Munții Siriu: Vârful Mălâia.

După ce am vizitat Peștera Devetashka și Cascada Krushuna din Bulgaria, am pornit spre România, unde am avut pregătite trei drumeții, în Munții Siriu, Penteleu și Întorsurii pentru a completa lista cu cele mai înalte vârfuri. În Munții Siriu am avut un track pregătit în circuit, cu urcare din Crasna și coborâre prin Dosul Muntelui la Cabana Valea Neagră, dar de data asta, neavând posibilitatea de a face transfer auto, am fost nevoit să improvizez și am ales să urcăm din Crasna pe marcaj TA, și sa coboram prin același loc. Masivul Siriu face parte din grupa Carpații de Curbura și aparțin de Carpații Orientali, cel mai înalt punct al masivului îl întâlnim pe Vârful Mălâia cu o altitudine de 1662m. Traseul din Crasna este relativ ușor, și se parcurge în mare parte pe un drum forestier fără a pune probleme de orientare, când este vizibilitate bună. Bineînțeles că atunci când este ceață și vizibilitatea scade trebuie să fi ceva mai atent mai ales după ce ajungi în golul alpin unde marcajele sunt rare sau inexistente pe unele porțiuni. Eu întotdeauna folosesc track-uri GPS pe care mi le fac pe calculator și le transfer pe aplicația telefonului care mă ajută foarte mult în astfel de situații. De asemenea trebuie să ai grijă la stânele de pe munte, ăsta fiind unul dintre motivele pentru care nu este recomandat să urci singur(ă).

Traseu Vârful Mălâia și Lacul Vulturilor: Munții Siriu

Crasna - Valea Crasna (Confluenta cu pârâul Urlătoarea)
(acces auto)
marcaj:

Valea Crasna - Poiana Macovei
marcaj:

Poiana Macovei - Vârful Mălâia 1662m - Șaua Bloji
marcaj: (rar)
bifurcație - Lacul fără fund (Vulturilor) - Lacul Sec - Șaua Poarta Vanturilor
marcaj:
Șaua Poarta Vanturilor - Poiana Macovei - valea Crasna
marcaj:

Imediat la ieșire din sat am întâlnit aceasta o bariera ce era deschisă, dar am observat că drumul este destul de bun și am continuat cu mașina.

Din centrul satului de unde intri pe drumul forestier, până la acest indicator sunt 5 km, portiune de drum ce poate fi parcursă cu orice tip de mașină, drumul fiind acceptabil. Noi am lăsat mașina la vreo 3km mai jos într-un loc mai larg, asta fiind motivul pentru care distanta parcursa de noi a fost de aproape 25km. Dacă știam că și aici este loc suficient de parcare pentru 3-4 mașini am fi economisit vreo 6km. 
După ce am traversat podul, la nici 300m am întâlnit un camion ce bloca drumul, ce urma sa fie încărcat cu lemne. Parcarea de la podul unde era și indicatorul ar fi cea mai buna soluție să-ți lași mașina, mai ales ca starea drumului deja era mult mai proasta.
Chiar dacă indicatorul de pe copac ne indica sa continuam la dreapta, mai sus am observat că drumurile oricum se intersectează.
După aproximativ 5km de la pod ajungem la ieșirea din pădure. Imediat după ce trecem de copaci pe dreapta la vreo 200m este o stana. Atenție la căini. Noi am fost norocoși pentru ca nu erau cu oile în jurul stanei.
Ajungem la intersecția cu traseul de creasta marcat cu BR, de aici continuăm încă aproximativ 15 minute (1km) pe drum.
După 600m la intrare în Poiana Macovei, unde găsim o hartă, din păcate în stare de degradare.
Continuăm prin Poiana Macovei încă 300m și găsim indicatorul spre vârful Mălâia. Pe harta poteca spre vârf apare undeva din zona Poarta Vanturilor și este marcata cu CG, până acolo mai sunt încă 400m (pe acolo am avut și eu track-ul făcut). Pe indicator dar și pe harta apare marcajul CR, în realitate am găsit doar vreo doua marcaje CG pe creastă.
Munții Ciucaș văzuți de sub vârful Mălâia, în stânga Culmea Zăganu - Gropșoarele, centrul imaginii  șaua Chirușca iar imediat apoi vârfurile Tigăile Mari și vârful Ciucaș, cel mai înalt punct din masiv.
Jos la marginea pădurii se vede stana și drumul de unde am venit.
Am ajuns sus în creastă de unde cotim spre dreapta. Aici găsim marcaj CG spre vârful Mălâia ce se vede în dreapta plan îndepărtat. Mai avem aproximativ 15 minute (1km) și ajungem pe vârful Mălâia. Vântul ce bătea în rafale a scăzut temperatura brusc cu cel puțin 10 grade.
De pe creasta vedem în stânga Lacul Sec, Cabana Vânătorească și Lacul Fără Fund (Lacul Vulturilor).
Găsim încă un marcaj CG, marcaj ce vine de la Poarta Vanturilor spre vârf, culmea e că nu am mai văzut deloc CR.
Vârful Mălâia cu cei 1662m este cel mai înalt vârf din Masivul Siriu, si este principalul punct de atracție al masivului alături de Lacul fără Fund.



Foto spre Munții Penteleu de pe Vârful Mălâia
Foto spre Munții Ciucaș de pe Vârful Mălâia
Continuam înainte de pe Vârful Mălâia pe o potecă ce se distinge cu greu, printre tufele de afini și jnepeni. Porțiunea asta este nemarcată pe hartă, și are o lungime de aproximativ 800m. Noi am avut vizibilitate bună și nu am avut probleme de orientare, dar în condiții cu ceață este greu să te orientezi mai ales că poteca se pierde de mai multe ori printre tufele de afini.
Am ajuns și la bifurcația cu marcaj PG și CG. Curios este ca pe harta trebuia sa găsesc marcaj PR ce vine pe Culmea Bloji din satul Stearpa. Din acest punct continuăm pe curbă de nivel pe sub vârful Mălâia spre Lacul Fără Fund (Lacul Vulturilor). Poteca de aici este destul de bine conturata și se înaintează fără probleme.
Lacul Fără Fund sau Lacul Vulturilor este un lac situat sub vârful Mălâia la altitudinea de 1420m, cu o suprafață de 0,9h și o adâncime de 2,5m. Cele doua denumiri le capătă datorită legendelor ce circulă prin parțile locului. Una din  legende spune că “un cioban, sătul de această meserie, și-ar fi părăsit turma de oi, și-a aruncat bâta în acest lac și a plecat. După un an de peregrinări, ciobanul și-a fi găsit bâta în apele Dunării și mistuit de dorul mioarelor și a locurilor natale, se întoarce acasă.”si de aici a primit numele de Lacul Fără Fund, cealaltă denumire, de Lacul Vulturilor o găsim în notițele lui Alexandru Vlahuță în România Pitorească”: – “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici își învață puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufașii regi ai înălțimilor”.
 

Noi nu am găsit nici vulturi și nici vreun cioban mistuit de dor pe aici.
Lacul Fără Fund (Lacul Vulturilor)
Harta munților Siriu  amplasata chiar lângă lac.
Indicator spre Poarta Vanturilor traseu pe care vom continua noi și traseul marcat cu TR ce vine de la Gura Milea.
Cabana Vânătoreasca para închisă, dar cred ca ai posibilitatea sa te adăpostești în caz de vreme rea. In curte sunt două mese cu bănci de care profităm și noi pentru o mica gustare.
De la Cabana Vânătorească continuam prin stânga cabanei spre Lacul Sec. Poteca ocolește lacul prin stânga este destul de bine conturata și se poate urmării cu ușurință, dar se poate continua și pe drum. Track-ul meu l-am făcut pe poteca, ocolind lacul Sec prin stânga.
vârful Siriu (Bocârnea) 1657m
Probabil v-ați întrebat de ce a durat aproape 7 h tura noastră, asta este motivul principal.
Șaua Poarta Vânturilor ce desparte cele doua cocoașe ale masivului, vârful Mălâia de vârful Siriu. In imaginea de mai jos se vede indicatorul spre Lacul de acumulare Siriu . Traseul ocolește prin ștanga vârful Siriu (Bocârnea) 1657m și coboară prin Valea Neagra spre Cabana Valea Neagra. Prin dreapta vârfului coboară traseul marcat cu PR.
La Poarta Vânturilor am aflat și motivul pentru care se numește așa, vântul bătea din toate direcțiile de parcă era rătăcit și încerca cu disperare să-și găsească drumul.
Poarta Vânturilor, din acest punct continuam, cca 400m pe drum, marcaj BR până când ajungem la indicatorul spre vârful Mălâia de unde ne-am început noi urcarea, de unde vom cobori pe același traseu spre Valea Crasna.
vârful Siriu (Bocârnea) 1657m

Track GPS:


Acces:

Distribuie pe:

Harta Munții Siriu:

Trasee în Munții Siriu:

 
DN10 (45°28'30.3"N 26°16'12.6"E) - Gura Bonțului - Gura Milea (acces auto)
Gura Milea- Lacul Vulturilor

    Lacul Siriu - Cabana Valea Neagra - Valea Neagra - Dosul Muntelui - Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor
    DN10 (45.550674, 26.121988) - Crasna - valea Crasna (confluenta cu pârâul Urlătoarea) - Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor (traseul parcurs de noi)
    pasul Tabla Buții - sub vârful Tătaru Mare - Culmea Tătăruț - Poarta Vânturilor

    Meteo Munții Siriu

    Ultimele postări

    S-ar putea să-ți placă și:
    Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

    Nu uita!
    - Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
    - Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
    - Nu fă gălăgie pe munte.
    - Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
    - Nu pleca singur pe traseu.
    - Nu consuma alcool pe traseu.
    - Nu pleca fără echipament adecvat.
    - Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
    - Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
    - Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie:

Cascadele Krushuna, Piscina Albastra, Pestera Vodopada si Pestera Maarata

    Cascadele Krushuna

La doar 15 km de Peștera Devetashka se afla și cascada Krushuna, astfel că dacă ți-ai propus să o vezi pe una, musai să o vezi și pe cealaltă. 
 
Cascada Krushuna face parte din Parcul Natural Krushuna (Maarata) ce are o suprafață de doar cateva hectare. Fiind asa mic, parcul se poate vizita în întregime într-un timp relativ mic. Lângă Parcul Maarata, în partea sa de nord, există izvoare apă minerală, cu un debit de 16,5 l / sec cu o temperatură de 58 C și mineralizare 11,5%. Compoziția sa a fost analizată și a dovedit eficacitatea în tratamentul bolilor de piele, a bolilor aparatului locomotor și a bolilor neurologice. Noi am stat în Parcul Natural Krushuna (Maarata) doar 2h, în care am văzut cam tot ce era de văzut, cu excepția peșterilor Vodopada si Maarata. (Пещерата водопада) și (Пещерата Маарата), ce pot fi vizitate doar cu ghid autorizat, și echipament special. 
 
Peștera Vodopada sau Peștera Cascadei în bulgara Пещерата водопада este o peșteră cu apa și are o lungime de aproape 2 km. Vizitarea peșterii poate fi făcută doar cu ghizi autorizați și cu echipament special de neopren. Se urca în amonte pe pârâul ce alimentează cascada Krushuna, prin apa, pe un traseu extrem de spectaculos cu traversări de la lacuri subterane și porțiuni înguste, prin care curge pârâul.  Categoric în aceasta peșteră nu pot intra persoanele ce suferă de claustrofobie. Accesul în peșteră este interzis în sezonul ploios sau când se topesc zăpezile.
 
Peștera Maarata în bulgara Пещерата Маарата, este foarte aproape de Vodopada și este bogata în formațiuni precum stalagmite, stalactite, fosile antice și alte formațiuni ce nu pot fi văzute în Peștera Vodopaba. Peștera este mult mai greu accesibila și poate fi vizitata doar cu ghizi autorizați. Accesul în peșteră este interzis în perioada de reproducere a liliecilor adică de la începutul lunii iunie pana la finalul lunii iulie.
 
In Parcul Natural Krushuna sunt doua trasee:
Traseul Rosu este în circuit și este cel mai frumos, după părerea mea. Traseul duce pe o alee amenajata cu 15 podețe pitorești de-a lungul firului apei, cu multe terase de travertin, bazine, o vegetație unică, luxuriantă,  înconjurată de stâncile ce se înalță semeț, apoi se ajunge la Piscina Albastra (The Blue Pool), ca apoi în capătul potecii să găsești cea mai mare și mai frumoasa cascada de travertin din Bulgaria. 

Traseul Albastru urca pe versantul drept, pe o poteca larga, undeva deasupra cascadelor. Aici vom descoperi Cascada Misterioasa (The Mysterious Waterfall), ce nu poate fi văzută de pe traseul rosu, și se continua spre cele doua peșteri: Maarata si Vodopada.
 
Dacă ai curiozitatea sa studiezi track-ul făcut de mine, probabil vei spune ca m-am rătăcit. Nu e asa, cele doua trasee au același punct de plecare, asta fiind motivul pentru care pare atât de întortocheat. Datele afișate la informațiile de mai jos sunt pentru ambele trasee.


In plin sezon turistic (10 august) nu am avut probleme sa găsim loc de parcare. Interesant e ca la casa de bilete scria că parcarea costă 3 leva pe zi, dar nu mi-a cerut nimeni bani pentru parcare. Încă de la intrare te lovește în cap mirosul de frigărui ce vine de la micile afaceri ce s-au dezvoltat în zona, asa ca după ce ai vizitat zona poți sa mănânci la unul din restaurantele de aici.
Intrarea în parc costa 4 leva de persoana, gratis pentru copii și o reducere de 50% pentru studenți. După ce am achitat cei 8 leva pentru intrare as fi vrut sa primesc biletul pentru al putea posta pe blog, dar tipul de la casa de bilete se făcea că plouă, cu toate că a văzut că așteptam biletul. Era o situație ciudată, un război psihologic tăcut, cu schimb de priviri, în care fiecare aștepta ceva de la celalalt. Eu biletul, el să plec. Într-un final am cedat, în fond și la urma urmei el era în timpul serviciului și era plătit sa facă asta, eu nu. Adevărul era că nici nu am vrut să insist prea tare, că poate îmi cerea și bani pe parcare și atunci tot eu eram în dezavantaj :)

După ce treci de casa de bilete intri pe alee larga ce are vreo 500m lungime. Pe partea stângă vei vedea și o piscină destul de mare, amenajat cu cu șezlonguri.
Ajungem într-un loc unde se intersectează mai multe alei. Din acest loc am pornit pe ambele trasee.
Harta afișată ne arata cele doua trasee ce le vom parcurge. Alegem ca traseul Rosu să îl parcurgem prima dată.
Indicatorul spre traseul Albastru. Noi continuam pe aleea ce se vede în spatele indicatorului urmând ca la finalul traseului rosu sa ne întoarcem aici pentru a continua pe traseul albastru.
Aleea frumos amenajata cu podețe ne duce prima data la Piscina Albastra ce s-a format într-o terasa de travertin. Apa are mai degrabă o culoare turcoaz spre verde decât albastra, și se aseamănă extrem de mult cu Ochiul Bei de la noi.
Poteca noastră continua pe mai multe podețe la finalul cărora vom găsi cea mai mare și mai frumoasa cascada de travertin din Bulgaria. Locul este mirific și inevitabil te duce cu gândul la cascadele noastre, Beușnița și Bigăr.
Traseul rosu este de tip circuit și continuam pe alee înapoi la punctul de plecare.
traversam prin terasa restaurantului
Imediat după ce am traversat podețul ajungem la punctul de unde am inceput traseul rosu
 Practic traseul Albastru începe din spatele casei de bilete. Poteca ce pornește de aici este o scurtătură și începe cu un urcuș destul de susținut de vreo 100m ce pune în dificultate persoanele ce nu s-au încălțat corespunzător. Noi am avut niște sandale cu o talpa destul de aderentă și nu am avut probleme.
După un urcuș de 100 m ajungem la bifurcația cu traseul albastru ce vine din spatele casei de bilete.
si aceasta poteca este foarte bine amenajata iar porțiunile unde exista pericol de cădere sunt închise și sunt puse avertismente.
Peștera Maarata are intrarea ceva mai mica și de asemenea poate fi vizitata doar cu echipament special însoțit de ghizi.
Pentru a ajunge la cascada Misterioasa poteca ne coboară vreo 10m.
Cascada Misterioasa
@jurnaldedrumetii.ro

Mistery waterfall. Bulgaria.

♬ sunet original - Jurnaldedrumetii.ro
Într-un final ajunge și la Peștera Vodopada de unde ne întoarcem pe același traseu. Dupa cum se vede din peștera iasă pârâul ce alimentează cascadele de la Krushuna.

Meteo Muntii Balcani

Track (Trail GPS): Cascadele Krushuna si Lacul Albastru



Acces: Podul Prieteniei (Giurgiu)- Parcare cascada Krushuna



jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

Distribuie:

Pestera Devetashka

Peștera Devetashka (Деветашката пещера în bulgara) este o peșteră de origine carstica și este unul din principalele obiective turistice din Bulgaria. Situata la 2 km de satul Devetaki, la 15 km de orașul Lovech, și este foarte aproape și de România, la o distanta de doar 144 km, distanta ce am calculat-o, de la Podul Prieteniei (Giurgiu) până la parcarea de la peșteră. Noi am venit de pe litoralul bulgăresc și am avut ceva mai multi km de parcurs, și ne-am abătut un pic de la drumul nostru spre casă, dar a meritat cu prisosință. 
 
Chiar dacă știam de frumusețea acestei peșteri tot am avut un șoc când am ajuns aici. Când ii vezi dimensiunile, ai impresia că ești un pitic ce pătrunde într-o lume fantastică așteptând din moment în moment să treacă un uriaș pe lângă tine. Pur și simplu rămâi fără cuvinte când vezi aceasta impresionanta peșteră, iar ferestrele din tavan sunt ceva unic, colosal. O peșteră plină de viată, încă de la intrare vezi o mulțime de porumbei și rândunele, iar uneori mai zboară și cate un liliac pe deasupra capului tău. 
 
Peștera are o lungime totală de 2442m dar se poate vizita doar o mică parte, datorită protejării liliecilor, iar portalul de la intrare are o lățime de 35m și o înălțime de 30m. După ce înaintezi 40m în interior ajungi într-o sală imensă cu înălțimi intre 60 și 100m cu o suprafață de 2400mp. Peștera are 7 ferestre în tavan de dimensiuni diferite, cea mai mare având o lungime de 73m pe 48m și se numește kilika. Datorita acestor "ferestre" i se mai spune peșterii și "7 ceruri" sau Oknata (Ferestre). Prin aceste ferestre pătrunde lumina și soarele ce creează adevărate oaze de verdeață pe pârâul ce traversează peștera, ce parca îți intensifica sentimentul ca peștera e atât de vie, și realizezi cât de diferita este de peșterile de la noi. În România am mai fost în Peștera Cetățile Rădesei, ce are și ea la rândul ei câteva ferestre prin tavan, iar pentru mine este una din cele mai frumoase peșteri,  dar totuși e atât de diferita de Devetashka, care se deosebește în primul rând prin dimensiuni.
 
Locuită încă din paleolitic, au fost găsite vestigii datate încă de acum 70000 de ani. A fost redescoperită de arheologii bulgari în 1921, dar săpaturile arheologice încep doar în anii 50, ca apoi să fie folosită de bulgari ca depozit de produse petroliere, urmele uriașelor tancuri putând fi văzute și azi pe podeaua peșterii. In 2011 a fost turnat aici scene din filmul "The Expendables 2", exploziile și bubuiturile folosite în timpul filmărilor au provocat deplasarea unui număr mare de lilieci din peșteră. Majoritatea liliecilor s-au reîntors după anul 2012. 
 
Peștera Devetashka oferă un habitat pentru numeroase specii, putând fi  găsite aici douăsprezece specii de reptile și amfibieni protejate, inclusiv șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus), treizeci și patru specii de mamifere din care patru sunt incluse în lista roșie a speciilor amenințate (IUCN), 15 specii de lilieci ce formează colonii cu peste 30000 de exemplare, în zona mai sunt și optzeci și doua de specii de păsări, dintre care treisprezece sunt incluse în lista roșie. In timpul sezonului de reproducere, de la începutul lunii iunie până la sfârșitul lunii iulie peștera este închisă fără a fi permis accesul vizitatorilor.


Parcarea de la Peștera Devetashka este gratuita, spațioasă și încăpătoare.
Imediat în capătul parcării găsim bariera și casa de bilete.
Prețul unui bilet pentru adult este de 3 leva, nu am primit bilete doar un bon fiscal cu suma aferenta.
La 100 m de casa de bilete ajungem la podul peste râul Osam.
Portalul de la intrare ce măsoară 35 m lățime și 30m înălțime.
Harta afișată de la intrare iți arata cât de multe poți vizita pe platoul Devetashko.
Peștera Devetashka
acolo unde pătrund razele soarelui se creează oaze de verdeață.
pârâul ce traversează Peștera Devetashka formează mici cascade.
Pana aici este permisa vizitarea.

Peștera Devetashka
Peștera Devetashka
Peștera Devetashka
Nu uita dacă tot ai ajuns până aici, la doar câțiva km depărtare se afla și cascadele Krushuna pe care de-asemenea merită să le vizitați, iar orașul Lovech cu renumitul pod acoperit nu trebuie sa-l ratați.

Meteo Muntii Balcani

Track (Trail GPS): Peștera Devetashka


Acces: Podul Prieteniei - Devetashka Cave


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

Distribuie:

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (73) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Mai poți vedea și:

Ne găsești si pe:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *