pe vise nu se pune praful

Vârful Negoiu, Munții Făgăraș.

Tura asta demonstrează încă o data ca planurile de acasă nu coincid întotdeauna cu cele de pe munte, mai mult, ne așteptam să găsim zăpadă încă pe crestele Făgărașului dar nu asa de multă și mai ales nu condiții de iarna. Chiar dacă suntem la începutul lunii iulie se părea că iarna nu a aflat asta și continuă să domine crestele, iar în căldări primăvara încă nu are nici o șansă. Am avut în plan o tura destul de interesanta, cu atingerea celor trei vârfuri de peste 2500m, Negoiu, Lespezi și Cornul Călțunului, dar muntele nu a fost de acord și am fost nevoiți sa reconfigurăm și chiar să renunțăm la o parte din traseu, asa cum o să vedeți în descrierea fotografiilor ce urmează. Este foarte important să urci pe munte împăcat cu ideea că, uneori, datorită condițiilor meteo ești nevoit să renunti.

Traseu: vârful Negoiu

Piscul Negru - Poiana Paltinului - Lacul Călțun
marcaj:
Lacul Călțun - Portița Călțunului - Strunga Doamnei - Vârful Negoiu 2535m
marcaj:
 
Vârful Negoiu 2535m - Căldarea Berbecilor - Șaua Lespezilor
Șaua Lespezilor - Stana Lespezi - Piscu Negru
marcaj:
marcaj: (pe harta)


Indicatorul de pe marginea drumului (Transfăgărășan)
Pornim din parcarea Cabanei Piscu Negru pe marcaj TA. Vremea se arată bună, chiar dacă se vedea că pe creste stau norii adunați, cel mai probabil azi vom sta cu capul în nori.
La nici 200m întâlnim indicatorul ce ne spune ca avem 3h30' pană la Lacul Călțun.
La 1 km de mănăstire traversam pârâul Călțun pe puntea amenajata.
Ajungem în Poiana Paltinului, norii grei se vedeau în fata noastră.
La 30 m de poteca vedem o cabana, nu știu care este destinația ei. Dar în cazul în care te prinde vreme rea ai unde sa te adăpostești.
Ajungem la confluenta Pârâului Călțun cu Pârâul Paltinul, continuam în amonte pe acesta din urma pe care trebuie sa-l traversam. In imagine pârâul Călțun și frumoasele cascade ce le formează. Noi acolo sus undeva trebuie sa ajungem.
Traversarea Pârâului Paltinul este destul de complicată de lipsa unui podeț, și mai ales de debitul crescut. Cineva care a trecut înaintea noastră pe aici a folosit trunchiul unui brad pentru a traversa, ceea ce am făcut și noi. Am reușit sa trecem fără să picăm în apă, nimeni nu avea chef să-și înmoaie unghiile de la picioare, mai ales acum la inceput de tură.  De aici poteca face o curba mare spre dreapta, evitând urcușul abrupt din fata noastră. Chiar în curba găsim bifurcația cu traseul marcat cu PA ce urca spre Șaua Paltinului. Noi continuam spre stânga pe marcaj TA. 
Am ajuns deasupra cascadelor unde suntem din nou supuși unui test de echilibristica de data asta piatra umeda ne pune în dificultate sa traversam pârâul Călțun.
Smirdarul inflorit e o adevărata încântare.
suntem tot mai aproape de plafonul de nori, profitam de ocazie și facem toți poze.
Ajungem la alta bifurcație de trasee, unde găsim acest indicator șters și aproape indescifrabil. De data asta ne-am intersectat cu traseul marcat cu CA ce vine de la Lacul Călțun și duce la Lacul Capra, ajunge în capătul tunelului și apoi continua pe la Refugiul Salvamont Cota 2000 spre lacul Capra. Este traseul de evitare a Laițelului dar și a zonei Paltinu- Bâlea Lac. Din acest punct vom continua în paralel cu marcajul CA.
Ne apropiem de lacul Călțun unde se vad primele amenajări pentru corturi.
Lacul Călțun este situat la altitudinea de 2 135 m, are suprafața de 0.7ha, iar adâncimea maximă este de 11,8 m. De data asta nu ne-a lăsat sa-i vedem frumusețea fiind învăluit de ceață. Aici schimbam marcajul TA și intram pe traseul de creasta marcat cu BR. Poteca ocolește lacul pe partea nordica și continua spre Portița Călțunului. Este o porțiunea în care trebuie sa fi foarte atent deoarece traversează o zona cu lespezi și bolovani, ce pot fi periculoși când este umed.
In Portița Călțunului vizibilitatea era destul de redusa, nu se vedea capătul Căldării de la Strunga Dracului. De aici începe "distracția", poteca spre spre Strunga Doamnei și Strunga Dracului era acoperita complet de zăpadă, iar riscul de alunecare era imens. La fiecare pas trebuia să tasezi bine zăpada pentru a putea pășii.

Urmele lăsate de alți turiști erau vechi, zăpada era înghețată și trebuia să sapi cu piciorul la fiecare pas pentru a putea pași în siguranță. Asa ca am trecut de aceasta portiune cu dificultate și risc mare de alunecare, nu degeaba a întrebat Alin dacă i se mai văd frunzele de la morcov.
 pe Strunga Doamnei nu era zăpadă. Speram ca după ce trecem de strungă, pe partea cealaltă a vârfului dintre Strungi să nu mai fie zăpadă.
Strunga Doamnei
Strunga Doamnei
Urcarea spre Negoiu a trebuit să o facem tot pe zăpadă înghețată.
Varful Negoiu 2535m, al doilea vârf ca înălțime din România.
Pe Varful Negoiu nu am putut zăbovi prea mult, vântul ce crescuse în intensitate, ploaia ce începuse să cadă, dar mai ales temperatura scăzută ce era resimțită ne-au scurtat ședință foto.
Ne întoarcem înapoi pentru coborârea în Căldarea Berbecilor pentru a continua spre vârful Lespezi. Ploua mărunt și era frig de îți înghețau mâinile în mănuși.
în Căldarea Berbecilor găsim un amestec de iarnă și vară, rododendroni erau la fel de zgribuliți ca și noi. Jos în Căldare era zăpadă de aproape 1 metru, iar poteca ce urca direct spre vârful lespezi nu se vedea, și era destul de riscant să urcăm pe acolo în aceste condiții, asa ca am continuat spre Șaua Lespezi.
Ajunși în Șaua Lespezi ar fi trebuit sa continuăm spre vârful Lespezi, dar conditiile meteo ne îndruma spre prudenta, mai ales că eram deja uzi, ploaia nu a încetat să cadă de când am plecat de pe Negoiu, ceața nu ne permitea să vedem nimic în jur, iar vântul rece ce bătea destul de tare parcă voia să ne alunge de pe creste. Asa că fără să stăm prea mult în ședință, decidem să coboram pe cel mai scurt traseu spre Piscu Negru. Coborârea spre Stana Lespezi este destul de abrupta la inceput iar poteca nu este foarte bătută. Spre curiozitatea mea ar fi trebuit sa întâlnim marcajul PR ce face circuitul vârfului Lespezi cu urcare pe Piciorul Lespezi și coborâre prin Șaua Lespezi la Piscu Negru. Marcajul PR apare pe harta, dar se pare ca a fost remarcata aceasta portiune cu TR.
Cum am reușit sa coboram un pic găsim pâlcuri de rododendroni înfloriți. Ceața nu mai e atât de densa și putem vedea 50m în jurul nostru.
Traversam un afluent al pârâului Lespezi
trecem pe lângă o mica amenajare a ciobanilor.
Ne apropiem de Stana Lespezi, nu mai este foarte rece și ne revine zâmbetul pe buze.
Făgăraș "cel mare" azi a fost destul nemilos cu noi, ciocolata a prins bine :)
După ce traversam pârâul Lespezi, urmează o ușoară urcare spre Stana Lespezi.
la Stana Lespezi reintram pe marcaj PR și continuam coborârea prin pădure spre Piscu Negru.
SDFSDF

Track (Trail GPS): Varful Negoiu. Muntii Fagaras


Acces: dinspre Sibiu


Acces: dinspre Curtea de Argeș


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

Distribuie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (74) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Măgura Uroiului (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (2) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Recomandarea noastra:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *

Ne găsești si pe: