Piatra Mica 1816m. Munții Piatra Craiului

După tura istovitoare de ieri din Bucegi, am zis că dacă tot suntem în zonă să profităm de ocazie și să mai facem un traseu, ceva mai scurt. Am ales Piatra Mică din Masivul Piatra Craiului. Acest traseu este o unul deosebit de frumos datorita faptului ca de pe vârf vom avea o panorama de 360⁰ cu priveliști deosebite spre Piatra Craiului, Zărnești, Măgura Codlei, Masivul Postăvaru, Masivul Piatra Mare, Munții Bucegi sau Leaota. Traseul de azi este un amestec de frumos cu adrenalina, datorita zonelor expuse ce le vom traversa. Este un traseu perfect pentru cei ce vor să se pregătească pentru Piatra Craiului, deoarece și aici vom avea porțiuni scurte de cățărare sau descățărare. Am observat în timpul turei câțiva tineri ca au abordat Piatra Mică în mod greșit, mai mult, atunci când au ajuns la zona de risc au fost nevoiți să se întoarcă înapoi, pentru ca nu erau pregătiți pentru dificultatea acelei zone. Când i-am întrebat dacă știau de acea zona, au spus că nu. De asemenea am stat de vorba și cu doua fete ce știau că din Șaua Curmăturii este o zonă periculoasă și de aceea au urcat din Poiana Zănoaga pe vârf și apoi se întorceau înapoi pe același traseu. Se știe că este mult mai ușor să parcurgi zonele de risc în urcare decât în coborâre. De aceea, dacă vrei să faci circuitul Piatra Mică îți recomand ca din Poiana Zănoaga(Oilor) să te duci prima dată la  Cabana Curmătura și să continui prin Șaua Crăpăturii spre vârful Piatra Mică. Departe de mine gândul să te sperii sau să te fac să renunti la acest traseu, dimpotrivă, chiar te invit, merită să urci, dar să o faci în funcție de pregătirea care o ai. Dacă ești începător și nu ai încă experientă în tehnicile cățărare sau descățărare este mai sigur să abordezi traseul asa cum te-am sfătuit.

Traseu vârful Piatra Mica

Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga(Oilor) -  Cabana Curmătura - Șaua Crăpăturii
marcaj: 
Șaua Crăpăturii - vârful Piatra Mica - Crucea din Carpați(Eroilor) - Poiana Zănoaga
marcaj: 
Poiana Zănoaga - Fântâna lui Botorog
marcaj:
  • Coordonate intrare în traseu: 45°32'07.5"N 25°17'31.5"E (Fântâna lui Botorog)
  • Durata: 5h 48'
  • Distanta parcursa: 13km
  • Diferențe de nivel: 1005m
  • Dificultate: mediu/dificil (porțiuni de traseu expuse)
  • Starea marcajelor: buna
  • Surse de apa: Cabana Curmătura
  • Obiective: Cabana Curmătura, vârful Piatra Mica
  • Participanți: Traian, Erika și Toni
  • Track (Trail GPS): Piatra Mica 1816m. Piatra Craiului
  • Data: 11.07.2021
Pornim de la Fântâna lui Botorog. Nu are rost să te încarci cu apă multă de aici, ai posibilitatea să te aprovizionezi și mai sus.
Indicatorul de la Fântâna lui Botorog ne spune ca avem 2h - 2:30h până la Cabana Curmătura.
Aproximativ la 2 km de Fântâna lui Botorog găsim un loc de popas și imediat lângă el se afla și Izvorul Viu
In cazul în care urci din Poiana Zănoaga pe Piatra Mica și faci traseul dus-întors, atunci profita și alimentează cu apa de aici, pentru ca nu vei mai avea alt izvor în cale. Dacă faci traseul în circuit pe la Cabana Curmătura - Șaua Curmăturii, atunci vei găsi izvor la cabană.
De la Izvor urmează încă o portiune mică de traversat prin pădure.
Ajunși în Poiana Zănoaga, sau Oilor cum am găsit denumirea pe unele hărți, vom vedea chiar la ieșire din pădure un avertisment pentru câinii de la stâna. Chiar la intrare în poiana găsim și stâna.
Din Poiana Zănoaga începem sa vedem Creasta principala a Pietrei Craiului.
După ce am traversat aproape în întregime poiana ajungem la indicatorul spre Piatra Mică. Ei bine aici ai doua variante. Prima sa continui spre cabana și sa urci prin Șaua Curmăturii, astfel porțiunea dificila o faci în urcare, sau sa te duci marcaj PA spre vârful Piatra Mica și apoi sa te întorci înapoi aici. Asta nu înseamnă ca de pe vârful Piatra Mica nu poți să cobori în Șaua Crăpăturii dar necesita atenție sporită și experienta în tehnici de cățărare și descățărare. Avertismentul meu referitor la abordarea acestui traseu se refera strict începătorilor ce încă nu au experienta pe astfel de trasee. Noi am continuat înainte spre Cabana Curmătura. 
Indicatorul spre Piatra Mica din Poiana Zănoaga.
Ieșim din Poiana Zănoaga și reintram în pădure din acest punct mai avem aproximativ 45'pana la cabana
După 20' ajungem la o troiță.
Cabana Curmătura este situată intre vârful Piatra Mica și vârful Turnu, sub Șaua Crăpăturii fiind o importantă bază turistică servind ca loc de popas turiștilor ce vor sa străbată potecile de pe Piatra Mică și creasta nordica a Pietrei Craiului. Cabana are 46 locuri de cazare, în cabana principala și în anexă. Anexa are 2 camere de cate 4 paturi și una cu 10 paturi, iar în cabană sunt camere cu 2,3, 11 și 12 locuri. Preturile pot diferi de la an la an, de aceea este bine să suni pentru a afla detalii. Cabanier: Dl. Florin Telefon: 0745454184
Cabana Curmătura indicatoare :)
In prăjitura cu răvașe de la Cabana Curmătura am găsit mesajul "Nicăieri în natură, nu există atâta varietate pe un spațiu atât de restrâns ca în MUNTE. - John Ruskin" Apropo, prăjitura a fost delicioasă.
De la Cabana Curmătura vom continua pe traseul marcat cu BG spre Șaua Crăpăturii.
poteca urca destul de susținut prin pădure pe sub abruptul Pietrei Mici.
în Șaua Crăpăturii găsim indicatoarele: pe marcajul PR se merge spre vârful Turnu, de unde începe Creasta Nordica a Pietrei Craiului. Pe marcajul BG se continua înainte prin Valea Crăpăturii spre Zărnești. Noi continuam spre dreapta pentru a ajunge pe vârful Piatra Mica.
La câteva minute de la plecare din Șaua Crăpăturii ajungem în zona de risc. Din acest punct traseul trebuie parcurs cu maxima atenție fiind expus.
foto spre Cabana Curmătura și Poiana Zărneștilor.
Creasta Nordica a Pietrei Craiului începe sa se vadă tot mai bine.
Unele porțiuni nu sunt asigurate cu cabluri sau lanțuri.
Porțiune cu risc de cădere asigurata cu cablu. Aici recomand o pereche de mănuși pentru Via Ferrata.
foto spre Cabana Curmătura
Alta portiune cu risc de cădere/alunecare ce nu este asigurată.
Foto spre Padina Hotarului, în plan îndepărtat se vede vârful Măgura Codlei, cel mai înalt punct din Munții Persani.
Porțiunile cu risc neasigurate sunt destul de multe, dar cu atenție pot fi trecute.
Abordarea acestui traseu în sens invers este recomandat doar celor experimentați ce sunt deja familiari cu tehnicile de cățărare și descățărare.

Cabana Curmătura și Poiana Zărneștilor
Creasta Nordica a Pietrei Craiului
Odată ajunși pe vârf suntem răsplătiți pentru efortul depus cu panorame deosebite în toate direcțiile. Este fantastic câtă perspectiva avem de pe acest vârf. 
Varful Piatra Mică, în spate se vede Creasta Pietrei Craiului.
Bulbuc de munte (Trollius europaeus) pe vârful Piatra Mica. In Bulgaria aceasta floare este protejata, dar asta nu înseamnă ca la noi trebuie sa le rupem.
de pe Piatra Mica pana la Crucea din Carpați(sau Crucea Eroilor cum am văzut-o denumita pe unele harti) sunt câteva sute de m pe care i-am făcut relativ repede pe creasta calcaroasa. Punctul de belvedere este spectaculos, mai ales spre Zărnești ce pare așternut la picioarele tale.
Crucea din Carpați foto spre Zărnești.
Crucea din Carpați foto spre Măgura Codlei
Crucea din Carpați foto spre Piatra Craiului.
Crucea din Carpați foto spre Bucegi.
De la Crucea din Carpați coboram prin pădurea deasa circa 1km pana în Poiana Zănoaga. Fotografia am făcut-o chiar la marginea pădurii iar în fundal se vad Munții Bucegi, unde am urcat ieri. Din acest punct avem foarte puțin pana la indicatorul unde vom închide bucla circuitului.
Ne-am întors la indicatorul din Poiana Zănoaga de unde vom continua pe același traseu pe care am urcat.
Poiana Zanoaga

Track (Trail GPS): Piatra Mica 1816m. Piatra Craiului


Acces: Zarnesti - Fântâna lui Botorog


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

Distribuie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumim pentru comentariu îți vom răspunde cât mai curând posibil.

Recomandat:

Ultimele postari:

Musai sa vezi :))

Search

Google Translate

Postări populare

POSTĂRI POPULARE

Mai poți vedea și:

ULTIMELE POSTĂRi

Mai poti vedea:

Arhivă

Etichete

Albania (2) Ansamblul de mori de apă de la Rudăria (1) Arborele Sequoia (2) Arieșeni (1) Avenul Bortig (1) Babele la Sfat (1) Balcon Bedeleu (2) Balos Beach (1) Banski Suhodol (1) Băile Herculane (1) Bâlea Lac (1) Brana Caprelor Bucegi (1) Brana Caprelor Buila Vanturarita (1) Brana Caprelor Trascau (2) Bulgaria (6) Cabana Barcaciu (1) Cabana Bârcaciu (1) Cabana Buta (2) Cabana Cheia (2) Cabana Ciucaș (1) Cabana Dochia (2) Cabana Groapa Seaca (1) Cabana Mălăiești (2) Cabana Muntele Rosu (1) Cabana Negoiu (1) Cabana Piatra Mare (1) Cabana Piatra Singuratica (2) Cabana Podragu (2) Cabana Suru (1) Cabana Valea Sâmbetei (2) Cabana Voina (1) Canionul 7 Scari (1) Canionul Samaria (1) Carpații de Curbura (1) Carpații Meridionali (21) Carpații Occidentali (4) Carpații Orientali (18) Cascada Apa Spânzurată (1) Cascada Bâlea (1) Cascada Beusnita (1) Cascada Bigăr (1) Cascada Burăul Mare (1) Cascada Cailor (1) Cascada Cârșa (1) Cascada Cociului (1) Cascada de Travertin (2) Cascada Duruitoarea (1) Cascada Evantai (1) Cascada Fecioara Maria (2) Cascada Krushuna (1) Cascada Misterioasa (1) Cascada Moara Dracilor (1) Cascada Moceriș (1) Cascada Modăvița (1) Cascada Pătrăhăiţeşti (1) Cascada Șușara (1) Cascada Vălul Miresei (1) Cascada Vânturătoarea (2) Cascada Vârciorog (3) Cazanele Dunării (1) Căldarea Berbecilor (1) Cătunul Cheia (1) câinii de la stână (1) cel mai înalt vârf din (73) Cerdacul Stanciului (1) Cetatea Mălăiești (1) Cetatea Medievala Bologa (1) Cetatea Trascaului (1) Cheile Băniței (1) Cheile Caprei (1) Cheile Corcoaiei (1) Cheile Crivadia (1) Cheile Dragoiului (1) Cheile Feregari (2) Cheile Galbenei (2) Cheile Jelărăului (1) Cheile Nerei (1) Cheile Rametului (1) Cheile Râmețului (1) Cheile Silosului (1) Cheile Șușara (1) Cheile Tâmnei (1) Cheile Turcului (1) Cheile Țâsnei (4) Cheile Vălișoarei (2) Circuitul Foișoarelor (1) Circuitul Galbenei (3) Coltul Plesii (1) Creasta Cocosului (2) Creasta Cocoșului (1) Creasta Oslea (3) Creasta Sudică (1) Crovul Mare (2) Crovul Medved (1) Crovul Porcului (1) Crucea Albă (1) Custura Sărății (1) Cușma Dorobanțului (1) Drumul lui Deubel (1) Efectul Gloria (1) Fața Pietrii (1) Fântâna Moșului (1) Fereastra Zmeilor (2) Fundatura Ponorului (1) Gaura Turcească (1) Ghețarul de la Scărișoara (1) Giola (1) Golem Korab 2764m (1) Grecia (5) Groapa Ruginoasa (2) Grota cu Aburi (1) Grota Haiducilor (2) Grota lui Serban (1) Grup montan separat (1) Grupa Bucegi (4) Grupa Carpații Maramureșului și Bucovinei (10) Grupa Carpații Moldo-Transilvani (7) Grupa Iezer-Păpușa-Făgăraș (6) Grupa Munții Apuseni (1) Grupa Parâng-Șureanu-Lotrului (2) Grupa Retezat Godeanu (8) Gura Diham (1) Hornul Mare (1) Iezerul Caprei (1) Iezerul Șureanu (1) Iezerul Triunghiular (1) Inelet (1) Insula Creta (3) Insula Thassos (3) Izbucul Cotețul Dobreștilor (1) Izbucul Tauz (2) Jepii Mici (1) Kakoskala (1) Koncheto (1) La 3 pasi de moarte (2) La Lanțuri (1) La Prepeleac (1) Lacul Galesu (1) Lacul Balea (1) Lacul Bucura (2) Lacul Capra (1) Lacul Călțun (1) Lacul Debar (1) Lacul Dracului (1) Lacul Galeș (1) Lacul Gâlcescu (2) Lacul Lala (1) Lacul Lung (2) Lacul Mavrovo (2) Lacul Mândra (1) Lacul Mija (2) Lacul Ohrid (1) Lacul Pencu (1) Lacul Podragu (1) Lacul Podu Giurgiului (1) Lacul Roșiile (2) Lacul Vidal (1) Lacul Vinderel (1) Lacul Vulturilor (1) Lacul Zănoaga (1) Lacul Zănoaga Mare (2) Louki (1) Louki Mytika (1) Lumea Pierduta (2) Lumea Pierdută (1) Macedonia (2) Marcajele si indicatoarele turistice (1) Marele Grohotiș (1) Masivul Buila Vânturarița (2) Masivul Cozia (1) Masivul Muntele Mare (7) Masivul Muntele Mic (3) Masivul Piatra Mare (1) Masivul Piule-Iorgovanu (7) Masivul Postăvarul (1) Masivul Vlădeasa (1) Minele de fier medievale (1) Muntele Cetii (1) Muntele Olimp (1) Muntii Apuseni (1) Muntii Rez (1) Munții Almăjului (5) Munții Aninei (6) Munții Apuseni (3) Munții Baiului (1) Munții Balcani (3) Munții Banatului (3) Munții Bârgău (1) Munții Bihor (30) Munții Bucegi (5) Munții Călimani (3) Munții Căpățânii (3) Munții Ceahlău (2) Munții Cernei (8) Munții Cindrel (6) Munții Ciucaș (4) Munții Codru Moma (2) Munții Cozia (1) Munții din Romania (1) Munții Dobrogei (1) Munții Dognecei (1) Munții Făgăraș (23) Munții Găina (2) Munții Ghițu (1) Munții Gilău (2) Munții Giumalău (1) Munții Giurgeului (1) Munții Godeanu (2) Munții Goșmanu (1) Munții Grohotiș (1) Munții Gurghiului (1) Munții Gutâi (1) Munții Harghita (1) Munții Hășmaș (2) Munții Iezer-Păpușa (1) Munții Igniș (1) Munții Întorsurii (1) Munții Latoriței (1) Munții Lăpușului (1) Munții Locvei (4) Munții Lotrului (3) Munții Maramureșului (2) Munții Măcin (1) Munții Mehedinți (11) Munții Meseș (1) Munții Metaliferi (1) Munții Neamțului (1) Munții Nemira. traversare (1) Munții Oaș (1) Munții Parâng (9) Munții Penteleu (1) Munții Piatra Craiului (3) Munții Pirin (1) Munții Plopiș (1) Munții Poiana Ruscă (2) Munții Rarău (1) Munții Retezat (12) Munții Rila (1) Munții Rodnei (4) Munții Siriu (1) Munții Suhard (1) Munții Șes (1) Munții Șureanu (6) Munții Trascăului (41) Munții Tulișa (1) Munții Țaga (1) Munții Țarcu (1) Munții Țibleș (1) Munții Vâlcan (3) Munții Vlădeasa (1) Munții Vulcan (2) Munții Zărand (1) Muzeul Viu "La Origini" (1) Nordica (1) Ochii lui Dumnezeu (1) Ochiul Albastru (1) Ochiul Balaurului (1) Ochiul Bei (1) Padis (8) Padiș (2) Palaghia (1) Palma lui Dumnezeu (1) Paradise Beach (1) Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița (1) Pestera Caput (1) Pestera Cetatile Radesei (3) Pestera Podului (1) Peștera Bisericuța (5) Peștera Bolii (1) Peștera Calului (1) Peștera Căput (1) Peștera Coiba Mare (2) Peștera Coiba Mica (1) Peștera cu Apa (1) Peștera de la Groși (5) Peștera Devetashka (1) Peștera Focul Viu (1) Peștera Ghețarul de la Vârtop (1) Peștera Haiducilor (1) Peștera Liliecilor (1) Peștera lui Peștereanu (2) Peștera Maarata (1) Peștera Poarta Lui Ionele (1) Peștera Prohodna (1) Peștera Romanești (1) Peștera Soroniște (1) Peștera Valea Cetății (1) Peștera Vodopada (1) Peștera Zâduită (1) Piatra Butanului (2) Piatra Cetii (1) Piatra Cheii (1) Piatra Craivii (2) Piatra cu Urda (1) Piatra Grohotișului (1) Piatra Iorgovanului (3) Piatra Iorgovanului 2014m (1) Piatra Lăcrimată (1) Piatra lui Lucaci (1) Piatra Mare a Cloșanilor (1) Piatra Mica (1) Piatra Pușcată (1) Piatra Secuiului (4) Piatra Singuratica (1) Pietrele Albe (1) Pietrele Doamnei (1) Piscina Albastra (1) Piscul Negru (2) Platoul Carstic Ciumerna (6) Poarta Zmeilor (3) Podul Lui Dumnezeu (1) Podul Suspendat din Dâlma Ciocanelor (1) Poiana Balta Cerbului (1) Poiana cu Narcise (2) Poiana Glavoi (6) Poiana Glăvoi (1) Poiana Neamțului (1) Poiana Pelegii (2) Poiana Ponor (1) Poiana Țâsnei (1) Poienile Porcului (1) Portița Viștei (1) Porțile Închise (1) Prăpastia Ursului (1) Refugiul Agatat (1) Refugiul Agățat (1) Refugiul Călțun (1) Refugiul Turneanu (1) Retezatul Mic (3) Rimetea (3) Santinela (1) Scaunul Domnului (1) Scărița Belioara (5) Scocul Iarului (2) Scocul Urzicarului (1) Scutul Dobrogean (1) Spectrul Brocken (1) Spinarea Balaurului (3) Stâna lui Burnei (1) Strunga Doamnei (3) Șaua Jigora (1) Șaua Podragu (1) Șaua Șteflesti (1) Tăul dintre Brazi (1) The Blue Eye (1) Tigăile Mari (1) Trasee turistice Munții Trascăului (1) traseu Vârful Șerbota (1) traversări (6) Turnu Rosu (1) ț ă â (1) utile (5) Valea Gaura (1) Valea lui Stan (1) Varful Borăscu (1) Varful Galbena (1) Vârful Albele 2013m (1) Vârful Arcer (1) Vârful Ardascheia (5) Vârful Arjana (1) Vârful Baiul Mare (1) Vârful Bătrâna (1) Vârful Biharia (2) Vârful Bihor (5) Vârful Biserica Motului (1) Vârful Bistriciorul (1) Vârful Bodea (1) Vârful Bora (1) Vârful Boul (1) Vârful Bran (1) Vârful Brusturu (1) Vârful Bucsoiu (2) Vârful Bucura Dumbrava (3) Vârful Bucura1 (1) Vârful Buhăescu Mare (1) Vârful Capra (2) Vârful Capul Dealului (1) Vârful Cațaveiu 2287m (1) Vârful Căleanu (1) Vârful Cârja (3) Vârful Chica Fedeleșului (1) Vârful Chicera Comorii 1475m (1) Vârful Cindrel (2) Vârful Ciortea Est (1) Vârful Ciortea Vest (1) Vârful Ciucaru Mare (1) Vârful Ciucaș (2) Vârful Ciuha Mare (1) Vârful Coasta lui Rus (1) Vârful Colții Obârșiei (1) Vârful Corhanul Mare (1) Vârful Cornul Călțunului (1) vârful Coștegu (1) Vârful Cozia (2) Vârful Cracu Geamăna (1) Vârful Cristești (1) Vârful Cucurbăta Mare (5) Vârful Culmea Poeții (1) Vârful Custura (3) Vârful Dara (2) Vârful Dara 2500m (1) Vârful Data (1) Vârful Dâmbău (2) Vârful Dealul Mare (1) Vârful Domogled (2) Vârful Drocea (1) Vârful Farcău (1) Vârful Farcu (1) Vârful Fața lui Ilie (1) Vârful Foltea (1) Vârful Găina (1) Vârful Găuri (1) Vârful Gârbova (1) Vârful Gemănarea (1) Vârful Ghițu (1) Vârful Giumalău (1) Vârful Godeanu (1) Vârful Grohotiș (1) Vârful Gropșoarele (2) Vârful Gugu (1) Vârful Harghita Mădăraş (1) Vârful Hăghimașu Mare (1) Vârful Hășmașul Mare 1792m (2) Vârful Hârtopul Darei (1) Vârful Hârtopul Darei 2506m (1) Vârful Heniul Mare (1) Vârful Holmul Arșiței (1) Vârful Iezerul Mare (1) Vârful Igniș (1) Vârful Inălățul Mare (1) Vârful Ineu (1) Vârful Ineuț (1) Vârful Izerului 2429m (1) Vârful Izoiu (1) Vârful Korab 2764m (1) Vârful Kutelo (1) Vârful la Fundul Bândei 2454m (1) Vârful La Om (Piscul Baciului) (2) Vârful Laițel (1) Vârful Laițel 2390m (1) Vârful Leordișului (1) Vârful Lespezi (4) Vârful lui Pătru (1) Vârful lui Stan (2) Vârful Mare (1) Vârful Măgura (1) Vârful Măgura Mare (1) Vârful Măgura Priei (1) Vârful Mălâia (1) Vârful Mihăilecu (1) vârful Mija (1) Vârful Mircii (2) Vârful Moldoveanu (4) vârful Muncelului (1) Vârful Muntele Mic (2) Vârful Muntele Rosu (1) Vârful Musala (1) Vârful Mușetescu 2495m (1) Vârful Mytikas (1) Vârful Neamțului (1) Vârful Nedeia (1) Vârful Negoiu 2535m (4) Vârful Negoiu Unguresc (1) Vârful Negovanu (1) Vârful Nemira Mare (1) Vârful Netedu (1) Vârful Ocolit (2) Vârful Omu (4) Vârful Omului (1) Vârful Oslea (3) Vârful Padeș (1) Vârful Parângul Mare (3) Vârful Parângul Mic (1) Vârful Păpușa (4) Vârful Părăginoasa (1) Vârful Peleaga (5) Vârful Penteleu (1) Vârful Piatra Arsa (1) Vârful Piatra Ascuțită (1) Vârful Piatra Grăitoare (3) vârful Piatra Tăiată (1) vârful Piatra Vâscului (1) vârful Pietrele Albe (1) Vârful Pietrosu Călimani (1) Vârful Pietrosul Rodnei (2) Vârful Piliștea (1) Vârful Piule Iorgovanu 2081m (2) vârful Plaiului (1) Vârful Pleșu (1) Vârful Podeanu (1) Vârful Poienița 1437m (1) Vârful Pop Ivan (1) Vârful Postăvarul (1) Vârful Prejba (2) Vârful Presaca Coiagiului (1) Vârful Prisecu (1) Vârful Prislop (1) Vârful Prișca (1) Vârful Râpa (1) Vârful Retezat (4) Vârful Roșu (1) Vârful Saca Mare (1) Vârful Scara (2) Vârful Skala (1) Vârful Stoienița (1) Vârful Stracioru (1) Vârful Surdu (2) Vârful Suru (2) Vârful Svinecea Mare (2) Vârful Șandru Mare (1) vârful Șerban (1) Vârful Ștefanu (1) Vârful Șteflești (1) Vârful Șteviei (1) Vârful Șușcu (1) Vârful Tătaru (1) Vârful Timios Stavros 2456m (1) Vârful Toaca (1) Vârful Trescovăţ (1) Vârful Tulișa (1) Vârful Turcina Negovanului (1) Vârful Țagla (1) Vârful Țarcu (1) Vârful Țibleș (1) Vârful Țuțuiatul (1) Vârful Ugerului (3) Vârful Urlea 2473m (1) Vârful Văratec (1) Vârful Vânătarea Lui Buteanu (3) Vârful Vânturarița Mare (1) Vârful Vihren (2) Vârful Viștea Mare (4) Vârful Vlădeasa (1) Vârful Vulcan (2) Vârful Vultureasa (1) Vârful Ypsarion (1) Vârful Zăganu (1) Zăpodie (1)

Mai poți vedea:

Au trecut pe aici:

Mai poți vedea și:

Ne găsești si pe:

Contact

Nume *

E-mail *

Mesaj *