Munții Parâng, Vârful Parângul Mare, traversarea masivului din Pasul Urdele la Statiunea Parâng (de la est la vest)

         
   Cum a sunat telefonul, am fugit la geamul Cabanei Groapa Seaca și ma uit spre cer. Se vad stelele, răsuflu ușurat. Tot weekend-ul au fost anunțate ploi, și în tura de ieri spre Lacul Roșiile ne-a plouat în doua reprize scurte, dar nu suficient sa ne strice ziua sau sa ne ude. Sper sa avem vizibilitate sa nu umblam cu capul în nori, măcar la propriu. Tura de azi era programata cu o zi înainte dar am fost inspirați sa o amânăm, ieri în creasta nu se vedea nimic, totul era învăluit în nori.
      Rucsacul era pregătit de aseară, am aprins Primus-ul sa facem cafeaua apoi am așteptat sa vina Dan sa ne ducă cu mașina, căruia ii mulțumim pentru transferul cu mașina de la Groapa Seaca în Pasul Urdele, nu oricine face asa ceva pentru tine, mai ales la ora aia. Cu o zi înainte am fost cu amândouă mașinile în stațiunea Parâng, mașina mea am lăsat-o în parcare la Telescaun Parâng. Aici o alta pățanie care merita povestita. M-am dus cu mașina în Petroșani sa alimentez, am traversat tot orașul pentru a găsi benzinăria mea preferata.(nu dau nume), dar, exact în ziua în care eu m-am dus sa alimentez aveau închis, pe motiv ca, curata rezervoarele ... și fac asta o data la 10 ani. Cum? Si tocmai azi? Ce norocos pot sa fiu.
La 5 fără 10 minute am plecat spre Pasul Urdele. DN7A de la Petroșani la Obârșia Lotrului este destul de rău, pe multe porțiuni lipsește și asfaltul.
         Tura de azi este destul de dificila mai ales ca ne-am propus sa ajungem la telescaunul din Parâng în timp util, pentru a evita cei câțiva km în plus cu o diferență de nivel de aproape  700m. Telescaunul are ultima coborâre la ora 15:30, programul fiind de la ora 9 la 16:00.
               Am ajuns în Pasul Urdele la ora 5:50, când ne-am dat jos din mașină am avut un soc. Ne așteptam sa fie rece dar nici chiar asa. Termometrul de pe bordul mașinii lui Dan arata 2°, dar vântul care bătea cu putere, intensifica cu câteva grade frigul de afara. Am deschis rapid rucsacul și am luat windstopper-ul, mănușile și căciula, brusc mi s-o făcut dor de izmene. Cu ocazia asta am demolat și mit-ul cu părul de pe picioare. Nu, nu tine de cald. 😬𝅳

Traseu Creasta Parâng de la est la vest

Pasul Urdele 2145m - Varful Iezer 2149m - Șaua Iezerului 2090m - sub Varful Mohoru2337m  - Șaua Mohoru 2165m - sub Varful Pleșcoaia 2250 - Șaua Pleșcoaia 2229m - Varful Setea Mare2365m - Varful Setea Mica 2278m - Șaua Piatra Tăiată 2225m - Șaua Ghereșu 2100m - sub Varful Leșu 2366m - Șaua Leșu 2310m - sub Vf Păclișa 2225m - șaua Păclișa 2225m - Varful Gruiu 2325m - Șaua Gruiu 2325m - Varful Parângul Mare 2519m - Șaua Tecanu 2410m - sub Varful Gemănarea 2437m - Șaua Gemănarea 2378m - Varful Stoienita2421m - Șaua Stoienita 2360m - Varful Cârja 2405m - Refugiul Cârja 2231m - Șaua Caprelor 2195m - sub Varful Scurtu 2203m - Șaua Scurtu 2125m - Șaua Izvorul 2050m - telescaun Parâng 1680m 
marcaj: BR
De pe traseul de creasta aveți posibilitatea de a vedea aproape toate lacurile glaciare din Munții Parâng: Lacul Iezer , Lacul Gâlcescu, Lacul Vidal, Lacul Pencu, Lacul Pasări, Lacul Zanoaga Mare, Lacul Gheresul, Lacul Roșiile, Lacul Lung, Lacul Zanoaga Stanei, Lacul Mandra, Lacul Verde, Lacul Slivei, Lacul Mic, Lacul Carja.
Distribuie pe:

Șaua Urdele - locul de unde am intrat pe traseu
Loc de parcare - punctul de unde am plecat și noi pe traseu
In imagine nu se vede, dar pe  stâlp este un indicator spre Vârful Părângul Mare marcaj BR, loc de parcare pentru mai multe mașini, asta în cazul în care sunteți nevoiți sa lăsați aici mașina.
Ora 6 suntem în Șaua Urdele la 2040m, am pornit Track-ul apoi am început urcarea spre Vârful Iezer 2149m, cu fiecare pas făcut vântul bătea tot mai tare. Soarele răsărea în spatele nostru. Ce spectacol, ce culori. Ploile din ultimul timp, temperatura scăzută sau vântul puternic, nu știu cine anume era de "vina" dar așa cer curat vezi numai în ianuarie, nu la 1 iulie. In orice direcție te uitai era vizibilitate 100%, pana la linia orizontului. Nu-mi venea sa cred ce norocoși suntem.


In spate se vede Pasul Urdele 2145m și Vârful Urdele 2223m 
De pe Vârful Iezer se vede foarte bine și Stațiunea Rânca
Foto de pe Varful Iezerul - Stațiunea Ranca
Urmează coborârea în Șaua Iezerului 2090m, traseul continua pe sub Vârful Mohorul 2337m  pana în Șaua Mohorul 2165m.
foto spre Șaua Iezerului

in stg  Vârful Plescoaia 2250m
Vârful Pleșcoaia 2229m
Continuam pe sub Vârful Pleșcoaia pana in Șaua Pleșcoaia unde întâlnim indicatorul spre Lacul Gâlcescu - Hornul Lacurilor marcaj triunghi rosu (red triangle)


spre Hornul Lacurilor - Lacul Gâlcescu
Șaua Pleșcoaia 2229m și Vârful Setea Mare 2365m
Am ajuns pe vârful Setea Mare la 2365m,
vârful Setea Mare la 2365m
 Vântul bătea cu atâta putere încât am fost nevoiți sa ne adăpostim. Pur și simplu nu mai puteam înainta. Am profitat de pauza de aproape 1h, mi-am pus camera foto la încărcat și am mâncat un sandwich, am luat un plic de anti-cârcel, piciorul încă mă supăra. Temperatura scăzută descarca acumulatorii de la telefon, dar mai ales la camera foto. Acumulatorul extern care îl folosesc îl recomand cu încredere, l-am folosit și la ture de 4 zile și a fost suficient sa-mi încarc camera foto o data și telefonul de 3 ori. Cat timp am încărcat camera, urmăream cu atenție intervalele de timp dintre rafalele de vânt, pauzele erau tot mai dese, era momentul sa pornim. Aproximativ 800 m sunt intre Vârful Setea Mare și Vârful Setea Mica, aici cred ca am înfruntat cele mai puternice rafale de vânt, de doua ori am fost aruncat de poteca, noroc ca vântul bătea dinspre nord. Daca ar fi bătut vântul dinspre sud, n-am fi putu merge pe poteca, de frica sa nu fim aruncați în Căldarea Dracului.  Dacă săptămâna trecuta am traversat Platoul Diavolului din Munții Cindrel, acum la picioarele noastre avem Căldarea Dracului, și Căldarea Gâlcescu cu Lacul Gâlcescu, cel mai mare lac glaciar din Munții Parâng. Am trecut și de Setea Mica și Creasta Păsări, în fata noastră se vedea șaua Piatra Tăiată 2225m, vârful Piatra Tăiată 2299m și Vârful Coasta Lui Rus2301m.

In șaua Piatra Tăiată întâlnim indicatorul spre Rezervația Căldarea Gâlcescu

Indicatorul ne spune ca mai avem 2h pana pe Vârful Parângul Mare 2519m. Din șaua Piatra Tăiată 2225m poteca șerpuiește în jos  spre Șaua Gheresul2100m.
De aici poți alege și varianta sa mergi înainte pe traseul marcat cu :
Banda Albastra Șaua Piatra Tăiată2225m  - Vârful Piatra Tăiată 2299m - Vârful Coasta Lui Rus 2301m - Curmătura Țiganului 2214m - Vârful Gauri 2244m - Șaua Huluzu 1824m- Vârful Cibanu Mare 1944m - Pasul Groapa Seaca 1598m (45.413229, 23.591412) 
ATENȚIE! - marcajele sunt rare - Traseu periculos iarna în zona vârfului Gauri.
Mai facem o poza spre Căldarea Zănoaga și lacul cu același nume și pornim spre Șaua Gheresul
Căldarea Zănoaga și Lacul  Zănoaga
Saua Gheresul - foto spre Vf Parângul Mare
Vârful Leșu 2366m
Traseul merge prin stânga vârfului, în imagine se vede foarte bine poteca.
Vârful Păclișa 2335m  - foto din Șaua Leșu 2310m
Ajunși în Șaua Pâclișa se vad foarte bine Lacurile Roșiile, Lacul Lung, Lacul Mandra și Lacul Zănoaga Stanei.
Lacul Roșiile, Lacul Lung și Lacul Zănoaga Stanei
Lacul Roșiile, Lacul Lung și Lacul Mandra
Lacul Mandra , Vârful Gruiu și Vârful Parângul Mare
Vârful Gruiu și Vârful Parângul Mare
                 Când mai aveam vreo 15 minute sa ajungem în Șaua Gruiu apare în fata noastră o fata, eram sub vârful Gruiu pe la ora 10 jumate. De unde vine fata asta? Nu avea cum sa ajungă din Stațiunea Parâng asa repede. Am intrat în vorba cu ea, se numește Ana și e din Chișinău. "Iubesc prea mult muntele ca să stau acasă"  mi-a răspuns ea când am întrebat-o ce face singura pe munte.  A dormit la "refugiul" Cârja care e mai mult un adăpost decât un refugiu, construit din pietre, cu acoperiș de lemn unde nu exista priciuri, se doarme pe jos. Săraca a avut și o noapte "alba", un animal i-a dat târcoale. Cat curaj pe ea, eu nu m-as fi încumetat la o astfel de aventura singur, oricând se poate întâmpla ceva. Ne-am luat rămas bun de la Ana, gândindu-mă cat de norocos sunt s-o am pe soția mea alături de mine.
Ana din Chișinău
Vf. Parangul Mare 2519m
Lacul Mandra
In Șaua Gruiu găsim amenajat un loc de campare, nu știu dacă este permisa camparea în zona asta.
loc de campare
In Șaua Gruiu găsim o bifurcație, de aici se poate cobori spre lacul Mandra și Lacul Roșiile, traseul continuând pe la Refugiul Agățat pana la cabana Groapa Seaca, marcaj PR. Este chiar traseul ce l-am făcut ieri împreună cu Ina și Dan, doar ca noi am urcat de la Groapa Seaca pana la Lacul Roșiile.
indicator spre cabana Groapa Seaca din Șaua Gruiu
Șaua Gruiu - Parângul Mare 30 minute
Admirăm încă o data lacul Mandra, care-și fâlfâia luciul apei în bătaia vântului, mândru de nuanțele lui, care se schimbau la fiecare rafala de vânt.
lacul Mandra
     Mai avem foarte puțin și ajungem pe cel mai înalt vârf din Munții Parâng, care la cei 2519 m este al patrulea vârf din România, după Moldoveanu, Negoiu și Viștea, totuși este cel mai înalt vârf din România dintre toate vârfurile care nu se afla în Munții Făgăraș. Ma uit în spate, o vad pe Ana.
Ana în urcare spre vârful Păclișa - Munții Parâng - foto de sub Parângul Mare
dacă nu ai văzut-o îți arat eu unde e.
Acum realizezi cat suntem de mărunți?
Nu pot sa nu admir încă odată curajul acestei fete. Bravo Ana. Sper sa ne vedem din nou pe munte.
Vârful Parângul Mare 2519m
Vârful Parângul Mare 2519m
Este pentru a doua oara când ajungem aici, am mai fost 2015, au trecut aproape 3 ani.
Vârful Parângul Mare 2519m
Vârful Parângul Mare 2519m
Mai facem câteva fotografii și începem coborârea spre șaua Tecanu 2410m, traseul trece apoi prin dreapta vârful Gemănarea.
Vârful Gemănarea 2437m
foto sub vârful Gemănarea
Varful Slivei 2420m
Lacul Verde - Lacul Mic și Lacul Slivei
vârful Stoienita 2421m
Lacul Carja
In șaua Stoienita 2360m mai facem câteva fotografii si urmează sa ajungem pe vârful Cârja
Lacul Verde, Lacul Mic, și Lacul Slivei


Vârful Cârja 2405m
Vârful Cârja 2405m
Vârful Cârja 2405m


Refugiul Cârja 2231m
Refugiul Cârja 2231m
Refugiul Cârja 2231m
Cam astea sunt condițiile din Refugiul Cârja, mai mult un adăpost decât un refugiu, construit din pietre, cu acoperiș de lemn - nu exista priciuri, se doarme pe jos - 
ATENTIE! - nu este apa în zona acestui refugiu
Refugiul Cârja 2231m
Refugiul Cârja 2231m
Refugiul Cârja 2231m
Refugiul Cârja 2231m
Custura Cârjei, rămâne pe altădată, foto din șaua Caprelor 2195m
Custura Cârjei
Odată ajunși în șaua Scurtu 2125m, avem o bifurcație cu traseul PG ce duce din stațiunea Parâng la lacul Mija
spre lacul Mija din Saua Scurtu
Ajunși în Șaua Izvorul 2050m traseul BR trece în curba de nivel pe sub vârful Parângul Mic. Aici am avut o surpriza. Ina cu Dan ne așteptau și împreună cu ei am coborât in Stațiunea Parâng
Spre Parângul Mic
persoanele din imagine merg spre Parângul Mic, traseul BR pe poteca din stanga
Vârful Parângul Mic



Stațiunea Parâng
Poteca spre Stațiunea Parang


Vârful Cârja 2405m
Vârful Cârja 2405m
Vârful Cârja 2405m
Stațiunea Parâng
Stațiunea Parâng
Stațiunea Parâng
Vârful Cârja 2405m
ATENTIE - chiar daca programul este de la ora 9 la ora 16, ultima coborâre este la ora 15:30' In cazul in care ati pierdut telescaunul va asteapta inca aproximativ 5,5km de mers pe drum cu o diferență de nivel de aproape 700m.
Telescaunul de sus din Stațiunea Parâng
Erika, Ina și Dan
Telescaunul de jos din Stațiunea Parâng 

Track GPS: Traversare Muntii Parang - de la est la vest

 

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.


Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Distribuie:

5 comentarii:

Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (73) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Mai poți vedea și:

Ne găsești si pe:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *