Akramitis este locul perfect pentru o experiență montană autentică, departe de aglomerație. Cu o altitudine de 825 metri, este cel mai înalt punct din sud-vestul insulei, însă cifrele pălesc în fața realității de pe vârf. Am plecat cu speranța unui traseu frumos, dar ajunși sus în vârf am constatat că am uitat la mașină cuvintele necesare pentru a descrie cu adevărat emoția transmisă de priveliștile ce ne înconjurau. Panoramele sunt de-a dreptul ireale, coasta sudică se desfășoară sub ochii tăi, iar insulele Chalki, Alimia, Makri, Agios Theodoros și Tragousa par să plutească într-un albastru infinit. În zilele senine, orizontul se extinde până la țărmul Turciei. Traseul, ce pornește din satul Monolithos, durează aproximativ două ore și te poartă prin zone stâncoase și păduri de pini, oferind acea liniște pe care o cauți într-o drumeție veritabilă
Informatii tehnice despre traseui spre Varful Akramitis - Insula Rodos
Marcaj: nemarcat- 📅 Data drumetiei: 30 iunie 2023
- 📍 Punct plecare (GPS): [Link Google Maps]
- ⏱️ Timp total: 3h
- 📏 Distanta: 7.7 km
- 📈 Urcare/Coborare: +600 m / -600m
- ⚠️ Dificultate: mediu
- 🚩 Stare marcaje: nemarcat
- 💧 Apa pe traseu: nu
- 🗺️ Track GPS: Varful Akramitis - Insula Rodos
Drumul din Rodos Town până la baza muntelui Akramitis este, în sine, o călătorie spectaculoasă prin inima insulei. Am pornit la drum cu "bondarul argintiu"(masina inchiriata de noi), lăsând în urmă agitația capitalei pentru a ne îndrepta spre coasta de vest, trecând prin sate pitorești și zone unde vegetația devine din ce în ce mai densă. Condusul pe serpentinele Rodosului necesită atenție, dar priveliștile care se deschid la fiecare curbă fac ca drumul de aproximativ o oră și jumătate să treacă pe nesimțite.
Odată ajunși în zona localității Monolithos, am început să căutăm intrarea în traseu. Spre deosebire de alte obiective mai comerciale, aici nu vei găsi o parcare amenajată cu asfalt și marcaje. Am tras pe marginea drumului, într-un loc unde carosabilul permitea staționarea fără a încurca traficul, asigurându-ne că bondarul este în siguranță înainte de a ne lua rucsacii în spate. Este acel gen de început care îți confirmă că urmează o drumeție autentică, departe de traseele turistice clasice.
Odată ajunși în zona localității Monolithos, am început să căutăm intrarea în traseu. Spre deosebire de alte obiective mai comerciale, aici nu vei găsi o parcare amenajată cu asfalt și marcaje. Am tras pe marginea drumului, într-un loc unde carosabilul permitea staționarea fără a încurca traficul, asigurându-ne că bondarul este în siguranță înainte de a ne lua rucsacii în spate. Este acel gen de început care îți confirmă că urmează o drumeție autentică, departe de traseele turistice clasice.
Locul unde am lăsat "bondarul argintiu" în plin soare, înainte de a începe urcarea pe Akramitis.
Chiar la începutul potecii, am întâlnit un panou informativ amplu, care ne-a reamintit că Muntele Akramitis nu este doar o destinație de drumeție, ci o arie protejată de o importanță ecologică majoră. Textul de pe panou, intitulat „Natura în Akramitis”, subliniază includerea zonei în rețeaua europeană Natura 2000.
Conform informațiilor afișate, acest ecosistem adăpostește specii de plante endemice și rare, printre care se numără celebrul bujor de Rodos (Paeonia rhodia), dar și numeroase specii de orhidee sălbatice. De asemenea, zona este un refugiu vital pentru păsările de pradă și pentru mamifere mici, muntele fiind acoperit de păduri de pin (Pinus brutia) și de chiparos (Cupressus sempervirens). Este un indicator care te îndeamnă să pășești cu grijă și respect, conștient fiind că traversezi o adevărată grădină botanică naturală a Mediteranei.
Conform informațiilor afișate, acest ecosistem adăpostește specii de plante endemice și rare, printre care se numără celebrul bujor de Rodos (Paeonia rhodia), dar și numeroase specii de orhidee sălbatice. De asemenea, zona este un refugiu vital pentru păsările de pradă și pentru mamifere mici, muntele fiind acoperit de păduri de pin (Pinus brutia) și de chiparos (Cupressus sempervirens). Este un indicator care te îndeamnă să pășești cu grijă și respect, conștient fiind că traversezi o adevărată grădină botanică naturală a Mediteranei.
Panoul informativ care prezintă bogăția naturală și importanța protejării biodiversității pe Akramitis.
După ce am depășit panoul informativ, poteca ne-a purtat într-o urcare constantă printr-o pădure de pini (Pinus brutia). Acești arbori mediteraneeni sunt remarcabili pentru rezistența lor, reușind să își înfigă rădăcinile adânc în solul arid al muntelui, oferind din când în când petice de umbră. Privind modul în care se agață cu încăpățânare de versanții calcaroși ai Akramitisului, nu am putut să nu fac o analogie cu celebrul Pin Negru de Banat (Pinus nigra ssp. banatica), pe care l-am întâlnit de atâtea ori în drumețiile noastre deasupra Băilor Herculane.
Asemănarea este frapantă în ceea ce privește habitatul: ambele specii par să prefere aceleași condiții vitrege, dezvoltându-se direct pe stânca golașă unde alte plante nu ar supraviețui. Diferența principală constă în adaptarea la climă. În timp ce Pinul Negru de Banat este un supraviețuitor al gerurilor din Carpați, Pinul de Calabria din Rodos este un maestru al rezistenței la seceta extremă. Ambele specii dau însă același aspect sălbatic crestelor, oferind acel miros inconfundabil de rășină încinsă care te face să te simți pe munte, indiferent de meridian.
Poteca în sine este destul de accidentată, fiind presărată cu pietre de diverse mărimi, însă panta nu este foarte abruptă, ceea ce face ca efortul fizic să fie unul moderat. Totuși, adevăratul inamic al zilei s-a dovedit a fi căldura. Soarele Rodosului te doboară încă de la primele ore, iar absența vântului în interiorul pădurii transformă fiecare pas într-o luptă cu arșița. Umiditatea și temperaturile ridicate fac ca hidratarea constantă să fie obligatorie, amintindu-ne de ce drumețiile de vară pe insulă necesită multă apă în rucsac.
Asemănarea este frapantă în ceea ce privește habitatul: ambele specii par să prefere aceleași condiții vitrege, dezvoltându-se direct pe stânca golașă unde alte plante nu ar supraviețui. Diferența principală constă în adaptarea la climă. În timp ce Pinul Negru de Banat este un supraviețuitor al gerurilor din Carpați, Pinul de Calabria din Rodos este un maestru al rezistenței la seceta extremă. Ambele specii dau însă același aspect sălbatic crestelor, oferind acel miros inconfundabil de rășină încinsă care te face să te simți pe munte, indiferent de meridian.
Poteca în sine este destul de accidentată, fiind presărată cu pietre de diverse mărimi, însă panta nu este foarte abruptă, ceea ce face ca efortul fizic să fie unul moderat. Totuși, adevăratul inamic al zilei s-a dovedit a fi căldura. Soarele Rodosului te doboară încă de la primele ore, iar absența vântului în interiorul pădurii transformă fiecare pas într-o luptă cu arșița. Umiditatea și temperaturile ridicate fac ca hidratarea constantă să fie obligatorie, amintindu-ne de ce drumețiile de vară pe insulă necesită multă apă în rucsac.
Poteca șerpuind printre pini, un peisaj ce amintește de sălbăticia de deasupra Herculanelor.
Pe măsură ce înaintăm, poteca ne scoate în cale un indicator care confirmă că suntem pe drumul cel bun, însă aici aș vrea să fac o distincție importantă pentru a evita orice confuzie. Pe săgeata din lemn sunt trecute două nume: Summit (Vârful) și St. John (Capela Sfântul Ioan).
Deși indicatorul arată aceeași direcție pentru ambele, trebuie să știți că ele reprezintă două puncte de interes total diferite pe munte. St. John este o mică capelă albă, un loc de popas plin de liniște situat mai jos pe versant, în timp ce Summit este punctul cel mai înalt al masivului Akramitis. Practic, poteca te va conduce mai întâi spre zona capelei, urmând ca apoi să continui ascensiunea spre vârf. Este important să nu le confundați, deoarece fiecare oferă o perspectivă unică asupra insulei, așa cum vom vedea în imaginile ce urmează.
Deși indicatorul arată aceeași direcție pentru ambele, trebuie să știți că ele reprezintă două puncte de interes total diferite pe munte. St. John este o mică capelă albă, un loc de popas plin de liniște situat mai jos pe versant, în timp ce Summit este punctul cel mai înalt al masivului Akramitis. Practic, poteca te va conduce mai întâi spre zona capelei, urmând ca apoi să continui ascensiunea spre vârf. Este important să nu le confundați, deoarece fiecare oferă o perspectivă unică asupra insulei, așa cum vom vedea în imaginile ce urmează.
Același drum, două experiențe diferite: indicatorul către spiritualitatea capelei și măreția vârfului.
După porțiunea dominată de pini, peisajul suferă o transformare bruscă, lăsând în urmă orice urmă de umbră salvatoare. Ieșim din zona împădurită și pătrundem într-un domeniu al stâncii golașe și al vegetației pitice, specifice zonelor aride de mare altitudine de pe insulă. Această zonă aridă ne dezvăluie adevărata față sălbatică a muntelui Akramitis. Poteca șerpuiește acum printre tufișuri xerofite și bolovani șlefuiți de vânturi, oferindu-ne în schimb primele deschideri panoramice largi către linia țărmului. Este porțiunea unde simți cu adevărat că te apropii de creastă, dar și momentul în care rezervele de apă și protecția solară devin cei mai buni prieteni ai drumețului. Deși terenul pare neprietenos, frumusețea brută a acestui decor mineral are un farmec aparte, pregătindu-ne vizual pentru spectacolul ce ne așteaptă la vârf.
Lăsăm în urmă umbra pădurii pentru a înfrunta arșița și frumusețea crudă a versanților golași.
Ajungem în sfârșit la Capela Sfântul Ioan (St. John). Ne-a luat puțin mai mult de o oră până aici, este deja 11:15, iar soarele dogorește necruțător. Capela este o construcție mică, tipic grecească, de un alb atât de pur. Interiorul este simplu și auster, așa cum îi șade bine unui lăcaș de munte: câteva icoane vechi, urme de lumânări arse și acea liniște deplină care te îndeamnă să te așezi și să taci preț de câteva minute.
Lângă capelă am descoperit ceva ce mi-a atras imediat atenția: un sistem ingenios de colectare a apei de ploaie. Într-un loc unde izvoarele sunt inexistente, oamenii muntelui au construit o suprafață de captare care adună fiecare picătură de ploaie și o trimite într-un bazin săpat adânc în pământ. Era vital pentru crescătorii de capre care își purtau turmele pe aici. Totuși, am observat un lucru trist: deși în bazinul subteran încă se mai vedea apă, troaca lungă de piatră unde ar fi trebuit să bea animalele era nefolosită de multă vreme.
Deși peste tot am găsit urme vechi (căcăreze) care ne spuneau că muntele a fost cândva păstorit, acum Akramitis părea încremenit și abandonat. Singura dovadă a trecerii animalelor pe aici a fost hoitul unei capre pe care l-am găsit chiar pe marginea potecii.
Lângă capelă am descoperit ceva ce mi-a atras imediat atenția: un sistem ingenios de colectare a apei de ploaie. Într-un loc unde izvoarele sunt inexistente, oamenii muntelui au construit o suprafață de captare care adună fiecare picătură de ploaie și o trimite într-un bazin săpat adânc în pământ. Era vital pentru crescătorii de capre care își purtau turmele pe aici. Totuși, am observat un lucru trist: deși în bazinul subteran încă se mai vedea apă, troaca lungă de piatră unde ar fi trebuit să bea animalele era nefolosită de multă vreme.
Deși peste tot am găsit urme vechi (căcăreze) care ne spuneau că muntele a fost cândva păstorit, acum Akramitis părea încremenit și abandonat. Singura dovadă a trecerii animalelor pe aici a fost hoitul unei capre pe care l-am găsit chiar pe marginea potecii.
Un loc de rugăciune și un sistem de colectare a apei de ploaie lăsat pradă timpului.
Chiar înainte de vârf descoperim o altă clădire, un turn militar abandonat. Această construcție robustă, ridicată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, servea drept post de observație strategic (watchtower). Din acest punct, soldații puteau supraveghea cu ușurință întreaga linie a orizontului, de la Castelul Monolithos până departe în largul mării, spre insulele Chalki și Alimia.
Deși timpul și vânturile puternice de pe Akramitis și-au pus amprenta asupra zidurilor sale, structura încă stă în picioare, oferind o mărturie despre importanța militară pe care a avut-o Rodosul în trecut.
Deși timpul și vânturile puternice de pe Akramitis și-au pus amprenta asupra zidurilor sale, structura încă stă în picioare, oferind o mărturie despre importanța militară pe care a avut-o Rodosul în trecut.
Post de observație militar din cel de-al Doilea Război Mondial, vegheind și astăzi orizontul de pe Akramitis.
Ajungem în final pe vârf, punctul în care tot efortul și lupta cu arșița sunt răsplătite din plin. De aici, de la 825 de metri altitudine, ne bucurăm de o panoramă care îți taie respirația: insulele Arhipelagului Dodecanez par pur și simplu presărate cu mâna în albastrul infinit al Mării Egee. Este un tablou mediteraneean perfect, unde cerul se contopește cu apa la orizont.
Privind spre interiorul insulei, se profilează semeț Vârful Attaviros, cel mai înalt punct din Rodos, pe care l-am cucerit cu doar două zile în urmă. Este o satisfacție deosebită să privești de pe un vârf spre altul și să realizezi ce distanțe ai parcurs. Dacă sunteți curioși cum a fost experiența pe cel mai înalt munte al insulei, puteți citi aici articolul dedicat ascensiunii pe Attaviros. Akramitis ne-a oferit astăzi o perspectivă diferită, mai sălbatică și mai aproape de mare, încheind astfel o zi memorabilă pe cărările Rodosului.
Privind spre interiorul insulei, se profilează semeț Vârful Attaviros, cel mai înalt punct din Rodos, pe care l-am cucerit cu doar două zile în urmă. Este o satisfacție deosebită să privești de pe un vârf spre altul și să realizezi ce distanțe ai parcurs. Dacă sunteți curioși cum a fost experiența pe cel mai înalt munte al insulei, puteți citi aici articolul dedicat ascensiunii pe Attaviros. Akramitis ne-a oferit astăzi o perspectivă diferită, mai sălbatică și mai aproape de mare, încheind astfel o zi memorabilă pe cărările Rodosului.
Spectacolul înălțimilor: în plan depărtat se vede Vârful Attaviros, „acoperișul” insulei Rodos.
Este ora 11:55 și am atins în sfârșit punctul maxim al ascensiunii noastre. Sărbătorim atingerea acestui spectaculos punct de belvedere cu un selfie și un scurt videoclip, încercând să surprindem măcar o parte din măreția locului. Deși Erika nu este neapărat de acord cu mine, eu continui să afirm cu tărie: „cea mai faină zi când mergi la mare este ziua în care urci pe munte”. Există ceva magic în a vedea albastrul Egeei de la peste 800 de metri altitudine, simțind briza muntelui în timp ce admiri linia coastelor. Akramitis ne-a oferit exact acea doză de aventură care transformă o vacanță obișnuită la mare într-una memorabilă. Chiar dacă soarele ne-a testat limitele, panorama de aici de sus ne-a convins că fiecare pas pe poteca accidentată a meritat din plin.
Ora 11:55 - Victorie pe Vârful Akramitis! O zi de munte perfectă în mijlocul vacanței la mare.
Sfaturi de drumeție pentru Akramitis
Dacă plănuiești să parcurgi acest traseu, mai ales în timpul verii, pregătirea echipamentului este la fel de importantă ca ascensiunea în sine. Apa este elementul critic: ia cu tine cel puțin 2 litri de apă de persoană. Arșița este necruțătoare, așa că pălăria de soare și o cremă cu factor de protecție ridicat sunt obligatorii pentru a evita insolația pe porțiunile golașe. Deși panta nu este extrem de abruptă, terenul este presărat cu stâncărie și pietriș instabil, deci recomandăm încălțăminte cu talpă aderentă (pantofi de trail sau bocanci ușori de vară). Nu uita: muntele este superb, dar sub soarele Greciei, prudența și hidratarea fac diferența dintre o zi reușită și una epuizantă!
Panorama de pe Akramitis: O experiență vizuală
Dacă muntele Attavyros impresionează prin înălțime, Akramitis te cucerește definitiv cu cele mai frumoase panorame spre mare și insulele învecinate. Te invităm să urmărești clipul de mai jos pentru a descoperi spectacolul stâncilor de deasupra Monolithosului și albastrul marii de se asterne la picioare. Dacă îți place ceea ce vezi, nu uita să te abonezi la canalul de YouTube Jurnal de Drumeții pentru a rămâne conectat la aventurile noastre!
Am adunat toate experiențele noastre de pe insulă într-o singură pagină dedicată Insulei Rodos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.