La ora 5 fără zece minute plecam deja din fata blocului. Ploua, mărunt. No', zic către Erika, prea i-am lăudat pe ăștia de la Meteo, au zis ca azi nu ploua. La 5 jumate plecam din Alba Iulia, după ce ne-am întâlnit cu trupa. Incă din parcarea din Partoș, au inceput întrebările dacă mai are rost sa mergem pe ploaia care, parca se intensifica din minut în minut. Am ajuns la bariera de pe Valea Viștei, locul unde am lăsat mașinile, și am inceput sa ne punem pelerinele de ploaie. Noroc cu Erika care ne-a zorit sa pornim pe traseu, dacă mai stăteam mult pe gânduri, erau șanse mari sa renunțăm la tura. Ma tot gândesc cine a pus bariera asta aici și de ce. Cel mai probabil cei care exploatează pădurea, sa nu poată fi controlați. Dacă ai tupeu, sparge lacătul de pe bariera și iți scutești picioarele
de 7 km (dus-întors), eu nu am avut. Drumul nu este foarte rău dar sunt câteva hop-uri de trecut, ar fi bine sa ai o mașină cu garda înaltă. Din capătul drumului poteca merge în amonte pe Valea Viștei, pe care o traversează de 4 ori, pe podețe. Atenție la al doilea podeț, aluneca, daca grinzile sunt umede. Ploaia ne-a însoțit pana la Refugiul Alpin Izvorul Viștii, unde am făcut primul popas după 2 ore de mers prin ploaie, apoi am avut condiții perfecte pentru drumeție.
Traseu Vârful Moldoveanu
Victoria - Valea Viștea Mare - refugiul Alpin Izvorul Viștii - Șaua Portița Viștei
Portița Viștea - Vârful Viștea Mare 2527m
marcaj:
Varful Viștea Mare 2527m - Spintecătura Moldoveanului - Vârful Moldoveanu 2544m
marcaj:
retur pe același traseu
|
Indicator spre vârful Moldoveanu |
|
Bariera, punctul de plecare pe traseu. |
|
|
Echipați corespunzător, pornim la drum cu moralul scăzut din cauza ploii și a evenimentelor petrecute de dimineață.. |
|
Capătul drumului, loc de parcare pentru 10 mașini dacă sunt parcate cu simt de răspundere, asta în cazul în care ai reușit sa treci de bariera. |
|
Indicator la capătul drumului |
|
Primul podeț |
|
Al 2 -lea podeț, cel care aluneca daca este umed. |
|
al 3-lea podeț |
|
Flocirele sau pizdurele, cum imi place mie sa le spun florilor pe munte. |
|
Dupa ploaie au aparat și zâmbetele |
|
cascada |
|
Refugiul Alpin Izvorul Vistii, din păcate apa pătrunde pe la îmbinări, priciurile de sus erau cu apa. In cazul în care planifici sa înnoptezi aici, sa iei în considerare o soluție pentru a evita sa te uzi. De asemenea ușa nu se mai închide, am încercat sa o reparam, dar se pare ca este "căzută" din balamale iar sistemul de blocare nu mai funcționează. |
|
Refugiul Alpin Izvorul Vistii |
|
Izvorul de la Refugiu |
|
Refugiul Alpin Izvorul Vistii |
|
Valea Viștea Mare |
|
Valea Viștea Mare |
|
Podețul cu nr.4 |
|
Marcaj TR - traseu Victoria - Valea Viștea Mare - Șaua Portița Viștei |
|
Am pus de un tricolor |
|
Valea Vistea Mare |
|
Atunci când norii se târăsc la picioarele tale ...#pevisenusepunepraful |
|
Valea Viștea Mare - Varful Hârtopul Urșilor 2454m - Șaua Portița Viștei - Varful Viștea Mare 2527m |
|
Valea Viștea Mare |
|
Valea Viștea Mare |
|
vârful Ucisoara 2390m |
|
Valea Viștea Mare |
|
Valea Viștea Mare |
|
Muchia Viștea Mare |
|
Muchia Vistea Mare |
|
Muchia Zănoaga |
|
Valea Viștea Mare - atunci când norii se târăsc la picioarele tale ...#pevisenusepunepraful |
|
Muchia Viștea Mare |
|
Valea Viștea Mare |
|
Valea Viștea Mare |
|
panorama - Valea Viștea Mare |
|
Șaua Portița Viștei |
|
Varful Viștea Mare 2527m |
|
Șaua Portița Viștei - foto spre valea Rea - Iezerul Triunghiular |
|
urcare din Portița Vistei spre vârful Viștea Mare - Portița Vistei - refugiul Vistea si Varful Hârtopul Urșilor |
|
urcare din Portița Vistei spre vârful Viștea Mare |
|
valea Rea - Iezerul Triunghiular |
|
urcare din Portița Vistei spre vârful Viștea Mare |
|
Varful Viștea Mare 2527m |
|
Varful Viștea Mare 2527m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m spre Varful Hârtopul Urșilor 2454m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m - Muchia Viștea Mare |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m - Muchia Zanoaga |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m |
|
foto de pe Varful Viștea Mare 2527m |
|
Spintecătura Moldoveanului |
|
spre Varful Moldoveanu |
|
Spintecătura Moldoveanului |
|
Spintecătura Moldoveanului |
|
Spintecătura Moldoveanului |
|
spre Varful Moldoveanu |
|
spre Varful Moldoveanu |
|
spre Varful Moldoveanu |
|
Varful Moldoveanu 2544m |
|
Varful Moldoveanu 2544m |
|
Varful Moldoveanu 2544m |
|
Varful Moldoveanu 2544m |
|
Varful Moldoveanu 2544m |
Ne așezăm strategic în Portiță la o ședința foto, încercând sa ne încărcăm bateriile pentru coborârea extrem de solicitantă ce ne așteaptă.
|
Miki si MiagiSan |
|
Erika |
|
Dani |
|
MiagiSan |
|
Doina - mămica turbo |
Coborârea din Portița Vistei este criminala, ar fi trebuit sa scriu C mare, dar a meritat efortul
Track GPS:
Acces spre punctul de intrare in traseu:
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie pe:
Ultimele postari
S-ar putea să-ti placă si:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.