Creasta Nordica a Pietrei Craiului este unul din cel mai râvnite trasee din România, și cred că fiecare dintre noi, ne dorim să traversăm această porțiune dificila și sălbatică. Crestele stâncoase și poteca suspendată parca intre cer și pământ, ce șerpuiește pe marginea prăpastiilor amețitoare, ne atrag și în același timp ne provoacă să ne depășim limitele. De la Turnu și până la Piscul Baciului sunt multe vârfuri ce trebuie cățărate și descățărate, plus încă multe alte porțiuni expuse, unele asigurate, altele nu, dar asta nu înseamnă că nu pot fi depășite. Multe din poveștile despre creasta nordică sunt destul de înfiorătoare, multi au darul de a exagera când povestesc despre experienta lor, unii chiar așa au simțit, ca fiind foarte dificile anumite pasaje, alții sunt doar mai exagerați. In unele clipuri video sunt folosite camere sport ce au efectul fisheye care distorsionează realitatea foarte mult amplificând hăurile din jur, privind aceste imagini e clar că îndoiala se cuibărește în inima ta și te tot face să amâni la nesfârșit să ajungi aici. Nu este chiar asa de greu, dimpotrivă, ajungând pe creasta vei observa că în realitate este mult mai accesibil decât ai văzut în imagini sau în poze, mai mult vei observa ca sunt foarte multe prize chiar și în locurile în care, probabil ți-ai spus "eu pe acolo nu pot sa trec". Contează foarte mult și sursa de unde citești informațiile, impresiile celui ce a scris despre traseu, dacă este o persoană ce are probleme cu înălțimile este clar că scrie din perspectiva asta, accentuează și poate chiar amplifică acest aspect. Mie personal nu mi s-a părut chiar atât dificil, și consider că oricine poate parcurge acest traseu în siguranță, cu atenție deosebită. Așa că nu te lăsa indus în eroare de poveștile acestei creste, ia-ți inima în dinți, și fă-o. Cel mai important aspect este organizarea turei. In primul rând trebuie să ții cont de condițiile meteo. Categoric, dacă șansele de ploaie sunt mari, atunci mai bine amâni tura pentru o alta zi, decât să riști să te prindă ploaia sus în creastă. Se știe că aderența bocancului scade simțitor pe piatra umedă. Apoi, în funcție de capacitatea ta de a rezista la efort poți să îți programezi să faci creasta în mai multe zile sau chiar într-o singură zi, asa cum am făcut eu. Parcurgerea acestui traseu într-o singura zi impune o organizare eficientă și meticuloasă. Fiecare etapă a traseului trebuie tratată cu respectul cuvenit, și aici vorbesc de ascensiune, de parcurgerea crestei dar nu în ultimul rând de coborâre, care are un rol la fel de important. Este foarte important pe unde stabilești coborârea, spre sfârșitul turei când ești deja foarte obosit, capacitatea de concentrare scade, uneori parcă nici picioarele nu te mai ascultă, și atunci îți recomand să cobori din creastă prin locul cel mai puțin riscant posibil. Un alt lucru de care trebuie să ții cont este apa. Odată ajuns în creasta nu mai găsești apa, dacă prinzi o zi însorită și caniculară este foarte important să fi hidratat corespunzător. Noi am urcat pe la Cabana Curmătura de unde am putut să ne umplem recipientele cu apă, iar de acolo până jos, pe cealaltă parte a traseului nostru, la Izvorul Dâmbovicioarei nu am mai găsit apă. Ochelarii de soare și protecția solară să nu-ți lipsească din rucsac. Eu am ales să fac un circuit cu plecare din campingul de la Fântâna lui Botorog și întoarcere tot acolo, dar tu poți sa faci traseul în 2 zile, fie cu dormit la cort în creasta sau dacă găsești loc la refugiul Ascuțit sau Grind 2, dar nu te baza pe asta.
- Coordonate intrare în traseu: 45°32'14.9"N 25°17'36.8"E (Camping Botorog)
- Durata: 14h29'
- Distanta parcursa: 28.69km
- Diferențe de nivel: 1669m
- Dificultate: foarte dificil
- Starea marcajelor: buna
- Surse de apa: Cabana Curmătura - izvorul Dâmbovicioarei
- Obiective: Creasta Nordica a Pietrei Craiului
- Participanți: Traian, Sorin, Elena, Codrina, Erika și Toni
- Track (Trail GPS): Piatra Craiului - Creasta Nordica
Din camping până la Fântâna lui Botorog sunt aproximativ 250m. Probabil ești tentat sa alimentezi cu apa de aici. Nu are rost, ia cu tine doar cat crezi ca ai nevoie până la Cabana Curmătura.
Indicatorul de la Fântâna lui Botorog spre Cabana Curmătura
la 30' de Fântâna lui Botorog găsim loc de popas și un izvor amenajat în amintirea Anei
în Poiana Zănoaga ajungem la o bifurcație unde găsim indicatorul spre Cabana Curmătura ce ne spune ca mai avem 45' până acolo.
Aici facem o pauza sa ne umplem recipientele cu apa.
privind în jos realizezi cu adevărat panta abrupta pe care am urcat.
Porțiunile cu cablu sunt bine asigurate și pot fi depășite fără probleme.
în urcare spre vârful Turnul
în urcare spre vârful Turnullocalitatea Zărnești și vârful Piatra Mica
cu 100m înainte de vârful Turnul ajungem la bifurcația cu traseul marcat cu CA ce urca din Zărnești prin Padina Hotarelor spre vârf.
Crin sălbatic
căldărușeȘaua Padinei Închise.
Trecem de șaua Padinei Închise și continuam printre jnepeni spre vârful Padina Popii
foto spre Plaiul Foii
Vârful Padina Popii, pe fiecare harta pe care m-am uitat avea alta altitudine. Aici avem 2014m, pe harta de la Cabana Curmătura are 2025m, harta Open Street Map de pe wikiloc(aplicația cu care imi fac track-urile) are 1970m, pe Munții Noștri are 2018 m, iar pe o harta alb negru, mai veche, vârful apare cu altitudinea de 1970m.
Traseul marcat cu TA vine de la Refugiul Diana și urca pe sub Turnurile Dianei spre vârful Padina Popii. Un traseu cu urcare susținută cu săritori asigurate cu cabluri și zone stâncoase. Poate fi luat în calcul în cazul în care ești nevoit sa cobori de creasta.
vârful Padina Popii împreună cu echipa.
continuam pe creasta spre vârful Ascuțit
continuam pe creasta spre vârful Ascuțitcontinuam pe creasta spre vârful Ascuțitporțiuni de cățărare și coborâri neasigurate cu cabluri.
Sângele voinicului (Nigritella rubra) Aspectul frumos al florii au făcut ca ea sa fie culeasa foarte mult astfel ca a dispărut din multe masive montane. Fiind o specia rara este declarata monument al naturii si este ocrotita de lege. creasta de unde am venit noi, în depărtare se vede Măgura Codlei.
Cu puțin înainte de vârful Ascuțit ajungem la bifurcația cu traseul macat cu TR ce vine de la Plaiul Foi prin Padina lui Călineţ, apoi traversează o zona nerecomandata începătorilor prin Hornul Nisipos apoi pe la Refugiul Speranțelor și continua pe Brâul Ciorânga Mare spre vârful Ascuțit.Vârful Ascuțit are aceeași poveste, cu altitudini diferite.
la 10m de vârf găsim refugiul Ascuțit sau Karol Lehmann, numit asa în semn de recunoștință. Starea refugiului este buna.
După încă 10 m găsim bifurcația cu traseul marcat cu TA ce vine de la Cabana Curmătura prin Padinile Frumoase.
Indicatorul ne spune ca mai avem încă 3,5 -4h pana pe vârful La Om. In cazul în care nu îți mai ajunge timpul și nu ești pregătit sa înnoptezi pe creasta îți sugerez sa cobori spre Cabana Curmătura pe TA.
spre vârful dintre Țimbale
vârful Țimbalul Mare de unde am coborât
Varful Dintre Țimbale
vârful Țimbalul Mare
Varful Dintre Țimbale foto spre vârful Țimbalul Mic
Coborâre de pe vârful Dintre Țimbale spre vârful Țimbalul Micvârful Țimbalul Mic
urcare pe Țimbalul Mic
Privind imaginea sigur îți spui eu nu pot urca pe acolo. Te asigur ca sunt prize suficiente și nu este chiar atât de greu precum pare în fotografie.
Zona de risc, trebuie parcursa cu atenție.
zona ce trebuie parcursa cu atențiecontinuam spre vârful Zbirii printr-o portiune ce trebuie parcursa cu atenție.foto spre Munții Bucegi
Creasta Nordica cu vârfurile ce le-am depășit.
privind imaginea cu Creasta Nordica probabil te întrebi de ce faci asa mult timp.
vârful Zbirii
Poteca pe marginea abruptului pare greu de depășit, dar nu este chiar asa. Singura problemă este cu un colt de stâncă ce sta aplecat peste poteca creând o mică surplombă. Acolo trebuie sa te apleci puțin pentru a putea trece. In fata se vede vârful La Om (Piscul Baciului)
Vârfurile de pe creasta văzute dinspre Piscul Baciului.
vârful La Om sau Piscul Baciului cu altitudinea de 2238m este cel mai înalt punct din masivul Piatra Craiului.
vârful La Om(Piscul Baciului) foto spre Nord
vârful La Om(Piscul Baciului) foto spre Sudvârful La Om 2238m (Piscul Baciului)vârful La Om(Piscul Baciului) foto spre Munții Bucegi
vârful La Om(Piscul Baciului)
în coborâre de pe Piscul Baciului
în coborâre de pe Piscul Baciului în coborâre de pe Piscul Baciuluiîn coborâre de pe Piscul Baciuluifoto spre Munții Bucegi
O capra neagra păștea la 4m de poteca, adăpostită de o mică dâlmă ce o făcea de nevăzut de pe potecă. M-am apropiat la câțiva metri de ea în asa fel încât sa nu o deranjez. A stat cuminte la ședința foto
Refugiul Grind este situat la o altitudine de 1620m și are o capacitate de 15 locuri la priciuri.
Starea refugiului este buna. Atenție nu este apa la refugiul Grind, singurul izvor din zona este la 30' în zona la Table. Aici erau deja vreo 6 persoane ce așteptau sa înnopteze acolo. Rucsacii erau deja așezați pe priciuri, ocupându-și locul. Din păcate la noi este prost înțeleasă destinația acestor refugii. Daca vreun necăjit ajunge noaptea acolo și chiar are nevoie de un loc în refugiu, nu se poate caza pentru ca sunt câțiva "smecheri" ce și-au programat, și au ocupat locurile din timp.
indicatorul de la Refugiul Grind
De la Refugiul Grind coboram prin pădure spre Poiana cu Totem, de unde vom schimba direcția spre stânga pentru a ajunge în zona la table.
La 5 minute de Poiana cu Totem ajungem la o bifurcație de trasee. Tot aici este și Izvorul Dâmbovicioarei, cea mai apropiata sursa de apa de refugiul Grind 1. Pana aici am făcut ceva mai puțin de 30' iar pe indicator scrie ca înapoi la refugiu faci undeva spre 45'.
La Table o alta bifurcație de trasee. Aici schimbam și noi marcajul de pe BR vom continua pe CR spre Prăpastiile Zărneștilor.
stana din Poiana Vlădușca
Bifurcație spre Cheile Pisicii
Prăpastiile Zărneștilor Prăpastiile Zărneștilor
Prăpastiile Zărneștilor - Cabana Salvamont
Fântâna Lui Botorog. Din acest punct mai avem 250 m pana în camping.
Track-GPS - Creasta Nordica Piatra Craiului
Acces:
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie pe:
S-ar putea să-ti placă si:
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.