Vârful Arjana 1511 m
Podul Țâșnei → Dobraia → Șaua Prislop → creastă → vârf.
Un traseu cu marcaje impecabile și un sat aproape uitat.
Munții Cernei se află în sud-vestul Carpaților Meridionali, făcând parte din grupa Retezat-Godeanu, și se întind ca o veritabilă barieră de șisturi cristaline pe o lungime de aproximativ 40 de kilometri. Aceștia sunt delimitați la sud-est de impresionantul Culoar tectonic al Cernei, care îi separă printr-un contrast peisagistic izbitor de pereții calcaroși ai Munților Mehedinți, în timp ce la nord se învecinează cu uriașul Masiv Godeanu, din care se desprind în zona Văii Olanului. Versanții lor vestici coboară spre izolata și pitoreasca Depresiune a Cornerevei și spre Culoarul Caransebeș-Mehadia, fiind flancați de văile Râului Rece și Belarecăi, granițe naturale ce îi separă de Munții Semenic. Sunt munți mai puțin frecventați decât vecinii lor celebri, tocmai de aceea creasta lor lungă și panoramică îți oferă adesea senzația că o ai aproape doar pentru tine. Vârful Arjana, cu cei 1.511 m ai săi, este unul dintre reperele importante ale crestei principale, flancat de Vârful Zascol (1.491 m) și Vârful Dosu Cerbului (1.446 m). Accesul clasic către acest domeniu al liniștii montane și al cătunelor izolate se face dinspre Podul Țâșnei, pe DN67D, urmând marcajele turistice
Am urcat pe 27 iunie 2020, chiar a doua zi după Ziua Drapelului Național, o sărbătoare instituită prin lege pe 26 iunie pentru a marca momentul din 1848 când Guvernul provizoriu al Revoluției a decretat tricolorul ca steag național. Pretextul nostru a fost unul simplu și simbolic, căutam culorile drapelului pe marcajele turistice, iar primul loc în care mi-a venit în minte să le găsesc alăturate a fost creasta Munților Cernei. Aici, succesiunea traseelor omologate face ca stâlpii indicatori să poarte punct albastru, punct galben și punct roșu, o coincidență pur tehnică, deoarece uneori culorile sunt puse fără să respecte ordinea exactă a drapelului, fapt ce justifică această potrivire întâmplătoare, dar care creează pe munte un efect vizual nesperat și plin de semnificație. Am pornit la drum într-un grup extins de 17 persoane, o dinamică ce transformă radical experiența pe munte. Pe parcursul unui traseu solicitant de 22 de kilometri, această componență s-a tradus prin ritmuri de mers diferite, pauze renegociate constant la umbră și o mulțime de fotografii de grup pe fiecare vârf cucerit. A meritat însă fiecare minut, efortul fiind pe deplin răsplătit de spectacolul crestelor și de energia echipei.
Deși Vârful Arjana nu are legende proprii consemnate în arhivele etnografice, contextul cultural al Munților Cernei este profund legat de marile mituri ale văii, în special de figura legendară a lui Iovan Iorgovan, varianta carpatică a lui Hercule. Legenda Cheilor Corcoaiei povestește despre lupta gigantică dintre Iovan și balaurul cu mai multe capete, care, fiind rănit, a spintecat muntele pentru a se ascunde în apele termale tămăduitoare de la Băile Herculane. Există o legătură simbolică strânsă între aceste locuri, conform credințelor locale din Cornereva și Dobraia, crestele înalte ale Cernei, inclusiv stâncăriile Arjanei și ale Zascolului, erau considerate zonele de refugiu și de pândă ale balaurului înainte de a fi fugărit spre albia râului. În ceea ce privește Biliana, poveștile bătrânilor din satele de coastă amintesc uneori de această figură mitologică asociată cu zânele pădurilor sau cu fetele de munte care păzeau izvoarele ascunse, o prezență eterică ce completează perfect atmosfera mistică a acestor înălțimi izolate.
Dobraia, satul prin care trece traseul, are o istorie legată de marile mutări ale populației din Valea Cernei, generate de construcția hidrocentralelor în a doua jumătate a secolului XX. O parte dintre locuitorii de la vale au fost strămutați forțat, cei de pe coastă au rămas, dar treptat satul s-a golit. Astăzi câteva familii revin vara. Școala veche cu WC exterior din lemn și biserica cu filigorie mai stau mărturie a unei lumi care refuză să dispară, o lume vegheată de pe creastă de silueta impunătoare a Arjanei.
PG →
BR
Detalii traseu
Punct Galben (Podul Țâșnei → Șaua Prislop) →
Bandă Roșie (Șaua Prislop → Vârf)
Descrierea traseului: pas cu pas
Traseul este conceput în variantă dus, întors, având ca punct comun de start și sosire Podul Țâșnei, situat pe malul râului Cerna. Urcarea solicitantă utilizează două marcaje consecutive, mai exact urmăm punct galben de la vale până în Șaua Prislop, iar de acolo continuăm pe bandă roșie până pe creastă. Ultimul segment de aproximativ 10 minute spre vârful Arjana propriu zis se desfășoară pe o potecă nemarcată, dar foarte vizibilă și lipsită de dificultăți de orientare. Coborârea o facem pe același traseu, urmând în sens invers pașii de la urcare. Deși există și varianta ca de pe vârful Zascol să continuăm coborârea spre vârful Biliana, am decis să evităm această porțiune din cauza zonelor expuse, având în vedere că am fost însoțiți de un grup numeros, din care o parte erau începători. Siguranța grupului a fost primordială în luarea acestei decizii, muntele cerând întotdeauna responsabilitate.
1. Podul Țâșnei — Start Altitudine: ~400 m · DN67D · Parcare la Motel Dumbrava
Parcăm mașinile la aproximativ 150 de metri de Motel Dumbrava, pe malul stâng al Cernei. Locul de parcare este destul de generos, existând suficiente spații amenajate, mai ales dacă parcarea se face într-un mod responsabil, fără a bloca accesul celorlalți participanți la trafic. Tot din acest punct de plecare puteți intra și în traseul spectaculos spre Cheile Țâșnei, localizat în Munții Mehedinți, acesta fiind un traseu deosebit, încărcat de istorie, ce urmărește vechea graniță a Imperiului Austro-Ungar prin poteci pitorești, săpate direct în stâncă de către soldații imperiali.
Din parcare poteca coboară aproximativ 10 metri, până când ajungem la podul suspendat care traversează râul Cerna. Marcajul
PG apare imediat de cealaltă parte, pe un stâlp nou. Dimineața devreme, ceața umedă de pe râu urcă prin pădure, unul dintre motivele pentru care Munții Cernei au o altă atmosferă față de masivele mai aglomerate de la nord.
2. Urcuș prin pădure spre Dobraia km 0–5 · Marcaj PG · Pantă abruptă la start
Panta atacă imediat și destul de ferm, prin pădure de fag. Primii doi kilometri sunt cei mai solicitanți din tot traseul, cu urcuș susținut pe un teren bine consolidat de rădăcini.
Pe măsură ce urci spre creasta Arjanei, traseul devine un adevărat spectacol botanic, transformând pantele montane într-un mozaic viu de culori și parfumuri. Primăvara și vara, pajiștile alpine și subalpine sunt pline de flori.
3. Punct de belvedere, locul de popas si izvorul — km ~2-3,5 ·
În jurul kilometrului 2, panta începe să se domolească și ajungem la un superb punct de belvedere. Pentru o vizibilitate mai bună, ne abatem câțiva metri de la poteca principală. Crestele abrupte ale Munților Mehedinți, Valea Cernei, Cheile Țăsnei și Vârful Inălățul Mare sunt doar câteva dintre reperele spectaculoase care se pot admira de aici. Plecam de la punctul de belvedere și ajungem la o bancă încropită dintr-o scândură îmbătrânită, un loc de popas amenajat de către localnici. Este momentul perfect pentru o scurtă pauză de hidratare și o gustare rapidă înainte de a continua urcarea. Umbra copacilor și adierea ușoară a vântului fac din acest colț improvizat un refugiu excelent pentru drumeții obosiți.
La kilometrul 3, poteca trece prin dreptul unei gospodării izolate. Câinii, extrem de vocali și aparent agresivi din spatele gardului, i-au anunțat gazdei prezența noastră din timp. Urmele de copite din noroiul de pe potecă ne dau de înțeles că traseul este folosit frecvent și de localnici pentru a-și duce animalele la adăpat. La doar 100 de metri de casă ajungem la un izvor amenajat special în acest scop. Aceasta este singura sursă certă de apă de pe tot traseul, așa că alimentarea este obligatorie, mai ales că odată ajunși pe creastă nu vom mai găsi nicio sursă de apă.
4. Satul Dobraia și Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul km ~4.5 · izvor, biserică, școală veche
Dobraia este un sat aproape pustiu, unde doar câteva familii se mai întorc pe parcursul verii. Tot aici se află și micul cimitir din Dobraia, ale cărui câteva cruci veghează tăcute peste vale. Pe acești munți stâncoși, stăpâniți de piatră dură, să găsești un petec de pământ suficient de adânc pentru un mormânt este o adevărată provocare. Privind la izolarea locului, nu pot să nu mă întreb: oare strămoșii au ales mai întâi locul pentru ridicarea bisericii, iar cimitirul s-a format firesc în jurul ei, sau căutarea anevoioasă a unui pământ bun de săpat a fost cea care a dictat, în final, unde se va înălța sfântul lăcaș?
După un scurt popas la filigoria lipsită de bănci sau scaune, traversăm pe lângă biserică spre dreapta. Ajungem astfel într-un punct important de cotitură al traseului nostru. Marcajul Punct Roșu (PR) continuă spre stânga, către Poiana Lungă, unde se intersectează cu traseul de creastă marcat cu Bandă Roșie (BR), coborând apoi spre Bogaltin. Dacă îți dorești să parcurgi renumita creastă Biliana – Zăscol, acesta este traseul recomandat, permițându-ți să abordezi zona expusă pe urcare. Noi urmărim marcajul Punct Galben (PG), care cotește la dreapta spre școală.
După aproximativ 400 de metri, drumul ne aduce în dreptul vechii școli din Dobraia. Atenție: aici trebuie părăsit drumul principal! Poteca continuă prin spatele școlii, unde marcajul Punct Galben (PG) este aplicat direct pe perete. În cazul în care ai uitat să alimentezi cu apă, poți continua pe drum încă 300 de metri până la Izvorul Dobraia, după care te întorci în acest punct pentru a continua traseul.
Imediat ce ajungem în spatele școlii, ne lovim de imaginea tristă a vechii toalete. Aceasta pare teleportată direct dintr-un ev mediu îndepărtat, o imagine dezolantă a infrastructurii rurale. Stăm și reflectăm câteva momente, privind cu amărăciune la însemnele scrise cu vopsea pe uși: WB (bărbați) și WF (femei). Alături de ele apare și enigmatica notație WH, cel mai probabil o încercare rustică și improvizată de a marca o cabină destinată persoanelor cu handicap, o dovadă în plus a lipsurilor cu care s-a confruntat comunitatea locală.
Contrastul devine de-a dreptul frapant când ridici privirea spre clădirea școlii: pe peretele lateral sunt montate panouri fotovoltaice moderne, instalate cel mai probabil pentru iluminat. Această alăturare dintre tehnologia de ultimă generație a secolului XXI și latrina medievală din curte scoate în evidență o controversă dureroasă, un absurd românesc în care modernizarea se oprește la fațadă, lăsând utilitățile de bază încremenite în trecut.
5. Spre Șaua Prislop — Pajiști deschise și marcaje noi km 5–7 · Marcaj PG excelent · Vederi spre Cerna
Dincolo de Dobraia, traseul se schimbă. Poteca urcă mai domol, alternând pădurea cu pajiștile deschise, oferind vederi ce se lărgesc treptat spre Valea Cernei. Marcajul Punct Galben (PG) este impecabil, mulțumită Asociației Montane Carpați, care a refăcut indicatoarele cu sprijinul MAI. Am numărat stâlpi noi la aproape fiecare bifurcație posibilă, o raritate pe traseele mai izolate din sudul Carpaților.
După aproximativ 2 kilometri de la școală, ajungem în Poiana Corbului, pe care o vom traversa pe toată lungimea ei. Un lucru foarte interesant este că aici, în lipsa pietrelor pe care să poată fi aplicate marcajele, cei de la AMC au clădit mici grămezi de 3-4 pietre mai mari pentru a fi vizibile peste iarba înaltă, vopsind marcajul direct pe ele. Poteca continuă pe curbă de nivel spre dreapta, iar după circa 1 kilometru vom intra din nou în pădure.
Pe marginea potecii avem bucuria să întâlnim o adevărată bijuterie a florei montane: crinul de pădure (Lilium martagon), una dintre cele mai spectaculoase și elegante flori ocrotite din spațiul carpatic. Specie protejată prin lege în România, aceasta uimește prin petalele sale roz-purpurii cu pete închise la culoare (marmorate), răsucite puternic spre exterior în formă de „turban” , detaliu ce i-a adus și denumirea populară de crin turban. Cu staminele sale lungi și proeminente ce atârnă grațios în jos, floarea domină poienile umbroase și fânețele montane, oferindu-ne un spectacol vizual memorabil și amintindu-ne cât de prețioase sunt aceste rarități întâlnite în drumurile noastre.
Chiar lângă crinul de pădure, atenția ne este atrasă de o altă prezență remarcabilă a faunei montane: un croitor negru (din familia Cerambycidae, cel mai probabil genul Morimus sau Monochamus), o insectă emblematică pentru pădurile bătrâne și poienile din Carpați. Recunoscut ușor după corpul său alungit, robust și masiv, dar mai ales după antenele impresionante ce depășesc adesea lungimea corpului, acest gândac este un element cheie în ecosistemul forestier. Deși înfățișarea sa poate părea fioroasă, croitorul este complet inofensiv pentru oameni și se deplasează lent, hrănindu-se cu lemn în stare de descompunere sau sevă. Prezența lui în această zonă indică un habitat sănătos și nealterat.
Vă rog din suflet ca atunci când le întâlniți pe potecă să nu le călcați sau să le omorâți! Deși uneori pot părea înfricoșătoare prin dimensiuni, aceste insecte sunt pașnice și au un rol vital în reciclarea materiei lemnoase și menținerea echilibrului din natură. Priviți-le, fotografiați-le și lăsați-le să-și urmeze drumul neclintite.
6. Șaua Prislop 1270 m — bifurcație cu traseul de creastă Marcaj BR · Vedere spre varful lui Stan
Șaua Prislop este spațioasă, cu indicatoare de distanțe. Aici schimbăm marcajul: de pe
PG → trecem pe
BR, traseul de creastă al Munților Cernei.
Conform indicatoarelor din Șaua Prislop, poziționată aproximativ la jumătatea crestei Munților Cernei, timpul de parcurgere până la oricare dintre cele două limite ale masivului este de 11 ore. Spre nord, limita este marcată de Curmătura Olanelor, punctul unde Munții Cernei se termină și începe Masivul Godeanu, iar spre sud, limita ajunge până la Băile Herculane, la confluența râurilor Cerna cu Belareca. Deși estimările de pe track-urile pregătite pe hârtie ofereau un timp diferit pentru traversarea integrală de la nord la sud, marcajele din teren rămân reperul de referință până la parcurgerea efectivă la pas a crestei.
7. Creasta — Vârful Dosu Cerbului 1446 m Marcaj BR · Vedere spre Zascol și Arjana
Pornim pe marcajul Bandă Roșie, urcând la început prin pădure pe o distanță de circa 500 de metri. Urcușul nu este foarte anevoios, iar poteca bine conturată nu pune probleme de orientare. La ieșirea din pădure, creasta se deschide rapid în ambele direcții, oferind un spectacol panoramic de excepție. Odată ajuns pe vârf, aștept regruparea întregii echipe; fiind un grup numeros cu ritmuri diferite de mers, menținerea unei formații compacte este esențială pentru gestionarea eficientă a oricăror situații neprevăzute.
Pe Vârful Dosu Cerbului (1.446 m) facem prima oprire pentru o panoramă completă: în față se profilează Vârful Zăscol (1.491 m) în stânga și Vârful Arjana (1.511 m) în dreapta, desprinse printr-o mică șa. Spre nord deslușim linia crestei Munților Cernei și vârful îndepărtat din Munții Godeanu, la stânga se conturează culmile Munților Țarcu, iar spre est se desfășoară creasta Munților Mehedinți, pe care am parcurs-o aproape integral, atingând cele mai reprezentative vârfuri ale sale: Domogled, Șușcu, Inălățul Mare, Pietrele Albe și Vârful lui Stan. .
8. Vârful Arjana 1511m si borna metalică ~10 min de la BR pe potecă nemarcată
De pe Vârful Dosu Cerbului continuăm pe marcajul Bandă Roșie circa 500 de metri spre Vârful Zăscol, fără a ajunge însă pe acesta. O potecă nemarcată, de aproximativ 10 minute, ne poartă spre Vârful Arjana. În lipsa unui marcaj turistic oficial, ne orientăm după traseul conturat printre pietre și iarbă, dar și după momâile ridicate de alți montaniarzi, la care am contribuit și noi cu câteva pietre. Un stâlp din lemn confirmă atingerea Vârfului Arjana și a altitudinii de 1.511 m. Suntem în punctul culminant al ascensiunii, însă abia la jumătatea traseului, deoarece urmează o etapă la fel de importantă și uneori mai solicitantă: coborârea. Pentru o bună gestionare a energiei și cunoașterea propriilor limite fizice, este esențial să nu confunzi atingerea vârfului cu finalul turei. Epuizarea apare frecvent atunci când îți consumi toate resursele la urcare, ignorând efortul necesar revenirii.
Pe vârf am făcut o pauză mai lungă, în care ședința foto s-a prelungit peste estimări, bucurându-ne din plin de peisaj. Am luat prânzul la înălțime, iar ulterior am început coborârea pe același traseu.
Ne-am regrupat băieții pentru o fotografie de grup, imediat după ce fiecare s-a lăudat cu numărul impresionant de beri pe care le va bea la întoarcerea în tabără. La cât de mari erau promisiunile, probabil că nici nu se fabrică atâta bere în toată România!
9. Coborârea: pe același drum, atenție la Dobraia Cotitură de reținut lângă școala veche
Ajunși înapoi la bifurcația cu traseul de creastă, grupul s-a împărțit în două: patru dintre noi și-au asumat părăsirea grupului și au ales să continue pe sectorul Zăscol – Biliana. Cei fără o experiență bogată pe munte au optat pentru varianta sigură de coborâre, iar eu am rămas alături de ei, având responsabilitatea de conducător de grup. Decizia a fost una firească, mai ales că zona de creastă este destul de expusă și lipsită de elemente de siguranță, precum cabluri sau lanțuri.
Întorși în Șaua Prislop, am avut bucuria de a asista la aterizarea unui elicopter care transporta stâlpi pentru marcajele ce urmau să fie montate pe creastă. Ne-am fotografiat cu „jucăria” și am glumit copios cu echipajul: „Șefu', dă-mi cheia să dau și eu o tură!”, „Nu ne duci rucsacurile jos, la corturi?” sau „Dă o fugă până la magazin și cumpără niște bere!”.
Coborârea nu a adus surprize de orientare, cu o singură excepție: cotitura de lângă școala din Dobraia. Dacă la urcare marcajul este vizibil pe perete, la coborâre e ușor de ratat dacă nu ești atent. Câțiva colegi au mers înainte în acel punct, însă diferența s-a remediat rapid. De acolo, restul traseului urmează o potecă clară până la Podul Țăsnei.
Apusul ne-a găsit ajunși înapoi în tabără, cu o satisfacție deplină pentru că ne-am atins obiectivul și am parcurs în siguranță întregul traseu, reușind să gestionăm ritmul grupului și să trecem peste toate provocările zilei. Oboseala s-a instalat treptat în fiecare pas, resimțind din plin efortul orelor lungi de urcare pe creastă, al pauzelor scurte și al coborârii solicitante pe potecile abrupte. Cu toate acestea, am încheiat ziua cu tolba încărcată de amintiri memorabile: peisajele spectaculoase spre Munții Almăjului, Aninei, Semenic, Țarcu, Godeanu și Mehedinți, momentele de pe Vârful Arjana, voia bună și glumele cu echipajul elicopterului din Șaua Prislop, dar mai ales bucuria simplă a echipei.
Hartă traseu
↓ Descarcă track GPS pe WikilocAcces — Băile Herculane → Podul Țâșnei
Sfaturi practice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.