Vârful Mușeteica si Vârful Robița: Munții Făgăraș - ghid complet - detalii traseu, track GPS
Profităm că suntem la jumătatea lui octombrie, încă nu s-a schimbat ora, încă nu a căzut zăpada în Făgăraș, iar drumul Transfăgărășan încă este deschis, așa că planurile pentru Vârful Mușeteica au venit normal, mai ales că pe acest vârf încă nu mi-am înfipt bocancul. Planul era să intrăm în traseu spre fosta stână Piscu Negru, traseu teoretic marcat cu Cruce Albastră (CA), apoi să coborâm pe poteca ciobănească spre stâna de sub Cabana Capra, acesta din urmă fiind nemarcat.
Pe creasta spre vârful Mușeteica cu trupa Jurnal de Drumeții
Înainte de a porni la drum, un sfat prietenesc: deși am sperat ca măcar porțiunea până la fosta stână Piscu Negru să fie clar marcată, realitatea din teren ne-a arătat că marcajele sunt aproape inexistente. Pentru acest traseu, orientarea, experiența montană și track-ul GPS sunt absolut indispensabile, la fel de necesare ca izmenele iarna!
Vârful Mușeteica: Punct de belvedere deasupra Făgărașului
Deși măsoară o altitudine respectabilă de 2448 de metri, Vârful Mușeteica rămâne o destinație mai puțin vizitată, fiind poziționat în afara circuitelor turistice marcate clasic. Amplasarea sa este, însă, una strategică: situat la sud de creasta principală a Făgărașului, acesta oferă o perspectivă izolată și panoramică, pe care puține alte vârfuri o pot egala.
Odată ajuns pe vârf, ai privilegiul de a vedea aproape toate vedetele Făgărașului desfășurate în fața ta. Poziția sa retrasă face ca perspectiva să fie mult mai amplă decât cea de pe creasta principală. Deși vârful poate fi abordat și dinspre nord, venind direct din creastă, acea variantă necesită trecerea prin temuta Spintecătură a Budei, un pasaj tehnic și expus care pune la încercare chiar și cei mai experimentați munțomani. Accesul cel mai facil și mai abordabil rămâne cel din partea sudică, dinspre Piscu Negru, traseu pe care îl vom detalia în rândurile ce urmează.
Pentru a înțelege mai bine de ce această locație este atât de specială, vă las mai jos un scurt clip video filmat chiar de pe vârf. În imagini puteți vedea panorama spectaculoasă și inventarul vârfurilor emblematice ale Făgărașului, pe care le-am luat la rând, de la est la vest.
Panorama de pe Vârful Mușeteica: enumerarea giganților Făgărașului
După cum se vede și în video, vizibilitatea de care am avut parte în acea zi de octombrie a fost un cadou neașteptat, confirmând faptul că efortul urcării pe un traseu nemarcat merită fiecare picătură de sudoare.
Traseu: Transfăgărașan (Pârâul Lipitoarea Ursului) - Vârful Mesteacănu - Vârful Mușeteica - Vârful Robița - Cabana Capra
Marcaj: NemarcatCoordonate GPS: 45°33'44.8"N 24°36'33.7"E
Durata: 8h
Distanța: 11 km
Diferență de nivel: +1299 m / -1038 m
Dificultate: mediu/dificil
Tipul traseului: circuit
Starea marcajelor: nemarcat
Surse de apă: fara surse de apa
Track GPS: Descarcă track-ul
Tura aceasta a fost planificată cu transfer de mașini, o strategie la care apelăm des pentru a evita mersul plictisitor pe asfalt la finalul zilei. Astfel, am lăsat o parte din mașini la Cabana Capra, urmând să coborâm cu celelalte aproximativ 4,5 km mai jos, spre Piscu Negru, până la Pârâul Lipitoarea Ursului, locul unde începe poteca spre Stâna Piscu Negru.
Locul de intrare în traseu, lângă Pârâul Lipitoarea Ursului
După ce am reușit să parcăm mașinile (un prag destul de înalt de pe marginea drumului ne-a cam dat bătăi de cap), la ora 9 dimineața eram deja echipați și gata de drum. Atmosfera era perfectă, iar noi eram pregătiți să începem aventura pe potecile mai puțin umblate ale Făgărașului.
Pregătiți de ascensiune la ora 09:00
Poteca este destul de ușor de urmărit la început, urcând paralel cu pârâul Lipitoarea Ursului. La un moment dat, suntem nevoiți să traversăm un afluent al acestuia, un punct bun pentru o scurtă regrupare. După circa 1,5 km, la ora 09:50, ajungem la Stâna Piscu Negru. Fiind pe versantul vestic, soarele este încă ascuns după munte, iar lumina nu este cea mai favorabilă pentru fotografii.
Traversarea pârâului
Stâna Piscu Negru
După circa 500 m, la ora 10:09, părăsim poteca marcată și începem urcușul „la liber” pe panta abruptă, direct spre creastă. După alte 40 de minute de urcat susținut, încep să apară afinele și merișoarele. Deși aici totul este deja înghețat, gustul lor de munte ne îndeamnă să ne înfruptăm din plin.
Părăsirea marcajului spre creastă
Bucuria afinelor înghețate
La ora 11:40 am ajuns în creastă. Conform hărții Topo România, ne aflăm pe Culmea Ciocanului, poziționați strategic între vârfurile Piscu Negru și Mesteacănu (sau Mesteacănului). Suntem la Nord de Vârful Piscu Negru (2248 m), iar mai spre sud de acesta se desfășoară vârfurile Jorzea (2172 m), Lipitorile (2153 m) și, în final, Vârful Ciocanul (1920 m), conform hărții editate de Andrei Beleaua în 1998.
Panorama de pe Culmea Ciocanului - perspectivă spre nord.
Culmea Ciocanului
De multe ori, când părăsim potecile marcate, intrăm într-un spațiu care pare anonim pe hărțile turistice moderne. Totuși, muntele are memorie, iar Culmea Ciocanului este exemplul perfect. Această culme secundară, care face legătura între zona forestieră de la Piscu Negru și etajul alpin înalt, are o identitate bine definită în lucrările de specialitate și în hărțile vechi, fiind o rută pastorală istorică folosită cu mult înainte ca Transfăgărășanul să taie muntele.
Din punct de vedere geografic, această culme funcționează ca o scară naturală, urcând progresiv prin următoarele puncte de reper:
| Vârf | Altitudine | Poziționare |
|---|---|---|
| Vârful Ciocanul | 1920 m | Limita sudică a crestei |
| Vârful Lipitorile | 2153 m | Creastă mediană |
| Vârful Jorzea | 2172 m | Creastă superioară |
| Vârful Piscu Negru | 2248 m | Joncțiunea spre Mușeteica |
Surse
- Hărțile Militare (1:25.000): Confirmă denumirea de Culmea Ciocanului și borna topografică de 1919.5 m pentru Vârful Ciocanul.
- Andrei Beleaua (1998): Harta sa detaliată rămâne una dintre cele mai fidele surse pentru toponimia locală, preluată de la vechii ciobani ai zonei.
- Geografia Carpaților (Vasile Dragomir): Menționează aceste picioare de munte ale Făgărașului de Sud ca bariere naturale între văile glaciare (Lipitoarea Ursului, Capra).
- Harta Topo Romania
Vremea bună ne permite să ne bucurăm de o perspectivă extraordinară asupra masivului. În imaginea panoramică de mai jos, am identificat câteva repere importante vizibile de pe Culmea Ciocanului, oferind o privire de ansamblu asupra traseului și a vârfurilor învecinate:
Panoramă de pe Culmea Ciocanului cu principalele repere identificate
Urcarea pe culme este relativ ușoară; partea mai dificilă, dacă o putem spune așa, a fost de la stână până sus în creastă. Vremea este bună, iar atmosfera de munte este autentică, chiar dacă pe alocuri se mai văd mici pete de zăpadă care ne amintesc că suntem la peste 2000 de metri în octombrie.
Pași spre vârf: peisajul se deschide spectaculos pe măsură ce câștigăm altitudine.
La ora 13:41 am atins Vârful Mușeteica. Spre deosebire de alte vârfuri de peste 2400 de metri din Făgăraș, acesta nu are o bornă oficială sau un indicator turistic standard. Am găsit aici doar câteva pietre adunate, pe una dintre ele fiind scris numele vârfului cu un marker, o dovadă simbolică a trecerii drumeților pe acest vârf mai puțin explorat.
Pietrele ce marchează simbolic Vârful Mușeteica (2448 m)
Moment de bucurie pe vârf.
Privind spre est, descoperim o mulțime de vârfuri pe care ne lăudăm cu mândrie că ne-am cățărat deja. De la stânga spre dreapta, orizontul ne dezvăluie giganții Făgărașului: Arpașul Mic, Buda, Părul de Fier, Arpașul Mare și Mircii (Vârful Podragu nu se vede, fiind ascuns în spatele acestuia din urmă).
Continuând privirea spre răsărit, apar Tărâța, Corabia, Ucea Mare, Viștea Mare și, desigur, Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România. Sentimentul de mândrie că am înfipt bocancul pe toate aceste culmi este greu de descris în cuvinte, dar imaginile vorbesc de la sine.
Panoramă spre est: de la Arpașu până la Moldoveanu, văzute de pe Mușeteica
Privind spre vest, satisfacția crește; aici regăsim cea mai spectaculoasă creastă a Făgărașului, din punctul meu de vedere. Orizontul ne dezvăluie vârfurile: Boia, Ciortea și Lespezi (în spatele căruia ar fi Cornul Călțunului, dar rămâne ascuns privirii), vârful dintre strungi și impunătorul Negoiu.
Vârful Negoiu, cu altitudinea sa de 2535 m, a fost considerat cel mai înalt vârf din România până în perioada interbelică, când măsurătorile noi și mai precise (începute de Institutul Geografic Militar) au stabilit primatul Vârfului Moldoveanu.
Mai aproape de noi, zărim Vârful Lăițel, cel care îți rupe genunchii la întoarcerea spre Bâlea, urmat de Lăița, Turnu Paltinului, Paltinu și Iezerul Caprei, toate conturând un peisaj de o frumusețe fascinantă.
Totuși, privind spre toate aceste creste, nu pot să nu simt și un mic ghimpe în inimă. Există o restanță care încă mă macină și pe care nu am reușit să o bifez până acum: Vârful Boia. Deși de data aceasta ne-am mulțumit să îl privim de la distanță de pe Mușeteica, să fie clar un lucru, nu scapă amețitu'! Este pe listă și e doar o chestiune de timp până când îi voi călca și lui pragul.
Panorama spre vest: creasta spectaculoasă a Făgărașului văzută de pe Mușeteica
După ce am identificat acoperișul României și ne-am înfipt simbolic degetul în el, pornim spre Vârful Robița. Acesta se află la aproximativ 700 m spre sud de Vârful Mușeteica, fiind o prelungire spectaculoasă a crestei care ne permite să păstrăm panorama deschisă spre giganții din jur.
Vârful Moldoveanu, stăpânul Făgărașului, văzut în toată splendoarea sa
La ora 14:28, reușim să adăugăm în palmares și Vârful Robița. Spre surprinderea mea, am găsit aici o momâie uriașă, deși acest vârf se află în afara culmii principale. E impresionant cum pe vârfurile mai puțin tranzitate găsești uneori repere mai solide decât pe cele din culmea principală; acea momâie uriașă este un semn de respect din partea celor puțini care se aventurează până acolo, atestând clar că ai ajuns în cel mai înalt punct al acestei ramificații.
Momâia impunătoare de pe Vârful Robița – un punct de reper solid în afara crestei principale
După ce am contribuit și noi la momâia de pe Robița (chiar dacă nu am făcut mențiune, am pus câteva pietre în plus și pe Mușeteica), începem coborârea. Urmăm curba de nivel pe sub Mușeteica, îndreptându-ne spre șaua care îl desparte de Vârful Mesteacănu. Cu circa 600 m înainte de vârf, părăsim creasta și începem coborârea nemarcată spre stână, este ora 15:05. În imaginea de mai jos se poate observa clar piciorul de munte pe care am ales să pierdem altitudine.
Perspectiva asupra piciorului de coborâre spre stână dinspre șaua Mesteacănu
Dacă la început piciorul de munte părea stâncos (foto 1), acesta devine înierbat pe măsură ce pierdem din altitudine (foto 2). După circa 700 m, la ora 15:33, cotim stânga de pe picior, coborând „la liber” spre fundul văii pe care ne vom continua apoi drumul.
Imediat ce ajungem în vale, descoperim că poteca este mai bine definită, dar și mai înnoroită, ceea ce ne face să regretăm puțin că am coborât de pe creastă. Totuși, continuarea pe picior era aproape imposibilă, coborârea în vale pe firul apei fiind obligatorie în acest punct.
Etapele coborârii: de la stâncă la iarbă și intrarea în valea înnoroită
Poteca prin această vale este destul de abruptă, noroiul fiind, probabil, cel mai mare obstacol. După ce trecem pe lângă câteva mici cascade (debitul apei fiind foarte mic în această perioadă), ajungem la ora 16:51 la stână (foto 1).
Trecem pe lângă ea și, cu 300 m în amonte, găsim un podeț pe unde putem traversa Pârâul Capra. După alte câteva minute ajungem la șosea (Transfăgărășan), de unde vom continua spre Cabana Capra încă circa 600 m pentru a recupera mașina.
(foto 1) Stâna de pe valea pârâului Capra
(foto 2) Final de traseu la șosea, aproape de Cabana Capra
Concluzii: Merită Vârful Mușeteica efortul?
Fără nicio îndoială, răspunsul este DA. Mușeteica nu este doar un alt vârf de peste 2400 de metri; este un balcon natural care îți oferă una dintre cele mai complete lecții de geografie a Munților Făgăraș. Deși traseul este solicitant din cauza lipsei marcajelor și a pantei pronunțate, sălbăticia locului compensează din plin.
Câteva gânduri de final pentru cine dorește să repete traseul:
Orientarea: Nu plecați fără track GPS și fără o baterie externă. Pe ceață, acest traseu poate deveni o capcană periculoasă.Echipamentul: Bocancii cu aderență bună sunt obligatorii pentru porțiunile de urcare/coborâre la liber, mai ales dacă iarba este umedă.
Perioada: Octombrie s-a dovedit a fi ideală datorită vizibilității, însă fiți pregătiți pentru temperaturi negative la peste 2000m, chiar dacă la soare pare cald.
Această tură a fost despre depășirea unor restanțe vechi, despre respectul pentru toponimia autentică a muntelui și despre bucuria de a împărți creasta cu prieteni dragi. Mușeteica rămâne bifată, Robița ne-a surprins cu momâia ei falnică, iar Vârful Boia... ei bine, Boia rămâne „amețitul” care urmează!
Ne vedem pe munte!
Toni Grecu - www.jurnaldedrumetii.ro
