Cheile Țăsnei
Un canion calcaros discret, care se lasă descoperit pe îndelete
4,8 km prin defileul pârâului Țăsna, între pereți de calcar și Moara Dracului, la capătul unui circuit ușor în inima Munților Mehedinți.
Munții Mehedinți sunt una dintre rarele zone calcaroase compacte din sudul Carpaților Occidentali, cu platouri, peșteri și chei formate de-a lungul a milioane de ani în calcarele jurasice și cretacice. Pârâul Țăsna și-a croit drumul printr-unul dintre cele mai spectaculoase sectoare ale masivului: un defileu scurt dar surprinzător, unde pereții verticali coboară direct spre apă iar zgomotul cascadei Moara Dracului se aude cu mult înainte să o vezi.
Am ajuns la Cheile Țăsnei în ziua de 1 decembrie 2016, ziua națională, ca parte a unui circuit de mai multe zile în zona Băile Herculane. Traseul era pe hârtie cel mai ușor din program, dar tocmai ușurința lui ne-a permis să ne oprim la fiecare cotitură. Pe vreme rece de iarnă timpurie, cu lumină scăzută și potecă aproape pustie, cheile au arătat altfel decât în fotografiile de vară.
Cruce Albastră
Descrierea traseului
1. Pensiunea Dumbrava — Intrarea în chei Altitudine ~350 m · start traseu
Parcăm lângă pensiune și pornim pe marcajul
Cruce Albastră. Primii pași ne poartă printr-o zonă deschisă, cu fânețe largi și aer curat de munte, un fel de introducere blândă înainte ca peisajul să se strângă dramatic. Nu durează mult până când poteca se transformă într-un culoar îngust, străjuit de pereți verticali de calcar albicios, semn că am intrat oficial în lumea spectaculoasă a cheilor. Marcajul e vizibil și bine întreținut.
2. Urcare abruptă spre chei km 1
Imediat după ce traversăm pârâul Țăsna, poteca urcă abrupt spre intrarea în chei. Este o porțiune destul de dificilă, în care trebuie să fim atenți mai ales la numeroasele rădăcini.
3. Poteca austroungară km 2 · intrarea în chei
Ajunși la intrarea în chei, avem un punct de belvedere asupra Munților Cernei, care se văd în față, dincolo de vale. De aici se disting vârfurile Biliana și Zascol, iar uneori este menționat și vârful Arjana, însă din acest unghi el nu poate fi văzut, fiind poziționat în spatele Zascolului. Continuăm pe poteca austro-ungară, o veche cale grănicerească încărcată de istorie, cioplită direct în calcarul abrupt de trupele imperiale.
Până în anul 1918, creasta Munților Mehedinți a servit drept frontieră naturală între Imperiul Austro-Ungar și Regatul României. Firul îngust de piatră pe care pășim astăzi era o linie militară strategică, cunoscută și acum de localnici sub numele de „la patrula”, locul unde pichetele de grăniceri asigurau paza hotarului. Acest drum al grănicerilor, suspendat deasupra hăului și flancat de siluetele zvelte ale pinilor negri de Banat, transformă drumeția într-o veritabilă călătorie în timp.
4. Sectorul central al cheilor km 2–3 · pereți verticali și traversări
Pe măsură ce înaintăm, pereții cheilor cresc spectaculos în înălțime. În unele segmente, masivele de calcar ating zeci de metri și cad aproape vertical spre albia pârâului, iar vegetația agățată încăpățânat în crăpăturile stâncii le dă un aire și mai sălbatic. Iarna, când frunzișul dispare, liniile geometrice ale pereților se conturează mult mai clar decât în sezonul cald. Lumina oblică de iarnă pune excelent în valoare relieful carstic, chiar dacă degetele îngheață rapid după câteva cadre bune scoase din geantă.
Câteva sectoare mai înguste necesită scurte pasaje de descățărare sau pași pe blocuri mari de stâncă. Nimic tehnic sau de nerealizat, însă tocmai aceste detalii transformă traseul dintr-o simplă plimbare într-o drumeție montană autentică, angajată. Locul nu este recomandat în pantofi sport de stradă și poate pune probleme celor care au rău de înălțime sau teamă de poteci înguste expuse.
Poteca coboară ulterior chiar pe firul apei, pe care îl vom traversa de mai multe ori de pe un mal pe altul, direct pe bolovani. În funcție de anotimp, aceste treceri își schimbă complet dinamica: noi am prins porțiuni acoperite cu gheață care au cerut atenție sporită, însă pe timp de vară sau în sezonul ploios, debitul crescut al pârâului Țăsna poate face ca aceste traversări să devină o adevărată provocare ce necesită multă prudență.
5. Pinul negru de Banat ~km 3 · cascadă și enigma incendiilor spontane
Ajungem într-un sector de o frumusețe aparte, unde stâncile sunt colonizate masiv de pinul negru de Banat. Deși această specie endemică apare fragmentat și în alte locuri, precum în Cazanele Dunării sau Cheile Nerei, arealul din Valea Cernei și Munții Mehedinți rămâne cel mai spectaculos și compact bastion al acestui relict submediteraneean. Aici, acești arbori par să sfideze legile fizicii, crescând direct din crăpăturile verticale ale stâncii sterile, în locuri unde pământul aproape că nu există. Tocmai această adaptabilitate extremă și siluetele lor contorsionate dau peisajului o notă profund dramatică.
Zona ascunde și o veritabilă enigmă care îi preocupă de ani de zile pe specialiștii care monitorizează parcul național: apariția unor incendii violente din senin, pe crestele cele mai izolate și inaccesibile. Explicația logică ține de o autoaprindere favorizată de mediu: pereții de calcar alb reflectă și concentrează căldura ca o lupă, iar la temperaturi extreme, acumulările masive de rășină extrem de inflamabilă (toron) de la baza pinilor bătrâni se aprind singure, fără nicio intervenție exterioară.
6. Moara Dracului ~km 3 · cascadă și moară de apă
Înainte să o vedem, o auzim. Moara Dracului este o cascadă formată acolo unde pârâul Țăsna coboară brusc peste un prag de calcar, prăbușindu-se într-un bazin natural cu un zgomot puternic care umple întreaga văiugă. Numele acestui loc fascinant nu vine însă de la vreo formă bizară a apei, ci de la vechea moară de apă tradițională aflată în imediata apropiere, o construcție arhaică din lemn de la care cascada și-a împrumutat ulterior denumirea.
Toponimul își are rădăcinile într-o legendă populară des întâlnită în satele de munte, strâns legată de izolarea sălbatică a locului și de ingeniozitatea mecanismului hidraulic. Într-o epocă în care tehnologia era rară, localnicii puneau adesea pe seama „dracului” sau a forțelor supranaturale aceste instalații complexe care funcționau singure în creierul munților. Sunetul sacadat și misterios al pietrelor de moară, care se împletea perfect cu vuietul asurzitor al cascadei în ecoul pereților de stâncă, a alimentat imaginația ciobanilor, dând naștere poveștii că însuși necuratul ar măcina acolo.
Bătrânii satelor de pe Valea Cernei povestesc că faima locului se trage de la o veche învoială cu iz necurat. Se spune că un morar sărman, măcinat de necazuri și dornic să își ridice o moară mai trainică decât toate celelalte, ar fi primit ajutor chiar de la satana. În schimbul sufletului său, necuratul i-a construit într-o singură noapte mecanismul hidraulic ascuns între stânci. Însă morarul, om hâtru și credincios, l-a păcălit în zori, sfințind apa pârâului exact când prima roată a început să se învârtă. Înfuriat că a pierdut rămășagul, diavolul a fugit lăsând moara să meargă singură, dar blestemul său a făcut ca pietrele să urce și să coboare apa după bunul lor plac, huruind înfricoșător în nopțile fără lună.
Dincolo de legendă, această moară cu roată orizontală reprezintă un monument de tehnică populară remarcabil, ea rămânând funcțională de-a lungul timpului datorită comunității care a continuat să o folosească pentru măcinatul porumbului.
Mecanismul surprins în imagine dezvăluie simplitatea genială a acestor instalații arhaice, cunoscute sub numele de „mori cu ciutură” (sau roată orizontală), perfect adaptate debitelor de apă repezi, dar cu volum redus. Principiul de funcționare se bazează pe transformarea directă a energiei hidraulice în mișcare de rotație, fără a fi nevoie de angrenaje complexe sau roți dințate. Apa pârâului este direcționată printr-un jgheab îngust din lemn (scoc), căpătând viteză și lovind cu forță paletele scobite în formă de lingură ale ciuturii, roata aflată la baza construcției. Această mișcare pune în rotație un ax vertical din lemn (fusul morii), protejat de o structură masivă din bârne. Fusul străpunge podeaua cabanei și se conectează direct, printr-un fus de fier, de piatra superioară („alergătoarea”). În timp ce piatra de jos rămâne fixă, cea de sus se rotește cu putere deasupra ei, strivind boabele de porumb turnate treptat din coșul de alimentare (pâlnie) și transformându-le în mălaiul auriu, atât de prețuit de localnici.
7. Întoarcerea ~ același traseu sau variante de circuit
De la Moara Dracului, poteca își continuă ascensiunea spre Poiana Țăsnei, loc unde traseul se bifurcă și deschide noi opțiuni în Munții Mehedinți. De aici poți alege fie să urci spre zona spectaculoasă de la Pietrele Albe, fie să te îndrepți către cupola calcaroasă a vârfului Inălătul Mare (1301 m). Noi însă am decis să facem cale întoarsă pe același drum, alegere care ne-a oferit o perspectivă complet opusă asupra cheilor și noi unghiuri numai bune de fotografiat.
Deși există și o variantă de circuit ce iese pe platoul calcaros de deasupra pereților de stâncă și coboară pe un alt traseu, pe 1 decembrie s-a dovedit că varianta dus-întors a fost cea mai înțeleaptă. Cu o lumină scurtă de zi și temperaturi în scădere accentuată, parcurgerea circuitului complet ar fi adăugat ceva mai mulți kilometri în plus și câteva sute de metri de diferență de nivel suplimentară, lucruri pe care nu doream să le riscăm la lăsarea serii.
Munții Mehedinți și calcarele Țăsnei
Munții Mehedinți fac parte din sistemul Carpato-Balcanic și reprezintă o excepție geologică în contextul Carpaților Occidentali: un masiv construit predominant din calcare mezozoice, cu platouri carstice, peșteri, doline și o rețea bogată de chei. Pârâul Țăsna drenează partea nordică a masivului și alimentează ulterior Cerna, râul care a tăiat celebrul culoar pe care se află Băile Herculane.
Cheile Țăsnei sunt mai puțin cunoscute decât Cheile Corcoaiei sau sectoarele de chei de pe Cerna, tocmai de aceea traseul rămâne relativ liniștit chiar și în weekendurile de toamnă. Vizitatorii mai cunosc locul dinspre Băile Herculane, via Pensiunea Dumbrava, ca parte a unui circuit de zone naturale din apropiere.
Sfaturi practice
Circuit de mai multe zile în zona Herculane-Mehedinți
Cheile Țăsnei fac parte din circuitul de 5 zile pe care l-am realizat în zona Băile Herculane și Munții Mehedinți, în decembrie 2016:
Ziua 1: Vârful Domogled și Cheile Feregari
Ziua 2: Cascada Vânturătoarea și Cheile Țăsnei
Ziua 3: Circuit Băile Herculane (Grota Haiducilor, Foișoare, Arborele Sequoia)
Ziua 4: Cătunul Ineleț
Ziua 5: Cheile Corcoaiei
Concluzie
Cheile Țăsnei nu vor apărea în nicio listă cu „Top 10 destinații din România". Sunt scurte, relativ ușor de parcurs, fără un vârf celebru la capăt. Dar tocmai pentru asta le-am și apreciat, în ziua de 1 Decembrie, cu grupul de oameni care preferau substanța față de bifă. Calcarele Mehedinților au un caracter aparte față de calcarele din nordul Apusenilor sau față de cele din Cheile Bicazului: sunt mai discrete, mai ude, mai acoperite de vegetație, cu o intimitate care nu apare în fotografii.
Moara Dracului merită oprirea, nu neapărat pentru dimensiunile cascadei, ci pentru felul în care sunetul și vizualul se suprapun în sectorul îngust de la capătul cheilor. Restul drumului e fotografie și tăcere, ambele suficiente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.