Se afișează postările cu eticheta Valea Gaura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valea Gaura. Afișați toate postările

Munții Bucegi: Bran - Turnurile Tiganesti - Vf.Scara - Vf.Omu - Vf. Bucura Dumbrava - Valea Gaura

Dacă ajungi în Munții Bucegi vara vei fi de-a dreptul fermecat de frumusețea acestui masiv, dar mai ales de florile ce împodobesc până la refuz potecile muntelui. Te încarci cu energie de la atâta frumos, iar miresmele te îmbată. Asta e și motivul pentru care veți descoperi în albumul foto foarte multe fotografii cu flori găsite pe traseu. Inițial pregătisem tura cu urcare pe vârful Scara prin Culmea Țigănești și coborâre pe valea Gaura din Curmătura Hornurilor, dar bineînțeles ca ne-am sucit în Curmătura Hornurilor și am decis să dăm o fugă și pe cele doua vârfuri de peste 2500 pentru a le rebifa chiar dacă lungim o tură ce oricum se anunța dificilă. Tura de azi este destinată doar celor bine pregătiți, sau, în cazul în care nu ai o condiție fizica foarte bună,  îți recomand să o faci în doua zile.

Traseul de azi:

Bran - Turnurile Țigănești - Vf.Scara - Vf.Omu - Vf. Bucura Dumbrava - Valea Gaura - Bran

Bran(Salvamont Zănoaga) - Poiana Clincea - Culmea Țigănești - Refugiul Țigănești 2178m - Turnurile Țigănești - Vârful Scara 2422m - Curmătura Hornurilor - Vârful Omu 2514m (Cabana Omu 2507m)
marcaj:
Cabana Omu - vârful Bucura Dumbrava 2503m (vf. Ocolit) - Cabana Omu
marcaj: nemarcat

Cabana Omu - Curmătura Hornurilor
marcaj:
 
Curmătura Hornurilor - Valea Gaura
marcaj:
Valea Gaura - Cascada Moara Dracilor - Valea Gaura (traseu scurt - 10')
marcaj:
 Valea Gaura - Șaua Polite - Bran (DC 51)
marcaj: 

Distribuie pe:

Intram în traseu de pe DC 51, după câteva sute metri ajungem la poarta de intrare în Parcul Natural Bucegi, imediat pe stânga este Cabana Salvamont Zănoaga.
Imediat cum am trecut pe lângă Cabana Salvamont găsim indicatorul spre Poiana Clincea - refugiul Țigănești ce ne anunță ca avem cca 5h pana la Refugiul Țigănești.
In drumeția de azi am adunat un buchet mare de fotografii cu flori. E fabulos muntele asta în iulie.
Margareta
După aproximativ o ora de mers (3,5km) ajungem la bifurcația, cu traseul marcat cu PA ce duce spre Refugiul Ciubotea, noi cotim stânga spre Poiana Clincea pe marcaj BR
Până în Poiana Clincea vom schimba de doua ori direcția spre dreapta.
Clematita.
Poiana Clincea zona "La Stanci"
Privind în spate vedem masivul Piatra Craiului .
foto spre Râșnov, în stânga se vede Măgura Codlei.
In fata vedem Turnurile Țigănești și Vârful Scara, iar în dreapta este Vârful Lancia.

Distribuie pe:

vârful Țigănești în stânga, în centru vârful Scara în dreapta vârful Lancia.
Poiana Clincea cu pajiști pline de flori pur și simplu te îmbie sa lenevești și sa te pierzi în mireasma florilor.
Poiana Clincea foto spre Piatra Craiului
După ce treci de stânci, poteca cotește la dreapta pe curbă de nivel pe sub vârful Țigănești.
Piatra Craiului văzută de sub vârful Țigănești.
Smârdarul (rododendron)inflorit, adevărate pete de culoare peste verdele crud al muntelui.
Gențiana
Nu Ma Uita
Refugiul Țigănești este situat la o altitudine de 2178m în Șaua Țigănești pe Culmea Țigănești, la bifurcația marcajelor BR ce vine din Bran cu BG ce vine de la Cabana Mălăiești. Are o capacitate de 30 locuri la priciuri, în condiții de bivuac. De reținut că în zona refugiului nu este apa. La Refugiul Țigănești se poate ajunge din Bran, de unde faci aproximativ 5h, de la Cabana Mălăiești în circa 2h sau de la vârful Omu în 2h.
foto de la Refugiul Țigănești spre vârful Bucșoiu.
Starea refugiului este bună.
Am ajuns la Refugiul Țigănești destul de devreme, spre surprinderea mea am găsit aici doi tineri ce își adunau cortul, în conditiile în care refugiul a fost gol toată noaptea. Bravo lor. Foto spre Piatra Craiului de la Refugiul Țigănești.
valea Țigănești, Culmea Padina Crucii și Bucșoiu în ultimul plan.
Refugiul Țigănești 2178m, în plan îndepărtat Piatra Craiului, iar Erika ne arata direcția în care vom pleca spre Turnurile Țigănești.
Refugiul Țigănești cu fața și gândul spre Piatra Craiului, unde vom urca mâine pe Piatra Mica.
Refugiul Țigănești indicatoare: 
BG - lacul Țigănești - Padina Crucii - cabana Mălăiești
BR - Poiana Clincea - Bran, de unde am venit noi
BR - Turnurile Țigănești - vf. Scara - Curmătura Hornurilor -  vârful Omu, direcția în care vom continua noi.
Culmea Țigănești plina de rododendron inflorit.
Gentiene
foto spre vârful Scara
vârful Bucșoiu, vf. Omu, Vf. Bucura Dumbrava și Vf. Scara foto de pe Culmea Țigănești.
foto spre Turnurile Tiganesti.
Lacul Țigănești jos în vale, în stânga vârful Țigănești iar pe dreapta Culmea Padina Crucii, iar în plan îndepărtat se vad Masivele Postăvaru și Piatra Mare.
Culmea Padina Crucii  și vârful Bucșoiu.
Culmea Țigănești pe care am urcat noi.
O capra neagra pe petecul de zăpadă.
Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești
Superba poteca ce duce pe sub Turnurile Țigănești. Porțiunea asta este una din preferatele mele din Bucegi, asa cum îmi place și Brâna Caprelor de sub Bucșoiu.

Distribuie pe:

Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești
Bulbuc de munte.
Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești, ajungem la o zona de risc asigurata cu cablu, dar o traversam fără probleme.
Turnurile Țigănești, zona de risc asigurata cu cablu.
Turnurile Țigănești, zona de risc asigurata cu cablu.
Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești
Turnurile Țigănești
marcaj BR
Turnurile Țigănești foto spre Culmea Clincea pe unde am urcat noi.
Imediat ce am trecut de Turnurile Țigănești ajungem la bifurcația cu traseul marcat cu TG ce vine din Bran pe la Salvamont Ciubotea și urca pe Culmea Ciubotea pe vârful Scara. In imagine vedem indicatorul spre Vf. Omu  ce ne spune că mai avem cca 1h de mers până acolo, iar până în Curmătura Hornurilor 20'.
Varful Scara 2422m
Vârful Scara 2422m foto spre Culmea Tiganesti de unde am venit noi.
Ajunși pe vârful Scara și privind spre vf. Omu și Ocolit, ii spun la Traian și la Erika:
- Am zis că din Curmătura Hornurilor coboram spre Valea Gaura pentru a evita îngrămădeala de pe Omu. Dar ce ar fi dacă am bifa în vara asta toate vârfurile de peste 2500m din România. Avem deja 3 atinse, Dara, Hârtopul Darei și Negoiu iar cu astea două ar fi 5 și mai rămân 8. Ce părere aveți?
- Gata, mergem, zise Traian, frecându-și palmele bucuros, așa cum o face doar el, atunci când ii place ceva foarte mult.
- Atâta timp cât nu mă duci pe dealuri și eu sunt de acord, a replicat și Erika.

Vârful Scara 2422m foto spre Vf. Bucșoiu (stânga), Vf. Omu și Vf. Bucura Dumbrava (Ocolit).
Vârful Scara 2422m.
Culmea Țigănești văzută de pe vârful Scara.
De pe vârful Scara pana în Curmătura Hornurilor sunt aproximativ 600 m ce i-am parcurs destul de repede. Foto spre Culmea Tiganesti din Curmătura Hornurilor.
Indicatoarele din Curmătura Hornurilor. 
BR: ce vine din Bran pe Culmea Țigănești și merge spre cabana Omu, traseul ce îl vom urma noi.
TG: spre Scara - Culmea Ciubotea - Bran
CR: prin Valea Gaura - Șaua Politei - Bran, traseul pe care vom continua după ce ne întoarcem de pe vârful Omu.
Hornul Mare a Mălăieștilor văzut din Curmătura Hornurilor.
vârful Omu și vârful Bucura Dumbrava foto din Curmătura Hornurilor.
Din Curmătura Hornurilor avem foarte puțin și trecem și de Hornul Mic apoi ajungem la bifurcația de ocolire a Hornurilor.
La Bifurcație, avem marcaj: 
BR: spre Bran pe vârful Scara, Culmea Tiganesti, Culmea Clincea, traseul pe care am urcat noi.
CR: prin Valea Gaura - Șaua Politei - Bran, traseul pe care vom continua după ce ne întoarcem de pe vârful Omu.
TG: spre Bran pe vârful Scara apoi coborâre pe Culmea Ciubotea, Poiana Ciubotea, Salvamont Ciubotea
BA: spre Râșnov pe valea Mălăiești, Cabana Mălăiești la Uzina Electrica, traseul de ocolire a Hornului Mare.
BR: spre vârful Omu, pe care vom continua noi.
vârful Omu și vârful Bucura Dumbrava, foto de la bifurcația cu traseul de ocolire a Hornului Mare.
Valea Gaura, pe unde vom cobori dupa ce ne întoarcem de pe Omu, foto de la bifurcația cu traseul de ocolire a Hornului Mare.
Pe indicator scria ca vom face 30' dar am făcut mai puțin. Cabana Omu 2507m.
 Vârful Coștila, învăluit de un nor,  foto de la Cabana Omu.
Vârful Colții Obârșiei 2480 în centrul imaginii, vârful Bucura Dumbrava(Ocolit) în dreapta.
Cabana Omu foto de pe Bucura Dumbrava.
vârful Bucura Dumbrava zis și vârful Ocolit cu altitudinea de 2503m este al doisprezecelea vârf din România.
Margarete.
Asa cum am spus după ce am bifat și vârfurile de 2500 din Bucegi, ne întoarcem în Curmătura Hornurilor. Din acest punct schimbam marcajul și pornim pe CR spre Valea Gaura. Poteca la inceput este un pic abrupta și coboară în zigzag.
Se zice despre Valea Gaura ca este una din cele mai frumoase din tot masivul Bucegi, nu știu dacă este adevărat, dar pot sa spun sigur ca pe mine m-a impresionat, cu pajiștile și abrupturile ce o străjuiesc.
Urmează din acest punct o portiune ceva mai abrupta cu risc de alunecare, dar cu atenție se poate cobori fără probleme.
Indicator spre Cabana Omu, de unde venim noi.
Peisajele sunt de-a dreptul fabuloase, cu abrupturile ce o inconjoara.
Începem coborârea pe poteca și printre stânci.
Varful Lancia și Coltul Gaurei străjuiesc Valea Gaura.
Poteca săpată în piatra te îndeamnă la precauție mai ales dacă este umed.
Clematita

Ajungem la o trecătoare, pe care o sar, ca eu nu am cum sa încap pe acolo :))
asdas
Porțiunea cu risc de alunecare/cădere este asigurata cu lanț.
Sângele Voinicului.
Peretele Gutanu
panorama
Valea Gaura
Traversam pârâul Valea Gaura, suntem undeva deasupra cascadei Moara Dracilor.
Ajungem la indicatorul ce ne îndrumă spre Cascada Moara Dracilor, acesta ne zice ca facem 5 minute pana la cascada.
Am făcut mai mult de 5 minute, buștenii aduși de apa au cam îngreunat un pic drumul.

Valea Gaura
Valea Gaura
Ajungem la Poiana Gaura. Aici avem o bifurcație de trasee:
TG: spre Bran pe la Monumentul  militarilor din Israel
TA: traseul de legătură dintre Poiana Gaura și Poiana Guțanu
CR: spre Șaua Polițe, traseul pe care vom continua noi.
Din Poiana Gaura pornim spre Șaua Polițe. Exact în acest punct, unde am făcut fotografia, furați de ciripitul pasărilor și de freamătul frunzelor, șuieratul vântului ce adia plăcut răcorind fetele noastre istovite ...bla bla bla,  pe dracu, din neatenție am ratat marcajul, și am continuat pe drumul ce ducea pe curba de nivel, dar mi-am dat seama destul de repede și am revenit în acest loc. Am scris asta în cazul în care urmărești track-ul meu, vei observa neatenția mea, și nu are rost sa te duci pe acolo. Incepe un urcuș, nu foarte abrupt, poate și asta este motivul pentru care mintea mea a refuzat sa creadă ca mai avem de urcat și prefera curba de nivel. Urcarea nu este abrupta, dar după 'nșpe kilometri parcurși numa' de asta nu aveam chef.
După vreo 300m ajungem în Șaua Polițe.
Ajungem la o alta bifurcație, după alte câteva sute de m. Aici găsim indicatorul CA spre Șimon, traseul de legătură dintre Șimon și Valea Gaura peste Culmea Bălăban. Noi continuam pe CR spre Bran.
Ajungem la o alta bifurcație de trasee, dar și la drumul de acces spre Poarta Bran
 
TG: Bran - Refugiul Salvamont Ciubotea - Poiana Ciubotea - vârful Scara - Vf. Omu
(îți aduci aminte, ne-am mai intersectat cu acest traseu pe vârful Scara, marcajul TG este doar până pe vârful Scara de acolo continui pe BR)
CR: spre Poiana Gaura prin Șaua Polițe- Valea Gaura, traseul de unde venim noi.
CR: spre Bran traseul ce îl vom urmării noi în continuare.

Drumul de acces.
Am ajuns la bariera, de aici mai avem câteva sute de m pana la locul unde ne-am parcat mașina. A fost o tura destul de dificila dar extrem de frumoasa. Au trecut aproape 3 luni de când am făcut tura, data la care scriu acest articol și ma lovește melancolia când îmi aduc aminte de pajiștile înflorite și abrupturile Bucegiului.
 Update: 25.09.2021. Asa cum ne-am propus atunci când am ajuns pe vârful Scara, am reușit sa bifăm toate vârfurile de peste 2500m, într-un timp relativ scurt. Se putea și mai repede dar am făcut și multe alte trasee frumoase, pe care te invit sa le citești pe blog. Zi faină să ai.

Track GPS: Bran - Turnurile Tiganesti - Scara - Omu - Bucura Dumbrava - Valea Gaura - Cascada Moara Dracului - Bran

Acces: Bran - punctul de intrare in traseu


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

Distribuie:

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (16) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (72) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (5) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Mai poți vedea și:

Ne găsești si pe:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *