Mergem până la capătul pământului, și ne uităm în jos.

Munții Grohotiș: Vârful Grohotiș 1768m.

Nici măcar tura de ieri din Ciucas, în care nu am văzut nimic și ne-am întors de pe traseu plouați pana la piele, nu a reușit sa ne convingă sa rămânem în tabără, chiar dacă prognoza meteo era complet nefavorabila. Alternativa de a sta "acasă" era de neacceptat, asa ca ne-am decis sa plecam in tură indiferent de condițiile meteo. Inițial am făcut un track cu urcare de la Mănăstirea Suzana și coboare în Pasul Bratocea. Dar fiind porțiuni de traseu nemarcate nu am riscat aceasta varianta, mai ales în condiții de vizibilitate de sub 50m. Asa ca am decis sa urcam din Pasul Bratocea pe marcaj BR și sa ne întoarcem pe același drum. Când am ajuns în Pasul Bratocea era ceata, de unde am dedus ca plafonul de nori este foarte jos și numai printr-o minune vom vedea soarele azi. Ploua mărunt, sa te pătrundă, iar ceata nu ne lăsa sa vedem nimic. Dar dacă tot am ajuns pana aici am vrut neapărat sa ajung pe acest vârf pentru a-mi completa lista. Asa ca foarte multe detalii despre acest traseu nu prea pot sa dau, pentru ca nu am vazut nimic. Singurele informații ar fi: distanta parcursa, durata traseului și diferențele de nivel, ce le vezi scrise mai jos. Munții Grohotiș sunt o grupă muntoasă a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt punct al masivului se afla pe Vârful Grohotiș, având 1.768 m.

Traseu

pasul Bratocea - sub vârful Grohotiș
marcaj: 
 vârful Grohotiș
 nemarcat 
(retur pe același traseu )

Pasul Bratocea punctul de intrare în traseu.
Ne echipam corespunzător condițiilor și pornim pe traseu.
Aproape tot traseul se parcurge pe drum, cu excepția ultimei părți care se face pe o poteca destul de slab conturata.
După aproximativ 1h15' (4 km) la ieșire din pădure ajungem la o stană.
De vreo doua ori drumul se bifurca, dar cu atenție puteți urmări marcajul, chiar dac nu exista indicatoare.
Părăsim drumul și marcajul BR și continuam pe o poteca slab conturata și nemarcata spre vârful Grohoti. De aici pana pe vârf mai sunt cca 700m.
Vârful Grohotiș 1768m. Cel mai înalt punct din Munții Grohotiș.
Echipa pe vârful Grohotiș
Returul îl facem pe același traseu.

Track (Trail GPS): Vârful Grohotiș 1768m. Munții Grohotiș


Acces: Cheia - Pasul Bratocea


Distribuie pe:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.

Ultimele postari:

Recomandat:

Mai poți vedea și:

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poti vedea:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poți vedea și:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (5) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (57) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (2) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Găvane (1) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) La Zaplaz (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Petrimanu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (3) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Cozia (2) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Craiului (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (5) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (2) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Buila Vânturarița (2) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (1) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Parâng (8) Munții Penteleu (1) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (42) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (1) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (2) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra din Chei (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (7) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scarita Belioara (4) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (1) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stana lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (5) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (2) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) Vârful Costila (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (1) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *

Ne găsești si pe: