Obcina Moldovița: Drumeție pe Vârful Bobeica.

Am văzut, în mediul online, că există o anumită controversă legată de cel mai înalt vârf al Obcinei Mari. Unele surse menționează Vârful Silhoaia, în timp ce altele dau întâietate Vârfului Scorușet. Diferențele de altitudine sunt de doar 2 metri in favoarea vârfului Silhoaia, chiar si hârțile prezentate in acest articol îi vor confirma supremația. Acest „mister al altitudinii”, mi-a stârnit nu doar curiozitatea, ci și un mic gând temător de montaniard amator cu aspirații precise. Adică, stai și te gândești: dacă urci pe unul, faci un „selfie”, te dai mare, că „m-am cățărat pe cel mai înalt punct al Obcinei Mari” și… peste vreo doi ani, apare unu' cu echipament de ultimă generație care zice: „Ciuciu banana! Celălalt era, de fapt, mai înalt, cu un metru și-un smoc de iarbă!” Ce faci atunci? Ștergi poza? Ei bine, nu! Așa că am zis: „Hai să le urc pe amândouă și gata, ca să nu rămână niciun centimetru de îndoială în urmă.” Așa că mi-am făcut planul: Harta, pe telefon. GPS-ul, activat. Entuziasmul, turat la maxim. Spirit de aventură, două găleți. 

In drumeția de azi vom porni spre vârful Scorușet si apoi vom continua spre vârful Bobeica, acesta fiind cel mai înalt punct din Obcina Moldoviței, o subdiviziune a Obcinei Mari. Traseul spre ele nu este unul foarte simplu, mai ales că am ales un traseu de tip circuit, cu punctul de pornire diferit față de cel de final, ce presupune, dar nu obligatoriu, transfer de mașini. Obcina Mare, cu relieful ei domol, dar bine împădurit, te poate induce în eroare prin lipsa marcajelor turistice. Totuși, cu o hartă topografică detaliată și o aplicație GPS, am reușit să identific cea mai bună variantă de traseu, în așa fel încât să „împușcăm” ambele vârfuri, dintr-un foc.

Suntem în ziua a doua a expediției noastre, înarmați cu bocanci, bețe trekking și mult optimism. Azi ne așteaptă o zi plină, căci după ce terminăm traseul, pornim spre inima istoriei bucovinene: vom vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, unde ne vom imagina că suntem sfetnici de taină a lui Stefan cel Mare. Ziua nu se încheie aici — pe listă mai avem și două dintre cele mai frumoase comori spirituale ale zonei, Mânăstirea Humor și celebra Voroneț, Capela Sixtină a Estului.

• Joi 1 iunie 2023
  - deplasare spre Camping Vuurplaats din Fundu Moldovei
  - instalat tabăra
  - deplasare spre satul Benia, punctul de unde vom intra pe traseu.
  - traseu Obcina Feredeu - vârful Veju Mare 1494m.


• Vineri 2 iunie 2023
  - deplasare spre satul Poiana Micului
  - traseu Obcina Mare vârful Scorușet 1222m și Obcina Moldovița vârful Bobeica 1207m
  - Mânăstirea Humor
  - Mânăstirea Voroneț
  - Cetatea de Scaun a Sucevei
  - pe lista era și vizitarea Satului Bucovinean dar nu am ajuns la timp.
• Sâmbătă 3 iunie 2023
  - Comuna Muzeu Ciocănești
  - Muzeul Național al Ouălor Încondeiate din Ciocănești
  - Muzeul Satului Ciocănești - deplasare spre satul Moldova Sulița - cătunul Hrobi, punctul de unde vom intra pe traseu.
  - traseu Obcina Mestecăniș, vârful Lucina 1588m
  
• Duminica 4 iunie 2023
  - deplasare spre satul Argel, punctul de unde vom intra pe traseu.
  - traseu Obcina Mare, vârful Silhoaia 1224m
  - Mânăstirea Moldovița
  - deplasare spre satul Ulma, punctul de unde vom intra pe traseu.
  - traseu Obcina Șurdin(Brodina*), vârful Poiana Săcălești 1307m
  - Mânăstirea Putna
  - Pasul Palma
  - Mânăstirea Sucevița
  
• Luni 5 iunie 2023
  - deplasare spre Gura Humorului, punctul de unde vom intra pe traseu.
  - traseu Obcina Humorului (Cacica)
  - Mânăstirea Humor
  - Tinovul Mare
* - detalii in articolul dedicat

Ziua a 2-a

Obcina Moldovița, Vârful Bobeica

Poiana Micului - bifurcație cu BR
marcaj: nemarcat

Bifurcație - Varful Scorușet - Muntele Rotunda - vârful Bobeica

marcaj: BR

vârful Bobeica - Poiana Micului

marcaj: nemarcat

• Data: 2 iunie 2023
• Coordonate intrare în traseu: 47°41'50.2"N 25°44'03.8"E
• Coordonate ieșire din traseu: 47°39'22.5"N 25°46'09.5"E
• Durata: 5h 49'
• Distanta parcursa: 18.59 km
• Diferențe de nivel: 765+ 840-
• Dificultate: mediu (despre clasificarea traseelor poți citi aici)
• Starea marcajelor: nemarcat
• Tipul Traseului: circuit
• Surse de apa: nu am identificat surse de apa potabila
• Obiective: varful Bobeica si Varful Scoruset

Distribuie pe:

 Pornim destul de devreme din camping pe ruta: Camping - Poiana Micului. Avem de parcurs circa 66 de km si vom face o ora, si 14 minute conform Google Maps. După ce am stabilit ce mașină lăsăm pentru șoferi la ieșirea din traseu, ne-am continuat drumul spre punctul de intrare, situat chiar in capătul nordic al satului. Aici găsim un loc destul de larg unde putem parca mașinile fără a încurca circulația. ora 8:20

Conform hârților, ar fi trebuit sa continuăm pe DJ177 o bună bucată din traseu. Spre uimirea mea văd că  drumul județean este blocat cu o barieră situată la nici 200m de la ieșirea din sat. Asta îmi demonstrează încă o dată că pe harta drumurile apar a fi drumuri județene sau comunale, în realitate ele au încă statut de drum forestier cu acces interzis auto. Cine știe, poate în acte, o fi și asfaltat. ora 8:24

La marginea drumului, găsim o construcție naturală ce sfidează proporțiile obișnuite: un mușuroi imens de furnici, protejat cu câțiva stâlpi de lemn, de mâna unui om cumsecade, să nu fie distrus de animale sau chiar de răutatea gratuită a unor neghiobi. De la distanță, pare o mică movilă, acoperit cu ace de pin, crenguțe uscate și fărâme de pământ, dar privit cu atenție, dezvăluie o complexitate surprinzătoare. Mușuroiul se ridică la aproape un metru înălțime și se întinde pe o rază de aproape doi metri pătrați, o adevărată fortăreață, construită cu o meticulozitate care lasă invidios orice arhitect. Suprafața lui este brăzdată de mici poteci și galerii, pe care furnicile, de mărimi neobișnuit de mari, se mișcă în șiruri perfect aliniate. E ca un organism viu, dinamic, schimbându-se odată cu trecerea fiecărei ore. În lumina dimineții, părțile superioare par să absoarbă căldura ca niște panouri solare naturale, oferind energie termică coloniilor de sub suprafață. Pe laterale, câteva intrări de mari dimensiuni, perfect rotunde, par porți de acces către lumea subterană. De acolo, roiuri de lucrătoare se îndreaptă în diverse direcții, fiecare cu o sarcină bine definită: adunarea hranei, întreținerea structurii, sau mica armată responsabilă cu patrularea perimetrului. Văzut din afară, mușuroiul nu este doar un simplu adăpost, este o dovadă a efectului colaborării, al inteligenței colective, o adevărată metropolă, cu milioane de locuitori în care fiecare individ, oricât de mic, are un loc clar, bine stabilit.

După 700 metri ajungem la bifurcația cu drumul forestier Scorușet. Noi am ignorat indicatorul si am continuat înainte. Nu știu dacă se poate ajunge pe vârf, în cazul în care am fi continuat pe acel drum. Nu am vrut să riscam să ajungem într-o zonă plina de tufișuri și rugi de mure cum am pățit in Munții Bârgău.

Destul de curând descoperim și motivul pentru care a fost montată bariera. Oficial, legea spune că accesul auto este interzis pe drumurile forestiere pentru a proteja mediul. Neoficial și mult mai aproape de adevăr, barierele au devenit un paravan perfect pentru "lucrul" netulburat al hoților de lemne. Prin blocarea accesului public, se elimină ochii curioși ai drumeților, turiștilor sau localnicilor. Astfel, camioanele încărcate până la refuz cu lemn tăiat ilegal pot circula liniștite, fără martori. E ironic cum o măsură menită, în teorie, să protejeze pădurea, ajunge să faciliteze distrugerea ei, în absența transparenței și a unui control real. Bariera nu mai e o protecție, ci o invitație tăcută la jaf organizat. Potrivit Codului Silvic (Legea 46/2008), accesul pe drumurile forestiere este restricționat și permis doar cu aprobarea proprietarului sau administratorului. Teoretic, aceste măsuri sunt luate pentru protejarea pădurii, dar în practică, lipsa transparenței transformă barierele în adevărate perdele de fum. În lipsa unei monitorizări reale, drumurile forestiere devin culoare perfecte pentru camioane încărcate cu lemn tăiat ilegal. Fără turiști, fără martori, fără întrebări. Iar dacă îndrăznești să semnalezi neregulile, Legea nr. 197/2023 privind protecția avertizorilor de integritate susține dreptul oricărui cetățean să tragă un semnal de alarmă.

După circa 2,2 km părăsim DJ177. Din păcate am uitat să fac waypoint in acel loc, deci nu am imagine. Apoi la 3 km ajungem la acesta bifurcație unde urme adânci în pământ, ca niște răni deschise, brăzdează poteca. Sunt lăsate de utilajele forestiere grele, care au trecut fără milă prin inima pădurii. Dincolo de disconfortul vizual sau pericolul pentru drumeți, aceste urme spun o poveste mai dureroasă: solul compactat nu mai poate respira, iar regenerarea naturală a pădurii este serios afectată. Rădăcinile tinere nu mai au loc să crească, apa nu se mai infiltrează corect, iar microorganismele esențiale pentru sănătatea solului dispar. Practic, odată tulburată această structură delicată, pădurea are nevoie de decenii întregi pentru a-și reveni, dacă i se mai oferă vreodată această șansă. 

După câteva minute traversăm un mic pârâiaș, afluent al Humorului. Ora 9:05

La circa 4.7 km ajungem la bifurcația cu marcajul BR, aici vom continua spre stânga pe marcaj bandă roșie . ora 10:00

marcajele nu sunt foarte vechi dar pot fi urmărite cu ușurință ...

... mai ales că poteca este asemănătoare unei alei in parc.

Primul obiectiv atins azi este Vârful Scorușet. Panorama este limitată din cauza pădurii dese, dar atmosfera este aparte: liniștea profundă este conturbată doar de ciripitul păsăresc și de adierea vântului. ora 10:15

Vârful împodobit cu o bornă din beton de 1 metru înălțime, cel mai probabil utilă topografilor pentru măsurători. ora 10:15 / km 5.3

Altitudinea pe harta Romania Topo este de 1221.7 m, rotunjit 1222m. Pe harta postată la începutul acestui articol apare cu altitudinea de 1223m. ora 10:16

Ajunși pe vârf, la doar câțiva pași, am descoperit o troiță simplă, dar încărcată de o profundă semnificație. Ridicată din beton, așezată parcă să vegheze asupra văilor și crestelor din jur, această construcție modestă stă ca un monument tăcut în memoria eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este un loc unde istoria și natura se împletesc, povestind despre sacrificiu și curaj pe meleagurile acestea aspre. Troița, deși simplă în design, impresionează prin greutatea simbolică pe care o poartă. Pe suprafața sa, erodată de timp și intemperii, sunt fixate câteva căști militare, găurite de gloanțe, relicve dureroase ale luptelor crâncene care au avut loc aici. Fiecare gaură din metal spune o poveste nerostită: clipe de groază, momente de vitejie și vieți curmate prea devreme. Aceste căști, odinioară purtate de soldați care au apărat aceste pământuri, sunt acum martori muți ai istoriei, păstrând vie memoria celor care au plătit prețul suprem. Stând în fața troiței, sub cerul vast al muntelui, am simțit o liniște apăsătoare, dar plină de respect. Vântul rece părea să poarte ecouri ale trecutului, iar peisajul sălbatic din jur, pădurea deasă, amplifică sentimentul de solemnitate. Am reflectat la sacrificiul acelor oameni, la luptele duse pe aceste creste, unde fiecare pas era o luptă pentru supraviețuire. Troița nu este doar un monument, ci un punct de legătură între generații, un loc care ne amintește de fragilitatea păcii și de curajul celor care au luptat pentru ea. Am părăsit troița cu un sentiment de recunoștință și cu o promisiune nerostită de a duce mai departe povestea acestui loc. În timp ce continuam traseul, imaginea căștilor găurite de gloanțe și a pietrei care a rezistat deceniilor a rămas întipărită în mintea mea, un memento al istoriei care trăiește în fiecare colț al acestor munți. Troița de pe vârf nu este doar un simbol al trecutului, ci și o chemare la reflecție, un îndemn de a prețui libertatea și pacea pentru care alții au plătit un preț atât de mare.

Pășim pe o alee îmbrăcată în verde crud, culorile naturii explodează sub soarele ce se strecoară printre ramuri. Frunzișul tânăr șoptește la fiecare adiere, iar păsările țes partituri amețitoare, umplând aerul de viață. Timpul curge molcom, de parcă șade, ca o poveste nerostită, iar mirosul florilor și al pământului reavăn învăluie simțurile. Fiecare pas pe această potecă, presărata cu flori sălbatice, e o invitație la liniște. Aici, natura vorbește, iar noi ascultăm, purtând cu noi armonia acestui colț de rai, unde grijile se topesc sub dansul razelor de soare. ora10:29

La câțiva pași de potecă, descoperim un alt mormânt, tăcut și solemn. Pe crucea simplă de fier, o cască militară stă ca un simbol al sacrificiului. Casca, ruginită de timp, "vorbește" despre luptele crâncene duse aici. În liniștea muntelui, mormântul e o mărturie a eroismului, invitându-ne la respect. ora: 11.07

tot aici găsim si bifurcația cu marcajul CA

Continuăm printr-o poiană îngustă, unde vegetația specifică și sălbatică păstrează în tăcere urmele unei vechi stâne, o amintire din vremuri când oameni și oi împărțeau tihna acestor locuri.

Ajuns pe vârful Bobeica am avut marea surpriza să mă întâlnesc cu un vechi prieten, Horațiu P. care m-a ajutat de multe ori cu informații si track-uri. Ne-am înțeles ca peste 2 zile să urcăm împreună In Obcina Humorului pe vârful Călugărița. ora 12:25 

La câteva sute de metri de pe vârf, am dat peste drumul forestier marcat cu TR, care promitea coborârea spre sat. Cu toate acestea, starea drumului, distrus de tăietorii pădurilor, plin de noroi gros și alunecos din cauza ploilor recente, m-a făcut să ezit. Era clar că parcurgerea lui ar fi transformat aventura noastră într-o luptă extenuantă cu noroiul, riscând să ne strice bucuria traseului pe care îl parcursesem cu atâta entuziasm. Astfel, am decis să continuăm pe track-ul pe care l-am creat, care ne oferea șansa de a evita noroiul și de a păstra vie amintirea acestui traseu, evitând ca ziua să devina un coșmar. ora 12:36

După 2,4 km de la vârf, bifurcația ne dezvăluie drumul de coborâre spre sat, primitor și neatins de utilajele forestiere. Acoperit cu frunze, drumul prietenos păstrează o frumusețe naturală, ferită de noroi sau distrugeri. ora 13:11

După încă 2 km de coborâre, ajungem într-o poiană ce ne taie respirația. Pajiștea verde crud, vibrantă sub soarele blând, pare un covor viu, presărat cu flori sălbatice. Brazi falnici, ca niște soldați neclintiți, străjuiesc poiana, cu ramurile lor dese desenând umbre jucăușe. Marcajele, încă vizibile, ne ghidează discret. Aici, natura pulsează de viață, iar aerul e plin de mireasma rășinii și a ierbii proaspete. Priveliștea e un dar pentru suflet, invitându-ne să poposim și să admirăm splendoarea neatinsă a muntelui. Găsind această potecă, alegerea de a evita drumul forestier înnoroiat se dovedește inspirată. ora 13:46

După aproximativ 900 de metri, pătrundem pe drumul forestier marcat cu triunghi roșu, ce însoțește valea Stoeneasa Mică. Nici la această bifurcație n-am făcut o fotografie, un gest pe care îl regret acum, știind cât de mult ar fi ajutat pe cel ce va parcurge cândva acești pași în urma noastră.
La doar câțiva pași mai încolo, ne întâmpină un mic loc de popas și o vatră de foc, discretă, dar bine conturată, dovada că se poate. Că încă mai există oameni care știu să petreacă o seară frumoasă în mijlocul naturii fără să lase în urmă decât câteva lemne arse și amintiri. E un colț care îndeamnă la tihnă, unde clipa se întinde, iar definiția focului devine fundalul poveștilor rostite in jurul lui. Pentru noi, cei din trupa Jurnal de Drumeții, genul acesta de locuri are o însemnătate aparte. Sunt spațiile în care ne întoarcem la esență, oameni simpli în fața unei flăcări, cu mâinile în jurul unei căni de ceai sau vin fiert, și ochii ridicați spre stelele care nu se văd niciodată din oraș. Aici se scriu serile memorabile, nu prin grandios, ci prin autentic. Cu grijă pentru loc, pentru pădure, și cu respect față de toți cei care vor veni după noi. ora 14:00

Ajungem în sat, iar privirea ne este atrasă de indicatorul cu triunghi roșu care arată spre vârful Bobeica, locul de unde, cu ceva timp în urmă, am început coborârea.  Acum nu mai rămâne decât o ultimă etapă: să ne recuperăm mașinile lăsate la intrarea în traseu.  ora 14:11

După ziua petrecuta pe poteci de munte, cu urme de bocanci în noroi și inima plină de aer curat, ne-am desprins treptat de liniștea pădurii și am schimbat cortul cu zidurile încărcate de istorie. Drumul ne-a purtat spre alte forme de măreție, nu cele sculptate de natură, ci de mâna omului și de credință. Așa am ajuns la Cetatea de Scaun a Sucevei, loc în care timpul pare că s-a oprit în pragul Evului Mediu, și mai apoi la Voroneț și Humor, mănăstiri pictate ca niște pagini de frescă dintr-o carte veche, dar vie. A fost o altă formă de călătorie: dinspre crestele munților spre liniștea chiliilor, din efort fizic spre reculegere, din bătăile inimii grăbite pe poteci abrupte spre bătăile adânci ale clopotelor ce răsună printre dealuri.

Cetatea de Scaun a Sucevei

– simbol al rezistenței medievale, legată de domnia lui Ștefan cel Mare.

Cetatea de Scaun a Sucevei, una dintre cele mai importante fortificații medievale din România, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I Mușat. Aceasta a fost extinsă și întărită de mai mulți domnitori, dar cea mai importantă consolidare a avut loc în timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a transformat cetatea într-o fortăreață greu de cucerit. Cetatea a rezistat mai multor asedii, inclusiv atacului otoman din 1476, condus de sultanul Mahomed al II-lea. După domnia lui Ștefan cel Mare, cetatea și-a pierdut treptat importanța strategică, iar în secolul al XVII-lea, din ordinul lui Mihai Racoviță, a fost parțial demolată pentru a împiedica folosirea ei de către inamici. În prezent, Cetatea de Scaun a Sucevei este restaurată și reprezintă un important obiectiv turistic, fiind gazda unor evenimente culturale și istorice, precum Festivalul de Artă Medievală.

Mănăstirea Humor - se remarcă prin pictura exterioară, dominată de „roșul de Humor”.

Mănăstirea Humor, a fost construită în anul 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog, în timpul domniei lui Petru Rareș. Aceasta a fost ridicată pe locul unei mănăstiri mai vechi, din secolul al XV-lea, care fusese distrusă. Mănăstirea este cunoscută pentru frescele sale exterioare, realizate în 1535, care ilustrează scene biblice impresionante, precum „Asediul Constantinopolului” , „Parabola fiului risipitor” și „Judecata de Apoi”. Aceste picturi au o cromatică deosebită, dominată de nuanțe de roșu-brun, diferită de albastrul specific altor biserici moldovenești. Un alt element distinctiv este lipsa turlei, ceea ce o deosebește de alte mănăstiri din aceeași perioadă. În perioada habsburgică (1775-1918), Humor a fost desființată ca mănăstire, fiind redeschisă în 1990 ca așezământ de maici. În 1993, Mănăstirea Humor a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Astăzi, rămâne un important centru spiritual și cultural, atrăgând la rândul ei numeroși turiști și pelerini.

Mănăstirea Voroneț- „Capela Sixtină a Estului” datorită albastrului său inconfundabil.

Mănăstirea Voroneț este una dintre cele mai renumite așezări monahale din România, a fost ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488, în doar 3 luni și 3 săptămâni, ca mulțumire pentru victoria sa împotriva otomanilor. Mănăstirea este celebră pentru frescele sale exterioare, realizate în secolul al XVI-lea(1457-1504), în timpul domniei lui Petru Rareș. Culoarea predominantă, un albastru strălucitor, cunoscut drept „Albastrul de Voroneț”, a devenit un simbol al artei medievale românești. Printre cele mai impresionante picturi se află Judecata de Apoi, o capodoperă unică în Europa de Est. În 1993, Mănăstirea Voroneț a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO, alături de alte biserici pictate din Bucovina. Astăzi, este un important centru de pelerinaj și un simbol al spiritualității și culturii românești.  

---

---

Distribuie pe:

Track GPS:

Acces: Camping - Poiana Micului

Distribuie pe:

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie postarea: