Drumul din Lunca Bradului pana la intrarea în traseu( La Ferăstrău) este bun, se poate parcurge cu orice tip de mașină. Aici am avut surpriza sa găsim unul din cele mai frumoase locuri de campare, și chiar ne-am propus sa revenim. Poteca marcata cu CA spre Șaua Negoiu este ușor de urmărit, cea mai mare parte este pe drum forestier, ultima parte fiind ceva mai abrupta. In Șaua Negoiu, întâlnim traseul de creasta marcat cu BR, o răscruce de trasee spre vârful Retitis, Vârful Negoiu Unguresc sau spre cei 12 Apostoli, noi ne continuam odiseea spre vârful Negoiu Unguresc unde trebuie sa ajungem pentru a ne atinge obiectivul principal, vârful Pietrosu 2100m, cel mai înalt punct din masiv. Porțiunea asta de traseu este cea mai dificila fiind destul de susținută, dar fără a pune mari probleme. De pe Negoiu Unguresc începe distracția, până pe vârful Pietrosu traseul este fără mari diferențe de nivel, iar dacă prinzi o zi în care sa nu bata vântul ești și norocos. Intre cele doua vârfuri sunt aproximativ 2km, distanta care o parcurgi în 20'-30' asta dacă nu caști gura mult în jurul tău. Priveliștile sunt fabuloase (vezi foto mai jos), cu
condiția sa nu te uiți spre fosta cariera de sulf, care strica tot farmecul acestei zone. Pe varf am profitat de vremea buna și am făcut o pauza mai lunga timp în care am filmat un TimeLapse. Asa cum am stabilit cu o seara înainte împreună cu Erika și Andreea, am decis sa ne întoarcem la cort pe alt traseu. Decizia noastră urmând a fi regretata destul de curând, mai ales ca Dan m-a avertizat sa nu cobor pe acolo. Imediat după ce am părăsit traseul de creasta, prin locul în care aveam eu indicata pe track ca ar fi poteca am descoperit ca nu sunt marcaje, mai mult, fără un track GPS ai șanse mari sa te rătăcești. Odată ajunși la pârâul Pietrosul se merge în aval aproximativ 5km până
în zona La Ferăstrău, porțiune de traseu marcata cu TA, din păcate am
găsit un singur indicator foarte vechi și ruginit. Copacii doborați în poteca
aproape inexistenta, vegetația mare și brusturii de mărimea unui om fac
deplasarea pe aceasta porțiune extrem de dificila. Oricum numeroasele
urme de urs îți vor da aripi, și adrenalina. Dar, dacă tot te mâncă în freză, sa cobori pe aici, nu uita să ai un fluier la tine, sa îți anunți prezenta cat de des poți, sa eviți întâlnirea cu impunătorul omnivor.
Traseu: Vârful Pietrosu
Lunca Bradului - Valea Ilva Mare - La Ferăstrău
(acces auto 17km - drumul este bun)
La Ferăstrău- Pârâul Negoiul - Saua Negoiu
marcaj:
Șaua Negoiu - Vârful Negoiu Unguresc 2081m - Vârful Pietrosu Călimani 2100m
marcaj:
Vf. Pietrosu 2100m - Pârâul Pietrosul - La Ferăstrău
marcaj:
(Atenție!!! marcaj aproape inexistent - probleme de orientare
nu recomand coborârea pe aici)

- Coordonate (parcare): La Ferăstrău (Lunca Bradului)
- Durata: 9h
- Distanta parcursa: 17km
- Diferențe de nivel: 1309m
- Dificultate: mediu
- Starea marcajelor: CA - buna; BR buna; TA inexistent
- Surse de apa: 100m sub șaua Negoiu indicator spre izvor
- Obiective: Vârful Negoiu Unguresc 2081m - Vârful Pietrosu Calimani 2100m
- Participanți: Andreea, Erika și Toni
- Track ( Trail GPS Lunca Bradului - La Ferastrau - Saua Negoiu - Vârful Negoiu Unguresc - Vârful Pietrosu Calimani)
Indicator Lunca Bradului spre zona La Ferăstrău |
Lunca Bradului |
La Ferăstrău |
Loc de campat - zona La Ferăstrău |
La Ferăstrău |
La Ferăstrău |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu |
Spre Șaua Negoiu - indicator spre izvor 100m |
izvor la 100m |
Șaua Negoiu |
Șaua Negoiu |
Șaua Negoiu |
Șaua Negoiu |
Șaua Negoiu |
Șaua Negoiu |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Spre Vârful Negoiu Unguresc |
Vârful Negoiu Unguresc |
Vârful Negoiu Unguresc - foto spre Vârful Pietrosu |

spre foto spre Vârful Pietrosu |
spre foto spre Vârful Pietrosu |
spre foto spre Vârful Pietrosu |
Întâlnire surpriza cu Carmen și Gavrila Albert |
Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
foto de pe Vârful Pietrosu |
foto de pe Vârful Pietrosu |
foto de pe Vârful Pietrosu |
foto de pe Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe Vârful Pietrosu |
Coborâre de pe vârful Pietrosu spre Pârâul Pietrosul - La Ferăstrău nu recomand coborârea pe aici) |
Coborâre de pe vârful Pietrosu spre Pârâul Pietrosul - La Ferăstrău(Atenție!!! marcaj aproape inexistent - probleme de orientare nu recomand coborârea pe aici) |

Jurnal de drumeții
Track ( Trail GPS
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.