Cheile Pecinișca – canionul sălbatic de lângă Băile Herculane
Sunt locuri pe lângă care trecem de zeci de ori fără să le acordăm atenție, iar Cheile Pecinișca fac parte din această categorie. Situate la doar doi pași de Băile Herculane, acestea rămân retrase, păstrând liniștea unei văi uitate de turisti. Deși nu impresionează prin dimensiuni gigantice, amestecul de calcar, poteci neregulate și izolare oferă o experiență memorabilă pentru o drumeție de jumătate de zi.
Cheile se află în județul Caraș-Severin, la marginea sudică a Munților Mehedinți, fiind integrate în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Accesul este facil, realizându-se direct din DN67D, prin cartierul Pecinișca din Baile Herculane. Pereții verticali și zonele înguste creează un decor de canion autentic. De cele mai multe ori, albia pârâului Săliște este seacă din cauza fenomenelor carstice, apa pierzându-se în subteran și lăsând în urmă un pat de bolovani și praguri stâncoase.
Pentru cei care doresc o tură mai lungă, traseul din chei poate fi integrat într-un circuit spre Creasta Cocoșului sau Poiana Padeș, cu coborâre înapoi la pescărie.
Obiective și biodiversitate în zona Cheilor Pecinișca
Peștera Gaura Ungurului: Localizată pe peretele stâng, importantă pentru vestigiile arheologice din epoca bronzului.
Peștera de la Ponorul Pecinișcăi: Situată în amonte, unde pârâul dispare în masivul de calcar.
Pinul Negru de Banat (Pinus nigra ssp. banatica): Specie endemică spectaculoasă, care crește direct pe abrupturile stâncoase.Spre deosebire de traseele foarte frecventate precum Cascada Vânturătoarea sau Crucea Albă - Domogled, Cheile Pecinișca rămân o opțiune excelentă pentru cei care caută sălbăticia pură a Văii Cernei, fără aglomerație.
Cheile Pecinișca - Dealul Arjana - Magistrala Muntilor Mehedinti - Poiana Pades
Marcaj: Cruce Roșie (CR)
Magistrala Muntilor Mehedinti - Poaina Pades - Pescarie - Pecinișca
Marcaj: Banda Roșie (BR) - marcaj greu de urmarit, lipsa marcaje
Coordonate GPS: Vezi locația
Durata: 7h
Distanța: 18 km
Diferență de nivel: 884
Dificultate: mediu
Tipul traseului: circuit
Starea marcajelor: CR buna, BR greu de urmarit, marcaj lipsa, sau vechi
Surse de apă: nu
Track GPS: Descarcă track-ul
Locul de parcare generos de la intrarea în traseu
Bifurcația spre Colariu sau Cheile Pecinișca
Odată intrați în inima cheilor, poteca devine cu adevărat sălbatică, șerpuind printre pereții de calcar care par să se strângă tot mai mult deasupra noastră. Pe trunchiurile copacilor și pe stânci, marcajul Cruce Roșie (CR) este vizibil și ne ghidează constant prin acest decor fascinant. Am avut sentimentul incredibil că am descoperit o bijuterie ascunsă, un loc de o frumusețe rară, ferit de agitația și zgomotul traseelor ultra-mediatizate din zonă.
Acum, în prag de primăvară, experiența este cu atât mai intensă. Este acel moment magic în care, dacă te oprești pentru o secundă, auzi doar propria respirație și ciripitul vesel al păsărilor care reverberează între pereții canionului. Este o stare de liniște deplină și o conexiune cu natura pe care este greu să o descrii în cuvinte.
Sălbăticia potecii prin canion
Marcajul Cruce Roșie (CR) vizibil pe traseu
Spectacolul stâncilor calcaroase
Oaza de liniște de lângă Băile Herculane
Am ajuns și la Ponorul Pecinișcăi, locul fascinant unde pârâul Săliște își încheie parcursul la suprafață și intră brusc în subteran. Chiar aici se află și Peștera de la Ponorul Pecinișcăi, o cavitate cu o lungime de aproximativ 30 de metri, care servește drept poartă pentru apele ce se pierd în adâncuri prin cotloane tainice. Deși accesul se face direct din albia pârâului pe sub o stâncă surplombată, vizitarea este recomandată doar pe timp de secetă, deoarece în perioadele ploioase apele sunt foarte mari și zgomotoase.
Nu poți să nu stai să te întrebi: oare ce galerii secrete și ce peșteri impresionante ascunde acest râu subteran în adâncurile Munților Mehedinți? Deși eram extrem de curioși, recunoaștem că nu am avut nici echipamentul necesar și nici destul curaj pentru a ne aventura în interiorul ei, preferând să admirăm spectacolul naturii de la intrare. Liniștea locului, întreruptă doar de clipocitul apei care dispare printre stânci, adaugă o notă de mister întregii drumeții.
Punctul de pierdere în albie a pârâului Săliște și intrarea în peșteră
Punctul unde pereții cheilor se deschid spre pădure
Poteca ce urcă spre creasta Munților Mehedinți
După circa 4 km parcurși, părăsim albia pârâului Săliște, traversând apa pe versantul celălalt pentru a începe urcarea propriu-zisă spre Dealul Arjanei. Poteca începe să câștige altitudine, lăsând în urmă răcoarea canionului. După încă 1,5 km de urcuș, am găsit la marginea unei poienițe o clădire abandonată. Deși este într-o stare degradată, aceasta ar putea fi folosită ca adăpost improvizat în caz de vreme rea sau pentru un scurt popas ferit de intemperii.
Punctul de traversare a pârâului Săliște
Clădirea abandonată de la marginea poienii
Urcarea nu este foarte grea, chiar dacă nu urmărim o potecă bine definită în sensul modern al cuvântului. Se observă clar că pe aici, cândva, drumul era bătut de atelaje, căruțe sau alte mijloace de transport, cel mai probabil cu tracțiune animală, urmele lăsate în relief fiind încă vizibile. Foarte curând bifăm și vârful Dealul Arjanei. Deși la prima vedere poate părea mai degrabă o culme domoală, hărțile oficiale, inclusiv Topo Romania, confirmă că ne aflăm pe vârful Dealul Arjana, la o altitudine de 848 m.
Drumul vechi ce poartă urmele trecerii atelajelor
Pe vârful Dealul Arjana, la 848 m altitudine
După aproximativ 3 km, ajungem la intersecția importantă a marcajelor Cruce Roșie (CR) cu Bandă Roșie (BR), magistrala de creastă a Munților Mehedinți. Tot aici sunt prezente și marcajele destinate cicloturismului, semn că zona este explorată și pe două roți. De la această bifurcație, am continuat spre dreapta, iar după încă un kilometru am părăsit drumul forestier pentru a urca prin pădure spre vârful Creasta Cocoșului.
Odată ajuns pe vârf, mi-am afișat un rânjet pe față pentru poza de rigoare, încercând să imortalizez momentul, însă imaginea nu trădează deloc dezamăgirea interioară. Sincer, nu poți compara spectaculoasa Creastă a Cocoșului din Munții Gutâi și nici măcar pe cea din Trascău cu această „movilă” împădurită din Mehedinți. În fine, am bifat și acest vârf, l-am adăugat pe listă și am început rapid coborârea înapoi spre drumul forestier, pregătiți să mergem mai departe.
Punctul de întâlnire al marcajelor Cruce Roșie și Bandă Roșie
Momentul "victoriei" pe vârful Creasta Cocoșului
Imediat ce am coborât de pe Creasta Cocoșului, după aproximativ 400 de metri, ajungem la o primă bifurcație unde ne menținem direcția înainte. Urmează rapid o a doua intersecție de drumuri unde vom continua ușor spre dreapta; aici, un indicator ne confirmă faptul că ne apropiem de Poiana Padeș. Aceasta este o zonă deschisă și vastă, unde peisajul se dezvăluie în toată splendoarea sa. În depărtare se profilează clar Vârful Padeș, cu altitudinea sa de 702 metri. Ne urmăm cursul pe drumul care coboară lin pe curba de nivel, chiar pe sub acest vârf, bucurându-ne de deschiderea orizontului.
Indicatorul care ne îndrumă spre Poiana Padeș
Vedere asupra Poienii Padeș și a vârfului omonim (702 m)
La un moment dat traversăm o porțiune de pădure și aici găsim primul marcaj Bandă Galbenă. În mod normal, pe această porțiune ar fi trebuit să întâlnim și marcajul Bandă Roșie, dar acesta lipsește în totalitate, singurele repere fiind indicatoarele de cicloturism. După alți 4 km, ajungem la un nou indicator care ne anunță că mai avem doar 500 de metri până la păstrăvărie. De aici începe o coborâre ceva mai abruptă, poteca formând o serpentină la un moment dat pentru a ușura panta.
În timpul coborârii, ne bucurăm de priveliști frumoase asupra întregii văi, unde încep să se zărească primele case din Pecinișca. Ajunși jos la păstrăvărie, marcăm finalul turei de astăzi. De aici, ne-am îndreptat spre podul peste Râul Cerna, locul unde ne-am lăsat mașinile la începutul zilei.
Apariția marcajului Bandă Galbenă în pădure
Indicatorul spre finalul traseului
Vedere panoramică spre cartierul Pecinișca
