu Therma - Vârful Fengari

• Data drumetiei: 24 iunie 2024
• Coordonate (GPS): 40°29'51.4"N 25°36'12.6"E
• Timp total: 9h 32'
• Distanta: 17,48 km km
• Urcare/Coborare: +1586m / -1586m
• Dificultate: Dificil - necesită o condiție fizică bună și atenție pe zonele cu lespezi
• Stare marcaje: rare
• Apa pe traseu: exista un izvor dar nu il recomand (minim 2 sau3L/persoană)
• Track GPS: Varful Fengari (Samothraki)

Distribuie pe:

---

La ora 5:30, înainte ca soarele să își facă apariția, eram deja parcați regulamentar în parcarea mai mult decât încăpătoare din Therma. Un mare avantaj al acestui punct de start este izvorul amenajat aflat chiar acolo, este locul ideal unde vă puteți umple bidoanele cu apă proaspătă .

Am pornit la drum pe traseul pietruit care șerpuiește spre antenele ce deservesc insula pentru comunicații și televiziune. Este o urcare care te trezește instant, dar recompensa nu s-a lăsat așteptată. În imaginea de mai jos ne puteți vedea deja pe munte, la ora 5:53, surprinzând momentul magic în care soarele începe să iasă din mare, pictând cerul în nuanțe de foc.

Ora 5:53 - Primul salut al soarelui pe pantele muntelui Saos.

---

La ora 5:58 lăsam deja antenele în urmă, iar după aproximativ 2 kilometri parcurși de la start, am părăsit drumul pietruit. Acesta este momentul în care începe urcușul adevărat. Poteca părăsește confortul drumului de acces și atacă muntele direct, cu o pantă mult mai abruptă. De aici încolo, fiecare metru câștigat în altitudine se simte, iar muntele Saos începe să își arate adevărata față, solicitându-ți rezistența la fiecare pas.

Părăsirea drumului și începutul urcușului susținut spre înălțimile muntelui Saos.

---

După doar câteva sute de metri de la începerea urcușului serios, poteca ne-a purtat în răcoarea binevenită a pădurii. Este o trecere bruscă spre un peisaj aproape ireal pentru o insulă grecească: o pădure bătrână, cu trunchiuri noduroase de stejari și pini ce par să păzească muntele de secole. 
Un detaliu important pentru orientare sunt marcajele europene E6, pe care le-am găsit bătute in cuie direct în scoarța copacilor. Prezența acestor plăcuțe îți confirmă că ești pe calea cea bună, traseul spre Fengari fiind parte din această magistrală europeană care străbate continentul.

Pădurea mistică de pe Saos și marcajele traseului european E6.

---

La ora 8:13, după ce parcursesem deja 5,6 kilometri, am ajuns în dreptul singurului izvor de pe această porțiune a traseului. Deși prezența apei pe munte este de obicei o veste bună, aici trebuie să fiți extrem de precauți. Noi am avut la noi suficientă apă și nu am fost nevoiți să alimentăm, lucru pe care vi-l recomandăm și vouă. După cum se poate observa și în imagine, izvorul băltește la nivelul solului, fiind o sursă principală de adăpare pentru animalele sălbatice și semi-sălbatice de pe insulă. Samothraki este celebră pentru numărul impresionant de capre care trăiesc în libertate, un fenomen care a dus chiar la probleme ecologice din cauza suprapășunatului. Având în vedere că aceste animale sunt peste tot, riscul de contaminare a apei de suprafață este foarte mare. Totuși, acest fenomen are și o parte delicioasă: capra la proțap rămâne principala atracție gastronomică a insulei, un preparat pe care trebuie să-l încercați la finalul drumeției. Dacă totuși sunteți în situația critică de a rămâne fără apă, este imperativ să folosiți un filtru bacterian portabil. Deși aceste filtre elimină 99,99% din bacterii, ele nu filtrează și virusurile. Într-o zonă atât de intens circulată de animale, riscul viral rămâne prezent, deci filtrarea este doar o soluție de ultimă instanță.

Izvorul de la cota 1050 m - folosiți un filtru bacterian în caz de necesitate.

---

Imediat după ce am trecut de izvor, am întâlnit un alt punct de interes pe poteca spre Fengari, o peșteră de mici dimensiuni, formată prin eroziunea naturală a stâncilor de tip vulcanic specifice Muntelui Saos.

Această formațiune nu este doar un simplu adăpost natural, ci un reper geografic important, marcând tranziția finală către golul alpin stâncos. Din acest punct, vegetația înaltă dispare. Este un loc ideal pentru un scurt popas la umbră, fiind totodată un excelent adăpost de urgență în cazul schimbărilor bruște de vreme.

Adăpostul natural ce marchează intrarea în zona golului alpin.

---

Este ora 9:47, iar peisajul s-a transformat definitiv, am lăsat în urmă ultimele pâlcuri de vegetație și poteca șerpuiește printre bolovani și lespezi masive. Soarele deja se simte cum arde la fiecare pas, stâncile reflectând căldura și crescând intensitatea efortului. Marcajul punct roșu, pictat direct pe bolovani, este singura noastră călăuză prin acest labirint de piatră unde poteca se distinge destul de greu. În acest punct, atenția la hidratare este critică. O greșeală comună este să aștepți până când îți este sete pentru a bea apă. Pe un astfel de teren, hidratarea trebuie făcută constant, prin înghițituri mici și dese, pentru a menține echilibrul electrolitic al corpului înainte ca senzația de sete, care este deja un semn de deshidratare, să apară.

Ora 9:47 - Lupta cu soarele și stânca sub vârful Fengari.

---

La ora 10:10, efortul ne-a fost răsplătit, am ajuns sus în creastă. Din acest punct, perspectiva se schimbă radical, iar marea se desfășoară în toată splendoarea ei de jur împrejur. Traseul nostru continuă spre stânga, urmând linia crestei pentru a atinge obiectivul final: vârful. Tot aici, se află și bifurcația cu traseul care urcă dinspre Chora (Samothraki). Deși nu cunosc starea actuală a acelei poteci, pe hartă ea apare la fel de bine definită ca cea pe care am urcat noi din Therma. Este un punct de reper esențial, mai ales la întoarcere, pentru a nu greși direcția de coborâre dacă planul vostru este să reveniți la punctul de plecare inițial.

Urmează însă porțiunea cea mai dificilă și tehnică a întregii ascensiuni. După cum puteți vedea și în imaginea de mai jos, creasta are un aspect dramatic, cu versanți abrupți care par să se afunde direct în apele albastre ale Egeei. Este o zonă unde trebuie să fii extrem de atent la fiecare pas, deoarece terenul devine mai expus.

Ora 10:10 - Creasta spectaculoasă a muntelui Saos, poarta către vârful Fengari.

---

Au trecut doar câteva minute de când am atins creasta, dar intensitatea momentului s-a dublat. Ne aflăm acum pe spinarea muntelui Saos. Este o porțiunea cea mai expusă, cu abisuri ce pot tăia răsuflarea oricui are rău de înălțime. Totuși, după cum puteți observa și în imaginea de mai jos, poteca este suficient de lată pentru a fi parcursă în siguranță, necesitând doar un plus de atenție și un strop de curaj.

Dacă acasă ți se face rău când te urci pe un scaun sau dacă te trec transpirațiile udând florile pe balcon din cauza înălțimii, și totuși tu te încăpățânezi să îți învingi temerile aici, ai toată lauda. Am mai spus-o și mă repet: "Aici găsim doar oameni curajoși, cei panicoși sunt acasă în fotoliu".

Adrenalină pe creastă, poteca expusă unde muntele întâlnește abisul.

---

Am ajuns și la Vârful 1, așa l-am intitulat pe track-ul GPS, deoarece nu am găsit pe nicio hartă o denumire oficială. Mulți drumeți confundă probabil acest punct cu Vârful Fengari, însă este o eroare. Până pe vârf mai sunt aproximativ 300 de metri. Din acest punct, poteca ocolește crestele periculoase, fiind mult mai sigură și mai ușor de parcurs.

De aici mai aveti 300m pana pe varful Fengari.

---

Privind spre orizont, creasta se desfășoară într-o sălbăticie absolută, cu stânci colțuroase care par, la prima vedere, o barieră de netrecut. În depărtare, se profilează impunător adevăratul Vârf Fengari, ținta finală a efortului nostru de astăzi. Deși relieful pare intimidant și dificil de traversat, este în mare parte o iluzie a perspectivei, de aproape, stânca oferă prize bune și o potecă ce te provoacă, dar te și răsplătește cu fiecare metru câștigat către punctul cel mai înalt al insulei.

Creasta salbatica si varful Fengari - insula Samothraki

---

Poteca pare să ocolească cu sfidare porțiunile expuse ale crestei. Ne strecurăm printre lespezi uriașe de piatră, adevărate monumente naturale care par să fi fost aruncate aici de o mână de gigant.

Legenda spune că de aici, însuși Poseidon urmărea desfășurarea Războiului Troian. Mi-l imaginez stând cu mâinile în șold, cu o privire critică peste linia orizontului, bombănind nemulțumit de cum se mișcau oștile pe câmpul de luptă. Probabil că, văzând ditamai calul de lemn lăsat la porțile cetății, zeul mării și-a dat ochii peste cap și a mormăit supărat: „Ce dracu' vor să facă muritorii ăștia?”.

Mergând astăzi printre aceste stânci, este greu să nu zâmbești la gândul că și Poseidon avea momentul lui de teamă pe creastă. Cred că făcea pe el de frică, nefiind deloc obișnuit cu înălțimile amețitoare, ci mai degrabă cu adâncurile liniștite ale Mării Egee.

Lespezi uriase spre varful Fengari Muntele Saos

---

Am depășit toate porțiunile dificile și tehnice ale traseului. Tensiunea ascensiunii începe să fie înlocuită de o satisfacție imensă, pe măsură ce privirea ne fuge tot mai des spre linia orizontului. Din acest punct, mai avem doar 5 minute de mers lejer pe creastă și vom atinge, în sfârșit, borna de pe vârf. Este acel moment magic în care picioarele par să meargă singure.

Ultimele 5 minute și ajungem pe vârf

---

În sfârșit, am ajuns pe vârful mult râvnit! Este ora 10:47. Având în vedere că am pornit la ora 05:35, înseamnă că am făcut fix 5 ore și 12 minute pe urcare. Cei 1586 m de diferență de nivel urcați dintr-o bucată s-au simțit din plin, dar satisfacția de a sta lângă bornă șterge orice urmă de oboseală.

Suntem la 1611 metri altitudine, deasupra întregii mări Egee. Sentimentul de a domina insula de aici, de pe vârf, este greu de descris în cuvinte. Tot efortul depus prin soare, pe pantele abrupte și printre lespezile lui Poseidon, a meritat cu vârf și îndesat. De aici, de pe 'Tronul Zeului', panorama de 360 de grade asupra Egeei îți dă sentimentul că stăpânești întreg orizontul.

Borna de pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

După ce ne-am bucurat de priveliști, nu puteam rata momentul unei fotografii de grup, felicitându-ne unii pe alții pentru reușită. Eram toți acolo, cu tricourile ude de transpirație și zâmbete largi. Făceam planuri de bătaie pentru berea rece care ne aștepta jos și pentru momentul glorios în care picioarele noastre aveau să atingă din nou marea. Asta este rețeta perfectă pentru o amintire de neuitat!

Echipa Jurnal de drumeții pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

Întoarcerea o facem pe același traseu, binenteles, cu respectarea strictă a potecii, deoarece muntele nu devine mai puțin periculos la coborâre. Din contră, acum oboseala își spune cuvântul, iar genunchii încep să protesteze la fiecare pas. În imaginea de mai jos, se poate observa cum poteca a coborât ușor la părăsirea crestei, lăsând la vedere abisul amețitor care se cască sub Vârful Fengari.

Abisurile de pe Vârful Fengari - Muntele Saos - insula Samothraki

---

---

N-ai cum să nu îți aduci aminte de Custura Sărății din Făgăraș sau de lespezile nemiloase din Retezat când ai de coborât pe astfel de bolovani imenși. Este momentul în care îmi răsună în minte celebrul citat pe care l-am găsit și pe Vârful Korab, cel mai înalt punct al Macedoniei și al Albaniei: "Getting to the top is optional. Getting down is mandatory" (Urcarea este opțională, coborârea este obligatorie).

Într-adevăr, pe Fengari, coborârea printre acești giganți de piatră îți reamintește că victoria de pe vârf este doar jumătatea drumului, adevărata reușită este să ajungi cu bine înapoi la baza muntelui.

Lespezile mari de pe Vârful Fengari - Insula Samothraki

---

---

Uneori, poteca ne poartă printr-un veritabil labirint de stânci, ce seamănă cu niște canioane naturale sculptate direct în creasta muntelui. Este fascinant să realizezi că aceste formațiuni nu sunt rezultatul eroziunii clasice a apei, ci s-au născut din forțele brutale ale naturii, erupții vulcanice violente și mișcări tectonice care au ridicat muntele din adâncuri. Să mergi printre acești pereți de piatră dură, crăpați și modelați de presiunile imense ale pământului, îți oferă o senzație interesantă, de parcă ai străbate o lume încremenită în momentul facerii ei.

Labirintul de stânci spre Vârful Fengari - Insula Samothraki

---

---

După ce am coborât în siguranță de pe „bolovanii lui Poseidon” și am lăsat în urmă creasta aridă, am reintrat sub cupola protectoare a pădurii de stejari seculari. Îmi place să cred că acești arbori bătrâni, cu trunchiurile lor contorsionate, au fost puși aici chiar de Poseidon pentru a-i păzi tronul de pe vârf. În plină amiază, când soarele grecesc devine necruțător, aceiași gardieni tăcuți ne oferă acum umbra lor binefecătoare, transformând ultima parte a coborârii într-o plimbare mult mai domoală și răcoroasă.

Stejarii seculari ai muntelui Saos - Insula Samothraki

---

Este ora 14:44 și am ajuns înapoi la drumul pietruit care ne duce spre „antene”. Putem observa vegetația destul de înaltă de pe marginea drumului, în special tufele dese de Pteridium aquilinum. Este o specie de ferigă de câmp, foarte asemănătoare cu ferigile pe care le întâlnim în pădurile noastre din România, însă mult mai bine adaptată la climatul mediteranean și la secetă. De aici, mai avem circa 30 de minute (poate 40)până la parcare.

Drumul pietruit spre Antenele din Therma

---

După o zi intensă de 9 ore și 32 de minute petrecute pe munte, tragem concluzia ca Fengari nu este doar un vârf, ci o experiență spectaculoasă care îți testează limitele și îți răsplătește efortul cu panorame ce par desprinse din altă lume. Samothraki rămâne, în opinia mea, una dintre ultimele insule cu adevărat sălbatice ale Greciei.

În imaginea de mai jos se vede parcarea, punctul final al aventurii noastre. Sunt foarte mulțumit de locul ales unde mi-am lăsat mașina, aflată chiar la umbră sub coroana generoasă a copacilor. Un detaliu care pare nesemnificativ la plecare, dar care devine un lux adevărat când te întorci după aproape 10 ore de arșiță.

Parcarea din Therma

Samothraki nu este pentru oricine, iar Vârful Fengari este dovada vie. Este un munte care cere respect și oferă în schimb o libertate pe care o găsești rar în destinațiile turistice clasice. Dacă ești în căutarea sălbăticiei autentice și vrei să simți că ai cucerit ceva cu adevărat, pune-ți bocancii în picioare și pornește spre tronul lui Poseidon. Nu vei regreta nicio secundă (poate doar puțin la coborâre, dar trece!).

Citeşte mai mult >

Circuit Munții Bucegi: Cheile-Horoabei - Vârful Omu - Valea Ialomiței

Circuit în Muntii Bucegi: Canionul Horoabe, Colții Țapului, Guțanu și Vârful Omu cu coborâre pe Valea Ialomiței.

În urmă cu doi ani am urcat din Bran pe Muntele Țigănești, pe la turnuri, o tură fabuloasă care a fost un adevărat spectacol al naturii, o explozie de flori pline de viață și culoare. Am zis ca de data asta să abordăm o urcare mai puțin folosită din Bucegi, departe de traseele mai aglomerate ale acestui masiv, în căutarea acestor mici comori de pe stânci care ne încântă de fiecare dată. Speram să găsim și flori de colț, așa cum le-am văzut de atâtea ori pe Vârful Bucșoiu sau sub Hornul Mare spre Mălăieșt, dar fie nu am știut unde să căutăm, fie pur și simplu nu au vrut să ni se arate de data aceasta.

Cu toate că am văzut pe mulți care parcurg Cheile Horoabei și apoi se întorc spre Padina, fiind mulțumiți cu efortul depus, eu nu îmi permit acest lux. Munții Bucegi sunt destul de îndepărtați de casă, așa că atunci când ajungem în zonă, profit la maximum de timp pentru a atinge cât mai multe obiective.

Padina - Canionul Horoabe - Vf. Colții Țapului - Vf. Bătrâna - Vf. Guțanu - Vf. Bucura Dumbrava - Vf. Omu - Valea Ialomiței - Peștera

Provocarea de azi era să combinăm culmea vestică a Bucegiului cu Canionul Horoabele. Astfel, urma să parcurgem un circuit minunat în care să atingem nu mai puțin de șase vârfuri montane, dar mai ales legendarul canion Horoabele, căruia i s-a dus vestea că ar fi unul dintre cele mai sălbatice și frumoase din România.

În acest circuit se adună kilometri buni, iar diferențele de nivel cumulate sunt considerabile, ceea ce ridică gradul de dificultate la „dificil” dacă raportăm distanța la elevație. Dar provocările nu ne-au speriat niciodată, mai ales că suntem la mijlocul lunii iulie, când soarele ne zâmbește generos mai bine de 15 ore pe cer, iar noi am venit atât de motivați încât am putea muta Bucegiul mai aproape de casă. Ar fi o idee, nu?

Canionul Horoabe - Vf. Colții Țapului - Vf. Bătrâna - Vf. Guțanu - Vf. Bucura Dumbrava - Vf. Omu - Valea Ialomiței

Detalii Tehnice

Padina – Canionul Horoabele – Refugiul Șaua Strunga
Marcaj: Nemarcat

---

Șaua Strunga – Vf- Strungile Mari - Vf. Colții Țapului – Șaua Țapului – Vf. Bătrâna – Vf. Guțanu – Șaua Doamnele – Muntele Doamnele – Vf. Bucura Dumbrava – Vf. Omu
Marcaj: Bandă Roșie (BR)

---

Vf. Omu – Cascada Ialomiței – Valea Ialomiței – Hotel Peștera – Mănăstirea Peștera
Marcaj: Bandă Albastră (BA)

---

Mănăstirea Peștera – Padina
Marcaj: Cruce Albastră (CA)

• Data:15 iulie 2023
• Coordonate GPS: 45°23'00.4"N 25°26'07.9"E (Parcare Padina)
• Durata: 10h 34'
• Distanța: 26.44 km
• Diferență de nivel: 1438 m
• Dificultate: dificil
• Tipul tarseului: circuit
• Starea marcajelor: Canioanul Horoabe (Cheile Horoabei) - Saua Strugi nemarcat, apoi marcajele sunt bune
• Surse de apă: nu
• Track GPS: Descarcă

---

Pregătiți-vă pentru o călătorie vizuală extinsă! Deoarece traseul a fost lung și plin de peisaje incredibile, am inclus în această postare o galerie foto detaliată pentru fiecare etapă, de la firul apei în canion până la panoramele de la peste 2500m.

---

Distribuie pe:

---

Ora 08:00. Ajungem în parcarea de la Padina, încă destul de încăpătoare la această oră, punctul de unde începe aventura noastră de astăzi.

Punctul de plecare: Parcarea de la Padina, pregătiți pentru o zi lungă pe munte.

---

Pornim la început pe traseul marcat cu Cruce Albastră (CA), traversând podețul peste râul Ialomița. Este o dimineață perfectă; drumul nu înregistrează diferențe de nivel mari până aici, fiind ideal pentru a ne face încălzirea.

Traversăm podețul peste Ialomița, lăsând în urmă parcarea de la Padina.

---

După aproximativ 700 de metri, la ora 08:15, ajungem la intrarea în Cheile Horoabei. În acest punct părăsim drumul principal și continuăm spre stânga, urmând să traversăm Valea Horoabei de mai multe ori pe măsură ce înaintăm în canion.

Părăsim poteca marcată pentru a intra în sălbăticia Cheilor Horoabei.

---

De-a lungul canionului vom întâlni o mulțime de cascade care se întrec în frumusețe, aducând un plus de culoare în verdele crud al împrejurimilor. Vuietul lor înspumat vine la pachet cu o umiditate ridicată, făcând poteca mult mai alunecoasă. Mai ales în porțiunile cu piatră asigurată cu cabluri, unde aderența este scăzută, atenția trebuie sporită pentru parcurgerea în deplină siguranță.

Atenție la aderență: stânca udă și cablurile solicită atenție maximă.

---

La ora 08:53 am ajuns la renumita grotă, poate locul cu cel mai mare aport fotografic de pe rețelele de socializare din întreg canionul. Tot aici, în imediata apropiere, găsim și Izbucul Horoabei, un fenomen carstic impresionant unde apa țâșnește cu putere de sub peretele de stâncă.

Grota Horoabei: un loc unde natura a sculptat forme incredibile în calcar.

---

Am ajuns și la celebra stâncă ce sfidează nu doar legea gravitației, ci parcă toate legile fizicii. Poteca te urcă pe scară, apoi te obligă să treci prin micul orificiu lăsat de stânca suspendată. Inevitabil, apare un sentiment de claustrofobie, cu teama instinctivă că acest colos ar putea oricând să-ți îndrepte coloana. N-are cum să nu îți treacă prin minte diferite scenarii de groază; știi că, la un moment dat, acest uriaș va pleca de aici. Până atunci, rămâne un reper important al canionului, aducând un aport imens la sălbăticia și frumusețea lui. 

Trecerea pe sub stânca suspendată, un test de curaj și agilitate.

---

Nu ai cum să treci nepăsător prin chei fără să îți arunci privirea asupra acestor podoabe florale și a fluturilor care le culeg nectarul. În fond, acesta este unul dintre motivele principale ale vizitei noastre în Bucegi, să ne bucurăm de flori și de viața ce pulsează la fiecare pas.

O mică parte din comorile întâlnite pe firul apei.

---

Traseul este un mix fascinant de cascade, scări, săritori și pasaje înguste, unele asigurate cu lanțuri, altele nu. Dacă ai prin cămară niște abilități de cățărare, ar fi bine să le iei cu tine pentru a te strecura eficient prin acest labirint. Totul face ca acest circuit să fie o adevărată aventură montană, un traseu complet pe gustul oricărui pretențios. Erika a și punctat perfect momentul: „No' aici îmi place mie, nu pe dealuri!”

Am ajuns într-un loc unde pur și simplu nu puteai trece altfel decât prin apă. Fiind încă la începutul zilei și având un drum lung înainte, am decis că nu este indicat să ne udăm bocancii, așa că ne-am descălțat pentru a traversa.

Obstacole și adrenalină: o lume de piatră și apă unde te simți cu adevărat liber.

---

La ora 10:45 am ajuns la ieșirea din canion, de unde începem urcarea spre refugiul din Șaua Strunga. Poteca se distinge destul de ușor prin iarbă și continuă printre pâlcurile de jnepeni.

În prima fotografie se vede bifurcația unde părăsim canionul spre stânga, iar în a doua, poteca ce continua spre refugiu. Este un punct critic de orientare: am fi putut continua înainte, dar poteca ne-ar fi scos undeva după Vârful Strungile Mari, făcându-ne să ratăm Șaua Strunga, unul dintre punctele cheie de unde doream să începem parcurgerea crestei vestice.

Punctul de cotitură: părăsim canionul spre stânga.

Urcarea spre creastă printre jnepeni.

---

La ora 11:35 ajungem la Refugiul Strunga, situat la o altitudine de aproximativ 1900 de metri. Acest adăpost montan, administrat de Salvamont Dâmbovița, este un punct de joncțiune vital între versantul vestic și zona centrală a Bucegiului.

Refugiul a fost reconstruit în ultimii ani pe amplasamentul vechiului iglu, oferind acum o structură mai rezistentă din lemn și tablă, capabilă să adăpostească aproximativ 8-10 persoane în caz de necesitate. Este locul ideal pentru o pauză scurtă înainte de a ataca creasta.

Refugiul Strunga (1900m): un punct de reper esențial pentru drumeții din Bucegi.

---

După câteva minute suntem și în Șaua Strunga (1909 m), locul unde găsim o bifurcație importantă de trasee. Noi părăsim zona refugiului și continuăm spre dreapta, pe traseul marcat cu Bandă Roșie (BR), care ne va purta pe sub Vârful Strungile Mari.

Din acest punct, peisajul se schimbă radical. Dacă până acum am fost protejați de pereții canionului, acum suntem expuși vantului, având în stânga noastră spectaculosul abrupt vestic al Bucegiului și, în depărtare, silueta inconfundabilă a Pietrei Craiului.

Șaua Strunga: poarta de intrare către creasta vestică a Bucegiului.

---

După circa 1,7 km părăsim traseul marcat turistic, virând spre stânga către primul vârf al acestei zile. O potecă nemarcată ne poartă chiar pe marginea prăpăstiilor din Colții Țapului, iar peisajele care se deschid în jur te lasă pur și simplu fără cuvinte.

Este acel moment în care muntele își arată adevărata măreție, iar prăpastia de lângă tine îți amintește de ce ai nevoie de atenție sporită.

Colții Țapului: locul unde stânca întâlnește cerul .

---

La ora 12:52 atingem Vârful Colții Țapului. Cu o altitudine de 2162 m, acesta este cel mai mic dintre vârfurile pe care le vom cuceri astăzi. Privind retrospectiv, traseul pare o scară uriașă de piatră, unde fiecare vârf reprezintă o treaptă din ce în ce mai înaltă către cer.

Pe acest vârf străjuiește o cruce ce poartă cuvinte pline de însemnătate. Versurile lui Traian Dorz, încrustate aici, par să dea voce întregului peisaj:

De n-ai fost pe Retezatul, pe Ceahlău ori Caraiman,
pe-aceşti munţi cu vârfuri albe până-n cerul diafan,
cu-nălţimi de măreţie şi cu ape de mărgean,
şi cu spaţii de lumină, şi cu zări spre Canaan,
– de nu poţi o dată-n lună,
mergi măcar o dată-n an…

Moment de reculegere și admirație pe Vârful Colții Țapului.

---

Este ora 13:09. După ce ne-am delectat cu versurile de pe vârf, începem coborârea pe pajiștea alpină spre Șaua Țapului. În prima imagine de mai jos se distinge clar poteca marcată cu Bandă Roșie (BR) care ocolește Colții Țapului, dar și poteca marcată cu Triunghi Roșu (TR), care coboară spre Peștera prin Valea Doamnei.

În fața noastră se înalță Vârful Bătrâna (2181 m); deși ne apropiem, refugiul-iglu nu este încă vizibil din acest unghi. La ora 13:35 am lăsat în urmă Șaua Țapului și am ajuns la bifurcația unde marcajul TR coboară spre Hotel Peștera, trecând pe la Cascada Doamnele.

Privire spre Vârful Bătrâna și firele potecilor ce se despart în șa.

Bifurcația BR/TR: punctul de cotitură spre Hotel Peștera.

---

La ora 13:42 ne cățărăm bucuroși pe Vârful Bătrâna (2181 m). La nici 200 de metri distanță, după doar câteva minute de mers pe platou, ajungem la Refugiul Bătrâna.

Acest adăpost, cu structură metalică în formă de dom (tip iglu), a fost instalat în anul 2004. Dispune de aproximativ 10 locuri de dormit pe priciuri de lemn dispuse circular. Am găsit refugiul într-o stare foarte bună, fiind curat și bine întreținut, un loc de refugiu excelent și sigur în caz de necesitate.

Chiar prin spatele refugiului, marcajul Triunghi Roșu (TR) care urcă de la Hotel Peștera se desparte de traseul nostru (BR) și începe coborârea lungă spre Moieciu de Sus, trecând prin Poiana Guțanu și pe lângă fosta cabană de vânătoare Bângăleasa.

Pe Vârful Bătrâna, la 2181m.

Refugiul Bătrâna - vedere de ansamblu.

Interiorul curat și bine organizat al refugiului.

---

Între Vârful Bătrâna și Vârful Guțanu sunt aproximativ 2 km pe care i-am parcurs în mai puțin de jumătate de oră, chiar și cu vizita la refugiu inclusă. Vârful Guțanu nu are un indicator oficial, însă pietrele clădite acolo îți arată clar locul unde trebuie să te oprești pentru poza de rigoare, ca să ai cu ce să te lauzi după atâta urcuș.

Din acest punct, peisajul este copleșitor. Se văd excelent Vârful Lancia (2288 m) și Vârful Scara (2422 m). Sub noi, deși nu apar în acest cadru, se cască abruptul Peretelui Guțanu, Valea Gaura și zona Cascadei Moara Dracului.

Locul perfect pentru poza de vârf pe Guțanu!

---

La ora 14:43 ajungem în Șaua Doamnele (2327 m). Acesta este punctul de bifurcație între traseul nostru de creastă (Bandă Roșie) și marcajul Punct Roșu (PR), care coboară în Valea Doamnele, unde se va intersecta ulterior cu Triunghiul Roșu (TR) ce vine de pe Vârful Bătrâna.

La ora 14:55, am constatat că nu există nicio restricție pentru bărbați pe Vârful Doamnele (2402 m), așa că am putut rânji liniștit la cameră. De aici, indicatorul ne arată că mai avem o ora până la cabana Omu.

Șaua Doamnele la 2327 metri altitudine.

Conform indicatorului mai avem o oră până la Cabana Omu.

Vârful Doamnele: nicio restricție, doar peisaj pur.

---

La ora 15:23 suntem deja sub Vârful Găvanele (2493 m), chiar la bifurcația traseului nostru (Bandă Roșie) cu marcajul Bandă Albastră (BA), care urcă dinspre Obârșia Ialomiței.

De aici, continuăm urcușul susținut spre Vârful Bucura Dumbrava (cunoscut și sub numele de Vârful Ocolit), pe care îl atingem la ora 15:33. Cu o altitudine de 2503 m, acesta este al doilea cel mai înalt vârf din Bucegi și ne oferă deja acea senzație de „deasupra tuturor”, fiind la doar un pas de stația meteo și Cabana Omu.

Bifurcația BR cu BA: punctul de legătură cu Valea Ialomiței.

Pe Vârful Bucura Dumbrava, la 2503 metri altitudine.

---

La ora 15:41, după 7 ore și 41 de minute de la plecare, atingem în sfârșit cel mai înalt punct al masivului: Vârful Omu (2507 m).

Bilanțul acestei zile nu se măsoară doar în cifre, ci în stări: am parcurs 17 kilometri de fotografii cu amintiri surprinse la fiecare pas și am urcat peste 1400 de metri de zâmbete verticale.

Vârful Colții Obârșiei și Cerdacul Văii Cerbului - locuri pe care am urcat în urmă cu 7 ani.

În dreptul Coștilei am surprins un spectacol incredibil: norii se zbenguiau de bucurie când ne-au văzut, înghesuindu-se să iasă în față, parcă nu ca să acopere vârful, ci special ca să ne vadă pe noi!

Locul unde efortul se evaporă.

---

De la Cabana Omu începem coborârea urmând în paralel marcajele Bandă Albastră (BA) și Bandă Galbenă (BG). După aproximativ 1 km ajungem la stânca cunoscută sub numele de „La Porumbel”. Acesta este punctul în care ne despărțim de marcajul BG, care o ia spre stânga, pe sub Cerdacul Văii Cerbului către Cabana Babele.

Noi continuăm spre dreapta, conform indicatorului, pe Bandă Albastră. Din acest punct începe coborârea propriu-zisă în Valea Ialomiței. Ne așteaptă un traseu de încă 2 km până la Cascada Obârșia Ialomiței, una dintre cele mai frumoase și înalte căderi de apă din masiv.

Indicatorul de la stânca „La Porumbel” - alegem direcția Valea Ialomiței.

Cascada Obârșia Ialomiței, o bijuterie ascunsă sub pragul glaciar.

---

Bolovanii așternuți parcă de uriașii care au construit și legendarele tuneluri magice din Bucegi ne fac să părem niște pitici care cutează să traverseze măreția acestui munte. Cât despre tuneluri... noi nu le-am găsit, se pare că le-au ascuns bine de tot prin văile astea sălbatice! :))

Măreția Bucegiului ne face să ne simțim mici, dar plini de recunoștință.

---

La ora 17:45 am ajuns la bifurcația traseului spre Cabana Piatra Arsă. De aici continuăm în paralel cu marcajul Cruce Albastră (CA) până la Mănăstirea Peștera. Acolo vom vira spre dreapta, rămânând pe marcajul CA pentru a ajunge în Padina, punctul de unde ne-am început aventura de dimineață.

Indicatorul care ne îndrumă spre finalul traseului, via Mănăstirea Peștera.

---

După 15 minute ajungem și în zona telecabinei de la Peștera, unde, spre surprinderea noastră, dăm peste un festival al berii. Ținând cont că rămâneam în zonă (a doua zi urmând să vizităm Peștera Ialomiței și Cheile Zănoagei), după o tură așa lungă, ni se cuvenea o bere. Zis și făcut. M-am dus la chioșc, înarmat cu cel mai fermecător zâmbet găsit în rucsac:

- Bună ziua, dați-mi vă rog 5 beri!
- Bună ziua, nu vindem bere! Este un eveniment privat, dedicat angajaților societății. Nu putem să vindem bere străinilor.

Răspunsul lui a venit ca o lovitură în plex. Mă simțeam ca un copil căruia i-ai luat jucăriile. Zâmbetul s-a preschimbat în rânjet, apoi colțul buzelor a coborât vertiginos, atras de gravitație. Dacă căutai în DEX cuvântul „necăjit”, vedeai poza mea lângă.

- Într-adevăr, nu putem să vindem bere, dar vă oferim cu drag din partea casei câte o bere la fiecare! continuă tipul zâmbind, cel care înainte cu câteva secunde îmi furase jucăriile.

Băăă, știi cum am băut berea aia? Știi cum sfârâie carnea pe plita încinsă? No' așa să te gândești că o făcut când i-am dat drumu' în jos pe grumaz.

Prieteni, am să vă pomenesc de fiecare dată când mai ajung în acest masiv!

Cea mai bună bere e aia gratis si băută după 26 km de munte!

---

---

Concluziile unei zile perfecte

După 10 ore și 34 de minute de mers și peste 26 de kilometri parcurși, încheiem drumeția de astăzi. Ne întoarcem la bază extrem de mulțumiți și satisfăcuți de numeroasele obiective atinse, dar mai ales de ziua absolut perfectă pe care am petrecut-o pe munte.

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, înseamnă că povestea noastră te-a captat și ne bucurăm că am putut să te luăm cu noi, virtual, pe crestele Bucegiului. Dacă ți-a plăcut acest articol sau dacă te-a inspirat pentru propria ta aventură, te rog să lași un comentariu în secțiunea de mai jos. Părerea ta contează mult pentru mine!

Până la următoarea drumeție, poteci însorite tuturor!

---

Distribuie pe:

Itinerariu auto: Aiud - Parcare Padina

Track GPS: Circuit-Bucegi-Cheile-Horoabei-Varful-Omu - Valea Ialomitei

Citeşte mai mult >