Există ture montane și există legende montane. Noi suntem a doua categorie. Fiecare traseu se lasă cu febră musculară și perle pline de înțelepciune. Dacă ai fost vreodată pe munte cu un grup pestriț ca al nostru, știi că nu doar vârfurile îți taie răsuflarea, ci și replicile care se nasc pe munte între o stâncă și o gură de aer, pe marginea unei prăpăstii.
Așa s-a scris și istoria grupului nostru: Pușcați într-o aripă. Cu râs, panică, autoironie, bocanci uzați și prăfuiți. Orice grup de drumeți are poveștile lui. Ale noastre însă... merită nu doar un blog (jurnaldedrumetii.ro), ci și ecranizare într-un serial. Dacă ar exista vreodată o categorie "comedie montană cu accent transilvănean și vocabular colorat", noi am lua Oscarul. Punct!
Legendele montane
se nasc cu noi
Există ture montane și există legende montane.
Noi suntem a doua categorie.
Povestea grupului „Pușcați într-o aripă”: despre febră musculară, perle de înțelepciune și replici care nasc istorie pe munte.
Originea numelui
Pușcați într-o aripă
Unul mai pușcat ca altul.
Totul a început, ca orice aventură serioasă, cu o replică aruncată la poalele Retezatului, de unde realitatea capătă altă perspectivă... Adevărata origine a numelui grupului nostru glorios vine de la Doina, care, într-o tentativă blândă de recrutare montană, a lansat cea mai nebunatică formă de încurajare auzită vreodată:„Hai liniștită, că toți sunt pușcați într-o aripă.” A fost fraza care a liniștit-o pe Larisa... probabil pentru că a realizat că nu poate ieși mai șifonată decât restul. Dar adevărul e că Doina nu glumea deloc. La propriu, fiecare dintre noi avea ceva „pușcat” la momentul respectiv:
- • Miki își legase genunchiul, că-i „scârțâia la coborâre”.
- • Cornel mergea pe jumătate înclinat spre dreapta, „probleme cu spatele”.
- • Pe Ciri îl ținea un deget de la picior, dar l-a bandajat cu leucoplast și voință.
- • Erika mesteca pe o parte din gură, pentru că „măseaua de minte o am… dar isi face de cap”.
- • Eu aveam o contractură la spate, dar mergeam drept ca o prăjină de frică să nu mă mă blochez definitiv.
De aici și până la denumirea grupului nostru „Pușcați într-o aripă” n-a fost decât un pas… Poate tocmai de-aia numele ni s-a potrivit atât de bine: pentru că nu ne-am oprit. Ne doare? Da, ne doare. Dar ne doare oricum, indiferent dacă stăm acasă sau urcăm pe munte.
Strategie de ascensiune
Cornel: Tactica Supremă
Cu calmul omului care a trecut prin multe și cu un zâmbet vag ironic, el lansează tactica de luptă montană supremă: „La atac prin retragere.” Nimeni nu știe exact ce înseamnă, dar ne place cum sună. Nimeni nu știe exact ce înseamnă. Dar ne place cum sună. Cert e că de fiecare dată când o auzim, râdem, și... stăm pe loc încremeniți
Maestrul Zen
Miagi San (Traian)
Miagi San, zis și „Mă Trăiene”, aduce liniștea grupului atunci când panta devine mai abruptă sau când ne aflăm pe marginea unei prăpăstii, acolo unde adrenalina e mai mare decât permite legea. Cu o sinceritate debordantă, rostește: „Nu-ți fie frică, că io tăt tremur.”
Lupta cu jnepenii
Attila și nemarcatele
Când poteca se termină, zâmbetul lui se topește. După jnepenii de pe Oslea, a decretat: „No… asta nu-mi mai place.” Era clar. Fobia lui față de nemarcate și-a făcut loc la suprafață. De atunci, când apare o zonă de „navigație liberă” pe hartă, îl anunțăm din timp. Și, desigur, îi spunem cu glas blând: „Nu-ți fă griji, nu e nemarcată, e… creativă.”
Sinceritate Brutală
Ciri și Caprele Negre
Când vine vorba de Ciri, el e omul cu răspunsul pregătit chiar și pentru necunoscuți. În Buila Vânturarița, un montaniard l-a întrebat politicos: „Ați văzut capre pe aici?”
Răspunsul lui a fost prompt, sincer și absolut devastator: „În afară de ale noastre, nu!”. Replica i-a adus instant o bâtă ușoară peste spate de la Daniela și o criză de râs generală.
Cuplul de Aur
Ghiță & Mariana
Ghiță: A înghețat când într-o zi când, în timp ce ne adunam pentru tură, cineva, nu dăm nume, dar o știm toți drept Budeanca,a lansat afirmația: „Toți bărbații care au mașină albă... îs fătălăi.” El, posesor mândru de Tiguan alb, a înghețat pe loc. N-a zis nimic, dar privirea lui cerea despăgubiri morale. „Și io care credeam că-i curată”, a șoptit el privind spre Tiguan”.
Mariana: Inventatoarea „turei preventive”. Pe vârful Oslea, peisajul te lasă fără cuvinte… sau cel puțin așa ar trebui! Nu și în cazul ei, care, ajunsă sus cu sufletul la gură, dar cu chef de conversație, se uită în zare, spre Muntii Retezat, și mă întreabă curioasă: - „Ce vârfuri se văd alea din față?” Încep, conștiincios, să-i enumăr: Piatra Iorgovanului, Piule, Custura, Peleaga, Păpușa ... dar nu mă lasă să termin că mă oprește, si-mi spune foarte serioasă: „Să-mi aduci aminte când mergeți pe acolo, eu să nu mai vin, că le-am văzut de aici.”
Sinceritate pe Strungă
Miki și Strunga Dracului
Cu fața palidă ca varul pe Strunga Dracului, a scos perla: „De-ar vedea mama pe unde umblu, ar spune: Apleacă-te să-ți dau două palme!”.
A fost momentul în care ne-am dat seama că nu doar bocancii, ci și psihicul trebuie să fie impermeabil.
Motto-ul de Criză
Enikő și Cele 15 Palme
Pe coborârea dintre Vârful Zascol și Vârful Biliana, Enikő a lovit direct în rafală cu o replică devenită deja motto-ul de criză în grup:
„Să-mi trag 15 palme, cine dracu m-o adus aici?”
Nu una, nu două. Cinșpe. Cu accent ardelenesc și disperare pură. Nu e clar nici azi dacă erau pentru ea, sau pentru noi, ăștia cu ideea „hai că nu e greu”.
Descărcare nervoasă
Virgil și momentul de glorie
Cu o față serioasă, într-un decor de neuitat, ușurat că a trecut cu bine de Strunga Dracului, Virgil a întrebat: „Unde-i Toni, că vreau să-i zic ceva?”
Nu eram chiar lângă ei, dar replica lui a venit ca o descărcare plină de ușurare: „Fi-ți-ar Strunga a Dracului!”.
Regula de Aur
Toni: „Hai, că-ntunecă!”
Recunosc că și eu am contribuit la folclorul grupului, poate mai puțin poetic, dar cu un efect de mobilizare mai eficient decât cafeaua instant: nemuritoarea mea vorbă de luptă: „Hai, că-ntunecă!”
O spun de obicei cu calm, dar ferm, în momentele în care e clar că, dacă mai stăm, frecăm menta, ne gândim la nemurirea sufletului, admirăm trifoiul galbejit sau pozăm norii, ne prinde noaptea pe creastă. Nu zic că toți mă ascultă, dar de fiecare dată se grăbesc... de parcă întunericul e zmeul ce așteaptă după colț.
A, și nu uita regula de aur: când zic „Hai, că-ntunecă!”, nu întrebi, nu comentezi, nu cauți frontala, fugi, cu zâmbetul pe buze și cu gândul că, indiferent de traseu, cele mai frumoase povești se nasc între o glumă bună și o pantă de-ți dai cu genunchii în gură.
Cindeni Style
Ovidiu din Cugir
Omul care transformă orice munte în cartierul natal.
El este din Cugir, cartierul Cindeni, și are o perspectivă unică asupra geografiei: indiferent unde face o poză sau ce vârf vede, ne întreabă mândru: „Vă place la noi în Cindeni?”.
Pe unde trece el, rămâne pădurea fără frunze. Tot ce prinde mănâncă, cu o poftă de parcă așa și-a petrecut toată copilăria în pădure de foame. Dacă-l lași singur cinci minute lângă un copac, s-ar putea să-l găsești mestecând, întrebându-te tacticos dacă-ți place „priveliștea” din Cindeni.
Inspecție nocturnă
Stăncuța și Trambulina
Când natura devine un pic prea „interactivă”.
Seara, după ce am terminat cu toții poveștile depănate în jurul focului și ne-am retras care pe unde am putut la somn, liniștea muntelui a fost spartă de o solicitare urgentă de „cazare” din partea Stăncuței.
Motivul? Două vulpi extrem de jucăușe deciseseră că materialul cortului ei este trambulina perfectă. Săreau într-una cu picioarele pe pânză, de parcă făceau gimnastică aerobică la miez de noapte pe capul ei.
Stăncuța, noi te-am înțeles și te-am primit, dar să știi un lucru: data viitoare zi mersi că au fost doar vulpi și n-au venit urșii să facă lupte greco-romane pe cortul tău!
Recapitulare
Deci, vii cu noi?
Acum, dacă citești rândurile astea și te gândești: „Aș merge și eu cu ei...”, îți spun doar atât: ai grijă ce-ți dorești. Pentru că în tura noastră n-ai nevoie doar de echipament tehnic sau de o condiție fizică de invidiat, ci și de un simț al umorului bine ancorat.
Când zic „Hai, că-ntunecă!”, nu întrebi, nu comentezi, nu cauți frontala... fugi! Fugi cu zâmbetul pe buze, știind că cele mai frumoase povești se nasc între o glumă bună și o pantă de-ți dai cu genunchii în gură.
Turele pe jurnaldedrumetii.ro nu costă nimic. Râsul, aerul curat și febra musculară se oferă, nu se vând.
„Acolo unde drumul se termină,
începe povestea noastră.”
Suntem un grup unit care nu se sperie de traseele nemarcate. Ne plac locurile pe care Google Maps le evită și pădurile unde semnalul la telefon dispare, dar conexiunea dintre oameni crește.
Nu suntem ghizi. Nu suntem agenție. Nu oferim asigurări sau diplome. Oferim povești, râsete și momente în care te întrebi sincer: „De ce n-am venit cu ei mai devreme?”
Dacă citești asta și zâmbești... înseamnă că ești de-al nostru. Ia-ți bocancii, lasă un comentariu și HAI CU NOI.
Nu-i musai să știi traseul, de asta mă ocup eu!
Cand nu ai inspirație mergi la munte , te v-a gasi ea pe tine .
RăspundețiȘtergere"Nimic in viata nu i intamplator". Grupul puscatilor dovedeste cu prisosinta acest fapt. Pasiunea iesita din comun pentru drumetiile montane a liderului grupului, pofta sa de viata, implicarea, voiosia si iubirea pentru munte se impletesc armonios cu "asteptarile si interesele" membrilor. Astfel, toti devin "pușcați". Nu există cuvinte pentru a exprima unicitatea si frumusetea aventurilor pe care le experimenteaza pușcații! Sincere felicitari si multumiri pentru tot si pentru toate! "supraviețuitoarea" Kis Enikő 😅
RăspundețiȘtergereAi dreptate, nimic nu e întâmplător. Fiecare tură, fiecare zâmbet, fiecare pas pe potecă ne apropie și ne transformă. Și da, poate că suntem „pușcați”, dar în cel mai frumos sens al cuvântului: cuprinși de dorul de creastă, de curajul de a ieși din zona de confort și de bucuria sinceră de a trăi clipa împreună.
ȘtergereȘi astea sunt doar o mică parte, pentru că la fiecare tură iasă altele și altele, cred că la efort, pe vârfuri sau mai degrabă pe cărările (strungile!!) spre vârf (că acolo e provocarea), oamenii sunt autentici, simpli, puri și amuzanți prin naturalețea lor, dată de faptul că ajungi de multe ori la limită.. ce bine se simte după 🫣
RăspundețiȘtergereSunt de puțin timp în acest grup și mă simt deja ca într-o familie. Ador vibe-ul care se crează, îmi plac glumele (se spun multe), mă simt în siguranță și cu voi am ocazia să descopăr acum (nu as fi crezut) munții din România. Și vă mulțumesc pentru primire! 🤗
Faptul că te simți deja „acasă” în grupul nostru e cea mai frumoasă confirmare că vibe-ul pe care îl simțim e real și molipsitor. Asta ne dorim: un spațiu de siguranță, prietenie, umor și descoperire, a muntelui, dar și a noastră, unii prin alții.
ȘtergereE minunat sa faci trasee cu voi, sa gândești oare pot face față, și la sfârșitul turei sa îți vină sa zburzi
RăspundețiȘtergereși sa îți zici, da a fost mirific
De fiecare data e altfel, de fainse simte pasiunea pentru munte și dragul de natură
Vă mulțumesc pentru tot Oameni Fani
Așa e, fiecare tură e specială în felul ei, iar bucuria de la final, când simți că ai reușit și ți-ai depășit limitele, nu se compară cu nimic. Zburdatul la final însă… e mai greu, mai ales după ce ai bifat 3 vârfuri de peste 2500 intr-o zi.
ȘtergereAm rîs cu zgomot la această postare. Sper să ne nimerim vreodată la o tură împreună. Sunt curios, eu pe unde o să mă pușc?
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc pentru comentariu, m-a bucurat. Adevărul e că în turele montane, dincolo de efort și provocări, tocmai astfel de momente, replici și întâlniri dau farmec poveștilor noastre. Mi-ar plăcea să ne „nimerim” cândva într-o tură. Cine știe? Poate chiar atunci va fi acel moment în care se mai scrie o pagină dintr-o legendă montană, în stilul nostru, cu zâmbete, efort și amintiri frumoase ce rămân adânc tipărite în memorie.
ȘtergereSa înțeleg ca eu si Doina, suntem personaje remarcabile ale grupului 😀.
RăspundețiȘtergereDe aici de departe, imi lipsește grupul si-mi lipsesc drumețiile cu voi.
Indemn iubitorii de natura si de muntisori sa se alăture grupului . 💚
Nu veți regreta!
Sunteți mortali, aveți exact atitudinea de care e nevoie pe munte pentru ca tot ce e greu să pară mai ușor.
RăspundețiȘtergereVă urmăresc și pentru că experiența voastră și turele pe care le faceți sunt mereu o sursă de inspirație și de informații valoroase.