Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Rezervația geo-botanică Scărița Belioara: - este situată în Masivul Muntele Mare și se întinde pe o suprafață de 140 ha. Altitudinea maxima este de 1371 m pe vârful Scărița. Declarată rezervație botanica din 1935 adăpostește multe specii de plante rare din care amintim: mărtăloaga, crinul pestriț, laleaua pestriță, gențiana cupa, strugurii ursului, sângele voinicului, argințica și multe altele. Pe teritoriul rezervației o să găsiți numeroase peșteri cum ar fi: Peștera Lungă, Peștera Călugărului, Peștera lui Filip, Peștera fără Fund, Peștera Roșie și cea care e cea mai frumoasă dintre ele: Coșul Boului care îți încântă privirea încă de la intrarea în rezervație. Pereți verticali, abrupturi spectaculoase, văi și cascade, păduri cu arbori seculari, sate în care mai găsești case cu acoperiș din paie, sunt multe din minunățiile pe care le poți vizita aici. Indiferent în ce perioadă a anului alegi să vizitezi rezervația, o să rămâi fermecat de aceste locuri din inima Transilvaniei.
Casa cu acoperiș din paie - Poșaga de Sus. Alba
Traseu Circuit Scărița Belioara :
Poșaga de Sus - Belioara - La Măteoaie - Șaua La Răscruce - vârful Muntele Plaiului - Șesul Craiului - sub vârful Scărița - Poiana Cornu Pietrei - Culmea Brădeţel - Belioara - Poșaga de Sus
Cum ajungi la Rezervația geo-botanică Scărița Belioara:
- de pe DN75 la intersecția cu Poșaga o iei DC 42 spre localitatea Poșaga de Sus de unde continui pe valea Belioarei. De la intersecție până la intrarea în traseu sunt aproximativ 10 km.
Drumul este în stare buna și poate fi practicat de orice tip de mașină.
Intersecția spre Poșaga de Sus
Din Posaga de Sus, să nu te rătăcești, urmărești marcajul CR
In cursul săptămânii am stabilit împreună cu Èrika, Doina și
Andreea, ca duminică să facem circuitul Rezervația Scărița-Belioara. Sâmbătă după ce am terminat treaba la birou, am plecat la țară, să dăm de-mâncare la Lipiciuc (pisica noastră) și la puii ei. Noaptea am avut-o albă, vinovată nu a fost luna sau vreun alt astru, ci febra și stările de vomă și greață pe care le-a avut Erika. Dimineața dacă as fi avut semnal la telefon as fi anunțat ca nu mai mergem. Si bine că nu am făcut-o, pană la urmă a fost o zi frumoasă. Întotdeauna am zis că femeile sunt mai puternice ca noi, ăștia, care ne credem mari și tari, eu nu știu dacă as fi reușit să fac traseul după noaptea pe care a avut-o ea.
Circuitul Scarita-Belioara este marcat cu :
TRACK GPS :
ACCES:
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
Ridicată între 1883 și 1886 după planurile arhitectului Alpár Ignác, a găzduit împărați, împărătese și scriitori de rang european. Astăzi stă să se prăbușească, victimă a privatizărilor haotice, a corupției și a nepăsării instituționale. O capodoperă ucisă nu de timp, ci de oameni.
Băile Imperiale Austriece, cunoscute și sub denumirile de Băile Neptun, Szapáry sau Regina Maria, sunt clădirea-simbol a stațiunii Băile Herculane și unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură balneară din România. Construite între 1883 și 1886 pe latura nord-vestică a Parcului Central, ele au închegat ansamblul arhitectural care transforma stațiunea de pe Valea Cernei într-un veritabil Kurort european, comparabil cu Baden-Baden sau Karlovy Vary.
După vizita la Grota Haiducilor, împreună cu Grupul Drumeții Montane ne-am oprit să le vedem. Prima senzație a fost de uimire și tristețe în același timp: uimire față de grandoarea arhitecturii, față de proporțiile impecabile ale fațadei cu turnuri simetrice și ornamente eclectice, tristețe față de starea de paragină avansată în care o clădire de 130 de ani, perfect recuperabilă, a ajuns să fie un pericol public. Strada din față fusese deja închisă circulației din cauza riscului de prăbușire a fragmentelor de fațadă.
Povestea Băilor Imperiale este povestea întregii stațiuni Herculane: aproape două milenii de istorie, un secol de strălucire imperială, și trei decenii de distrugere sistematică după 1989. Merită spusă.
Fațada principală a Băilor Imperiale — grandoarea de altădată luptă acum cu mucegaiul și cu vegetația care a cucerit pereții
🏛️ Obiectiv:
Băile Imperiale Austriece, Băile Herculane
Tip: Monument de arhitectură balneară · Patrimoniu Național · Acces restricționat (pericol public)
🏗️
Construite
1883 – 1886
✏️
Arhitect
Alpár Ignác
🎨
Stil
Eclectic (baroc, gotic, neoclasic)
📐
Suprafață teren
24 × 200 m
📅
Data vizitei
2 decembrie 2016
⚠️
Stare actuală
Pericol public · stradă închisă
🏷️ Denumiri alternativeBăile Neptun · Szapáry · Regina Maria
🏛️ ComanditarMinisterul de Finanțe al Ungariei (februarie 1883)
🏛️ StructurăCorp central simetric cu două aripi · turnuri laterale · căzi individuale, bazine comune, saune, garderobă, sală de așteptare
👑 Vizitatori istoriciFranz Joseph I · Împărăteasa Elisabeta (Sissi) · Nicolae Iorga · Liviu Rebreanu · Ion Minulescu · Ionel Teodoreanu · Mihail Sadoveanu
🏛️ Proprietar actualPrimăria Băile Herculane (clădire fără teren, blocat juridic)
📍 LocalizareParcul Central, Băile Herculane, județul Caraș-Severin
🚗 AccesDN 6 (E70) · ~12 km de Orșova · ~400 km de București · stațiunea are și gară
Legenda lui Hercule și originile antice
Povestea Băilor Herculane nu începe în secolul al XIX-lea, ci cu mult mai devreme, în negura mitologiei antice. Conform legendei, Hercule însuși, după una dintre cele douăsprezece munci ale sale, și-a vindecat rănile în apele fierbinți care izvorau din adâncul munților Cernei. De atunci, locul a căpătat un aer sacru, iar apele au fost socotite dăruite de zei.
Romanii au descoperit aceste izvoare în jurul anului 102 d.Hr., când armatele împăratului Traian au construit un castru de apărare în zona Mehadiei pentru a securiza culoarul Timiș-Cerna. Fascinați de puterea vindecătoare a apelor termale, ei au ridicat terme, temple, monumente și statui închinate zeilor Hercules, Esculap și Higeea. Așezarea a primit numele Ad Aquas Herculi Sacras, adică „La apele sacre ale lui Hercule de la Mehadia", iar prima atestare scrisă datează din anul 153 d.Hr., pe o piatră votivă păstrată și astăzi în stațiune.
La izvoarele acestea veneau romani din toate categoriile sociale, de la soldați la demnitari din Dacia, Moesia și alte provincii îndepărtate. Calpurnius Iulianus, delegatul Moesiei, a ridicat un altar lui Hercule, iar Simonius Iulianus, propretor al dacilor, a lăsat o inscripție de mulțumire pentru vindecarea sa. Cultul sănătății și al purificării prin apă termală era profund înrădăcinat în mentalul roman, iar băile de pe Valea Cernei au devenit unul dintre locurile cele mai frecventate din tot imperiul.
Odată cu retragerea aureliană din 271-275 d.Hr., stațiunea a intrat în umbră pentru aproape un mileniu și jumătate. Abia după Pacea de la Pojarevac din 1718, când Banatul a trecut sub stăpânire habsburgică, locul a renăscut. Împăratul Carol al VI-lea a dat ordin pentru restaurarea băilor, iar între 1724 și 1736, sub conducerea inginerului Adam Doxan, stațiunea a fost reconstruită. Cu acea ocazie, au fost dezgropate numeroase antichități romane, statui, monede și inscripții, unele dintre ele pierdute pentru totdeauna când corabia care le transporta spre Viena s-a scufundat în Dunăre, în apropierea Budapestei, în 1755.
Nașterea unui palat imperial, 1883–1886
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Băile Herculane, cunoscute pe atunci sub numele de Herkulesbad sau Herkulesfürdő, erau una dintre cele mai rafinate stațiuni balneare ale Imperiului Austro-Ungar. Aristocrați, oameni de afaceri și capete încoronate din toată Europa veneau să se trateze și să se relaxeze pe malul Cernei, iar autoritățile imperiale investeau constant în modernizarea stațiunii.
În februarie 1883, Ministerul de Finanțe al Ungariei a comandat oficial construcția unui nou pavilion balnear de mari dimensiuni, care să corespundă standardelor europene ale epocii. S-a organizat un concurs național la care au participat șapte propuneri. Proiectul câștigător a aparținut arhitectului Alpár Ignác, un nume de primă mărime în arhitectura austro-ungară, care a semnat și clădiri celebre precum Palatul Bursei din Budapesta, Liceul „C.D. Loga" din Timișoara, Liceul „Gh. Lazăr" din Sibiu sau Castelul Vajdahunyad din Budapesta.
Proiectul prevedea o clădire monumentală pe un teren de 24 pe 200 de metri, concepută în stil eclectic, cu elemente baroce, gotice și neoclasice îmbinate cu eleganță. Construcția a durat trei ani, iar rezultatul a fost un edificiu simetric, flancat de turnuri impozante pe ambele laturi ale corpului central, cu interioare ce amintesc de simplitatea romană, dar și de rafinamentul habsburgic. Pavilionul a inclus căzi individuale de tratament, bazine comune, saune, garderobă și o sală de așteptare spațioasă.
Clădirea a fost amplasată strategic pe latura nord-vestică a Parcului Central, întregind ansamblul arhitectural care transforma Băile Herculane într-un veritabil Kurort, o stațiune de sănătate de clasă europeană, comparabilă cu Baden-Baden din Germania sau Karlovy Vary din Boemia.
Interioarele clădirii, înghițite acum de mucegai și vegetație, păstrează totuși urme ale ornamentelor de odinioară
Perioada de glorie, vizite imperiale și personalități
Odată inaugurate, Băile Imperiale au atras imediat floarea aristocrației și a intelectualității europene. Împăratul Franz Joseph I și împărăteasa Elisabeta a Austriei, celebra Sissi, au frecventat stațiunea în repetate rânduri. Elisabeta, care iubea frumusețea sălbatică a naturii și căuta mereu locuri departe de fastul apăsător al Curții de la Viena, descria Băile Herculane drept „o prezență distinctă și încântătoare". În 1887, împărăteasa a petrecut o cură de tratament de câteva săptămâni la stațiune, locuind în Vila Elisabeta, construită special pentru ea.
Împăratul Franz Joseph considera Băile Herculane drept „cea mai frumoasă stațiune de pe continent", iar această apreciere nu era deloc exagerată pentru standardele epocii. Vizitele imperiale au contribuit la creșterea prestigiului stațiunii în toată Europa, atrăgând tot mai mulți oaspeți de rang înalt. Printre personalitățile care au beneficiat de tratamentul de la Băile Imperiale se numără și scriitori români de referință: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Ionel Teodoreanu și Mihail Sadoveanu.
Infrastructura stațiunii a continuat să se dezvolte în jurul Băilor Imperiale. Izvorul Munk a alimentat hidraulic ascensorul Pavilionului 6, instalat în 1906, dar și sistemul de ventilare al Băilor Imperiale și al Cazinoului, precum și fântâna arteziană din Parcul Central. Stațiunea funcționa ca un organism complex și bine pus la punct, în care clădirile, parcurile și instalațiunile tehnice conlucrau pentru confortul oaspeților.
În perioada interbelică, odată cu intrarea Banatului în componența României, stațiunea a continuat să atragă vizitatori, devenind o destinație preferată a elitei române. Hotelurile erau pline, restaurantele nu aveau locuri libere, iar centrul vechi pulsa de viață. Localnicii care au prins acele vremuri își amintesc cu nostalgie că „atmosfera era superbă, clădirile erau toate renovate, totul se plătea de la Ministerul Turismului".
Detalii surprinse în decembrie 2016: ornamentele rezistă pe alocuri, dar degradarea avansează inexorabil
Declinul, de la 1989 încoace
Revoluția din 1989 a marcat pentru Băile Herculane începutul unui drum lung și dureros spre ruină. Stațiunea, care până atunci fusese gestionată unitar de statul comunist, a intrat în haosul tranziției. Clădirile de patrimoniu, inclusiv Băile Imperiale, au rămas fără finanțare, fără întreținere și fără o strategie coerentă de conservare.
Lovitura decisivă a venit în 2001, când Ministerul Turismului a decis privatizarea societății SC Hercules SA, compania de stat care administra aproximativ 50 de imobile în stațiune, inclusiv cele mai importante hoteluri, restaurante, bazine termale și Băile Imperiale. Pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat pe 28 august 2001 de SC Argirom Internațional SA, societate controlată de omul de afaceri și fostul deputat PSD (...).
Ce a urmat a fost descris de procurorii DIICOT și de instanță drept o schemă complexă de devalizare a patrimoniului. În loc să investească în restaurarea clădirilor, noii proprietari au folosit activele drept garanții pentru împrumuturi, au scos imobilele din patrimoniul societății prin mecanisme juridice discutabile și le-au înstrăinat în moduri care au generat un prejudiciu cuantificat la 120 de milioane de lei. Dosarul penal a cuprins 35 de inculpați, oameni de afaceri, avocați, evaluatori imobiliari și executori judecătorești, iar sentința în primă instanță a avut 3.677 de pagini.
Băile Imperiale Austriece au urmat un traseu ușor diferit. Clădirea a ajuns în proprietatea Primăriei Băile Herculane printr-un contract de schimb, dar fără terenul pe care se află, rămas în proprietatea privată a unui om de afaceri și pus sub sechestru judiciar. Această situație juridică aproape kafkiană a blocat orice tentativă de reabilitare: primăria deținea clădirea, dar nu și terenul, deci nu putea accesa fonduri europene pentru restaurare.
Ce am văzut în decembrie 2016
Prima impresie față în față cu grandoarea
Când am ajuns în fața Băilor Imperiale, am rămas tăcuți pentru câteva clipe. Fațada cu turnurile simetrice, cu arcadele și cu detaliile ornamentale eclectice era impresionantă chiar și în starea de ruină. Te gândești involuntar la cum arăta la inaugurare, în 1886, cu oaspeți în haine de epocă intrând pe ușile principale. Contrastul cu prezentul este greu de digerat.
Starea clădirii abandon fără vandalizare
Pereții clădirii erau penetrați de vegetație, ferestrele lipseau cu desăvârșire, transformate în goluri prin care vântul bătea liber prin sălile de odinioară. Tencuiala cădea în bucăți mari, iar apa pătrunsă de-a lungul anilor prin acoperiș afectase grav structura interioară. Un lucru ne-a atras atenția în mod special: clădirea nu părea vandalizată în mod deliberat, nu era acoperită de graffiti, nu exista distrugere voită. Era o ruinare lentă, prin abandon total, prin ani de nepăsare instituționalizată. Poate că tocmai asta e mai trist.
Strada închisă pericol real
Strada din fața Băilor Imperiale era deja închisă circulației auto și pietonale din cauza pericolului real de prăbușire a fragmentelor de fațadă. Am privit clădirea de la distanța impusă de semnalizare, constatând cu ochii noștri ce se vede și din statistici: din cincizeci de monumente protejate ale stațiunii, jumătate se aflau la acea dată într-o stare accentuată de degradare, iar Băile Imperiale erau în fruntea acestei liste negre.
Decembrie 2016. O capodoperă imperială condamnată la moarte lentă, ucisă nu de timp, ci de oameni
Cine poartă răspunderea?
Privatizarea din 2001 este punctul de plecare. Ministerul Turismului a vândut patrimoniul stațiunii fără garanții reale că noul proprietar va investi în restaurare, fără clauze contractuale clare și fără mecanisme de control. Cum a reținut și instanța, în jurul privatizării s-au plimbat interese politice serioase, iar controlul statului a fost practic inexistent.
Grupul infracțional identificat de DIICOT au transformat o societate prosperă, cu 50 de imobile, în ruine juridice și fizice. Activele au fost scoase din patrimoniu și valorificate pentru profitul personal, în timp ce clădirile se degradau. Instanța a pronunțat condamnări la ani grei de închisoare și a dispus confiscarea a aproape 20 de proprietăți.
Autoritățile locale s-au dovedit neputincioase. Primăria a ajuns să dețină clădirea Băilor Imperiale fără terenul aferent, o situație absurdă ce a blocat orice reabilitare și orice accesare de fonduri europene.
Ministerul Culturii și instituțiile responsabile cu protejarea monumentelor istorice nu au intervenit eficient pentru a opri degradarea, deși Băile Imperiale figurează pe lista monumentelor protejate de lege. Lipsa de reacție a statului în fața unui jaf patrimonial atât de flagrant rămâne greu de justificat.
Un punct de lumină în tot acest tablou sumbru a fost inițiativa Herculane Project, derulată de Asociația Locus. Voluntari și donatori din România și din diasporă au strâns fonduri pentru lucrări de punere în siguranță a clădirii, luptând cu o situație juridică blocată și cu indiferența autorităților. Un efort admirabil, chiar dacă mereu insuficient față de amploarea problemei.
Sfaturi practice
🚗 Cum ajungi: Băile Herculane se află pe DN 6 (E70), la aproximativ 12 km de Orșova și la circa 400 km de București. Stațiunea are și o gară proprie, accesibilă din Timișoara sau din București.
⚠️ Acces restricționat: Strada din imediata vecinătate a Băilor Imperiale este închisă publicului din cauza pericolului de prăbușire a fragmentelor de fațadă. Respectați semnalizarea de avertizare.
📷 Fotografiat: Clădirea poate fi fotografiată din exterior. Fațada principală este vizibilă din Parcul Central, unde perspectiva de ansamblu este cea mai bună.
🏔️ Combină vizita cu: Grota Haiducilor (Grota Hoților), Parcul Național Domogled-Valea Cernei, Cascada Vânturătoarea sau traseele de drumeție din Munții Cernei.
💛 Susține restaurarea: Dacă dorești să contribui la salvarea clădirii, caută Herculane Project (Asociația Locus). Orice donație contează.
🌡️ Apele termale: Chiar dacă Băile Imperiale sunt închise, în stațiune există și alte facilități de tratament balnear funcționale. Apele termale de pe Valea Cernei au temperaturi între 38°C și 60°C și proprietăți terapeutice recunoscute pentru afecțiuni reumatice, dermatologice și cardiovasculare.
Concluzie
Băile Imperiale Austriece din Băile Herculane sunt mai mult decât o clădire. Sunt un simbol al modului în care România și-a tratat propriul patrimoniu în ultimele decenii, al privatizărilor haotice, al corupției instituționalizate și al indiferenței față de ceea ce înseamnă memoria colectivă a unui loc. Cândva, aceste băi au adăpostit capete încoronate și intelectuali de rang european. Astăzi, adăpostesc vântul și ploaia.
Speranța există, dar e fragilă. Dosarele penale s-au încheiat cu condamnări, unele proprietăți au revenit statului, iar eforturile voluntarilor continuă. Rămâne de văzut dacă voința politică va apărea la timp pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat.
Merită să vii la Băile Herculane și să privești aceste clădiri. Nu de dragul turismului ruinelor, ci ca să înțelegi ce poate pierde o societate când lasă lăcomia să conducă.
Sâmbăta după masă lăsând în urma o săptămână de muncă și stres împreuna cu Lucian, Csabi, Maria și Gelu am hotărât să mergem pe Vârful Suru. Fiind presați de timp, am ales valea Avrigului de unde se ajunge la cabană în aproximativ o ora jumate, varianta din Sebeșu de Sus era mai lungă și am evitat să ne prindă noaptea pe traseu. Drumul pe Valea Avrigului este bun până la podul Jibrii. Drumul continua spre cabana Poiana Neamțului, de unde poti urca la Cabana Bârcaciu. Noi am luat-o la dreapta spre Cabana Suru pe marcaj:
Drumul forestier este folosit și de cabanieri pentru aprovizionarea cabanei., în capătul drumului au un funicular. dar este folosit în mod special de "criminalii pădurilor". Drumul este aproape impracticabil, bă' au ăștia un dar de a strica drumurile, cred că o fac dinadins pentru a limita accesul în zonă, am crezut ca îmi rup golfulețul în două, mă durea inima cât am frecat cu ea pe jos. Mi-am adus aminte de tura de pe "coperiș" unde mi-am spart baia ...dar asta e o altă poveste.
După o oră de mers (mai puțin dacă ai gardă înaltă) am reușit să ajungem la intrarea în traseu spre Cabana Suru. Traseul nu este greu , diferența de nivel este de aproximativ 540 m pană la cabana. Prima parte a traseului este o urcare ceva mai solicitanta apoi la intersecția cu traseul.
ce vine de la Sebesu de Sus, este mai lejer.
Pădurea ca o simfonie de culori ne-a incantat privirile și sufletele pană la cabana.
Pădurile de foioase "se dau mari" în luna asta , no'.
Admirând peisajul nici nu am realizat când am ajuns la cabana .
La cabană am fost întâmpinați de cabanier care ne-a servit cu ceai și cafea din partea casei.
Cabana Suru este situată la cota 1450 m cu o capacitate de 25 de locuri având o camera la parter și una în pod cu paturi/priciuri la un preț de 30 lei de persoană. Dimineața ne-am trezit devreme, cu toate ca pana pe vârf nu faci mai mult de 3 ore. A meritat. Imaginile vorbesc în locul meu.
Un ocean așternut la picioarele noastre. Nu îmi venea sa plec de acolo
Traseul Cabana Suru - Șaua Suru
Durata: 2-2 1/2 h
Marcaj
Diferență de nivel : 700m
Poteca merge spre Căldarea Găvanului pe lângă monumentul salvamontistului, în ultima parte a traseului poteca urcă în zig-zag până Șaua Surului, unde vom întâlni și traseul crestei principale:
Cu 300 m înainte de a ajunge în Șaua Suru am schimbat anotimpul, asa , dintr-o data , ca și cum cineva ar fi apăsat pe un întrerupător. Din toamna frumoasă ne-am trezit în condiții de iarna , cu vizibilitate redusă, vânt puternic și ger. Era un frig de mi-au înghețat mâinile în mănuși (și am avut mănuși cu temperatura de confort de -5°C). La un moment dat prin ceata se vedeau 3 siluete, am crezut ca sunt montaniarzi ca și noi, dar din păcate, erau vânători, căutau capre negre, cică e deschis sezonul la vânat. Pff ...câtă carne le-am dat și la ăștia în gândul meu :)
Din șaua se merge circa 10 minute pe traseul de creasta
și apoi pe nemarcate se urca spre Vârful Suru. Pe vârf nu am putut sta să ne lăfăim prea mult ,
acolo era stăpân crivățul și era vizibil deranjat de prezenta noastră.
